5. Deci a zis lor Iisus: fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Răspuns-au lui: nu.
6. Iar el a zis lor: aruncaţi mreaja de partea dreaptă a corăbiei și veţi afla. Și au aruncat și nu mai puteau să o tragă pe ea de mulţimea peştilor.
7. Zis-a drept aceia ucenicul acela, pe care-l iubea Iisus, lui Petru: Domnul este. Iar Simon Petru auzind că Domnul este, cu ependitul s-a încins (că era gol), și s-a aruncat în mare.
8. Iar ceilalţi ucenici cu corăbioara au venit, (căci nu erau departe de pământ, ci ca la două suie de coţi) trăgând mreaja cu peştii.
9. Deci dacă au ieşit la pământ, au văzut jeratec stând și peşte pus deasupra și pâine.
10. Zis-au lor Iisus: aduceţi din peştii care aţi prins acum.
11. S-a suit Simon Petru și a tras mreaja la uscat plină de peşti mari o sută cincizeci și trei, și atâţia fiind nu s-a rupt mreaja.
12. Zis-au lor Iisus: veniţi de prânziţi. Și nimeni nu cuteza din ucenici să-l întrebe pe el: tu cine ești? Ştiind că Domnul este.
13. Și a venit Iisus și a luat pâinea și le-a dat lor, și peştele aşijderea.
14. Cu aceasta acum a treia oară s-a arătat Iisus ucenicilor săi, după ce s-a sculat din morţi.
15 Deci dacă au prânzit, a zis Iisus lui Simon Petru: Simone al lui Iona, mă iubeşti mai mult decât aceştia? Zis-a lui: așa Doamne, tu ştii că te iubesc. Zis-a lui: paște mieluşeii mei.
16. Zis-a lui iarăşi a doua oară: Simone al lui Iona, mă iubeşti? Răspuns-a lui: așa Doamne, tu ştii că le iubesc. Zis-au lui: păstoreşte oile mele.
17. Zis-a lui a treia oară: Simone a lui Iona, mă iubeşti? S-a mâhnit Petru căci a zis lui a treia oară: mă iubeşti? Și a zis lui: Doamne, tu toate ştii; tu ştii că te iubesc. Zis-a Iisus lui: paște oile mele.1511
18. Amin, amin zic ţie: când erai mai tânăr, te încingeai pe tine însuţi și umblai unde vreai; iar după ce vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale, și altul te va încinge și te va duce unde tu nu voieşti.1512
19 Și aceasta azis, însemnând cu ce moarte va slăvi pe Dumnezeu. Și aceasta grăind, a zis lui: urmează mie.
20. Iar întorcându-se Petru, a văzut pe ucenicul pe care-l iubea Iisus mergând după el, care se și culcase la cină pe pieptul lui și zisese: Doamne, cine este cela ce va să te vândă?1513
21. Pe acela văzându-l Petru, a zis lui Iisus: Doamne, dar acesta ce?
22. Zis-a Iisus lui: de voi vrea să rămână acesta până voi veni, ce-ţi este ţie? Tu urmează mie.
23. Deci a ieşit cuvântul acesta între fraţi, că ucenicul acesta nu va muri, și n-a zis Iisus lui: nu va muri, ci, de voi vrea să rămâie acesta până voi veni, ce-ţi este ţie?
24. Acesta este ucenicul care mărturiseşte pentru acestea și a scris acestea, și ştim că adevărată este mărturisirea lui.1514
25. Sunt încă și altele multe câte a făcut Iisus, care de s-ar fi scris câte una, nici în lumea aceasta mi se pare că n-ar încăpea cărţile ce s-ar fi scris. Amin.
1 Luca 3, 23-38.
2 Fac. 21, 3; 25, 26; 29, 35.
3 Fac. 38, 29; Paral. 2, 5, 9; Rut. 4, 19.
4 l Paral. 2, 10; Num. 1. 7.
5 Is. Navi 2, l; Rut. 4, 13; l Paral. 2, 11, 12;
6 2 Împ. 12, 24.
7 3 Imp. 11, 43; I Paral. 3, 10.
8 4 Imp. 15, 7 și 38; 16, 20.
9 4 Împ. 20, 21
10 l Paral. 3, 15, 16;
11 Ezdra 3, 2.
12 l Parai. 3, 17. Mat. 27, 17, 22
13 Luca 1, 27, 35 și 2, 5.
14 Numeri 5, 15: A doua Lege 24, 1.
15 Luca l, 35
16 Luca 2, 21; Fapt. 4, 12 și 5, 31, 22. Is. 7, 13.
17 Is. 7. 13: Luca 1, 31.
18 Luca 2, 7, 21.
19 Luca 2, 6, 7; Fac 35, 19.
20 Numere 24, 17.
21 Mih. 5, 2; Ioan 7 42.
22 Luca 2, 16; Ps. 71, 10; Is. 60, 6.
23 Osea 11, 2.
24 Ier. 31, 15.
25 Eşire 4, 19.
26 Is. 11, l și 53, 2; Zab. 6, 12.
27 Marcu l, 4; Luca 3, 3.
28 Mat 4, 17
29 Is. 4o, 3
30 4 Împ l, 8; Marcu l, 6.
31 Marcu l, 5. Fap. Hp. 19, 18
32 Luca 3, 7.
33 Luca 3, 8; Ioan 8, 39.
34 Mat. 7. 19; Luca 3, 9; Ioan 15, 2, 6
35 Marcu l, 8; Luca 3, 16; Ioan l, 26; Fapt. l, 5 și 2, 3, 4.
36 Marcu 1. 9-11; Luca 3. 21, sq.
37 Luca 3, 22; Ioan 1, 32.
38 Ps.2, 5; Is. 42, 1; Mat. 17, 5; Marcu l, 11 și 9, 7; II Petru l, 17.
39 Marcu l, 12: Luca 4, l, sq.
40 Eşire 34, 28; III Împ. 19, 8
41 I Tes. 3, 5; Matei 3, 17.
42 A doua Lege 8, 3; Luc. 4. 4;
43 Ps. 90, 11, 12; Luc. 4, 10, 11;
44 A doua Lege 6, 16.
45 A doua Lege 6, 13; Mat. 16, 23.
46 Evr. l, 14
47 Marcu l, 14; Luca 4, 14
48 Marcu 1, 21; Luca 4, 14, 31.
49 Is. 9, 1.
50 Luca l, 79. Is. 9, 2;
51 Mat. 3, 2; Marcu l, 15; Luca 4, 15.
52 Marcu l, 16; Luca 5, 2; Ioan l, 35.
53 Mat. 19, 27.
54 Marcu l, 39; Luca 4, 15, 44.
55 Marcu 6, 55.
56 Marcu 3, 7; Luc. 6, 17
57 Luca 6, 20.
58 Is. 57, 15.
59 Is. 61, 2; Luc. 6, 21.
60 Ps. 36, 11.
61 Luca 6, 21.
62 Pilde 21, 21; Iac. 2. 13.
63 Ps. 23, 4; 5o, 11; I Ioan 3, 2-3.
64 I Petru 2, 20; 3, 14.
65 Iac. 5, 10.
66 Marcu 9, 50; Luca 14, 34.
67 Marcu 4, 21; Luca 11, 33; 8, 16.
68 I Petru 2, 12.
69 Mat. 3,15; Rom. 3, 31.
70 Luca 16, 17 și 21, 33.
71 Iac. 2, 10.
72 Eş 2o, 13.
73 I Ioan 3, 15; A doua Lege 5, 17.
74 Marcu 11, 25.
75 Luca 12, 58
76 Eşire 2o, 14.
77 Iov 31, 1.
78 Mat. 18, 9; Marcu 9, 47.
79 A doua Lege 24, 1.
80 Mat. 19, 9; Marcu 10, 11; Luca 16, 18; I Cor. 7, 10.
81 Eşire 2o, 16.
82 Mat. 23, 22; Is. 66, 1.
83 II Cor. l, 17; Iac. 5, 12.
84 Eşire 21, 23-24.
85 Luca 6, 29; I Cor. 6, 7.
86 Luca 6, 30. 34.
87 Lev. 19, 18.
88 Luca 6, 27; 23, 34; Fapt. 7, 59.
89 Luca 6, 32
90 A doua Lege 18, 13.
91 Rom. 12, 8.
92 Luca 14, 14.
93 IV Împ. 4, 33.
94 Is. 1, 15.
95 Luca 11, 2; Eşire 2o, 7.
96 Luca 22, 42
97 Psalm 31, 5.
98 Mat 26, 41.
99 Marcu 11, 26.
100 Mat. 18. 35.
101 Is. 58, 5.
102 Luca 12, 33 sq; I Tim. 6, 19.
103 Luca 11, 34-36.
104 III Împ. 18, 21; Luca 16, 13; II Cor. 6, 16.
105 Luca 12, 22; Filip. 4, 6; I Tim. 6, 7
106 Mat. 10, 31; Luca 12, 24.
107 III Împ. 4, 21.
108 Mat. 8, 26; 16, 8.
109 III Împ 3, 13; Ps. 36, 4.
110 Eşire 16, 19.
111 Luca 6, 37; Rom. 2, 1; I Cor. 4, 5.
112 Marcu 4, 24.
113 Luca 6, 42.
114 Marcu 11, 24.
115 Pilde 8. 17.
116 Ioan 14, 13.
117 Luca 11, 13; Iac. l, 17.
118 Luc. 6, 31; Rom. 13, 8, 10.
119 Fapt. 14, 21
120 Ier. 14, 14; Fapt. 20, 29.
121 Luc 6, 43, sq.; Iac. 3, 12.
122 Mat. 12, 33.
123 Mat. 3, 10; Luc. 3, 9; Ioan 15, 2, 6.
124 Rom. 2, 13; Iac. l, 22, 25.
125 Luc. 13, 25, sq.; Fapt. 19, 15.
126 Mat 25, 41; Ps. 6, 8.
127 Luc 6, 47, sq.
128 Mat 16, 18.
129 Ezech. 13; 11.
130 Marcu 1; 22; Luc; 4. 32.
131 Mat 5, 1.
132 Marcu 1, 40; Luc. 5, 12.
133 Luc. 17, 14; Lev. 14, 2.
134 Luc; 7, 11.
135 Ps. 106, 20
136 Is 49, 12; Luc 13, 29, sq. Malah. 1, 11.
137 Mat. 22, 13 și 25, 30; Luc. 13, 26-30.
138 Marc. l, 29; Luc. 4, 38.
139 Mat. 9, 25
140 Marc. 1, 32: Luc. 4, 40.
141 Is. 53, 4; I Petr. 2, 4.
142 Marc. 4, 35; Luc. 8, 22.
143 Luc. 9, 57 sq.
144 II Cor. 8, 9.
145 Luc. 8, 23.
146 Marcu 5, 1; Luca 8, 26
147 Marcu 5, 17; Luc. 8, 37
148 Marc. 2. 3; Luc. 5, 18.
149 Marc 2, 10 sq.
150 Luc. 5, 27; Marc. 2, 14.
151 Luc. 5, 31.
152 I. Împ. 15, 22; Osie 6, 6.
153 Marc. 2, 18; Luc. 5, 37.
154 Ioan 3, 29.
155 Marc. 5, 22; Luc. 8, 4l.
156 Marc. 5, 25: Luc. 8, 43 sq. Lev. 15 25.
157 Mat 14, 36.
158 Luc. 7, 17.
159 Mat. 15, 22 și 20, 30.
160 Mat. 8, 13.
161 Marc. l, 43 și 7, 36.
162 Mat 12, 22 sq.; Luc. 11, 14 sq.
163 Isaia 35, 6.
164 Mat. 12, 24; Luc. 11, 15.
165 Mat. 4, 23; Marc. 6, 6.
166 Marc 6, 34; I Petr. 2, 25; Numer. 27, 17; Is. 53, 6; Ier 50, 6.