Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la finele secolului XIX, care se opunea naturalismului și parnasianismului, potrivit căreia valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimat și descifrat cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent
Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la finele secolului XIX, care se opunea naturalismului și parnasianismului, potrivit căreia valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimat și descifrat cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent
Deși simbolismul francez a durat foarte puțin, el a fertilizat poezia modernă, negând gândirea științifică, raționalistă. Pe drumul deschis de simbolism au pășit ulterior Arthur Rimbaud cu experieța clarviziunii, s-au născut tema lui Charles Baudelaire a corespondențelor și una din temele poeziei lui Stephane Mallarmé în care lumea întreagă e doar o imensă carte.
Dintre temele simboliste pot fi citate: impalpabilul, angoasele identitare ale Eului, imaginea femeii, decadenta, arta pentru artă.
Manifestul simbolist a fost ulterior pus în versuri de Arthur Rimbaud în poemul Les Voyelles („Vocalele”), un exemplu perfect de sinestezie literară și Charles Baudelaire în poemul Correspondances(„Corespondențe”), în care natura este definită drept un "templu de simboluri".
În opoziție cu retorismul romantismului, simbolismul preferă un ton mai intim și confesiv, iar spre deosebire de răceala și formalismul parnasianismului, se îndreaptă spre emoția și muzica interioară a ideii.
În opoziție cu retorismul romantismului, simbolismul preferă un ton mai intim și confesiv, iar spre deosebire de răceala și formalismul parnasianismului, se îndreaptă spre emoția și muzica interioară a ideii.
Încă în 1880 apăruse în "Literatorul" articolul intitulat “Despre logica poeziei”, în care erau formulate idei care anticipau anumite judecăți ale lui Mallarmé. Nu numai că se făceau apropieri între poezie și muzică, dar se releva deosebirea de structură dintre poezie și proză. Poezia - accentua Macedonski - își are logica ei particulară, deosebită de logica prozei: ”Logica poeziei e, dacă ne putem exprima astfel, nelogică la modul sublim”. Întrucât tot ce nu e logic e absurd, “logica poeziei e, prin urmare, însuși absurdul”.
Încă în 1880 apăruse în "Literatorul" articolul intitulat “Despre logica poeziei”, în care erau formulate idei care anticipau anumite judecăți ale lui Mallarmé. Nu numai că se făceau apropieri între poezie și muzică, dar se releva deosebirea de structură dintre poezie și proză. Poezia - accentua Macedonski - își are logica ei particulară, deosebită de logica prozei: ”Logica poeziei e, dacă ne putem exprima astfel, nelogică la modul sublim”. Întrucât tot ce nu e logic e absurd, “logica poeziei e, prin urmare, însuși absurdul”.
Un adevărat manifest presimbolist, apărut în “Literatorul” din 15 iunie 1892, este "Poezia viitorului", articolul scris de Macedonski. Prin simbolism - se spune în articol - ca și prin instrumentalism, care este “tot un simbolism, cu deosebire că sunetele joacă în instrumentalism locul imaginilor”, poezia “și-a creat un limbaj al ei propriu, limbaj în care se simte în largul ei…”.
După părerea poetului, “simbolismul unit cu instrumentalismul” este, ca și wagnerismul, “ultimul cuvânt al geniului omenesc".
Un adevărat manifest presimbolist, apărut în “Literatorul” din 15 iunie 1892, este "Poezia viitorului", articolul scris de Macedonski. Prin simbolism - se spune în articol - ca și prin instrumentalism, care este “tot un simbolism, cu deosebire că sunetele joacă în instrumentalism locul imaginilor”, poezia “și-a creat un limbaj al ei propriu, limbaj în care se simte în largul ei…”.
Un adevărat manifest presimbolist, apărut în “Literatorul” din 15 iunie 1892, este "Poezia viitorului", articolul scris de Macedonski. Prin simbolism - se spune în articol - ca și prin instrumentalism, care este “tot un simbolism, cu deosebire că sunetele joacă în instrumentalism locul imaginilor”, poezia “și-a creat un limbaj al ei propriu, limbaj în care se simte în largul ei…”.
După părerea poetului, “simbolismul unit cu instrumentalismul” este, ca și wagnerismul, “ultimul cuvânt al geniului omenesc".
Puncte de vedere presimboliste conțin și alte articole publicate de Macedonski în “Literatorul”, ca "Despre poezie" sau "Despre poemă" (1881), în care poetul pledează pentru concentrare și sinteză lirică, pentru poezia care să adune în ea, imprevizibil, mișcări sufletești contrastante.
Teoretizând simbolismul, Macedonski a înțeles să-l și promoveze stăruitor în literatura română. În numele acestui curent, directorul “Literatorului” a încurajat de fapt tot ce se deosebea de poezia românească de până atunci: parnasianism, naturalism, decadentism, simbolism - tot ce putea impresiona prin neobișnuit și bizar. El însuși s-a exersat în compuneri alcătuite după ultima modă parisiană, menite să revoluționeze lirica. După modelul lui Rollinat, din care a și tradus, Macedonski a afișat uneori preferințe morbide pentru macabru, ca în "Vaporul morții",. Dar pasiunea lui cea mare a fost instrumentalismul, poetul propunându-și să creeze efecte lirice prin pure combinații de imagini și sunete ca în "Rimele cântă pe harpă" și "Guzla".
Teoretizând simbolismul, Macedonski a înțeles să-l și promoveze stăruitor în literatura română. În numele acestui curent, directorul “Literatorului” a încurajat de fapt tot ce se deosebea de poezia românească de până atunci: parnasianism, naturalism, decadentism, simbolism - tot ce putea impresiona prin neobișnuit și bizar. El însuși s-a exersat în compuneri alcătuite după ultima modă parisiană, menite să revoluționeze lirica. După modelul lui Rollinat, din care a și tradus, Macedonski a afișat uneori preferințe morbide pentru macabru, ca în "Vaporul morții",. Dar pasiunea lui cea mare a fost instrumentalismul, poetul propunându-și să creeze efecte lirice prin pure combinații de imagini și sunete ca în "Rimele cântă pe harpă" și "Guzla".
Trăsăturile simbolismului literar:
Trăsăturile simbolismului literar:
- raportul dintre simbol (semn,cuvant) și eul poetic care nu este exprimat, ci sugerat, așadar sugestia este o manieră artistică obligatorie a creației simboliste;
- tema generală o constituie starea confuză și nevrotică a poetului într-o societate superficială, meschină, incapabilă să perceapă, să inteleagă și să aprecieze nivelul artei adevărate; alte teme și motive simboliste: orașul de provincie sufocant, natura ca stare de spirit, anotimpurile apocaliptice, dezintegrarea de materie, iubirea sâcâitoare, moartea ca proces de descompunere, solitudinea dezolantă, motivul apei ca substanța erozivă, motivul instrumentelor muzicale, motivul cromatic, olfactiv, etc.
- poezia simbolistă exprimă numai atitudini poetice sau stări sufletești specifice acestui curent literar: tristețea, dezgustul, oboseala psihică, disperarea, apăsarea, spaima, nevroza, toate fiind sugerate prin simboluri, fără a fi numite;
- versul liber este o noutate prozodică; refrenul accentuează starea poetică, prin repetiția cromatică, olfactivă sau muzicală a simbolurilor
- corespondența dintre cuvintele-simbol și elementele din natură este principalul procedeu artistic de construire a poeziilor simboliste. Trăsăturile obiectului din natură sugerează stările interioare ale eului liric. (De ex: cuvântul-simbol "plumb" are drept corespondent un metal greu, de culoare cenușie, maleabil și cu o sonoritate surdă)
- corespondența dintre cuvintele-simbol și elementele din natură este principalul procedeu artistic de construire a poeziilor simboliste. Trăsăturile obiectului din natură sugerează stările interioare ale eului liric. (De ex: cuvântul-simbol "plumb" are drept corespondent un metal greu, de culoare cenușie, maleabil și cu o sonoritate surdă)
- preferința pentru imagini imprecise, difuze, fără contur;
- muzicalitatea creației simboliste se construiește fie prin prezența instrumentelor muzicale, fie prin muzicalitatea interioară a versurilor (prin verbe sau interjecții auditive);
- cromatica este de asemenea fie exprimată direct prin culori cu putere de simbol, fie sugerată prin corespondențe;
- olfactivul se manifestă prin mirosuri puternice;
- sinestezia este un procedeu artistic care marchează asocierea concomitentă a mai multor percepții diferite (sunet,culoare, parfum) și trezirea simultană a simțurilor;
Caracteristici
Caracteristici
Pictorii simbolisti au folosit simboluri din mitologie si vise imaginare pentru un limbaj vizual al sufletului. Simbolismul a fost mai mult un trend ideologic international decat un curent artistic. Simbolistii credeau ca prin arta ar trebui sa se inteleaga mai multe adevaruri absolute care pot fi accesate doar in mod indirect. Astfel, ei au pictat scene din natura, activitatea oamenilor si toate celelalte fenomene reale din lume intr-o maniera metaforica si sugestiva. Ei au furnizat imagini particulare sau obiecte de atractie ezoterica.
Pictori simbolisti
Gustave Moreau (6 aprilie 1826, Paris – 18 aprilie 1898, Paris) a fost un pictor, gravor şi desenator francez, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai simbolismului în pictură. Tematica vastei sale opere şi-o alegea din lecturile clasice. Tehnica sa se caracteriza printr-o factură suavă, care reda în mod magistral lumea onirică şi plină de simboluri. Împreună cu Odilon Redon, Edward Burne-Jones şi Arnold Böcklin are aceeaşi năzuinţă: să ajungă, cu ajutorul picturii, la ceea ce este invizibil, la sfera subconştientului, la vise.
Alti pictori simbolisti: - Gustav Klimt, Mikalojus Konstantinas Čiurlionis, Odilon Redon, Henri Fantin-Latour, Edvard Munch, Félicien Rops, Jan Toorop, Mikhail Vrubel, Nicholas Roerich, Victor Borisov-Musatov, Martiros Saryan, Mikhail Nesterov, Leon Bakst, Elena Gorokhova, Frida Kahlo, Elihu Vedder, Remedios Varo, Morris Graves
Pe această linie au mers câteodată și unii dintre frecventatorii cenaclului și colaboratorii așișderi al “Literatorului”, ca Mircea Demetriad, Al. Obedenaru, Gh. Orleanu, Al. Petroff ori debutantul Ion Theo, tânărul Tudor Arghezi, care a publicat în suplimentul literar al ziarului “Liga ortodoxă” unele poezii debiteare instrumentalismului, pe care însă apoi marele poet și le-a renegat.
Pe această linie au mers câteodată și unii dintre frecventatorii cenaclului și colaboratorii așișderi al “Literatorului”, ca Mircea Demetriad, Al. Obedenaru, Gh. Orleanu, Al. Petroff ori debutantul Ion Theo, tânărul Tudor Arghezi, care a publicat în suplimentul literar al ziarului “Liga ortodoxă” unele poezii debiteare instrumentalismului, pe care însă apoi marele poet și le-a renegat.
Dacă Macedonski este, indiscutabil, un teoretician al simbolismului, este el oare și un poet simbolist? Unii i-au contestat cu violență această calitate.
Alții au acceptat-o cel puțin parțial, influentați poate de Macedonski însuși, care s-a proclamat singur și cu ostentație simbolistă pentru o perioadă scurtă.
