Singur impotriva oceanului

SINGUR IMPOTRIVA OCEANULUI

(Fragment)
Soarele se ridicase. Într-una din trecerile sale prin comanda de navigatie lui Răzvan i s-a părut că, undeva în depărtare, vede ceva sclipind în razele lui. Se uită atent în direcţia din care venise acea sclipire dar nu reuşea să distingă nimic.

"O fi fost strălucirea vreunui val" îşi spuse el dar parcă văzu din nou acea licărire ca a unei oglinzi reflectand lumina soarelui.

Sări de pe scaun şi lua binoclul. Privi îndelung în direcţia sclipirii. O văzu din nou. Era întradevăr ceva pe mare, în raza lui vizuală. Nu-şi mai dezlipi binoclul de la ochi. Un punct mic, întunecat juca pe suprafaţă apei. Din când în când acea sclipire îl făcea să pară mult mai vizibil. După un timp ochii lui obosiţi nu mai puteau distinge nimic. Se duse în camera hărţilor. Se uită la ultimul punct pe care reuşise să-l facă măsurând înălţimea soarelui cu sextantul. Părea că deviase de la drum mai bine de trei sute de mile în cele aproape cinci zile de când plutea în derivă. Reveni în comandă şi lua din nou binoclul. Se vedea bine acum. Era o ambarcațiune care se apropia.

Răzvan devenise agitat. Sigur erau piraţi. Dacă l-ar fi găsit singur pe nava l-ar fi omorît că să nu existe niciun martor. Caută în dulapul din camera hărţilor şi scoase unul din aparatele de respirat cu butelie de oxigen. Îl verifică. Presiunea era aproape de maxim. Înşfacă cutia în care era păstrat acesta, se asigură ca a închis-o bine şi plecă în fugă pe scări. La ieşire din castel luă de pe panoul de incendiu un topor şi o cange. Deschise tambuchiul magaziei şi, cu o saulă, le dădu drumul până atinseră fundul acesteia. Apoi dădu drumul saulei după ele. Avea la gât una din lanterne, la care abia îi schimbase bateriile, şi binoclul. Dădu fuga la prova şi se uită iar în direcţia din care se vedea ambarcatiunea Era o şalupă militară dar era încă prea departe.

Bucuros se aseza chiar în prova si începu să facă semne în directia ei.

„În sfârsit m-au gasit! Sunt salvat! Sunt salvat! striga el cat îl țineau plamanii.sărind de bucurie.

Barca se apropia. Razvan o urmarea cu atenție. Ceva se întampla cu ea. În mai puţin de o oră avea să ajungă la navă. Venea direct spre ea. Raznan se mai uită de câteva ori. Nu ințelegea ce se întâmpla cu barca dar ceva nu-i placea. Infațișarea ei se schimba pe masura ce se apropia. Acum Razvan căuta locuri umbrite de unde să privească pentru a nu risca să producă şi el străluciri cu lentilele binoclului. Nici nu mai putea fi vorba să mai facă semne în direcția bărcii care devenea din ce in ce mai ciudată. Panourile vopsite in culorile de camuflaj, cu care o făcuseră să pară o şalupă militară, dispăruseră. Pentru el nu mai încăpea îndoială: era o barcă de piraţi. Se vedea clar că era o barcă vopsită într-un albastru deschis care fusese deghizata în șalupă militară Nu reuşea să-şi dea seama câţi oameni erau la bord. Probabil că în mai puţin de jumatate oră aveau să ajungă lânga navă.

„Ce sa fac? Ce să fac? se intrebă Răzvan cuprins de teamă.

Urcă iar în fugă scările până la comanda de navigaţie şi lua cu el pistolul lansator de rachete şi trei rachete pe care le găsise în set. Se mai uită odată în direcţia bărcii. Se vedea clar că nu este şalupă militară dar încă nu reuşea să vadă câţi oameni erau la bord.

Răzvan coborâ în fugă scările şi se apropie de magazia în

care erau maşinile frigorifice. Închise ventilatiile , luă pistolul şi rachetele de semnalizare şi coborâ închizând tambuchiul. Când ajunse jos se simţea miros de gaze de eşapament. Îşi puse masca şi dădu drumul la oxigen. Deschise uşile la maşina în care se aflau cadavrele colegilor săi şi aştepta. Se auzi când barca se lovi de

bordajul navei. Îşi dădu seama că s-ar fi putut ascunde printre cadavre dar nu luase ceva mai gros pe el. Era doar în tricou şi dacă ar fi urcat în maşină frigorifică ar fi îngheţat. Deschise şi maşina în care pusese carcasele de porc şi lua de acolo cearşaful şi halatul. Erau îngheţate. Pe punte se auzeau paşi. Stinse lanterna . Se auzeau vorbind între ei. Vorbeau o limba din care el nu înţelegea mare lucru.

Trei bărbaţi, deloc impresionanţi ca statura, dar înarmaţi cu pistoale mitralieră Kalaşnikov, cu câteva încărcătoare pline cu gloanţe şi câteva grenade la brâu. Cel mai înalt dintre ei părea să fie conducătorul. Era un tip de culoare cu faţă osoasă şi fruntea neobişnuit de înaltă. Părul lui aspru şi creţ era de un negru strălucitor. Pomeţii mult prea proeminenţi purtau între ei un nas lat, turtit dintre sprâncene şi până sub buza de sus. Buzele cărnoase contrastau cu barba care se termina nefiresc, imediat sub buza de jos . Când vorbea se deschidea o gură mare pe faţă aceea osoasă şi dură.

− Nava pare pustie, spuse el. Dar să nu va lăsaţi păcăliţi de liniştea asta. Fie cei din echipaj sunt ascunşi de frică şi baricadaţi undeva unde nu vom putea pătrunde prea uşor fie pun la cale ceva şi trebuie să ne aşteptăm la ripostă.

− Mergem cu toţii să-i căutăm sau ne împărţim? întrebă unul cu statura medie şi trăsături de negru frumos. Ochii lui vezi ca smaraldul încadrau un nas fin sub o frunte netedă şi pusă in evidenţă de forma părului ca un trei culcat, mai jos cu o palmă de

creştet. Deşi era îmbrăcat cu haine care îi trădau sărăcia avea un aer de om cult şi educat.

− Eu o să cobor în magazia asta că se aud motoare de maşini pornite, spuse al treilea care era şi cel mai negru dintre ei. Culoarea pielii sale semăna cu cea a noroiului scos de pe fundul

Mării Moarte. Negru că smoala pe alocuri cu tente de albastru închis. Când râdea, dintîi laţi şi albi prinşi la baza în tartru pietrificat galben de la coaja pe care o mesteca tot timpul păreau că sunt nişte lopeţi înfipte în gingiile roşii. Când vorbea împroşca cu salivă de care gura îi era plină tot timpul. Faţa lui amintea de trăsăturile maimuţelor. Şi mâinile lui lungi până aproape de genunchi păreau că pot să-l susţină la salturile de pe o creangă pe alta. Picioarele scurte şi puternice întregeau imaginea de om primitiv. Nu părea deloc inteligent dar era devotat şi îşi asculta orbeşte şeful.

− Bine Ahsad, îi răspunse şeful cel înalt. Intrii în magazie şi nu uita că oamenii de aici sunt principala valoare. Pe fiecare om putem cere despăgubire cel puţin un milon. Tu Chafed te strecori în sala maşini şi porneşti un generator. Văd că, in afara de masinile din cală, altceva nu funcționeaza si nu înțeleg ce vor cu asta. Este probabil o capcana in care sa ne atragă. Trageti în orice lucru suspect dar în așa fel incât să nu-i omorâți decât dacă nu se poate altfel. Eu o să inspectez nava. Dacă nu se trage în primele zece minute asupra noastră înseamnă că nava chiar e pustie sau că echipajul o să-l găsim mai târziu baricadat întrun adăpost special. Nu înţeleg însă de ce nava era în derivă. Sigur e nava pe care o caută toţi de căteva zile şi despre care așa am aflat noi, şi dacă este aşa înseamnă că ceva ciudat s-a întâmplat la bord. Din punctul despre care se tot spunea la ştiri şi până în punctul în care ne aflăm acum nava pare că a fost purtată doar de curenţi. Dacă nimic nu

merge la bord de atâtea zile nu înţeleg cum de se aud motoarele alea din magazia de sub noi. De la avionul care a zburat deasupra noastra aproape de punctul care spun ei ca era ultimul punct raportat nu a mai aparut nimic, semn că au cam abandonat căutările.

− Morsed, la mine treaba e simplă, spuse cel cu înfațisare de maimuță Cobor în magazie, opresc motoarele, mă clarific ce-i cu ele şi vin în castel după ţine. Tu să ai grijă prin cabine să nu fie vreunul care are pistol, spuse Ahsad.Cred că de data asta a dat norocul peste noi. Am căutat-o ceva vreme dar uite că am găsit-o înaintea lor și este a noastră. Pe navă şi pe ce e în ea şi tot luăm câteva milioane de dolari. Dacă avem noroc putem câştiga o avere.

S-a făcut linişte pentru câteva clipe. Apoi vocea lui Morsed a început să împartă ordine scurte materializate în nişte onomatopee ciudate pe care doar cei doi tovarăsi de piraterie le înțelegeau. Era un cod al lor de sunete pe care cei atacati sa nu-l poata înțelege.

Răzvan văzu tambuchiul magaziei deschizându-se. O rază de lanternă puternică matură prin toate ungherele magaziei.

− Sunt două maşini aici, strigă Ahsad iar Chafed îi făcu semn că a înţeles fără însă a se opri.

− Intră şi vezi ce e, tună vocea dură a lui Morsed înainte de a deschide uşa castelului. Morsed şi Chafed mergeau ca şi cum ar fi fost la plimbare pe bulevard. Singurul semn că sunt foarte atenţi la ce se întâmplă în jurul lor era că aveau mâinile încleştate pe arme, că ochii li se miscau permanent în orbite,iar urechile prindeau și cel mai mic zgomot.

Ahsad porni să coboare pe scară. În raza lantenei care se mişca haotic în chinga prinsă pe umărul lui, Răzvan văzu că era înarmat. Se băgase în interiorul unui utilaj din apropierea maşinii. Când ajunse jos piratul începu să tuşească. Deschise uşa maşinii şi caută să oprească motorul. Cheia nu era în contact. Se duse la cealaltă maşină. Nici acolo nu era cheie. Văzu furtunele care plecau de la eşapamente, îl smulse pe primul şi îl inoda încercând asfel să oprească motorul. Îşi ţinea o mâna la gură. Rupse o cârpă din cămaşă zdrenţuită care îi acoperea trupul de maimuţă şi îşi acoperi gura şi nasul. Ajunse şi la cealaltă maşină. Smulse şi furtunul acesteia dar când să îl înoade primul furtun umflat peste măsură fu aruncat afară de pe ţeava de eşapament. Omul respira greu şi îşi ştergea din ce în ce mai des fruntea. Pocni şi al doilea furtun. Piratul simţea că se sufocă. Plecă înspre scară şi se agaţă de ea să urce. Nu mai avea forţă. Magazia se învârtea cu el. Simţea cum alunecă. Trase câteva focuri în pereţii magaziei şi apoi se prăbuşi pe fundul ei.

Răzvan vru să iasă să ia arma dar se răzgândi. Poate că îşi revine pentru o clipă şi mă împuşcă, îşi spuse şi aşteptă în ascunzătoarea lui. Ar fi vrut să vadă cum stă cu oxigenul din butelie deşi ştia că mai are cel puţin pentru câteva ore. Îl văzuse pe pirat cum se moaie de la gazele de eşapament şi parcă i se făcuse frică.

Deodată auzi paşi pe punte. Răzvan sări la loc în ascunzătoare.

− Ahsad! Ahsad, răspunde! se auzi în deschizătura tambuchiului.

Era Morsed. Auzise focurile de armă trase de Ahsad şi venise în fugă. Fascicolul de lumina al lanternei lui lumina magazia. Se opri pe cel căzut peste lanternă spartă şi cu arma încă agăţată de gât. Îşi dădu seama că leşinase din cauza gazelor şi deschise ventilatiile. Nu putea cobora până nu se aerisea magazia sau până nu găsea un aparat de respirat. Ştia că navele au asemenea aparate. A plecat spre comandă de navigaţie urcând în fugă scările. S-a dus direct în camera hărţilor şi a început să răscolească peste tot. A găsit un aparat de respirat şi s-a întors la magazie. Răzvan ieşise din nou încercând să se apropie de cel strigat Ahsad dar auzi iar paşi pe punte. Sări în maşină în care erau trupurile celor din echipaj şi trase uşa încet.

Morsed îşi pusese masca şi butelia de oxigen şi a început să coboare pe scară. La jumătatea scării s-a oprit şi a luminat spre cel căzut. A văzut că nu mişcă. Un urlet puternic i se slobozi din piept. Nu putea concepe să piardă un om pe o nava pustie doar pentru că omul făcuse o gresala imensă. Nici el nu s-a gândit de la început la gazele acumulate jos. Ajuns pe fundul magaziei lumină şi cercetă bine împrejurimile. Părea pustiu. Puse mâna pe faţa lui Ahsad. Încă nu se răcise. Înseamnă că încă era în viaţă. Îl târâ până lângă grila de areisire a trombei de ventilaţie şi îl sprijini în fund cu faţă către grila prin care era convins că intră aer de vreme ce ii deschisese capacul. Ridică apoi ochii şi văzu cele două maşini frigorifice. Se duse la prima şi smulse borna bateriei. Motorul încă mergea. Începuse să bâlbâie dar încă mergea. Se opriseră însă compresorul şi ventilatorul aparatului de racire. Caută în cabină şi deschise capota. Cu un acces de furie necontrolat începu să smulgă furtunele. Un miros puternioc de motorină se împrăştie în jur. Motorul se mai învârti de câteva ori şi se opri. Merse în spate şi deschise uşile. Văzu patru carcase de porc înăuntru şi închise repede uşile la loc. Merse la a două maşină şi îi smulse şi ei borna de la barerie şi furtunele de motorină. Văzu uşile din spate întredeschise şi îşi încleşta mâna pe armă. Deschise uşa cu putere. Văzu mormanul acela de trupuri inerte acoperite cu un cearşaf şi făcu instinctiv un pas înapoi în acelaşi timp în care de sub cearseaf o rachetă pleca direct către faţa lui. Nu a avut timp să reacţioneze. A căzut cu faţa arsă şi zdrobită cu mâna încă încleştată pe trăgaci. Arma scuipă câteva gloante și tăcu izbindu-se de podeaua de oțel pe care căzuse Morsed.

Răzvan se ridică dînd cearşaful la oparte şi coborâ cuprins de friguri. Dinții îi clănţăneau. Îi era şi frig şi frică. Plângea şi râdea în acelaşi timp. Când se apropia să ia arma lui Morsed cu un ultim spasm al mâinii acesta apasă trăgaciul. Câteva gloanţe loviră utilajele scoţînd zgomote înfiorătoare. Răzvan se depărta speriat. Ştia că nu are mult timp. Luă armă lui Ahsad şi dădu să plece. Ahsad îl agaţă de mâna şi vomită peste picioarele lui. Speriat Răzvan trase câteva focuri în plin în pieptul lui.

Lanterna lui Morsed rămăsese aprinsă. În raza ei Răzvan văzu că acesta încă mai respiră. Ridică armă să tragă când pe faţa lui, toată o rana şi un amestec de piele şi cauciuc de la masca de oxygen, se deschise orificiul gurii cu dintîi dezgoliţi de piele şi printre horcăituri se auzi un glas slab implorând:

− Nu trage! Te rog să nu tragi!

Răzvan era gata să lase arma și să incerce să-l ajute când a văzut arma lui Morsed îndreptându-se spre locul în care se afla.Făra nici o ezitare apasă pe trăgaci. În același timp si arma lui Morsed incepuse să arunce haotic gloante. Răzvan se aruncă pe fundul magaziei și, în cădere, văzu cum câteva gloanţe făcură să se scuture trupul lui Morsed.

Rămase câteva secunde la podea urmarind atent totul. Nu simtea nici o durere și se bucura că gloanțele lui Morsed nu îl atinseseră. Se ridica ușor, încordat ca un arc, luă şi arma lui Morsed, îi smulse şi două încărcătoare şi o grenadă de la brâu şi plecă spre scară. Se răzgândi şi porni către cealaltă parte a magaziei. Se gândea că tambuchiul dinspre pupa magaziei era la adăpostul roofului. cel puţin faţă de cei care s-ar fi aflat în comandă sau în castel. Pe punte nu se auzea nimic. Când urcă scara să iasă din magazie se auzi zgomotul unui auxiliar pornit. Nu a trecut mult şi iluminatul de lucru din magazii s-a aprins. A ridicat capacul tambuchiului şi a ieşit. Porni spre babord furisându-se. După ce ochii îi fuseseră agresaţi de aprinderea neașteptată a iluminatului din magazii, întunericul de pe punte părea şi mai adânc, odată ce şi ultima rază de lumina ieşită prin deschizătura tambuchiului dispăruse. Deşi ştia bine configuraţia locului a aşteptat câteva secunde descumpănit, de parcă întunericul îi cuprinsese şi mintea şi simţurile.