Creșterea globală a bugetului a permis îmbunătățirea programului Erasmus+ din punctul de vedere al participării, în comparație cu programele anterioare. Eficacitatea acestuia ar putea, totuși, fi consolidată în continuare prin ameliorarea procedurilor administrative și bugetare și prin creșterea în continuare a calității activităților.
Reacțiile la unificarea programelor sub un singur nume au fost pozitive, dar este încă necesar să se distingă cel puțin principalele acțiuni și activități.
Sarcina administrativă ar trebui redusă în continuare, nu doar pentru agențiile executive, ci și pentru solicitanți și beneficiari, în special pentru organizațiile mai mici și/sau organizațiile bazate pe voluntariat.
Ar putea fi revizuite orientările pentru agențiile naționale, iar conformitatea mai strict supravegheată, pentru a consolida coerența și de elimina parțialitatea.
Ar putea fi revizuit sistemul de sume forfetare, precum și cheltuielile de călătorie, întrucât acestea dezavantajează călătoriile în zonele în care accesul cu avionul este limitat și subestimează costurile de cazare în orașele mari.
Ghidul programului Erasmus+ ar trebui scurtat și simplificat.
Ar trebui să fie mai bine utilizate toate instrumentele europene menite să sprijine transparența și recunoașterea cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor.
Ar putea fi îmbunătățită participarea partenerilor sociali și a organizațiilor de tineret și de educație non-formală la gestionarea programului.
Normele și condițiile asociate cu AC2 ar putea fi revizuite, pentru a se evita depunerea pe scară largă de candidaturi de către organizații și/sau instituții în sectoare în care nu au expertiză.
S-ar putea pune un accent mai mare pe aspectele legate de învățarea pe tot parcursul vieții ale programului Erasmus+.
Programul ar trebui să se concentreze nu numai asupra numărului de beneficiari, ci și pe calitatea experienței acestora.
Programul ar trebui să fie mai accesibil grupurilor dezavantajate și organizațiilor care lucrează cu acestea.