34.
|
Articolul 23. Controlul de securitate al pasagerilor şi al bagajelor de mână
(1) Toţi pasagerii care se află la plecare, în transfer sau în tranzit, precum şi bagajele lor de mână sunt supuşi unui control de securitate pentru a se preveni introducerea unor articole interzise în zonele de securitate cu acces restricţionat şi la bordul aeronavei.
(2) Operatorii aeroportuari şi operatorii aerieni vor asigura ca pasagerii şi bagajele acestora să fie supuse unui control de securitate înainte de zbor. Pasagerii care refuză să se supună controlului de securitate nu vor fi admişi la îmbarcare în aeronave. În caz de necesitate, controlul de securitate al pasagerilor şi bagajelor de cabină poate fi efectuat, la decizia comandantului aeronavei, şi în timpul zborului.
|
La art. 23 alin. (1), după sintagma „control de securitate” se va completa cu sintagma „şi unui control la trecerea frontierei”, iar la art. 23 alin. (2), sintagma „operatorii aeroportuari” se va completa cu sintagma „Poliţia de Frontieră”, având în vedere prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 215 din 4 noiembrie 2011. Totodată, propoziţia „În caz de necesitate, controlul de securitate al pasagerilor şi bagajelor de cabină poate fi efectuat, la decizia comandantului aeronavei şi în timpul zborului” se exclude, deoarece contravine regulii generale de control de securitate.
|
Nu se acceptă
|
35.
|
(3) Pentru efectuarea controlului de securitate al pasagerilor şi bagajelor operatorul de aeroport va dispune de echipamente de securitate care vor asigura depistarea articolelor interzise ce pot fi folosite la comiterea actelor de intervenţie ilicită. Controlul manual al pasagerilor la plecare şi al bagajelor acestora se efectuează în cazul în care utilajul necesar lipseşte sau este defectat, precum şi pentru identificarea obiectelor suspecte depistate cu ajutorul echipamentelor de securitate.
|
La art. 23 alin. (3), sintagma „controlul manual al pasagerilor la plecare şi al bagajelor acestora” se va substitui cu sintagma „controlul corporal al pasagerilor la plecare şi controlul manual al bagajelor acestora”, în vederea asigurării comprehensivităţii prevederii legale.
|
Nu se acceptă
|
Frazeologia adoptată este cea a reglementărilor internaţionale şi europene, ref.: Regulamentul UE nr. 185/2010 al Comisiei, Apendicele 3-B
MAI va prezenta care e diferenţa între Controlul manual şi controlul corporal
|