intelectul logic, cat si cu intuitia concreta. De fapt, Blaga afirma ca in minus-cunoastere avem de-a
face cu “intelectul ecstatic”, spre deosebire de “intelectul enstatic” ce opereaza in plus- si zero-
cunoastere. Este un intelect ce produce o formula care nu este inteligibila logic (este “metalogica”) si
care nu poate fi nici intiuita concret, dar e “postulata”, folosindu-se tot de termeni conceptuali (adica
este intracategoriala). Deci, va
spune Blaga, antinomia transfigurata este metalogica, intracategoriala
si in raport dublu negativ cu concretul si cu intelectul. Ea nu poate fi solutionata nici logic, nici
concret, dar este totusi formulabila. Rationalismul clasic postula o solutie logica pe plan ideal, iar
Hegel postula o solutie concreta prin trecerea contrariilor intr-o sinteza.
Acest tip de cunoastere aminteste, prin structura ei, de formula dogmei crestine a trinitatii,
dupa care divinitatea este postulata ca fiind o fiinta unica in trei persoane.
Avem de-a face, in toate
aceste formule, cu o scindare a unor termeni intre care exista o solidaritate logica (fiinta-persoana,
scadere-imputinare, aspatial-nedivizibil, ondulatie-corpuscul, intreg-suma), fara a li se modifica
continutul. Sinteza dogmatica reprezinta conceptual un mister inaccesibil atat intelegerii logice, cat si
intuitiei concrete. Blaga considera ca exista o analogie substantiala intre structura dogmei crestine si
formulele paradoxale la care a ajuns cunoasterea stiintifica contemporana. In consecinta,
transcendentul este nerationalizabil, intrucat e contradictoriu in sine, dar e formulabil in
antinomii
transfigurate, ce fixeaza contradictia ca atare, nu o dizolva.
De aici, teza sa privind “inconvertibilitatea absoluta a misterului” (a irationalului) si teza
conservarii misterelor in Univers. Spre aceasta concluzie l-au condus teoriile din fizica contemporana,
teoria complementaritatii, principiul lui Heisenberg, teoria relativitatii privind constanta vitezei
luminii fata de orice sistem de referinta. “Eonul dogmatic”, lucrarea sa din 1931, avanseaza asadar
ideea
unui nou tip de cunoastere, o cunoastere de exceptie, prezenta mai ales in stiinta si metafizica,
prin care ni se dezvaluie in chip paradoxal misterul lumii, in timp ce acest mister se adanceste. Spre
deosebire de eleati, pentru care miscarea nu poate fi inteleasa logic, intrucat este contradictorie,
producand antinomii, si de Nicolaus Cusanus, pentru care in divinitate atributele contrarii coincid, dar
divinitatea este acategoriala, neputand fi determinata, Blaga opteaza pentru formula unui mister
nerationalizabil in
intregime, dar formulabil in formule paradoxale, care reprezinta un echivalent
conceptual al misterului.
Consecinta acestor teze este aceea ca orice cunoastere umana este relativa, dar omul nu va
inceta niciodata in incercarea sa de a revela misterul lumii. Exista o “cenzura transcendenta” ce
impiedica revelarea absoluta a misterelor. De aici, drama cunoasterii umane, blestemul si grandoarea
omului ca fiinta sortita creatiei si unei revelari relative si aproximative a misterului.
Dostları ilə paylaş: