Sistemul solar este constituit dintr-o stea numita Soare si obiectele din jurul lui



Yüklə 452 b.
tarix30.10.2017
ölçüsü452 b.
#22380


SISTEMUL SOLAR


În sens general, o stea împreună cu alte obiecte cereşti ce gravitează în jurul său se numeşte sistem stelar, termenul de solar referindu-se strict la steaua numită Soare (din lat. Sol).

  • În sens general, o stea împreună cu alte obiecte cereşti ce gravitează în jurul său se numeşte sistem stelar, termenul de solar referindu-se strict la steaua numită Soare (din lat. Sol).



Sistemul nostru solar

  • Este alcătuit din Soare şi ansamblul de corpuri cereşti legate de acesta prin forţa gravitaţională: cele opt planete, cei 162 de sateliţi naturali ai acestora, trei planete pitice, şi alte corpuri mai mici (care includ asteroizi, meteoriţi, comete, praf, obiectele centurii Kuiper etc.). În centru se află Soarele, iar celelalte astre orbitează în general în jurul acestuia.











SOARELE

  • Soarele este centrul sistemului solar. Masa lui este de aproximativ 740 de ori mai mare decat masa tuturor planetelor. Imensa sa masa creaza gravitatia care atrage celelalte obiecte din jurul sau.      



Soarele emana continuu energie in cateva forme: vizibil - lumina, invizibil - raze infrarosii, ultraviolete, X si gamma, unde radio si plasma. Curgerea de energie care devine parte a mediului interplanetar si este preluata de sistemul solar, este numita vant solar. Suprafata Soarelui se schimba continuu, pete luminoase si intunecate se formeaza frecvent si dispar. Deseori din suprafata explodeaza violent gaze.



Sistemul solar include:



Pământul (sau Terra, uneori numită Planeta Albastră)

  • Este a treia planetă ca distanţă faţă de Soare în sistemul nostru solar şi a cincea ca dimeniuni. Este cea mai mare din categoria planetelor telurice şi singura cunoscută în Univers ca fiind locuită de viaţă inteligentă (controversele legate de existenţa vieţii extraterestre continuă să existe). Pământul s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde (4,57×109)de ani, iar singurul satelit natural, numit Luna sau Selena a început să-l orbiteze puţin timp după aceea, acum 4,533 miliarde (4,533×109) de ani în urmă. Suprafaţa Pământului este acoperită de apă în proporţie de 70,8%, restul de 29,2% fiind uscat. Uscatul este împărţit în continente, iar zona acoperită de apă este împărţită în oceane.





Luna, Satelitul Pamantului  

  •  







Sateliţi naturali

  • Phobos

  • Deimos

  • Marte are doi sateliţi naturali, Phobos şi Deimos, ce orbitează foarte aproape de planetă şi se crede că ar fi asteroizi capturaţi. Ambii au fost descoperiţi în 1877 şi au fost botezaţi după după câinii zeului Marte (Phobos şi Deimos) personajele Phobos (panică-frică) şi Deimos (teroare-spaimă) care, în mitologia greacă, îl însoţesc pe tatăl lor, Ares, zeul războiului, în bătălie. La romani, Ares se identifică cu zeul Marte.De pe Marte, mişcările sateliţilor Phobos şi Deimos apar diferite în comparaţie cu mişcarea Lunii. Phobos răsare în vest, apune în est şi răsare iar după 11 ore, în timp ce Deimos răsare în est dar foarte

  • Aceştia sunt nişte corpuri mici, întunecate şi puternic marcate de cratere, la origine putând fi nişte asteroizi captaţi de gravitaţia Planetei Roşii. Sateliţii se mişcă în sensuri opuse, Phobos răsărind şi apunând de câte 2 ori într-o zi marţiană.



Saturn este cea de a şasea planetă de la Soare, fiind o planetă gazoasă (denumită şi Joviană, după numele planetei Jupiter), este a doua ca mărime din Sistemul solar după Jupiter). Saturn are un sistem de inele bine conturat, format în special din particule de gheaţă şi o mai mică cantite de resturi şi praf. A fost denumită după zeul roman Saturn, simbolul planetei fiind o reprezentare stilizată a coasei acestuia.

  • Saturn este cea de a şasea planetă de la Soare, fiind o planetă gazoasă (denumită şi Joviană, după numele planetei Jupiter), este a doua ca mărime din Sistemul solar după Jupiter). Saturn are un sistem de inele bine conturat, format în special din particule de gheaţă şi o mai mică cantite de resturi şi praf. A fost denumită după zeul roman Saturn, simbolul planetei fiind o reprezentare stilizată a coasei acestuia.



  • Pluto a fost considerată cea de-a noua planetă a sistemului solar, până când International Astronomical Union i-a schimbat statutul, pe 24 august 2006, din planetă în planetă pitică (planetă dwarf).



Obiecte asemeni planetelor, numite asteroizi

  • Asteroizii sunt fragmente de roca lasate in urma de formatiunile sistemului solar acum circa 4,6 miliarde ani. Majoritatea acestora pot fi gasite orbitand Soarele in spatiul dintre planetele Marte si Jupiter. Regiunea aceasta, numita si Centura de Asteroizi, contine milioane de asteroizi de diferite marimi, cel mai mare fiind Ceres cu diametrul de 940 km, pana la corpuri mai mici de 1 km. Exista mai bine de 90.000 de asteroizi numarati pana in prezent.



Bucati de fier si roca, numiti meteorizi



Corpuri de praf si gaze inghetate numite comete



  • O cometa are un nucleu solid mic, cu o marime de cativa km. Nucleul contine "chestii inghetate" si gaze inghetate amestecate cu bucati de roca si praf. Pe masura ce se apropie de Soare incepe sa se incalzeasca. Cometa devine din ce in ce mai stralucitoare fiind astfel vizibila de pe Pamant. Datorita caldurii provenite de la Soare, gheata se transforma in gaze foarte stralucitoare. Acest material gazos formaeaza o coada ce se poate intinde pe o suprafata de mii sau chiar milioane de kilometri.



Mediul interplanetar - Particule numite praf interplanetar si gaze incarcate electric numit plasma

  • Spatiul dintre planete este departe de a fi gol. El contine radiatii electromagnetice, plasma (electoni, protoni si alti ioni) cunoscuta si sub numele de vant solar, particule microscopice de praf, raze cosmice si campuri magnetice (in principal cel al Soarelui).



  • Sputnik 1, primul satelit artificial din lume [1] a fost lansat pe 4 octombrie 1957.

  • Sputnik 2 a fost lansat pe 3 noiembrie 1957 şi a avut la bord prima fiinţă vie, căţeluşa Laika. Din păcate, misiunea nu a prevăzut şi reîntoarcerea în siguranţă a capsulei spaţiale şi a pasagerului, ceea ce a făcut ca Laika să fie prima victimă a cursei pentru cucerirea spaţiului cosmic.



Realizator, Inv. Grigore Geta, Caracal



Yüklə 452 b.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin