Ing. VASILE TULBURE
DISPOZIŢIA
DIRECTORULUI GENERAL AL SNTFM „CFR – MARFĂ” SA
Nr. 36 din 18 iunie 2001
Privind măsuri pentru îmbunătăţirea siguranţei circulaţiei
În ultima perioadă de timp s-au produs mai multe evenimente prin depăşirea semnalelor de circulaţie şi manevră ce ordonau „oprirea” respectiv „manevra interzisă dincolo de semnal”, având drept cauze lipsa de atenţie, neurmărirea parcursurilor şi liniilor de circulaţie şi manevră, alte preocupări ale personalului de locomotivă în remorcarea trenurilor şi efectuarea manevrelor.
S-a constatat cu ocazia cercetării acestor evenimente că se încalcă în mod sistematic prevederile instrucţionale, ale ordinelor şi dispoziţiilor în vigoare, cu privire la obligaţiile personalului de locomotivă şi a celorlalţi agenţi ai CF cu sarcini în remorcarea trenurilor şi efectuarea manevrelor.
Pentru eliminarea cauzelor ce au stat la baza producerii evenimentelor şi pentru întărirea ordinii şi disciplinei în rândul personalului de locomotivă, Directorul General al SNTFM „CFR MARFĂ” SA emite următoartea
DISPOZIŢIE
-
Accesul pe locomotivă în cabina de conducere este permis numai pe baza autorizaţiei de călătorie pe care este aplicată viza de acces pe locomotivă, conform articolul 6, litera c, punctul 7 din Instrucţia personalului de locomotivă.
-
Accesul pe locomotivă a personalului de tren, de manevră, de locomotivă când se deplasează regie – potrivit aceloraşi prevederi din Instrucţia 201 – de la punctul 1 este permis în postul opus celui de conducere.
-
Accesul şefului de tren sau manevră în cabina de conducere a locomotivei (lângă mecanicul de locomotivă) este admis numai în condiţiile prevăzute de ordinul 310/1/441/1993.
-
Se interzice cu desăvârşire accesul pe locomotivă în postul de conducere de unde se conduce trenul a oricărui alt personal în afara celui prevăzut în Instrucţia personalului de locomotivă sau a ordinelor şi dispoziţiilor în vigoare.
-
Accesul pe locomotivă în postul de conducere sau postul opus celui de conducere a oricărui personal fără a avea acest drept constituie abatere disciplinară care se va trata conform „Statutului Disciplinar” mergându-se până la desfacerea contractului de muncă.
-
Personalului de locomotivă comandat a efectua serviciul pe locomotivă în remorcarea trenului îi este interzis cu desăvârşire a avea alte preocupări în timpul serviciului, a purta discuţii cu personalul care însoţeşte trenul, altele decât cele legate direct de conducerea trenului respectiv în condiţii de regularitate şi SC (prevederile articolele 30, 31 şi 32 din Instrucţia 201).
-
Conţinutul prezentei „Dispoziţii” ca şi prevederile instrucţiei personalului de locomotivă, a altor ordine şi dispoziţii legate de accesulpe locomotivă în posturile de conducere şi obligaţiile personalului de locomotivă şi a altor agenţi ai CF în timpul parcursului şi la manevră vor fi prelucrate sub semnătură cu întregul personal interesat la intrarea în serviciu, în cadrul şcolii personalului şi cu ocazia analizelor SC.
-
Pentru ducerea la îndeplinire a prezentei dispoziţii rămân direct răspunzători şefii de unităţi, şefii Diviziilor T – V şi Directorii Sucursalelor Marfă.
-
Prezenta „Dispoziţie” se va prelucra începând cu data semnării ei.
Bucureşti 18.06.2001
Director General
Vasile TULBURE
DISPOZITIA
DIRECTORULUI GENERAL AL SNTFM “ CFR- MARFA “ SA
NR. 38 din data de 28 iunie 2001
Pe primele 6 luni din anul 2001 se constată că, situaţia în siguranţa circulaţiei a suferit o continuă înrăutăţire, numărul evenimentelor feroviare produse de personalul din cadrul CFR MARFĂ crescând faţă de aceeaşi perioadă din anul 2000. De asemenea, faţă de aceeaşi perioadă a crescut numărul evenimentelor feroviare încadrate la articolul 14 grupa A, evenimente feroviare deosebi de grave.
Principalele abateri care au condus la producerea evenimentelor feroviare au fost:
-
Depăşiri de semnale fixe care ordonau oprirea articolul 14 A8. Din cele 5 evenimente produse în această perioadă, 4 s-au produs în activitatea de manevră (SM Iaşi 2 evenimete Vatra Dornei, Suceava, SM Galaţi 1 eveniment Tecuci, SM Constanţa 1 eveniment Constanţa Port Mol 5) şi unul în circulaţie (SM Constanţa HM Cobadin).
-
Loviri ale lucrărilor de artă, construcţiilor, instalaţiilor, etc de vagoane cu încărcătură deplasată sau cu părţi mobile neasigurate, etc. articolul 14 A12.
-
Executarea atribuţiilor de serviciu sub influienţa consumului de băuturi alcoolice articolul 14 A18.
De asemenea în aceeaşi perioadă s-au produs o serie de evenimente feroviare grave din care enumerăm principalele cauze:
MIŞCARE
Neasigurarea materialului rulant contra fugirii.
Neridicarea saboţilor de mână de la vehicolele feroviare, înainte de punerea în mişcare.
Efectuarea manevrei fără program de manevră sau după programe întocmite neinstrucţional.
COMERCIAL
Depăşirea limitei de încărcare a vagoanelor.
Neverificarea asigurării încărcăturii în vagoane.
TRACŢIUNE
Nereglarea vitezelor la manevră funcţie de spaţiul destinat manevrei.
Punerea în mişcare a convoaielor de manevră fără a fi întrunite condiţiile instrucţionale.
VAGOANE
Efectuarea de reparaţii şi revizii tehnice necorespunzătoare la vagoane.
Cu ocazia controalelor efectuate în teritoriu s-au constatat o serie de deficenţe pe care le enumerăm mai jos:
La nivelul organelor din centralul sucursalelor
-
Nu se respectă termenele instrucţionale de tratare a dosarelor.
-
Nu se aprofundează sau nu se însuşesc de către ramuri, cauzele care au stat la baza evenimentelor, existând tendinţe neântemeiate de a le justifica prin „cauze tehnice” sau „calamităţi naturale” în loc de a stabili corect neajunsurile în scopul luării celor mai potrivite măsuri.
-
După producerea evenimentelor, nu se reţin, nu se prelucrează şi nu se folosesc pentru instruirea temeinică a personalului, cauzele şi abaterile care au stat la baza evenimentelor şi nu sunt aplicate la timp, măsurile care să prevină repetarea acestor abateri şi în alte unităţi.
-
Implicarea şefilor de divizie şi a şefilor de serviciu din cadrul diviziilor în activitatea de prevenire şi de tratare a abaterilor pe linie de SC este necorespunzătoare. Neregulile constatate cu ocazia controalelor sau cu ocazia evenimentelor, nu sunt tratate cu exigenţa necesară şi nu se iau măsuri care să conducă la respectarea prevederilor instrucţionale.
-
Abaterile generatoare de evenimente, care nu sunt soldate cu urmări nu se tratează cu exigenţă.
-
Există tendinţa să se renunţe cu uşurinţă la unele măsuri luate în anumite cazuri, pentru întărirea siguranţei circulaţiei.
La nivel de centre comerciale
-
Operatorii de tracţiune nu urmăresc circulaţia locomotivelor pe secţie şi asigurarea personalului de remorcare şi fapt deosebit de grav nu se urmăreşte serviciul continuu maxim pe locomotivă.
-
Slaba preocupare a şefilor adjuncţi de centru comercial cu probleme de tracţiune în urmărirea modului în care îşi desfăşoară activitatea operatorii T.
La nivel de subunităţi
-
Nu se tratează cu responsabilitate şi operativitate rapoartele de eveniment prin care personalul care lucrează în siguranţa circulaţiei, sesizează aspecte care periclitează circulaţia şi manevra trenurilor.
-
Nu se citesc şi nu se valorifică în mod corespunzător citirea benzilor de vitezometru pentru a depista neregulile produse în circulaţia trenurilor, vitezele de circulaţie, manipularea instalaţiilor de vigilenţă şi autostop.
-
Instruirea şi prelucrarea personalului este formală, constatându-se că după prelucrarea unor evenimente, personalul nu a reţinut împrejurările, cauzele şi prevederile instrucţionale care au fost încălcate de către personalul implicat în producerea evenimentelor.
În vederea îmbunătăţirii situaţiei în siguranţa circulaţiei din unităţile şi subunităţile CFR MARFĂ, Directorul General al SNTFM „CFR MARFĂ” SA emite următoarea
DISPOZIŢIE
-
Siguranţa circulaţiei în activitatea de exploatare feroviară, este problema principală de care trebuie să se ocupe în aceeşi măsură, toţi salariaţii CFR MARFĂ, indiferent de funcţia avută. Conducătorii, şefii de subunităţi şi organele cu sarcini de instruire, îndrumare şi control, vor avea ca obiectiv principal în activitatea pe care o desfăşoară, rezolvarea integrală a problemelor de siguranţa circulaţiei şi protecţia muncii.
-
Controalele care se execută în conformitate cu prevederile Dispoziţiei 1/1998 64/2004 a Directorului General al CFR MARFĂ, vor avea ca principal scop prevenirea evenimentelor feroviare, depistarea, stabilirea măsurilor de remediere şi tratarea sistemelor de lucru greşite.
-
Lunar directorii sucursalelor vor face analiza activităţii de control şi eficenţa acestora cu şefii de divizie şi şefii de serviciu, stabilind măsuri de eliminare a deficenţelor şi îmbunătăţirea activităţii.
-
În termen de 30 de zile de la primirea dispoziţiei, directorii de sucursale vor lua măsuri de completare a fişei postului conducătorilor şi organelor cu sarcini de îndrumare instruire şi control cu atribuţiuni şi răspunderi concrete în siguranţa circulaţiei.
-
Stabilirea posturilor de revizor de siguranţa circulaţiei în conformitate cu necesităţile reale, completarea posturilor vacante de revizor, cuprinderea în serviciul SC a unui revizor de specialitatea I.
Ocuparea postului de psiholog în cadrul serviciilor SC.
-
Evaluarea psihologică a personalului implicat în evenimente feroviare.
-
Personalul care a fost sancţionat cu art.130 litera e art.264 litera c din CODUL MUNCII pentru abateri la SC precum şi cel sancţionat cu articolul 42.1 litera b, din Decretul 360/1976, va reveni pe funcţie numai în baza avizului Serviciului SC din cadrul CFR MARFĂ şi aprobarea Directorului General al SNTFM.
-
Instruirea teoretică şi practică în cadrul unităţilor de bază trebuie să aprofundeze sensul prevederilor din instrucţii, problemele specifice secţiei de circulaţie sau unităţii unde îşi desfăşoară activitatea fiecare lucrător, urmate de analiza aspectelor practice în vederea creşterii capacităţii de analiză a personalului.
-
Antrenarea personalului în cadrul şedinţelor de analiza a evenimentelor şi şcoala personalului în dezbaterea evenimentelor care se prelucrează în vederea fixării temeinice a cauzelor ce au condus la producerea evenimentelor.
-
În unităţile fără instructori, instruirea practică de serviciu şi pregătirea personalului revine conducătorilor care vor manifesta o exigenţă sporită în depistarea sistemelor de lucru greşite şi instruirea personalului asupra modului corect de lucru.
-
Factorii de risc care pot conduce la producerea de evenimente feroviare caracteristici fiecărei ramuri vor fi reactualizaţi, afişaţi la fiecare loc de muncă şi prelucraţi cu întreg personalul de către şefii de subunităţi şi instructori în termen de 30 de zile de la data primirii prezentei dispoziţii.
-
Instructorii din cadrul subunităţilor şi instructorii regionali, se vor ocupa în exclusivitate, cu instruirea şi îndrumarea personalului.
-
Este interzis să se repartizeze revizorilor SC precum şi instructorilor, alte sarcini de serviciu în afara celor prevăzute în fişa postului.
-
Munca celor care se ocupă cu instruirea personalului, va fi apreciată în funcţie de rezultatele obţinute în siguranţa circulaţiei.
-
Abaterile prelucrate de către personalul din cadrul centralului CFR MARFĂ, cu ocazia teleanalizelor zilnice cu sucursalele de marfă, se vor prelucra imediat la teleanalizele sucursalelor, cu toate subunităţile.
-
Fiecare sucursală de marfă va întocmi planuri de măsuri proprii, pornind de la prezenta dispoziţie, urmărind să se asigure aplicarea măsurilor stabilite, pentru îmbunătăţirea siguranţei circulaţiei.
-
Conducerile sucursalelor de marfă în termen de 15 zile vor aduce la cunoştinţa întregului personal sub semnătură, prevederile prezentei dispoziţii.
Bucureşti 28.06.2001
Director General
Vasile TULBURE
Anexa la DISPOZIŢIA D.G. Nr.38 din 28.06.2001
MĂSURI SPECIFICE ACTIVITĂŢII DE SIGURANŢA CIRCULAŢIEI
Abaterile enumerate mai jos, care deşi nu s-au soldat cu urmări, vor fi tratate cu maximum de exigenţă, personalul vinovat fiind pasibil dedesfacerea disciplinară a contractului de muncă:
-
Tăinuirea sau avizarea cu întârziere a evenimentelor feroviare.
-
Prezentarea la serviciu sau executarea serviciului sub influienţa băuturilor alcoolice.
-
Părăsirea locului de muncă sau a unităţii în timpul programului de lucru stabilit.
-
Depăşirea semnalelor care ordonă „oprirea” sau „manevra interzisă” şi a mărcilor de siguranţă de către personalul de locomotivă, din vina dovedită a acestuia ca urmarea nerespectării prevederilor din instrucţii.
-
Somnul „dovedit” în timpul serviciului, la personalul din siguranţa circulaţiei.
-
Neasigurarea cu saboţi şi frâne de mână a vagoanelor.
-
Neschimbarea postului de conducere acolo unde este prevăzută conducerea locomotivei din postul din faţă în sensul de deplasare al locomotivei.
-
Permiterea accesului în postul de conducere sau în postul opus a oricărui personal care nu are acest drept.
SERVICIUL SC
-
Formarea unei videoteci în cadrul serviciului SC din cadrul CFR MARFĂ şi sucursale cu filmări de la evenimentele feroviare care vor fi prezentate în cadrul şedinţelor de Analiză SC precum şi la şcoala personalului.
-
Revizuirea anexelor 1a, 1b şi 1c din Dispoziţia 1/1998 a Directorului General al CFR MARFĂ SA. (realizat, actuală fiind Dispoziţia 64/2004).
TRACŢIUNE
-
Promovarea personalului de tracţiune se va face în urma selecţionării atente şi numai din rândul personalului care a dovedit o bună pregătire profesională şi nu a fost sancţionat disciplinar în baza articolului 35, litera e sau articolului 42.1, litera a şi b, din Decretul 360/1976, în ultimii 3 ani.
-
Selecţionarea personalului de locomotivă care lucrează în conducere simplificată se va face din rândul personalului care a demonstrat că nevoia de supraveghere este redusă.
MIŞCARE
-
În termen de 30 zile de la data primirii prezentei dispoziţii, toate partidele de manevră care îşi desfăşoară activitatea în staţii unde nu sunt şefi staţie de marfă, vor fi trecute în subordinea directă a şefilor de centru comercial. Fişa postului şefului de centru comercial se va completa cu noile atribuţiuni.
-
Dotarea cu staţii portative corespunzătoare a partidelor de manevră, acordate pe frecvenţe care să nu fie perturbate de alte comunicări.
Serviciul Exploatare Locomotive
3.1.a / 573 / 2001
APROBAT
DIRECTOR GENERAL
VASILE TULBURE
DE ACORD
DIRECTOR ADJUNCT
IOAN HAER
NOTĂ
cuprinzând „METODOLOGIA DE PREDARE – PRIMIRE şi efectuare a PROCESULUI TEHNOLOGIC” de alimentare şi echipare a locomotivelor între personalul de locomotivă ce soseşte din cursă şi cel ce efectuează procesul tehnologic
SCOP
- reducerea timpului de serviciu al personalului de locomotivă ce soseşte din cursă şi intră cu locomotiva într-o unitate de tracţiune la POSTUL DE CONTROL şi până la ieşirea echipei din serviciu (câmpul 61:64; respectiv 51:56 din foaia de parcurs).
- se stabileşte ca durata serviciului să fie de 15 minute (timpul de la intrarea locomotivei la post control şi ora de ieşire a echipei din serviciu).
METODOLOGIE DE LUCRU
1. Mecanicul ce soseşte din cursă după intrarea la postul de control predă locomotiva „REVIZORULUI” de locomotivă în condiţii similare cu prevederile articolul 13 punct 2 din Instrucţia nr.201 încheind foaia de parcurs după 15 minute de la intrare la post control, după care o predă şefului de tură.
PRECIZĂRI:
- locul de efectuare a operaţiei de predare – primire va fi stipulat în PTE
- revizorul ce preia locomotiva va avea stipulat în fişa postului atribuţiile ce-i revin în această nouă situaţie
- în situaţia în care nu există revizor în fiinţa unităţii de tracţiune care să preia această activitate se va proceda astfel:
- se va norma dacă este posibil – revizor
- se va nominaliza altă funcţie (şef tură, mecanic) care să preia această activitate
2. Revizorul de locomotivă ce a luat locomotiva în primire de la mecanicul ce a sosit din cursă o va preda conducătorului echipei de meseriaşi de pe procesul tehnologic aparţinând SNTFM.
PRECIZĂRI:
- revizorul de locomotivă va întocmi nota de comandă către echipa de meseriaşi aparţinând SNTFM pe baza menţiunilor din carnetul de bord făcute de mecanic precum şi a constatărilor personale în urma reviziei locomotivei
- în cazul în care locomotiva nu necesită reparaţii, altele decât operaţiile din procesul tehnologic de alimentare şi echipare se va efectua numai proces tehnologic de alimentare şi echipare de către echipa de meseriaşi de pe procesul tehnologic efectuând şi toate operaţiile ce cad în sarcina personalului de locomotivă prevăzute în anexa 4, articolul 1, punct 2, Instrucţia nr.201
- în funcţie de situaţie, dacă locomotiva necesită sau nu alimentare cu combustibil şi lubrifianţi, nisip sau alte operaţii, revizorul de locomotivă poate hotărâ sau nu, a efectua procesul tehnologic de alimentare şi echipare sau numai proces tehnologic de remizare. Se precizează în legătură cu efectuarea procesului tehnologic de alimentare şi echipare faptul că acesta este obligatoriu a se efectua indiferent de situaţie cel puţin 48 ore sau maxim 72 ore de la procesul tehnologic anterior
- revizorul de locomotivă va urmării efectuarea procesului tehnologic, a efectuării tuturor operaţiilor din nomenclatorul de operaţii pentru acest tip de revizie precum şi a celor cuprinse în anexa 4 din Instrucţia nr.201, consemnând în comanda de lucru efectuarea acestora.
3. Alimentarea cu combustibil şi lubrifianţi a locomotivelor se execută sub coordonarea revizorului de locomotivă respectându-se următoarele:
- alimentarea se execută în cadrul procesului tehnologic de alimentare şi echipare astfel:
- alimentarea cu combustibil se efectuează de distribuitorul de combustibil aparţinând de „CFR Marfă”
- alimentarea cu ulei a locurilor de ungere se execută de salariat din cadrul echipei de meseriaşi de pe procesul tehnologic aparţinând SNTFM care solicită cantitatea de lubrifianţi necesară de la gestionar.
- eliberarea bonurilor de combustibil şi lubrifianţi se face de revizorul de locomotive care, pe bonul de combustibil din foaia de parcurs îşi va nota în dreptul rubricii mecanicului numele şi prenumele citeţ şi va semna.
PRECIZĂRI
- pentru alimentarea cu combustibil şi lubrifianţi revizorul va solicita de la şeful de tură foaia de parcurs pentru fiecare locomotivă în parte
- pe foaia de parcurs cu care a efectuat alimentarea se va consemna numărul locomotivei şi datele cerute de formularul bonului de combustibil şi lubrifianţi
- după efectuarea alimentării şi eliberarea bonurilor revizorul de locomotivă va preda foaia de parcurs şefului de tură
- şeful de tură la prezentarea echipei de locomotivă pentru serviciu va preda foaia locomotivei la care aceasta se îndrumă, completată conform ordinului 124/1547/1979, pe foaia pe care s-a consemnat efectuarea procesului tehnologic şi alimentarea locomotivei de către revizor
- pe foaia de parcurs se va aplica ştampila specială (tip Braşov) ce cuprinde rubricile:
a) motorina predată
b) motorina consumată
c) motorina alimentată
d) motorina primită
- pe foaia de parcurs, la îndrumare, se va consemna cantitatea de motorină alimentată şi cantitatea de motorină la ieşirea locomotivei în cursă şi se vor certifica prin semnătura revizorului şi respectiv a mecanicului ce se îndrumă
- pe foaia de parcurs a mecanicului ce iese din serviciu şi predă locomotiva revizorului se va consemna şi cantitatea de combustibil cu care se predă locomotiva.
4. Remizarea locomotivelor se execută de revizorul de locomotivă în cele două situaţii:
a) după efectuarea procesului tehnologic de alimentare şi echipare
b) după revizia locomotivei în cazul când nu se execută proces tehnologic de alimentare şi echipare.
PRECIZĂRI
- după efectuarea procesului tehnologic de alimentare şi echipare sau a procesului tehnologic de remizare, revizorul de locomotivă va remiza locomotiva pe liniile de remizare prevăzute în PTE.
- toate operaţiile ce trebuie efectuate în vederea remizării prevăzute la articolul 15 din Instrucţia 201 se vor executa de revizorul de locomotivă.
- după remizare, revizorul de locomotivă va consemna efectuarea procesului tehnologic de alimentare şi echipare sau proces tehnologic de remizare în carnetul de bord şi va preda şefului de tură cheile locomotivei şi foaia de parcurs pe care s-a făcut alimentarea cu combustibili şi lubrifianţi dacă este cazul.
5. Prezentarea în vederea îndrumării
- personalul de locomotivă comandat la plecare în cursă se va prezenta la şeful de tură conform prevederilor articolul 7, punctul 6 din Instrucţia nr.201
- va primi foaia de parcurs de la şeful de tură, foaie pe care s-a făcut eventual alimentarea locomotivei completată conform ordinului 124/1547/1979
- se va prezenta la locomotivă, o va lua în primire şi va proceda la circulaţia acesteia la post control conform prevederilor articolul 19 punctul 1 din Instrucţia nr.201.
Dostları ilə paylaş: |