Serviciul Exploatare Locomotive
Nr.3.1.b / 202 / 2002
APROBAT
DIRECTOR GENERAL
VASILE TULBURE
NOTĂ
Privind comisia de verificare profesională periodică a instructorilor regionali tracţiune
Prin Dispoziţia 1/75/1996, anexa 2.2, comisia pentru verificarea profesională periodică a instructorilor regionali tracţiune este compusă din: şef serviciu, instructor central (inginer) de la direcţia centrală coordonatoare şi revizor central SC.
Odată cu înfiinţarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar „CFR Marfă” SA, activitatea de instruire a fost preluată de serviciile SC, iar în mod firesc, prin actul CFR Marfă nr.D7/59/1999 s-a stabilit ca din comisie să facă parte şeful serviciului SC, instructorul central şi revizorul central de specialitate din aparatul central CFR Marfă.
Deoarece prin reorganizarea societăţii, începând cu anul 2001 activitatea de instruire în ramura tracţiune este subordonată Serviciului Exploatare Locomotive, vă propunem şi vă rugăm să aprobaţi ca din comisia de verificare profesională periodică a instructorilor regionali tracţiune ă facă parte:
-
Şef serviciu Exploatare Locomotive din centralul CFR Marfă
-
Instructor central tracţiune
-
Revizorul central SC de specialitate din cadrul Serviciului SC, PM, AII din cadrul CFR Marfă.
Bucureşti , 24.aprilie 2002
ŞEF SERVICIU EXPLOATARE LOCOMOTIVE
Alexandru RĂDUŢĂ
ORDINUL
MINISTRULUI TRANSPORTURILOR ŞI TELECOMUNICAŢIILOR
Nr.1025
din 13.08.1981
pentru modificarea anexelor 1 şi 5 la ordinul MTTc nr.299 din 18 februarie 1977 privind aprobarea componenţei consiliului de disciplină din cadrul Departamentului căilor ferate, Departamentului transporturilor navale, Centralei de transporturi auto, a Instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea acestor consilii, precum şi stabilirea funcţiilor care concură la siguranţa circulaţiei trenurilor, transporturilor auto şi navigaţiei civile.
Văzând acordul nr.67 din 26.03.1981 al comitetului Uniunii Sindicatelor din transporturi şi telecomunicaţii
În temeiul articolelor 63 şi 76 din Statutul disciplinar al personalului din unităţile de transporturi, aprobat prin decretul Consiliului de Stat nr.360/1976 şi al Decretului nr.29/1971 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, modificat prin Decretele nr.124/1973; nr.118/1974 şi nr.398/1976,
ORDON:
-
Anexa nr.1 şi punctele 1 şi 2 din anexa nr.5 la Ordinul MTTc nr.299/1977 privind aprobarea componenţei Consiliului de disciplină din cadrul Departamentului transporturilor navele, Centralei de transporturi auto, a Instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea acestor consilii, precum şi stabilirea funcţiilor auto şi navigaţiei civile, se modifică potrivit anexelor nr.1 şi 2 la prezentul ordin.
-
Departamentul căilor ferate, Departamentului transporturilor navale, Centralei de transporturi auto vor lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a prezentului ordin.
-
Ordinul împreună cu anexele se vor publica în Foaia Oficială CFR (anexa nr.1 şi anexa nr.2 punctul 1) şi în Buletinul Transporturilor Rutiere şi Navale anexa nr.1 şi anexa nr.2 punctul 2).
MINISTRU
Vasile Bulucea
Anexa nr.1
(înlocuieşte anexa nr.1 a Ordinului MTTc nr.299 din 18.02.1977)
COMPONENŢA CONSILIILOR DE DISCIPLINĂ ÎNFIINŢATE PRIN ARTICOLUL 63 DIN STATUTUL DISCIPLINAR AL PERSONALULUI DIN UNITĂŢILE DE TRANSPORTURI
-
Consiliul de disciplină din cadrul Departamentului Căilor Ferate
- Diniţă Gheorghe
|
-
|
membru titular, delegat al ministerului
|
- Bursuc Dumitru
|
-
|
membru supleant, delegat al ministerului
|
- Calcea Iosif
|
-
|
membru titular, desemnat de comun acord cu ministerul transporturilor şi telecomunicaţiilor şi Comitetul Uniunii Sindicatelor din transporturi şi telecomunicaţii
|
- Iordache Sterian
|
-
|
membru supleant, desemnat de comun acord cu ministerul transporturilor şi telecomunicaţiilor şi Comitetul Uniunii Sindicatelor din transporturi şi telecomunicaţii
|
- Rob Mihail
|
-
|
membru titular, desemnat de Comitetul Uniunii Sindicatelor din transporturi şi telecomunicaţii, vicepreşedinte al Comitetului Uniunii Sindicatelor din transporturi şi telecomunicaţii
|
- Dudău Stelian
|
-
|
membru supleant, desemnat de Comitetul Uniunii Sindicatelor din transporturi şi telecomunicaţii, vicepreşedinte al Comitetului Uniunii Sindicatelor din transporturi şi telecomunicaţii
|
Anexa nr.2
(înlocuieşte punctele 1 şi 2 anexa nr.5 a Ordinului MTTc nr.299 din 18.02.1977)
FUNCŢIILE CARE CONCURĂ LA SIGURANŢA CIRCULAŢIEI STABILIT CONFORM ARTICOLULUI 76 DIN STATUTUL DISCIPLINAR AL PERSONALULUI DIN UNITĂŢILE DE TRANSPORT, APROBAT PRIN DECRETUL Nr.360/1976
-
DEPARTAMENTUL CĂILOR FERATE
-
Funcţii care concură la siguranţa circulaţiei trenurilor:
-
Revizor regional siguranţa circulaţiei
-
Revizor sector siguranţa circulaţiei, instructor regional
-
Operator RCM; RCT şi RCV
-
Şef staţie (coordonator şi pe schimb)
-
Operator programator (resort tranzit)
-
Instructor staţie
-
Şef haltă
-
Şef tură magazie mărfuri
-
Impiegat de mişcare (de orice fel)
-
Tehnician principal sau tehnician (resort magazie mărfuri)
-
Magaziner şef tură comercial sau tranzit
-
Şef de manevră
-
Şef tren
-
Conductor tren
-
Magaziner (comercial, tranzit)
-
Veghetor încărcare
-
Revizor ace
-
Acar
-
Manevrant
-
Frânar
-
Păzitor barieră
-
Şef depou (coordonator şi pe schimb)
-
Şef remiză locomotive – automotoare
-
Şef revizie de vagoane (coordonator şi pe schimb)
-
Instructor depou Mecanic instructor
-
Şef tură (depou, revizie de vagoane şi remiză locomotive – automotoare)
-
Revizor locomotivă – automotor
-
Mecanic locomotivă – automotor
-
Mecanic ajutor locomotivă – automotor, fochist locomotivă
-
Lăcătuş revizie vagoane Revizor tehnic de vagoane
-
Şef district (linii, poduri, instalaţii, tracţiune electrică, semnalizare centralizare, bloc de linie automat)
-
Şef echipă (întreţinere cale, întreţinere lucrări de artă)
-
Picher
-
Maistru: maistru principal (lucrări linii cf, lucrări artă şi electrificarea căii, secţiile L, CT IFTE).
-
Maşinist lucrări cale
-
Conducător drezină motor
-
Meseriaş (întreţinere cale, întreţinere lucrări artă)
-
Şef lot (lucrări linii cf, lucrări artă şi electrificarea căii)
-
Revizor cale sau puncte periculoase
-
Cantonier
-
Electromecanic SCB
-
Şef secţie, şef şantier: L, CT, IFTE, construcţii cf.
-
Funcţii care concură la siguranţa circulaţiei trenurilor şi funcţiile în care pot fi trecuţi cei cărora li se aplică sancţiuni prevăzute la articolul 42 punctul 1 literele a) şi b) din Statutul disciplinar al personalului din unităţile de transport:
|
de la funcţia
|
|
la funcţia
|
1. a)
|
Revizor regional siguranţa circulaţiei M, C, T, V, L, I.
|
|
Revizor sector siguranţa circulaţiei M, C, T, V, L, I; şef staţie, depou, revizie de vagoane (coordonator sau pe schimb), şef secţie sau inginer şef (secţiile L, CT, IFTE); inginer
|
2. a)
|
Revizor sector siguranţa circulaţiei şi instructor regional M, C, T, V, L, I (absolvent învăţământ superior).
|
|
Şef staţie, depou, revizie de vagoane (coordonator sau pe schimb), şef secţie sau inginer şef (secţiile L, CT); inginer (absolvent studii superioare).
|
2. a)
|
Revizor sector siguranţa circulaţiei şi instructor regional M, C, T, V, L, I (absolvent învăţământ mediu).
|
|
Şef staţie, depou, revizie de vagoane (coordonator sau pe schimb) – absolvent învăţământ mediu, şef tură M, C, T, V; şef district L, I.
|
3. a)
|
Operator RCM I, II, III
|
|
Operator RCM II, III; şef staţie (studii medii); operator programator, manevră staţie; IDM I, II, III; casier rediţionar.
|
3. b)
|
Operator RCT
|
|
Revizor locomotivă – automotor; mecanic locomotivă – automotor.
|
3. c)
|
Operator RCV
|
|
Lăcătuş revizie vagoane Revizor tehnic de vagoane.
|
4. a)
|
Şef staţie coordonator, schimb (studii superioare)
|
|
Şef staţie schimb (studii superioare); inginer principal; inginer.
|
4. b)
|
Şef staţie coordonator, schimb (studii subingineri)
|
|
Şef staţie schimb (studii subingineri); subinginer.
|
4. c)
|
Şef staţie coordonator, schimb (studii medii)
|
|
Şef staţie schimb (studii medii); operator RCM III; operator programator (resort tranzit); şef tură magazie mărfuri; şef haltă I, II; tehnician principal, tehnician; IDM; casier; instructor.
|
5.
|
Operator programator (resort tranzit)
|
|
Şef haltă I, II; şef tură magazie mărfuri; IDM; instructor; casier.
|
6.
|
Instructor staţie
|
|
IDM I, II, III; operator programator , manevră staţie (nu la resort tranzit); casier; verificator documente expediţie; rediţionar.
|
7. a)
|
Şef haltă I
|
|
Şef haltă II; IDM II, III; casier; rediţionar; verificator documente expediţie.
|
7. b)
|
Şef haltă II
|
|
Casier; rediţionar; verificator documente expediţie.
|
8. a)
|
Şef tură magazie mărfuri I
|
|
Şef tură magazie mărfuri II; IDM II, III; casier; şef haltă II, rediţionar; verificator documente expediţie.
|
8. b)
|
Şef tură magazie mărfuri II
|
|
casier; rediţionar; verificator documente expediţie; IDM III.
|
9. a)
|
Impiegat de mişcare şef tură I
|
|
Impiegat de mişcare şef tură II; operator programator, manevră staţie; casier; instructor.
|
9. b)
|
Impiegat de mişcare şef tură II
|
|
Impiegat de mişcare; operator programator, manevră staţie; casier; instructor.
|
9. c)
|
Impiegat de mişcare I, II, III
|
|
Impiegat de mişcare II, III; operator programator, manevră staţie; casier; rediţionar; verificator documente expediţie.
|
10.
|
Tehnician principal sau tehnician (resort magazie)
|
|
Tehnician (resort magazie); şef haltă I, II; casier; rediţionar; verificator documente expediţie.
|
11.
|
Magaziner şef tură comercial sau tranzit
|
|
Magaziner (comercial, tranzit); veghetor încărcare; scriitor vagoane.
|
12.
|
Şef manevră
|
|
Magaziner comercial, tranzit; veghetor încărcare; scriitor vagoane.
|
13.
|
Şef tren
|
|
Magaziner comercial, tranzit; conductor tren; veghetor încărcare; scriitor vagoane.
|
14.
|
Conductor tren I, II
|
|
Conductor tren II; veghetor încărcare; scriitor vagoane.
|
15.
|
Magaziner (comercial, tranzit)
|
|
Veghetor încărcare; scriitor vagoane.
|
16.
|
Revizor ace
|
|
Acar; manevrant vagoane; frânar; păzitor barieră.
|
17.
|
Acar
|
|
Păzitor barieră I, II.
|
18.
|
Manevrant vagoane
|
|
Frânar; păzitor barieră.
|
19.
|
Frânar
|
|
Păzitor barieră.
|
20.
|
Păzitor barieră I.
|
|
Păzitor barieră II.
|
21.a)
|
Şef depou coordonator (absolvent studii superioare)
|
|
Şef depou schimb (absolvent studii superioare)
|
21.b)
|
Şef depou coordonator (absolvent studii subingineri)
|
|
Şef depou schimb (absolvent studii subingineri).
|
21.c)
|
Şef depou coordonator (absolvent studii medii)
|
|
Şef depou schimb (absolvent studii medii); şef remiză locomotivă – automotor, şef tură depou.
|
21.c)
|
Şef depou schimb (absolvent studii medii)
|
|
Şef remiză locomotivă – automotor, şef tură depou, remiză; operator RCT, revizor locomotivă – automotor, mecanic locomotivă – automotor, instructor depou mecanic instructor.
|
22.
|
Şef remiză locomotivă – automotor
|
|
Şef tură remiză; mecanic locomotivă – automotor.
|
23.a)
|
Şef revizie vagoane coordonator (absolvent învăţământ superior)
|
|
Şef revizie vagoane schimb (absolvent învăţământ superior)
|
23.b)
|
Şef revizie vagoane coordonator (absolvent învăţământ subingineri)
|
|
Şef revizie vagoane schimb (absolvent învăţământ subingineri)
|
23.c)
|
Şef revizie vagoane coordonator (absolvent învăţământ mediu)
|
|
Şef revizie vagoane schimb (absolvent învăţământ mediu)
|
23.d)
|
Şef revizie vagoane schimb (absolvent învăţământ mediu)
|
|
Şef tură revizie vagoane.
|
24.
|
Instructor depou mecanic instructor
|
|
Şef tură depou II sau III; şef tură remiză I sau II; revizor locomotivă.
|
25.a)
|
Şef tură depou şi remiză locomotive
|
|
Revizor locomotivă – automotor, mecanic locomotivă – automotor.
|
25.b)
|
Şef tură revizie vagoane I
|
|
Şef tură revizie vagoane II sau III.
|
25.c)
|
Şef tură revizie vagoane II
|
|
Şef tură revizie vagoane III.
|
25.d)
|
Şef tură revizie vagoane III.
|
|
Lăcătuş revizie Revizor tehnic de vagoane.
|
26.
|
Revizor locomotivă – automotor.
|
|
Mecanic locomotivă – automotor.
|
27.a)
|
Mecanic locomotivă – automotor I, II sau III.
|
|
Mecanic locomotivă automotor la grupa inferioară de locomotive.
|
27.b)
|
Mecanic locomotivă – automotor IV.
|
|
Mecanic ajutor locomotivă – automotor I, II sau III.
|
28.a)
|
Mecanic ajutor locomotivă – automotor, fochist locomotivă I
|
|
Mecanic ajutor locomotivă – automotor, fochist locomotivă II
|
28.b)
|
Mecanic ajutor locomotivă – automotor, fochist locomotivă II
|
|
Mecanic ajutor locomotivă – automotor, fochist locomotivă III
|
28.c)
|
Mecanic ajutor locomotivă – automotor, fochist locomotivă III
|
|
Lăcătuş reparaţii depou.
|
29.a)
|
Lăcătuş revizie Revizor tehnic de vagoane I.
|
|
Lăcătuş revizie Revizor tehnic de vagoane II.
|
29.b)
|
Lăcătuş revizie Revizor tehnic de vagoane II.
|
|
Montator vagoane Lăcătuş montator agregate energetice de transport.
|
30.
|
Şef district (linii, poduri, instalaţii de tracţiune electrică, SCB)
|
|
Picher, electromecanic SCB, şef echipă, electrician IFTE; subinginer; inginer (potrivit studiilor absolvite).
|
31.
|
Şef echipă (întreţinere cale, întreţinere lucrări artă)
|
|
Meseriaş I (întreţinere cale, întreţinere lucrări artă).
|
32.
|
Picher
|
|
Şef echipă întreţinere cale, întreţinere lucrări artă, constructor cf.
|
33.a)
|
Maistru principal (lucrări linii cf., lucrări de artă şi electrificare a căii, secţii: L, CT, IFTE)
|
|
Maistru (lucrări linii cf., lucrări de artă şi electrificare a căii, secţii: L, CT, IFTE).
|
33.b)
|
Maistru
|
|
Maistru clădiri
|
34.
|
Maşinist I lucrări cale
|
|
Maşinist II lucrări cale.
|
35.
|
Conducător drezină motor
|
|
Maşinist II lucrări cale.
|
36.
|
Meseriaş I (întreţinere cale, întreţinere lucrări artă)
|
|
Meseriaş II (întreţinere cale, întreţinere lucrări artă).
|
37.
|
Şef lot (lucrări linii cf., lucrări artă şi electrificare a căii)
|
|
Maistru (lucrări linii cf., lucrări artă şi electrificare a căii); subinginer; inginer (potrivit studiilor absolvite).
|
38.
|
Revizor cale sau puncte periculoase.
|
|
Meseriaş II întreţinere cale.
|
39.
|
Cantonier
|
|
Meseriaş II întreţinere cale.
|
40.
|
Electromecanic SCB
|
|
Montator SCB
|
41.
|
Şef secţie, şef şantier L, CT, IFTE, construcţii cf.
|
|
Inginer şef; inginer; şef lot; şef atelier; maistru principal; maistru (potrivit studiilor absolvite).
|
Trecerea în funcţiile de execuţie prevăzute la punctul II în coloana „de la” în funcţia de conducere prevăzută în coloana „la”, se poate face numai în cazurile în care pentru funcţia de conducere la locul respectiv de muncă (gradul unităţii) se prevăd prin nomenclatorul de funcţii, niveluri de retribuire inferioare faţă de cele ale funcţiei de execuţie din care se propune trecerea.
Personalul muncitor prevăzut în anexa 2, punctele 1.I şi 1.II încadrate la limita inferioară de calificare (păzitor de barieră II, meseriaş de cale II, montator SCB şi altele) va fi tratat conform prevederilor articolului 130 61 litera „e” „d” şi articolului 133 64 punctul 1 din Codul muncii.
Serviciul Siguranţa Circulaţiei
D.7 / 111 / 2000
CONVENŢIE
Privind stabilirea coponenţei comisiilor de examinareprofesională şi autorizare în funcţie a personalului de exploatare CFI, cu funcţii asemănătoare structurii CFR şi activitate comună la manevra trenurilor de marfă
În temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/1998, modificată şi completată prin Legea nr.89/1999 pentru aprobarea O.G. nr.12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea SNCFR.
În conformitate cu obiectul de activitate prevăzut de Statutul SNTFM CFR – MARFĂ SA şi CN – CFR SA, aprobate prin H.G. nr.583/1998 şi respectiv H.G. nr.581/1998.
În temeiul prevederilor Decretului nr.431/1952.
Având în vedere necesitatea organizării şi desfăşurării verificării profesionale a personalului feroviar pe anul 2000.
Până la apariţia şi aprobarea normelor metodologice ce trebuie emise de Autoritatea Feroviară Română, conform H.G. nr.626/1998.
Conducerea SNTFM CFR – MARFĂ SA şi CN – CFR SA, în calitate de părţi stabilesc:
-
Personalul de exploatare aparţinând agenţilor economici care au în folosinţă linii Industriale şi care îndeplinesc funcţii legate de manevrarea trenurilor (vagoanelor) de marfă, şi anume: IDM, şef tren, şef manevră, manevrant, frânar, acar, se exainează profesional şi respectiv se autorizează în funcţie de către coisii mixte de specialitate a căror componeţă este următoarea:
-
Instructor regional M şi Revizor regional SC – M din cadrul Regionalelor CFR;
-
Instructor regional M/C şi Revizor regional (sector) SC – M/C din cadrul Sucursalelor CFR – MARFĂ.
-
Tariful pentru aceste prestaţii, prevăzut de TIM, partea III C, Secţiunea 7, aprobat pein dispoziţia nr.3/19.01.2000 a Directorului General al CFR – MARFĂ SA, se va încasa în contul celor două societăţi participante, proporţional cu numărul de membri din comisie.
Bucureşti, februarie 2000
CFR – MARFĂ SA CFR – SA
DIRECTOR GENERAL DIRECTOR GENERAL
George Buruiană Viorel Simuţ
SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT
FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A.
Dostları ilə paylaş: |