1. Capacitatea de diversificare a activităţii şi de interacţiune a cunoştinţelor şi deprinderilor în exercitarea unei activităţi: abilităţi în rezolvarea problemelor adiacente activităţii principale, activismul, nivelul inserţiei sociale, nivelul toleranţei şi agreabilităţii în relaţiile cu ceilalţi;
2. Capacitatea identificării sarcinilor şi a definirii importanţei: nivelul angajării personale în activitate, spiritul de iniţiativă şi încrederea in sine, responsabilitatea, conştientizarea importanţei funcţiei privind impactul asupra destinului şi vieţii altor oameni.
METODE DE INVESTIGAŢIE PSIHOLOGICĂ
1. Teste de inteligenţă privind aptitudinile intelectuale generale, teste de aptitudini tehnice şi mecanice.
2. Teste de investigaţie a capacităţii de efort şi a aptitudinilor speciale:
- teste de atenţie referitoare la concentrare, distributivitate, flexibilitate, stabilitate şi rezistenţă la factori perturbatori;
- probe psihomotorii referitoare la reactivitatea simplă şi completă, nivelul dezvoltării abilităţilor motorii, calităţile reactivităţii (rapiditate, precizie, corectitudine, autocontrol), nivelul sensibilităţii vizuale, auditive, kinestezice.
3. Teste de personalitate (chestionare, teste proiective, teste situaţionale) privind:
- echilibrul emoţional, autocontrolul, responsabilitatea;
- sistemul de atitudini şi aspiraţii, nivelul intereselor şi motivaţiei vocaţionale;
- integrarea socială şi atitudinile interpersonale.
4. Observaţia subiectului sub aspect constituţional şi comportamental cu referire la:
- simptomatica stabilă – tip constituţional, aspecte fizionomice;
- simptomatica dinamică – ţinuta, mimica, modificări vegetative, vorbire;
- dinamica de comportament în timpul examinării.
5. Anamneza/interviul cuprinzând date generale cu privire la evenimentele principale ale traseului existenţial şi cu privire la evenimentele cruciale din viaţa personală şi socio-profesională.
6. Analiza şi evaluarea activităţii profesionale.
Observaţie
Interpretarea datelor obţinute prin diferite metode şi probe de investigaţie psihologica va respecta principiul intercorelării complexe a tuturor funcţiilor şi structurilor personalităţii şi caracterul sistemic al activităţii profesionale în raport cu care se face investigaţia psihologică.
Avizul psihologic va reprezenta o reflectare a datelor punctuale obţinute în urma examenului psihologic, raportate la cerinţele funcţiei pentru care s-a făcut examinarea, precum şi o reflectare a dinamicii evolutive a caracteristicilor psihologice evidenţiate în contextul exercitării funcţiei profesionale.
CARACTERISTICILE PSIHOLOGICE INVESTIGATE IN FUNCŢIE DE NIVELUL EXAMINĂRII
1. Examinarea la şcolarizare urmăreşte:
- prezenţa unui potenţial aptitudinal şi atitudinal de baza implicat în activitatea specifică din perspectiva posibilităţilor de antrenare, educare, instruire şi formare.
2. Examinarea la angajare/reangajare urmăreşte:
- determinarea şi evaluarea gradului de reprezentare a structurilor aptitudinal – atitudinale şi a modului cum acestea sunt dinamic angrenate în structura reală a profesiei.
3. Examinarea la menţinerea în funcţie (control periodic) urmăreşte:
- gradul de dezvoltare şi perfecţionare aptitudinală pe baza acumulării de experienţă, gradul de conservare a funcţionalităţii structurii psiho – comportamentale diagnosticate anterior, evaluarea dinamicii factorilor psihici în raport cu vârsta, solicitările locului de muncă, tipul de transport;
- constatarea unor modificări ca: uzura precoce, oboseala cumulată, etc., ce pot antrena disfuncţii ale sistemului atât la nivel aptitudinal (deficit de comutare a atenţiei, deteriorarea capacităţii de organizare a activităţii, dificultăţi în luarea deciziei, afectarea psihomotricităţii), cât şi la nivel atitudinal – caracterial (agresivitate sau anxietate, diminuarea activismului social şi a sociabilităţii).
4. Examinarea la contestaţie urmăreşte:
- măsura în care ineficienţa în plan aptitudinal – atitudinal constatată la examinarea anterioară s-a datorat unor cauze psihice structurale sau a fost de natură conjuncturală;
- dacă se constată că nivelul unora dintre aptitudini nu se ridică la gradul de dezvoltare necesar, individualizat şi în funcţie de experienţa profesională;
- dacă există posibilităţi compensatorii sau formative în plan aptitudinal;
- dacă motivaţia, echilibrul psihic, capacitatea de a se mobiliza, etc. intervin favorizant în păstrarea calităţii comportamentului profesional.
5. Examinarea la sesizare/expertizare are caracter strict individualizat dependent de situaţia care impune investigaţia psihologică şi va urmări stabilirea cauzelor comportamentului deviant sau ale scăderii importante a eficienţei profesionale.
ANEXA 5
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei
.........................……………………………….
(unitatea sanitară)
Nr. fişă …………......../..........
FIŞĂ MEDICALĂ PERSONALĂ TIP S.C.
Examinare pentru *) .……………........
Dl.(d-na) .......…………………………....., B.I. seria ...... nr. ………......., cod numeric personal .....……………............, emitent ...…………...../..……..../19…….
Domiciliul actual: localitatea ..………………………......., str. …………………………... nr. ........., bl. .…...., sc. …...., et. ...., ap. ...., judeţul / sectorul .......……………...... .
Şcoala/Unitatea angajatoare ………………………………………………………………………………......., funcţia ……………………......., vechimea în S.C..... ani.
Declar că până în prezent nu am avut pierderi de cunoştinţă.
De asemenea, mă oblig să anunţ medicul de familie că prin natura serviciului particip la siguranţa circulaţiei.
|
|
(semnătura persoanei examinate)
|
CONCLUZIILE COMISIEI MEDICALE ...……………………........, proces-verbal nr. .………....., data ..……………..., Diagnosticul .......................................……………………………………….............
……………………………………………………………………………………………………………………………………….
Avizul: APT/INAPT pentru ............................................……………………………………………...
Recomandări: ……………………………………………….............................................................. ............................................................................
Aviz valabil până la data de ......................... .
Preşedintele comisiei – semnătură şi parafă
.................................................................………………………………………………………….......
Antecedente personale
(se atestă de medicul internist pe baza fişei de consultaţie sau pe baza adeverinţei eliberate de medicul de familie)
*) admiterea în şcoală, angajare, reangajare, schimbare de funcţie, control periodic, sesizare.
1. MEDICINĂ INTERNĂ: nr. reg. ……………………............ data .......……………………..…………..
T.A. .....……………………........., puls ..………………....…......., EKG ...……………………….............
Dg. ..............………………………….............………………………………………….............................
Propuneri: APT/INAPT
Recomandări: ..................…………………………………………....………………………..................... .
Medic,
(semnătură şi parafă)
2. CHIRURGIE GENERALĂ: nr. reg. .……………………...... data ....……………………………….........
Dg. .......................................……………………………………………..……………………….................
Propuneri: APT/INAPT
Recomandări: ..................…………………………………………....………………………..................... .
Medic,
(semnătură şi parafă)
3. OFTALMOLOGIE: nr. reg. ...………………………........... data ....……………………………….........
Vedere OD = ………….….. după corecţie OD = ...…..... cu …….... d ..………..
OS = ..……………. OS = ....…….. cu …….... d .………...
câmp vizual ........…………………..........
TIOD ....………...... TIOS ....………......
Simţ cromatic: tabele pseudoizocromatice ...……………………………..................
anomaloscop .................……………………………..…...................
cromatoscop ...........................………………….......………………..
Dg. .......................................……………………………………………..……………………….................
Propuneri: APT/INAPT
Recomandări: ..................…………………………………………....………………………..................... .
Medic,
(semnătură şi parafă)
4. ORL: nr. reg. .........…………………………………........... data ............……………………………......
Vocea şoptită - U.dr........………………….............. m
- U.stg. .…………………................. m
Audiometrie:
Examen clinic obiectiv şi funcţional
Dg. .......................................……………………………………………..……………………….................
Propuneri: APT/INAPT
Recomandări: ..................…………………………………………....………………………..................... .
Medic,
(semnătură şi parafă)
5. NEUROLOGIE: nr. reg. ..………………………………...... data ............………………………….........
EEG pentru funcţiile din baremele I şi II
Dg. .......................................……………………………………………..……………………….................
Propuneri: APT/INAPT
Recomandări: ..................…………………………………………....………………………..................... .
Medic,
(semnătură şi parafă)
6. PSIHIATRIE: nr. reg. .....……………………………….......... data .......………………………….........
Dg. .......................................……………………………………………..……………………….................
Propuneri: APT/INAPT
Recomandări: ..................…………………………………………....………………………..................... .
Medic,
(semnătură şi parafă)
7. GINECOLOGIE: nr. reg. ....………………………………........ data ..........……………………….........
Dg. .......................................……………………………………………..……………………….................
Propuneri: APT/INAPT
Recomandări: ..................…………………………………………....………………………..................... .
Medic,
(semnătură şi parafă)
8. LABORATOR RADIOLOGIC: nr. reg. ……………………....... data ......………………………………….
Rx. pulmonar sau MRF
Rezultat ..................................................……………………………………………………………………..
Alte examene radiologice: .......................…………………………………………………………............ .
Medic,
(semnătură şi parafă)
9. LABORATOR ANALIZE MEDICALE: nr. reg. …………......... data ........……………………………….
Examen serologic pentru lues: buletin nr. …………………..... data ..…………………………………....
Test HIV .......................................……………………………………………………………………............
Hemoleucogramă completă ………………………………………………………......................................
VSH ..........………………..…….............
Glicemie ...………………..…….............. Calcemie ...........………………………........
Uree ....…………………......……........... Creatinină ……………………....................
ALAT ...........………………….......……... ASAT ............…………………………..........
Lipide totale ..........……………………... Colesterol ...........……………………….......
Sumar urină …………………………………………………………………………………………………................
Medic,
(semnătură şi parafă)
10. ALTE EXAMINĂRI DE SPECIALITATE (LA CERERE)
Dermatologie ...................................…………………………………………………………………............
Medic,
(semnătură şi parafă)
Cardiologie ...............................................……………………..…………………………………………….
Medic,
(semnătură şi parafă)
Gastroenterologie .................................………………………………………………………………..........
Medic,
(semnătură şi parafă)
Reumatologie ....................................……………………………………………………………….............
Medic,
(semnătură şi parafă)
Ortopedie ..................................................…………………………………………………………………..
Medic,
(semnătură şi parafă)
Urologie ...................................................……………………………………………………………………
Medic,
(semnătură şi parafă)
Alergologie ................................................…………………………………………………………………..
Medic,
(semnătură şi parafă)
Stomatologie ...............................................…………………………………………………………………
Medic,
(semnătură şi parafă)
ANEXA 6
Unitatea ...........…………...............
Adresa .............………….............
FIŞA PERSONALĂ
Starea civilă:
|
căsătorit
|
|
/
|
necăsătorit
|
|
Studii:
generale
|
|
liceu teoretic
|
|
liceu tehnic
|
|
şcoală profesională
|
|
superioare
|
|
(menţionaţi facultatea):
|
Funcţia actuală:
Funcţii avute în siguranţa circulaţiei:
Locul de muncă (caracteristici, specificul solicitării, tip de transport feroviar-metrou, auto, naval, aerian)
Se solicita reexaminarea din punct de vedere:
|
medical
|
|
psihologic
|
|
|
pentru motivul:
|
aviz de inaptitudine
|
|
, restricţie
|
|
, promovare
|
|
, schimbare de funcţie
|
|
,
|
menţinere în funcţie
|
|
, la sesizare
|
|
|
Având în vedere calificarea, experienţa şi activitatea desfăşurată, propunem:
- analizarea şi avizarea pentru menţinerea în funcţia actuală sau în una dintre funcţiile: .……................. existând posibilitatea schimbării şi trecerii pe aceste funcţii;
- ne asumăm răspunderea pentru cele consemnate în prezenta fişă personală.
Conducătorul unităţii, Inspector personal,
NOTĂ:
Se transmite de către unitatea angajatoare, Comisiei Centrale de siguranţa circulaţiei, înainte de data programată pentru prezentarea la reexaminare a persoanei în cauză, precum şi la laboratoarele de examinări psihologice cu ocazia controlului periodic sau la sesizare.
ANEXA 7
MLPTL Către
Unitatea ..............…………........ Unitatea ...............…………..
Nr. ...….... data …………............ Policlinica ............…………….
AVIZ PSIHOLOGIC
Dl.(d-na) ..………………………........, născut(ă) la data ..............., a fost examinat/reexaminat pentru (angajare, şcolarizare, control periodic, schimbare de funcţie, sesizare, contestaţie) ..…………...... la data de ……………......., cu caietul psihologic nr. ……..., pentru funcţia cu responsabilitate în siguranţa circulaţiei ……………….......... din cadrul unităţii ……………............... şi a obţinut avizul: .................................................……………………………………………………………
..................................................................………………………………………………………………….
................................................................………………………………………………………………….. .
Recomandări: .....................................................………………………………………………………….
..................................................................………………………………………………………………….
..................................................................………………………………………………………………….
................................................................………………………………………………………………….. .
Acest aviz poate fi contestat în termen de 30 zile de la luarea la cunoştinţă, putând beneficia de reexaminare, conform prevederilor legale în vigoare.
PSIHOLOG EXAMINATOR,
PSIHOLOG - ŞEF,
PREŞEDINTELE COMISIEI
(TERITORIALE SAU CENTRALE DE SIGURANŢA CIRCULAŢIEI)
ANEXA 8
MLPTL Către
Unitatea ..............…………........ Unitatea ...............…………..
Nr. ...….... data …………............
AVIZ MEDICAL
Dl.(d-na) ..………………………........, născut(ă) la data ..............., a fost examinat/reexaminat pentru (angajare, şcolarizare, control periodic, schimbare de funcţie, sesizare, contestaţie) ..…………...... la data de ……………......., cu fişa medicală personală tip siguranţa circulaţiei nr. ……..., pentru funcţia cu responsabilitate în siguranţa circulaţiei ……………….......... din cadrul unităţii ……………............... şi a obţinut avizul: .................................................………………….
..................................................................………………………………………………………………….
................................................................………………………………………………………………….. .
Recomandări: .....................................................………………………………………………………….
..................................................................………………………………………………………………….
..................................................................………………………………………………………………….
................................................................………………………………………………………………….. .
Acest aviz poate fi contestat în termen de 30 zile de la luarea la cunoştinţă, putând beneficia de reexaminare, conform prevederilor legale în vigoare.
PREŞEDINTELE COMISIEI
(TERITORIALE SAU CENTRALE DE SIGURANŢA CIRCULAŢIEI)
ANEXA 9
CERTIFICAT MEDICAL
MEDICAL FITNESS CERTIFICATE
Numele şi prenumele solicitantului
Last name of applicant.......
|
Numele de familie
Family name....................
|
Data naşterii: luna …... ziua ….. anul …....
Date of birth: month …... day …... year …....
|
Locul naşterii: Oraşul ……………. Ţara .………….
Place of birth: City.……………... Country ………..
|
S
exul: masculin
Sex: male
|
f
eminin
female
|
Naţionalitate Rank
Nationality...………..….... Rank..……………......
|
Adresa aplicantului
Address of applicant .................…………………
|
................................…………………………………
|
Înălţimea
Height……....m
|
Greutate
Weight..……...Kg
|
Tensiunea
Blood pressure.……..
|
Pulsul
Pulse.…….....
|
Respiraţia
Respiration..…….
|
Rezultatele examenelor medicale
Results of medical examination
1. Chirurgie apt/inapt
Surgery fit/unfit
|
2. Boli interne apt/inapt
Internal disease fit/unfit
|
3. Neurologie apt/inapt
Neurology fit/unfit
|
4. Psihologie apt/inapt
Psychology fit/unfit
|
5. Psihiatrie apt/inapt
Psychiatry fit/unfit
|
6. Test sânge apt/inapt
Blood test fit/unfit
|
7. O.R.L apt/inapt
Eyes, hears, nose fit/unfit
|
8. Oftamologie apt/inapt
Ophtalmology fit/unfit
|
9. Stomatologie apt/inapt
Dentistry fit/unfit
|
10. Dermatologie apt/inapt
Dermatology fit/unfit
|
11. Ginecologie apt/inapt
Gynecology fit/unfit
|
12. MRF apt/inapt
X-Ray fit/unfit
|
Aplicantul este direct răspunzător de orice boală care este ascunsă la prezentul examen medical.
The applicant is directly responsible of any illness which is hidden at the present medical examination.
Semnătura aplicantului (în prezenţa medicului examinator) Data
Signature of applicant (in the presence of the examining physician)…………….... Date……………...
|
Numele şi gradul medicului
Name and degree of physician...................................……………….
Adresa
Address........................................................…………………………..
Autorizaţia medicului
Physician's certificate authority.............................…………………….
|
Menţiuni medicale/psihologice ................................……………..………………………………………..
Medical/psychology lies ..........................................……………………………………………………….
..................................................................………………………………………………………………….
Data eliberării certificatului medical
Date of issue of medical fitness certificate.............………………………………………………………….
Valabilitatea certificatului medical este de 2 ani
Valability of medical fitness certificate is 2 years
Semnătura medicului
Signature of physician………..……...
CERINŢE MEDICALE (TRADUCERE)
Pentru examinarea medicală toţi solicitanţii trebuie să deţină o atestare a capacităţilor fizice trecută în Certificatul Medical de Sănătate completat de un medic autorizat.
Dovada examinării trebuie să stabilească faptul că solicitanţii sunt într-o condiţie fizică satisfăcătoare în vederea îndeplinirii sarcinilor specifice şi, în general, au toate aptitudinile fizice necesare pentru îndeplinirea cerinţelor profesiei de navigator. În plus, următoarele cerinţe minime trebuie avute în vedere:
-
Toţi solicitanţii trebuie să aibă auzul intact pentru sunetele normale şi să fie capabili să audă vocea şoptită în urechea mai bună la 15 picioare distanţă şi în urechea mai slabă la 5 picioare (1 picior = 30,5 cm);
-
b) Ofiţerii de punte solicitanţi trebuie să aibă (cu sau fără ochelari) cel puţin 20/20 acuitate vizuală cu un ochi şi cel puţin 20/40 la celălalt. Dacă solicitantul poartă ochelari, el trebuie să aibă vederea fără ochelari la cel puţin 20/160 la ambii ochi. Ofiţerii de punte solicitanţi trebuie să aibă, de asemenea, o percepţie normală a culorilor şi să fie capabili să distingă culorile roşu, verde, albastru şi galben;
-
Ofiţerii mecanici şi operatorii radio trebuie să aibă (cu sau fără ochelari) cel puţin 20/30 acuitate vizuală la un ochi şi cel puţin 20/50 la celălalt. Dacă solicitantul poartă ochelari, el trebuie să aibă vederea fără ochelari de cel puţin 20/200 la ambii ochi. Ofiţerii mecanici şi operatorii radio trebuie, de asemenea, să fie capabili să perceapă culorile roşu, galben şi verde;
-
Tensiunea arterială a solicitanţilor trebuie să fie la o valoare medie, luând în considerare vârsta acestora;
-
Solicitanţii suspecţi de următoarele boli: epilepsie, senilitate, demenţă, alcoolism, tuberculoză, boli venerice acute, neurosifilis, SIDA şi/sau utilizatorii de narcotice vor fi consideraţi inapţi;
-
Solicitanţii/ofiţerii de punte, navigaţie şi operatorii radio trebuie să aibă dicţia corespunzătoare pentru comunicaţii cu o voce normală;
-
Solicitanţii pentru timonier, nostro, marinar şi marinar stagiar trebuie să îndeplinească cerinţele fizice şi psihice specifice funcţiei la bordul navei;
-
Solicitanţii pentru fochist, oiler/motorist, pompagiu, electrician, wiper (ştergător cu cârpa) trebuie să îndeplinească cerinţele fizice specifice la bordul navei.
|
Acest Certificat Medical de Sănătate este emis în concordanţă cu cerinţele examenului medical (Navigator) Convenţia 1946 (ILO nr.73) şi STCW pe '95 modificate.
|
DETALII PRIVIND EXAMENUL MEDICAL
(a se completa de medicul examinator)
...........................................................………………………………………………………………...........
...........................................................………………………………………………………………...........
...........................................................………………………………………………………………...........
...........................................................………………………………………………………………...........
...........................................................………………………………………………………………...........
...........................................................………………………………………………………………...........
...........................................................………………………………………………………………...........
NOTĂ:
Prezentul Certificat Medical de Sănătate se va elibera in 3 (trei) exemplare, fiecare dintre ele avand calitatea de original, unul pentru marinar, unul pentru angajator si unul pentru medicul examinator.
ANEXA 10
MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR ŞI LOCUINŢEI
.........…….………................
(unitatea sanitară)
Nr. fişă …....../.......……..
ADEVERINŢĂ MEDICALĂ
Se adevereşte prin prezenta că dl./d-na …………………………….......(numele şi prenumele cu iniţiala tatălui)….…………......., născut la data de …….............., cu domiciliul în ……………........... str. ........... nr. ....., bl. ...., sc. ..., et. ...., ap. ...., sectorul ....., judeţul ..……...., legitimat cu BI, seria ...., nr. ……………….., CNP .....………………....., având funcţia de ………..…...... la ..………....., se află/nu se află în evidenţa cabinetului medical …………………..........
...........................................................………………………………………………………………...........
...........................................................………………………………………………………………...........
...........................................................………………………………………………………………...........
...........................................................………………………………………………………………...........
...........................................................………………………………………………………………...........
...........................................................………………………………………………………………...........
(se vor menţiona: antecedentele patologice personale, cu menţiunea anului de debut, numărul zilelor de concediu medical din ultimele 12 luni şi afecţiunile pentru care a primit concediul medical.)
(Semnătura şi parafa medicului)
.................................
ANEXA 11
ORGANIZAREA, FUNCŢIONAREA ŞI COMPONENŢA COMISIILOR MEDICALE
ŞI PSIHOLOGICE DE SIGURANŢA CIRCULAŢIEI
Art.1. Comisiile teritoriale de siguranţa circulaţiei sunt organizate şi funcţionează în cadrul celor 25 de policlinici teritoriale din reţeaua sanitară proprie a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi au ca atribuţie elaborarea avizelor de aptitudine medicală şi psihologică pentru personalul din transporturi cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei.
Art.2. Comisia centrală de siguranţa circulaţiei este organizată şi funcţionează în cadrul Spitalului 1 Căi Ferate Witting Bucureşti şi are ca atribuţie rezolvarea contestaţiilor pentru avizele medicale şi psihologice de APT cu restricţie / INAPT, elaborate de comisiile teritoriale de siguranţa circulaţiei.
Policlinicile în care funcţionează comisiile teritoriale de S.C. sunt:
1. Policlinica CF Gara de Nord Bucureşti
2. Policlinica CF Nr.2 Bucureşti
3. Policlinica CF Griviţa Bucureşti
4. Policlinica CF Ploieşti
5. Policlinica CF Craiova
6. Policlinica CF Piteşti
7. Policlinica CF Galaţi
8. Policlinica CF Buzău
9. Policlinica CF Constanţa
10. Policlinica CF Iaşi
11. Policlinica CF Suceava
12. Policlinica CF Paşcani
13. Policlinica CF Braşov
14. Policlinica CF Târgu Mureş
15. Policlinica CF Sibiu
16. Policlinica CF Cluj
17. Policlinica CF Dej
18. Policlinica CF Oradea
19. Policlinica CF Satu Mare
20. Policlinica CF Timişoara
21. Policlinica CF Arad
22. Policlinica CF Simeria
23. Policlinica CF Turnu Severin
24. Policlinica Port Constanţa
25. Formaţia Mobilă Sanitară (tren sanitar).
În situaţii de excepţie, controlul medical periodic se poate efectua şi în cadrul formaţiei mobile sanitare (trenul sanitar), dotat corespunzător. În aceasta situaţie, avizele de aptitudine medicală vor fi elaborate de către comisia teritorială de siguranţa circulaţiei pe teritoriul căreia a staţionat trenul sanitar.
Comisia teritorială de siguranţa circulaţiei este constituită din:
- medic de specialitatea medicină internă;
- medic de specialitatea chirurgie generală;
- medic de specialitatea oftalmologie;
- medic de specialitatea ORL;
- medic de specialitatea neurologie;
- medic de specialitatea psihiatrie;
- medic specialist de medicina muncii;
- şeful laboratorului de psihologie;
- secretarul comisiei (cadru mediu sanitar, registrator medical).
Art.3. Comisia este coordonată de un preşedinte de comisie, desemnat dintre membrii co-misiei teritoriale de siguranţa circulaţiei de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
In cazul în care unul dintre membrii comisiei este indisponibil, preşedintele comisiei va desemna temporar un înlocuitor dintre medicii de specialitate din policlinica, care participă la examinările de siguranţa circulaţiei.
Comisia nu poate elabora avize daca nu se întruneşte majoritatea absolută de 2/3 din numărul membrilor.
Pentru specialităţile obligatorii de examinare pentru funcţiile cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei este necesar ca medicul de specialitate să aibă înlocuitor.
Comisiile psihologice teritoriale sunt organizate la nivelul laboratoarelor de psihologie din cadrul policlinicilor teritoriale C.F. menţionate, fiind constituite din psihologi examinatori şi din psihologul şef al laboratorului, care face parte şi din comisia teritorială de siguranţa circulaţiei.
În cadrul policlinicilor există fişierul de siguranţa circulaţiei, unde se păstrează dosarele de siguranţa circulaţiei, numerotate pentru fiecare persoană cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei. Aceste dosare individuale conţin fişele medicale personale tip siguranţa circulaţiei conform modelului din anexa nr.5, precum şi avizul psihologic pentru persoana respectivă, conform modelului din anexa nr.7.
La fişierul de siguranţa circulaţiei exista „Registrul de evidenţă a siguranţei circulaţiei” cu numele şi prenumele persoanelor, codul numeric personal, numărul dosarului personal de siguranţa circulaţiei, persoana juridică angajatoare, funcţia din siguranţa circulaţiei, numele şi prenumele şi adresa medicului de familie şi alte date / observaţii care evidenţiază mişcarea / transferul în timp al personalului.
În urma examinării medicale şi/sau psihologice, fişele medicale personale tip, inclusiv avizul psihologic, vor fi depuse la secretariatul - fişierului comisiei teritoriale de siguranţa circulaţiei şi vor fi analizate în plenul comisiei teritoriale de siguranţa circulaţiei, care va elabora unul dintre avizele prezentate la art.28 din anexa nr.1.
Identificarea persoanelor prezentate la examinare se face obligatoriu pe baza buletinului de identitate şi a legitimaţiei de serviciu.
Confirmarea prezentării personalului din transporturi cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei, la controlul periodic medical şi psihologic se face de către secretarul comisiei, prin aplica-rea ştampilei comisiei teritoriale de siguranţa circulaţiei în fişa medicală personală tip siguranţa circulaţiei, precum şi pe o adeverinţă dată angajatului, în care se va menţiona data prezentării.
În cazul în care angajatul cu responsabilităţi în funcţia din siguranţa circulaţiei schimbă locul de muncă la altă persoană juridică angajatoare, dosarul de siguranţa circulaţiei va fi solicitat pentru transfer de către comisia teritorială de siguranţa circulaţiei la care este arondată respectiva persoana juridică angajatoare din transporturi.
Mişcarea de personal va fi consemnată în Registrul de evidenţă a siguranţei circulaţiei.
Tot în cadrul fişierului de siguranţa circulaţiei există evidenţa operativă a inapţilor, care se consemnează în „Registrul de evidenţă al inapţilor pentru siguranţa circulaţiei”, care se comple-tează pe baza avizelor definitive de inapt comunicate de către comisia teritorială de siguranţa circulaţiei şi/sau de Comisia Centrală de siguranţa circulaţiei, când angajatul a făcut contestaţie.
Comisia Centrală de siguranţa circulaţiei din Spitalul Căi Ferate Witting Bucureşti are în componenţa sa medici din specialităţile obligatorii, precum şi alţi medici consultanţi de alte spe-cialităţi medico-chirurgicale, care vor fi solicitaţi pentru precizarea diagnosticului unor afecţiuni complexe, ce au dus la inaptitudinea sau avizul restrictiv al personalului din transporturi, pentru exercitarea la capacitatea maximă a funcţiei cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei.
Din componenţa Comisiei Centrale de S.C. fac parte şi 5 psihologi principali, care vor soluţiona contestaţiile la avizele psihologice elaborate de către comisiile psihologice teritoriale.
Componenţa Comisiei Centrale de siguranţa circulaţiei este propusă de către direcţia de specialitate din minister şi aprobată de către conducerea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
SOCIETATEA NAŢIONALĂ A CĂILOR
FERATE ROMÂNE
ORDINUL PRESEDINTELUI SNCFR
Nr. 199
din 12 noiembrie 1991
privind aprobarea componenţei Consiliului de disciplină din cadrul SOCIETĂŢII NAŢIONALE A CĂILOR FERATE ROMÂNE şi criteriilor referitoare la categoriile sau funcţiile în care pot fi trecuţi salariaţii CFR sancţionaţi pentru unele abateri disciplinare
In temeiul articolului 63 din Statutul Disciplinar al personalului din unităţile de ransporturi aprobat prin Decretul nr. 360/1976,
In baza prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 235/1991 privind înfiinţarea SNCFR modificată prin Hotărîrea Guvernului nr. 570/1991 privind reorganizarea activităţii transporturilor feroviare,
Preşedintele SNCFR emite următorul
O R D I N
1. Se aprobă componenţa Consiliului de disciplină din cadrul SOCIETĂŢII NAŢIONALE A CĂILOR FERATE ROMÂNE potrivit ANEXEI nr. 1.
2. Se aprobă criteriile privind categoriile sau funcţiile în care pot fi trecuţi salariaţii CFR sancţionaţi potrivit articolului 35, litera e, articolul 42 punctul 1 litera a şi litera b din Statutul Disciplinar al personalului din unităţile de transporturi, aprobat prin Decretul nr. 360/1986 prevăzute în ANEXA nr. 2.
3. Unităţile din cadrul SOCIETATII NAŢIONALE A CĂILOR FERATE ROMÂNE vor lua masuri pentru aducerea la indeplinire a prezentului ordin.
4. Anexele nr. 1 – 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
5. Pe data prezentului ordin dispoziţiile contrare îşi încetează aplicabilitatea.
6. Ordinul şi anexele se publică în foaia oficială CFR.
PREŞEDINTE SNCFR
Aurel Dumitrescu
A N E X A NR. 1
C O M P O N E N Ţ A
Consiliului de disciplină în cadrul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române
IONESCU EMIL
|
membru titular delegat al Preşedintelui
|
GHENEA DUMITRU
|
membru supleant, delegat al Preşedintelui
|
MLADIN MIRCEA
|
membru titular, desemnat de comun acord cu sindicatele
|
BUSUIOCESCU CORNEL
|
membru supleant, desemnat de comun acord cu sindicatele
|
Reprezentant sindical
|
desemnat de federaţia sindicală din care face parte petentul
|
VOICU IONEL
|
secretar tehnic, consilier juridic la Direcţia Legislaţie şi Contencios
|
DUMITRESCU MARIAN
|
secretar tehnic, consilier juridic la Direcţia Legislaţie şi Contencios
|
NOTA :
Conform articolului 63 din Statutul Disciplinar al personalului din unităţile de transporturi funcţia de preşedinte al Consiliului de disciplină va fi îndeplinită prin rotaţie de unul din membrii acestuia.
A N E X A NR. 2
C R I T E R I I
privind modul de aplicare a prevederilor articolului 35 litera e, articolului 42, punctul 1 litera a şi litera b din Statutul Disciplinar al personalului din unităţile de transporturi, aprobat prin Decretul nr. 360/1976.
1. Muncitorii încadraţi pe categorii vor fi retrogradaţi în categorie, retraşi sau înlocuiţi disciplinar în cadrul aceleiaşi profesii, astfel încât să rezulte o diminuare a salariului de bază cu cel puţin o clasă de salarizare.
2. Muncitorii încadraţi pe grupe de funcţii vor fi retrogradaţi în funcţie , retraşi sau înlocuiţi disciplinar, în cadrul aceleeaşi profesii, într-o funcţie dintr-o grupă inferioară.
3. Personalul de specialitate şi administrativ încadrat în funcţii de execuţie, retrogradat în funcţie, retras sau înlocuit disciplinar din funcţie în cadrul aceleeaşi profesii, va fi încadrat cu un salariu de bază stabilit până la cel mult gradaţia avută anterior sancţiunii, astfel încât să rezulte o diminuare a salariului cu cel puţin o clasă.
4. Personalul de conducere retrogradat în funcţie, retras sau înlocuit disciplinar în alte funcţii de conducere sau de execuţie corespunzător pregătirii profesionale va fi încadrat cu un salariu de bază diminuat cu cel puţin o clasă de salarizare faţă de clasa avută la funcţia din care a fost înlocuit.
5. In toate cazurile în care se înlocuieşte sancţiunea desfacerii contractului de muncă cu altă sancţiune, personalul va fi trecut în cadrul profesiei, din grupa sau clasa din care a făcut parte când a comis abaterea, într-o grupă respectiv clasă inferioară situată la cel puţin două grupe sau clase diferenţă.
6. Personalul care nu poate fi retrogradat în funcţie, retras sau înlocuit disciplinar din funcţie sau categorie, neavând categorie sau grad profesional inferior în cadrul profesiei, i se vor aplica alte sancţiuni prevăzute de lege.
SOCIETATEA NAŢIONALĂ A CĂILOR FERATE
DIRECŢIA GENERALĂ RESURSE UMANE
SERVICIUL PREGĂTIRE PROFESIONALĂ
Nr. 111 / 3 / 1370 / 1997
REGIONALA CF BUCURESTI
Urmare actului Dvs. nr. R.U.5/147/1997, vă comunicăm următoarele :
1. Din evidenţele pe care le deţinem nu rezultă că MTTc a avizat organizarea cursului respectiv.
2. In perioada 1983 – 1987 pregătirea forţei de muncă în funcţia „mecanic de locomotivă şi automotor” se efectua la MTTc în conformitate cu prevederile Ordinul MTTc nr.1571/1978 coroborat cu actul DPI – MTTc nr. 40/4619/1978, care prevedeau pentru acest curs criterii de selecţie a candidaţilor şi mod de organizare şi desfăşurare diferite de cel organizat de „Intreprinderea de 23 August – Bucureşti” , motiv pentru care adeverinţele respective nu conferă, posesorilor acestora, dreptul de a susţine pe secţiile de remorcare ale SNCFR; de altfel în actul comun al Revizoratului de Siguranţa Circulaţiei, DGT, DGM nr. 310 – 3 / 624 / 1992, se specifică în mod expres că mecanicilor şi mecanicilor ajutori de locomotivă şi automotor uzinali „care nu au absolvit şcoli de calificare CFR, sau în alte întreprinderi pe baza unei aprobări date de organele CFR în drept, le încetează aprobarea de a ieşi cu locomotiva pe linii CFR sau în staţii CFR”.
Faţă de cele de mai sus şi având în vedere articolul 41, literele b şi i aticolul 42 din Legea 129/1996 privind transportul pe căile ferate române, vă rugăm să luaţi măsurile care se impun pentru intrarea în legalitate.
Bucureşti, 15.05.1997
D G R U D G L C
DIRECTOR GENERAL DIRECTOR GENERAL
Drugă Florica Păcureţu Vasile
Direcţia Generală Trafic
Nr. 117 / 1 G – 151 / 1996
Vă transmitem prin prezenta o serie de precizări comunicate de Direcţia Generală Trafic prin act nr. 117 / 1 G – 151 / 1996 privind modul de aplicare unitară pentru activitatea de trafic a prevederilor Dispoziţia nr. 1/75/1996 a Preşedintelui SNCFR, urmând ca prezenta telegramă să fie însuşită de şefii de unităţi şi de instructorii de staţii, depouri şi revizii şi prelucrate cu întreg personalul interesat.
1. Instruirea personalului cu activitate de mişcare se va face în centre de instruire care vor avea afiliat personal de pe secţiile adiacente cu dotări tehnice similare.
In cazuri excepţionale pe baza aprobării şefului Diviziei Trafic se poate organiza şi instruirea în subunităţi de bază cu Şeful de staţie, acolo unde personalul nu poate fi adus la un centru de instruire, din cauze obiective.
Deasemenea, în unele situaţii se pot organiza în subordinea unui centru de instruire şi subcentre de instruire, dacă sunt îndeplinite condiţiile (dotări).
Având în vedere necesitatea încărcării uniforme a instructorilor conform normativelor, în aceste situaţii instructorii de centre vor efectua instructajul practic doar în staţia unde sunt încadraţi.
2. Verificarea cunoştinţelor în vederea notării la şedinţele teoretice de şcoala personalului se va face prin teste sau lucrări scrise din bibliografia anunţată anterior, dacă nu se poate asigura o verificare orală a cunoştinţelor tuturor cursanţilor prezenţi la o şedinţă.
3. Instructajul de protecţia muncii şi PSI se va efectua separat de instruirea teoretică profesională, cu ocazia instruirii practice sau/şi în pauzele de circulaţie (cu consemnare în registrul postului) de către instructor pentru unităţile centru de instruire, sau de către şeful de unitate în celelalte cazuri.
În cazul instruirii teoretice la „Şcoala personalului” se vor aborda doar teme NPM şi PSI generale, conform instrucţiilor specifice şi a planului tematic anual. Acest lucru este motivat de faptul că instruirea aproape în totalitate timpul necesar instruirii teoretice de specialitate.
4. Cursanţii de la „Şcoala personalului” vor avea asupra lor caiete de notiţe individuale (conform Anexei 3 punctul 1, punctul 2), în care vor conspecta în prealabil din bibliografia recomandată (şi prevăzută în planul tematic afişat din timp) pentru şedinţa următoare şi vor nota problemele dezbătute la şedinţa curentă.
5. În cazul în care un salariat absentează (motivat sau nu) de la mai mult de o şedinţă de instruire, instructorul (şeful staţiei) va organiza o sesiune de verificare suplimentară din tematica şedinţei precedente pentru personalul care a lipsit la acea şedinţă, în condiţiile Dispoziţiei nr.1/75/1996 SNCFR.
6. Salariaţii care execută funcţii legate de SC, altele decât cele prevăzute în Dispoziţia nr.1/75/1996 SNCFR vor fi cuprinşi la verificările periodice a cunoştinţelor prin asimilare cu funcţii echivalente ca activitate şi prevăzute conform tematicilor şi cu condiţiile prevăzute pentru acestea.
-
Până la data de 15.04.1996 tot personalul care exercită funcţiile prevăzute în Anexa 5 punctul 1 din Dispoziţia1/75/1996 şi nu îndeplineşte prevederile acesteia, va fi instruit, verificat şi autorizat la instalaţiile pe care le deserveşte sau pentru care exercită atribuţii de îndrumare şi control.
SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT
FEROVIAR „CFR – MARFĂ” S.A.
Serviciul EXPLOATARE LOCOMOTIVE
Nr. 3.1.e/229/2000
APROBAT APROBAT
AFER, SNTFM „CFR – Marfă” SA
DIRECTOR GENERAL DIRECTOR GENERAL
Eugen Ispas George Buruiană
R E G L E M E N T Ă R I
privind autorizarea personalului de locomotivă aparţinând operatorilor feroviari
pentru remorcarea trenurilor de marfă pe infrastructură feroviară publică
CAPITOLUL I. CONDIŢII GENERALE
Pentru accesul pe infrastructura feroviară publică, din punct de vedere al tracţiunii, orice operator feroviar trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :
1. Materialul rulant utilizat (locomotivele) trebuie să fie autorizat pentru manevra în staţii şi remorcarea trenurilor în linie curentă, îndeplinind în acest sens condiţiile prevăzute de RET.
2. Personalul de locomotivă să deţină următoarele autorizaţii :
a) autorizaţia generală de mecanic sau mecanic ajutor, după caz, obţinută în urma absolvirii cursurilor de recalificare în meseria respectivă
b) autorizaţie pentru deservirea tipului de locomotivă pe care va efectua serviciul
c) autorizaţie pentru fiecare categorie de tren ce urmează a fi remorcat (trenh local, tren convoi, tren direct de marfă)
d) autorizaţie pentru remorcarea trenurilor pe fiecare pantă mare în parte (cuprinse în Anexa 8 din Instrucţia 200)
e) autorizaţie pentru deservirea simplificată a locomotivei (în cazul deservirii locomotivei fără mecanic ajutor) potrivit condiţiilor impuse de ordinul nr. 310/1/441/1996.
f) autorizaţie de lucru pe linia electrificată
3. Autorizarea în funcţie este obligatorie în următoarele cazuri, cuprinse în Dispoziţia 1/75/1996 a Preşedintelui SNCFR :
după o perioadă de întrerupere a activităţii prevăzute cu autorizare în funcţie, indiferent de cauză, mai mare de 6 luni
după expirarea perioadei în are personalul a fost retrogradat, retras disciplinar, înlocuit disciplinar în funcţie, sau la reangajarea în muncă.
Stagiile minime de vechime în vederea autorizării sunt cuprinse în reglementări speciale şi pot fi stabilite de fiecare operator feroviar în parte, cu avizul AFER.
4. Personalul de locomotivă care deţine autorizaţiile prevăzute la Capitolul I, punctul 2, poate efectua serviciu dacă :
a) este apt medical şi psihologic pentru funcţia şi prestaţia efectuată, conform ordinului 1860/1979 MLPTL 447/2003
b) cunoaşte secţiile de remorcare pe care va remorca trenul şi staţiile în care va efectua manevra, certificate prin semnătura proprie, conform Instrucţiei nr. 201, articolul 1, punctul 2.
CAPITOLUL II. METODOLOGIA DE OBŢINERE A AUTORIZAŢIILOR
1. Autorizaţia generală: se obţine în urma cursurilor de recalificare în meseria de mecanic locomotivă, respectiv mecanic ajutor, organizate în centre de pregătire autorizate.
2. Autorizarea pentru tipul de locomotivă deservit, dacă nu a fost obţinută prin cursurile menţionate mai sus, poate fi acordată astfel :
a) prin cursuri de scurtă durată, de instruire teoretică şi practică
b) prin practica pe simulator, pentru tipul de locomotivă respectiv
c) prin acomodare, pe tipul de locomotivă respectiv, sub supravegherea personalului autorizat.
In toate cazurile, autorizaţia se va acorda în urma examinării teoretice şi practice.
3. Autorizaţia pentru felul trenului remorcat, se acordă după o perioadă de practică de acomodare, pe baza unui program stabilit, cu durata de minim 10 zile, maxim 15 zile, care va avea la bază următoarele principii :
a) remorcarea noii categorii de trenuri pe proprie răspundere sub supravegherea personalului titular
b) se vor remorca minim două trenuri de zi şi două trenuri de noapte sau se vor efectua cel puţin două ture de serviciu de zi şi două de noapte, în cazul programului de tură
c) Practica de acomodare în vederea autorizării se desfăşoară astfel :
în baza unui program întocmit de comun acord de către operatorul feroviar care solicită autorizarea şi cel în activitatea căruia se efectuează practica respectivă
se va întocmi o „Fişă de acomodare” care cuprinde programul stabilit şi modul de efectuare al acestuia, aprobată de ambele părţi.
Metodologia de desfăşurare a practicii de acomodare este cea stabilită prin reglementările proprii ale operatorului feroviar în activitatea căruia se desfăşoară practica de acomodare.
4. Autorizaţia de remorcare pe pantă : se obţine prin efectuarea unei perioade de practică de acomodare în condiţiile Cap.II pct. 3 pentru fiecare din pantele prevăzute în Anexa 8 din Instrucţia 200.
5. Autorizaţia pentru deservirea simplificată (fără mecanic ajutor) a locomotivei , se acordă în condiţiile respectării prevederilor ordinului 310/1/441/1996.
6. In vederea susţinerii examenului de autorizare, dosarul candidatului va cuprinde :
a) fişa de acomodare întocmită conform reglementărilor
b) caracterizarea acordată candidatului de către mecanicul (mecanicii) cu care a efectuat practica de acomodare
c) caracterizarea întocmită candidatului de către mecanicul instructor din grupa căruia face parte, vizată de conducerea unităţii. Caracterizarea va fi emisă în baza analizei fişei de acomodare şi a caracterizărilor întocmite demecanicii titulari.
Nota de prezentare a dosarului către comisia de examinare, se întocmeşte de către operatorul feroviar care solicită autorizarea şi se vizează de către operatorul feroviar în activitatea căruia s-a desfăşurat practica de acomodare.
7. Examinarea în vederea autorizării se efectuează de către comisia prevăzută în Dispoziţia R1/75/1996, capitolul III.
Comisia va fi completată de un reprezentant al Autorităţii Feroviare Române (AFER) şi un reprezentant al operatorului feroviar al cărui personal este examinat în vederea autorizării.
CAPITOLUL III - RECUNOAŞTEREA SECŢIILOR DE REMORCARE
1. Se efectuează de personalul de locomotivă în vederea cunoaşterii condiţiilor de manevră şi circulaţie pe secţiile de remorcare, în condiţiile articolului 1 din Instrucţia 201.
2. Recunoaşterea secţiilor constă în :
efectuarea a minim două drumuri pe zi şi a două drumuri de noapte pe secţiile respective
la manevră – minim două ture de serviciu pe zi şi a două ture de noapte pentru fiecare staţie în care se efectuează manevra
3. Modul de organizare a recunoaşterii secţiilor este următorul :
se va întocmi un program de recunoaştere a secţiilor sau staţiilor în care se va efectua recunoaşterea
se va întocmi o „Fişă de recunoaştere” în care se va menţiona programul stabilit pentru fiecaremecanic (mecanic ajutor) în parte.
programul de recunoaştere şi fişa de recunoaştere vor fi aprobate atât de operatorul feroviar care solicită recunoaşterea secţiilor respective, cât şi de operatorul feroviar în activitatea căruia se efectuează aceasta.
4. Evidenţierea recunoaşterii secţiilor se face pe baza fişei de recunoaştere, verificându-se modul de respectare a programului întocmit şi corectitudinea datelor înscrise în formularul „Fişa de recunoaştere”.
5. Cunoaşterea unei secţii de remorcare de către personalul de locomotivă se certifică prin semnătură în fişa personală de cunoaştere a secţiilor de remorcare.
Fiecare operator feroviar va avea o evidenţă proprie strictă a fiecărui mecanic (mecanic ajutor) privind recunoaşterea secţiilor de remorcare.
CAPITOLUL IV. DISPOZIŢII FINALE
1. Pe toată perioada de desfăşurare a practicii de acomodare, respectiv a recunoaşterii secţiilor, personalul de locomotivă va respecta prevederile instrucţiilor de serviciu şi a reglementărilor specifice de protecţie a muncii şi PSI în vigoare.
2. Efectuarea serviciilor menţionate mai sus de către SNTFM CFR – Marfă SA către un operator feroviar se va face în baza solicitărilor acestuia adresate Sucursalelor Marfă care îşi desfăşoară activitatea pe secţiile solicitate.
Serviciile prestate de către SNTFM „CFR MARFĂ” S.A. şi AFER se vor tarifa conform reglementărilor în vigoare.
DIRECTOR EXPLOATARE SEF SERVICIU EXPL. LOCOMOTIVE
Dan Stoicescu Alexandru Răduţă
INSTRUCTOR CENTRAL T
Aurelian Curcă
Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei
Nr. 716/07.05.2001
Dostları ilə paylaş: |