Soarele este o stea cu un diametrul de 1.391.000 Km, adica este de circa 109 ori mai mare decat Pamantul. Departarea de la Soare la Pamant este de aproximativ 150.000.000Km si este considerata ca unitate astronomica pentru distante in sisteme planetare.
Din energia radiata de fotosfera - invelisul solar de la care primim lumina - s-a determinat temperatura Soarelui, care aici este de 6000K. Aici materia este in stare de incandescenta iar pentru interiorul Soarelui s-a determinat temperatura de circa 20 de milioane grade absolute. Aceasta temperatura uriasa intretine reactiile termonucleare.
Observatiile arata ca Soarele se roteste ca un fluid, cu o perioada de 25 de zile la ecuator si de peste 30 de zile la poli. Rotatia se efectueaza in sens direct adica in sens invers acelor ceasornicului, ca si miscarea planetelor pe orbite.
Soarele
În miezul Soarelui (aproximativ 25% din rază spre interior) condiţiile sunt extreme. Temperatura este de 20 milione Kelvin şi presiunea este de 250 miliarde atm. În centrul miezului, densitatea Soarelui este mai mare decât de 150 de ori cea a apei.
Suprafaţa Soarelui, numită şi fotosferă, are o temperatură de aproximativ 5800 K. Petele solare sunt regiuni "reci", de doar 3800 K. Petele solare pot să fie foarte întinse, ajungând până la 50.000 km în diametru. Petele solare sunt produse de complicate şi încă nu foarte bine înţelese interacţiuni cu câmpul magnetic al Soarelui.
O regiune îngustă numită cromosferă se întinde deasupra fotosferei.
Soarele
Pe suprafaţa Soarelui se văd deseori bucle şi protuberanţe spectaculoase.
Regiunea extrem de rarefiată de deasupra cromosferei, numită coroană, se întinde milioane de kilometri în spaţiu însă este vizibilă doar în timpul eclipselor. Temperaturile în coroană ating valori de 1.000.000 K.
Soarele are aproximativ 4.5 miliarde de ani. De la naşterea sa a folosit cam jumătate din hidrogenul din miezul său. Va radia în continuare încă 5 miliarde de ani până când îşi va epuiza combustibilul adică hidrogenul. Va trece atunci prin schimbări radicale, obişnuite la standardele stelare, care vor conduce în cele din urmă la distrugerea totală a Pământului (şi probabil crearea unei nebuloase planetare).
Mercur
Mercur
Planeta cea mai apropiate de Soare, Mercur, este si cea mai mica dintre planete (raza: 2439km, masa: 0,056 mase terestre), fiind putin mai mare decat Luna. Perioada de revolutie siderala a planetei este de 88 de zile. Are orbita excentrica, ceea ce face ca departarea de la Soare sa varieze intre 46.000.000 si 70.000.000km, distanta medie fiind de 57.850.000km.
Planeta se roteste in sens direct, adica invers sensului acelor ceasornicului, cu o perioada de rotatie de 58,65 zile (aproximativ 2/3 din perioada de revolutie).
Planeta nu are atmosfera, ci numai un invelis foarte fin de heliu. Acest fapt se explica prin viteza mica de evadare (4,3km/s) si prin apropierea mare de Soare, particulele atmosferice fiind expulzate in spatiu sau captate de Soare.
Mercur
În 1974-1975, sonda spatiala americana Mariner 10 (dupa ce a fotografiat planeta Venus) s-a indreptat spre Mercur pe care a survolat-o. Cu aceasta ocazie s-a obtinut un mare numar de fotografii (peste 2000), care au permis cartografierea planetei de la un pol la altul.
Aspectul general al reliefului mercurian este similar celui lunar. Pe fotografii se observa numeroase cratere, falii, bazine vaste, campii si faleze interminabile. Cercetarile arata ca relieful planetei Mercur s-a format in urma unui bombardament intens cu meteoriti, urmat de o era vulcanica, extinsa pe toata planeta.
Mercur
Temperatura la distanta medie de la Soare este de circa 340 grade Celsius. Deoarece excentritatea orbitei este mare, cand planeta este la periheliu, punctul cel mai aproape de Soare, la miezul zilei se inregistreaza temperaturi pana la 430 grade C, in timp ce la afeliu, punctul cel mai indepartat de Soare, valoarea temperaturii este cu cateva zeci de de grade mai mica decat la distanta medie. Astfel diferentele de temperatura sunt considerabile pe planeta in cursul "zilei mercuriene" a carei durata este aproximativ dublul perioadei de revolutie siderala.
Planeta Mercur nu are sateliti.
Mercur
Venus
Venus este numele roman al zeiţei greceşti Afrodita, zeiţa dragostei, frumuseţii şi fertilităţii.
Era considerată strămoasa romanilor datorită întemeietorului legendar, Aeneas, si juca un rol important în multe mituri şi festivităţi romane.
Potrivit legendei, s-a născut pe insula Cipru. Desi, zeiţă a frumuseţii, este căsătorită cu zeul schiop, hidosul, Hefaistos, fiind şi fierarul zeilor.
În privinţa naşterii ei există două variante: prima ar fi că este fiica lui Zeus şi a Dionei, cealaltă spune că s-a născut din spuma mării.
Venus
Are orbita aproape circulara si o distanta medie de la Soare de 108 milioane km. Are diametrul de 12.104 Km si o masa de 0,82 mase terestre, ceea ce revine la o densitate de 5.2gr/cm cubi.
Suprafata planetei Venus nu se poate observa direct prin instrumete optice, de aceea problema rotatiei axiale a fost multa vreme in discutie. Ea a fost lamurita abia in urma cercetarilor efectuate cu observatiile radio din care s-a determinat ca planeta Venus are o perioada de rotatie de 243 zile in sens retrograd adica in sensul acelor ceasornicului.
Deoarece planeta Venus are o miscare retrograda, un "observator" de pe aceasta planeta ar constata ca miscarea aparenta a boltii ceresti are loc de la vest spre est, exact invers decat o vede observatorul terestru. Planeta Venus are perioada de revolutie (durata anului venusian) de 225 de zile, cu ceva mai scurta decat perioada de rotatie axiala.
Venus
Cu ajutorul navelor spatiale s-a ajuns la concluzia ca planeta Venus are o atmosfera de circa 80 - 100 de ori mai masiva decat cea terestra. Compozita chimica a acesteia este: bioxid de carbon 93-97%, azot 2-5%, vapori de apa 1.6% si alte componente de mai mica importanta. Atmosfera planetei Venus are o densitate foarte mare, fapt care impiedica observarea optica a solului respectiv, iar bioxidul de carbon produce efectul de sera si contribuie la cresterea temperaturii pe suprafata.
Pe baza datelor observationale s-a ajuns la concluzia ca suprafata planetei Venus are o temperatura de circa 475 grade C, iar presiunea atmosferica de circa 90 atmosfere. S-au pus in evidenta vanturi puternice si o variatie mare a temperaturii de-a lungul verticalei.
Planeta Venus nu are sateliti.
Sistemul planetar al Soarelui
Planete interioare
Marte
Marte este a patra planetă a sistemului solar. Numele acestei planete vine de la zeul roman al războiului. Uneori mai este numită şi Planeta Roşie datorită înfăţişării sale văzută de pe Pământ. Marte corespunde in traditia romana zeului grec Ares.
Se număra printre cei doisprezece mari zei ai Olimpului si era fiul lui Zeus şi al Herei. Cu toate acestea, era dispreţuit de părinţii săi şi de către ceilalţi zei, mai ales de către Atena, datorită caracterului său violent, sângeros. În numeroasele mituri legate de numele lui, zeul apare adesea înfrânt, desi era simbolul forţei războinice, brutale.
Marte
Marte este o planetă relativ mică. Forţa gravitaţională de aici este aproape o treime din cea de pe Terra. Suprafaţa planetei este cam cât cea neacoperită de ape a Pământului, dar faţă de Lună, Marte are raza şi gravitaţia de circa două ori mai mari.
Sateliţii lui Marte sunt în număr de doi, numiţi după câinii zeului Marte (Phobos şi Deimos). Aceştia sunt nişte corpuri mici, întunecate şi puternic marcate de cratere, la origine putând fi nişte asteroizi captaţi de gravitaţia Planetei Roşii. Sateliţii se mişcă în sensuri opuse, Phobos răsărind şi apunând de câte 2 ori într-o zi marţiană.
Marte
Marte are un relief foarte variat. Olympus Mons este cel mai inalt munte din întregul sistem solar, atingând 24 km înălţime. Baza acestuia este de peste 500 km în diametru. Tharsis este un "deal" înalt de 10 km si care se intinde peste 4000 de km. Valles Marineris este un sistem de canioane cu adancimi ce variaza intre 2 si 7 km si care se intind pe mai bine de 4000 de km. Hellas Planitia este un crater datorat impactului cu un alt corp ceresc, avand o adancime de 6 km si un diametru de peste 2000 km. Marea majoritate a suprafetei martiene este foarte veche dar exista totodata si regiuni mai tinere, cu vai, campii si dealuri.
Marte
O alta caracteristica interesanta a planetei sunt urmele de eroziune de pe suprafata acesteia, datorate inundatiilor, si urmele unui sistem de ape curgatoare. La un moment dat in istoria planetei, aici a existat cu siguranta un fluid ce a cauzat toate acestea. Apa in stare lichida este cu siguranta cel mai probabil dintre acestea. Aici ar fi putut exista lacuri si oceane asemanatoare celor de pe Pamant, acest lucru fiind evidentiat de ultimele cercetari facute, dar acest lucru s-a intamplat acum mult timp. Varsta acestor canale se estimeaza la aproape 4 miliarde de ani. Cu mult timp in urma, Marte era in mare parte asemanatoare Pamantului din zilele noastre.
Marte
Marte are o atmosfera rarefiata alcatuita in mare parte din dioxid de carbon (95,3%), azot(2,7%), argon (1,6%), oxigen si apa (0,2%). Presiunea la suprafata planetei este de mai putin de 1% din cea a Pamantului. Cu toate acestea este suficient de densa pentru a permite formarea vantului si producerii de furtuni de nisip ce pot inconjura planeta luni in sir.
Pe Marte exista calote de gheata ce rezista pe tot parcursul anului, situate la ambii poli. De asemenea este posibila existenta ghetii si in interiorul planetei.
Inca nu s-a putut dovedi daca exista viata pe Marte. Un raport al NASA dat publicitatii in 1996 despre o forma de viata microscopica ce a fost gasita intr-un meteorit nu a reusit sa ii convinga pe sceptici, si cautarea continua.
Marte
Prima sonda care a vizitat Marte a fost Mariner 4 in data de 14 iulie 1965. Dupa aceasta au urmat celelalte sonde din misiunile Mariner (6, 7 si 9 – Mariner 5 a fost trimis spre Venus). În anii ’70 au fost lansate spre Marte misiunile sovietice Mars (2-7).
Au urmat sondele din programul Viking (1 si 2). Ultimele dintre cele care au ajuns acolo sunt Mars Pathfinder (4 Iulie 1997), Mars Surveyor (2003) si Mars Expedition Rovers (in 2004), care au trimis multe imagini si date geologice inapoi pe Pamant.
Centura de asteroizi
Pe data de 1 Ianuarie 1801, Giuseppe Piazzi a descoperit un obiect despre care a crezut mai întâi că este o cometă. Însă după ce i-a fost mai bine determinată orbita, s-a dovedit că nu era o cometă, ci mai degrabă o mică planetă. Piazzi a numit-o Ceres, după zeiţa siciliană a agriculturii. Trei alte mici corpuri cereşti au fost descoperite în următorii câţiva ani. Pe la sfârşitul secolului al 19-lea numărul lor a ajuns la câteva sute.
Câteva sute de mii de asteroizi au fost descoperiţi până acum şi li s-au asociat identităţi temporare. Alte câteva mii sunt descoperite în fiecare an. Fără îndoială, există sute de mii de asteroizi care sunt prea mici ca să fie vizibili de pe Pământ. Se cunosc 26 de asteroizi cu diametrul mai mare de 200 km. Evidenţa noastră cu privire la cei mai mari asteroizi este aproape completă: cunoaştem probabil 99% din asteroizii cu diametrul depăşind 100 km. Cât despre cei cu diametrul între 10 şi 100 km, au fost înregistraţi 50% dintre ei. Se cunosc însă foarte puţine date despre cei mai mici asteroizi; probabil există în jur de 1 milion cu mărimea de 1 km.
Masa totală a asteroizilor nu o depăşeşte pe cea a Lunii.
Centura de asteroizi
Asteroizii sunt categorisiţi prin poziţia lor în sistemul solar:
Centura principală: localizată între Marte şi Jupiter, aproximativ la 2 - 4 ua de la Soare, la rândul ei imparţită în subgrupe: Hungarias, Floras, Phocaea, Koronis, Eos, Themis, Cybeles şi Hildas (numite astfel după principalul asteroid din grup).
Asteroizii apropiaţi de Pământ (NEA): cei care se apropie mult de Pământ
Atens: semiaxele mari - mai mici decât 1.0 ua şi distanţele la afeliu mai mari decât 0.983 ua
Apollos: axele semimajore mai mari decât 1.0 ua şi distantele la periheliu mai mici decât 1.017 ua
Amors: distanţele la periheliu între 1.017 şi 1.3 ua;
Troiani - localizaţi lângă Jupiter (60 grade în faţa şi în spatele lui Jupiter pe orbită). Se cunosc câteva sute de astfel de asteroizi, dar se estimează că ar exista o mie sau mai mulţi cu totul.
Centura de asteroizi
Jupiter
În mitologia romană, Jupiter detinea acelasi rol precum cel al lui Zeus în panteonul grecesc. El era numit Jupiter Optimus Maximus (Jupiter Cel mai Înalt, Cel mai Mare), fiind zeitatea supremă a statului roman, având în grijă legile si ordinea socială. Jupiter este o derivaţie a lui Jove şi pater (latină: tată).
Numele zeului a fost adoptat drept numele planetei Jupiter si a fost punctul de plecare pentru numele zilei de joi a săptămânii.
Odată se credea că zeul roman Jupiter era în fruntea justitiei cosmice si că în Roma antică, oamenii jurau către Jove în tribunale, ceea ce a condus la expresia comună "după Jove," pe care multe persoane o folosesc astăzi.
Jupiter
Jupiter este a cincea planetă de la Soare si este cea mai mare dintre toate planetele sistemului nostru solar. Are diametrul de 11 ori mai mare decât cel al Pământului, o masă de 318 ori mai mare si un volum de 1300 ori mai mare.
Jupiter este al patrulea obiect de pe cer ca strălucire (după Soare, Lună si Venus si câteodată Marte). Jupiter are probabil un miez de material solid în cantitate de 10 până la 15 mase pământene.
Deasupra acestui miez se găseste partea principală a planetei formată din hidrogen metalic lichid. La temperatura si presiunea din interiorul lui Jupiter hidrogenul este un lichid, si nu un gaz
Jupiter
Stratul de la suprafaţă e compus în principal din hidrogen molecular obisnuit si heliu ce e lichid în interior si gazos la exterior. Atmosfera care o vedem noi este doar partea superioară a acestui strat adânc. Apa, dioxidul de carbon, metanul si alte molecule simple sunt de asemenea prezente în cantităţi mici.
Marea Pată Rosie (GRS) a fost observată prima oară, de către telescoapele terestre, cu mai mult de 300 de ani în urmă (descoperirea ei e atribuită lui Cassini, sau Robert Hooke în secolul al XVII-lea). Este un oval de aproximativ 12000 pe 25000 km, destul de mare să cuprindă două Pământuri.
Nu se stie modul în care asemenea structuri rezistă asa de mult timp.
Jupiter
Jupiter are inele ca Saturn, dar mult mai palide si mai mici. Existenţa lor a fost nebănuită până când au fost descoperite de către oamenii de stiinţă de la Voyager 1 ce au insistat că, după ce au călătorit 1 miliard de km, ar putea măcar să arunce o privire pentru a vedea dacă există vreun inel. Toţi au crezut că sansa de a le găsi este nulă dar erau acolo. A fost o descoperire majoră. De atunci au fost fotografiate în infrarosu de către telescoapele de pe Pământ si de pe Galileo.
Spre deosebire de cele ale lui Saturn, inelele lui Jupiter sunt întunecate. Probabil sunt alcătuite din grăunte mici de material pietros. Spre deosebire de inelele lui Saturn, acestea par să nu conţină gheaţă.
Jupiter
Jupiter are 63 sateliţi cunoscuţi, inclusiv cele patru luni galileene. Jupiter a fost vizitat de către Pioneer 10 în 1973 si mai târziu de Pioneer 11, Voyager 1, Voyager 2 si Ulysses. Sonda spaţială Galileo orbitează în prezent în jurul lui Jupiter si va trimite înapoi date cel puţin încă doi ani.
Saturn
Saturn (în latină Saturnus) a fost o veche divinitate de origine italică, care patrona muncile agricole şi roadele pământului. El a fost identificat de-a lungul timpului cu titanul Cronos, din mitologia greacă.În Evul Mediu el era cunoscut ca fiind zeul roman al agriculturii, justiţiei şi dreptăţii; în mâna stângă avea o seceră, iar in mâna dreaptă avea spice de grâu.
Saturn
Saturn este cea de a sasea planetă de la Soare, fiind o planetă gazoasă (denumită si Joviană, după numele planetei Jupiter), este a doua ca mărime din Sistemul solar după Jupiter). Saturn are un sistem de inele bine conturat, format în special din particule de gheată si o cantitate mai mică de resturi si praf.
A fost denumită după zeul roman Saturn, simbolul planetei fiind o reprezentare stilizată a coasei acestuia
Saturn
Saturn este singura dintre planetele Sistemului solar cu densitatea mai mică decât cea a apei (0,687 g/cm³); atmosfera superioară este însă mai puţin densă în timp ce miezul planetei are o densitate considerabil superioară celei a apei.
Saturn are, la fel ca Jupiter, centrul solid, înconjurat de un strat lichid de hidrogen si deasupra acestuia un strat de hidrogen molecular. Atmosfera saturniană prezintă benzi paralele, asemănătoare cu cea a planetei Jupiter, însă în cazul lui Saturn aceste benzi nu sunt la fel de bine conturate si sunt mai late la ecuator. Vânturile aici sunt printre cele mai puternice din întreg sistemul solar, date întegistrate de Voyager indică maxime de 1700 km/h
Saturn
Saturn are 56 de sateliti.
Uranus
Uranus reprezintă întruparea cerurilor si este cunoscut ca zeul cerului. El a fost primul fiu al Gaiei (pământul) si a devenit soţul ei. Printre fiii lor se numărau Titanii: sase fii (Oceanus, Coeus, Crius, Hyperion, Iapetus şi Cronos) si sase fiice (Theia, Rhea, Themis, Mnemosyne, Phoebe şi Tethys). Alţi urmaşi sunt: Ciclopii, (care se numesc Brontes, Steropes si Arges si sunt cunoscuţi mai târziu ca "giganţii cu un singur ochi"), si cei trei monştri numiţi Hecatonchire, fiecare având o sută de mâini şi 50 de capete.
Uranus
Uranus este a saptea planetă de la Soare si a treia că mărime (după diametru). Uranus este mai mare ca diametru însă mai mică sub aspectul masei decât Neptun. Uranus, prima planetă descoperită în vremurile moderne, a fost descoperită de William Herschel în timp ce scruta sistematic cerul cu telescopul personal pe 13 martie 1781. A fost de fapt văzută de mai multe ori, fiind însă ignorată, deoarece era considerată o altă stea obisnuită. Herschel a numit-o "Georgium Sidus" (Planeta Georgiană) în onoarea patronului său, Regele George al III-lea al Angliei; alţii i-au zis "Herschel". Numele de "Uranus" a fost propus pentru prima dată de Bode în conformitate cu numele altor planete inspirate din mitologia clasică, însă nu a intrat în uz până în 1850.
Uranus a fost vizitată doar de o navă, Voyager 2 pe 24 ianuarie 1986.
Uranus
Majoritatea planetelor se învârt pe o axă aproape perpendiculară pe planul eliptic, însă axa lui Uranus este aproape paralelă cu elipsa. La trecerea lui Voyager 2, polul sud al lui Uranus era orientat aproape direct înspre Soare. Aceasta conduce la ciudatul fapt prin care regiunile polare ale lui Uranus recepţionează mai multă energie de la Soare decât regiunile ecuatoriale. Uranus este totusi mai caldă la ecuator decât la poli. Mecanismul care stă la baza acestor fapte este necunoscut. Ba chiar este neclar care dintre polii lui Uranus este polul nord. Fie înclinaţia axei sale este puţin peste 90 de grade si atunci rotaţia sa este directă, fie este puţin sub 90 de grade si rotaţia este retrogradă.
Este posibil ca acest fenomen să fi fost provocat de o ciocnire cu un obiect cosmic imens
Uranus
Atmosfera lui Uranus este de aproape 83% hidrogen, 15% heliu si 2% metan. Uranus este uneori abia vizibil cu ochiul liber pe un cer nocturn senin; este însă usor de reperat cu un binoclu (dacă stii unde să te uiţi exact). Voyager 2 a descoperit 10 sateliţi mai mici, în completare la cei 5 mai mari, cunoscuţi deja. E posibil să mai existe si alţi sateliţi printre inele. Pana acum s-au descoperit 25 sateliti
Asemeni celorlalte planete gazoase, Uranus are un sistem de inele, descoperit de sondele spaţiale încă din 1977. Acestea sunt foarte întunecate, ca si cele ale lui Jupiter, însă sunt compuse, pe lângă praful fin, din particule destul de mari, ca si cele ale lui Saturn, ajungând la diametre de până la 10 m
Neptun
În mitologia greacă, Poseidon era zeul mării, fiul lui Cronos si al Rheei. În mitologia romană este cunoscut sub numele de Neptun. Ca si ceilalţi fraţi ai săi, când s-a născut, Poseidon a fost înghiţit de către tatăl său şi apoi dat afară.
Mai târziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a făcut împărtirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Hades lumea subpământeană, iar lui Poseidon Împărătia apelor. El sălăşluia în fundul mării împreună cu soţia sa, Amfitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin şi purtat de un car tras de cai înaripaţi, spinteca valurile.
Poseidon stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniştite, el scotea insule la iveală sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri sau să se închege lacuri.
Neptun
Neptun este ultima planetă din sistemul solar în ordinea distanţei faţă de Soare. A fost descoperită în 1846 si a fost denumită după zeul roman al mărilor. Desenele lui Galileo Galilei ne-au arătat că planeta Neptun a fost văzută pentru prima dată pe 28 Decembrie 1612 şi din nou pe 27 ianuarie 1613. Galileo a confundat planeta cu o stea fixă
Atmosfera lui Neptun este in principal alcatuita din hidrogen si heliu, impreuna cu urme de metan. Metanul din atmosfera este responsabil, in parte, pentru aspectul albastru al planetei. De asemenea, Neptun are printre cele mai puternice furtuni din intreg Sistemul Solar, ele ating pana la 2100 kilometri pe ora
Neptun
De la descoperirea ei pana in 1930, Neptun a fost cea mai indepartata planeta cunoscuta. La descoperirea lui Pluto in 1930, Neptun a devenit penultima planeta a Sistemului Solar. Pe 24 august 2006, in urma unei rezolutii a Uniunii Astronomice Internationale in care a fost schimbata definitia termenului de planeta, Pluto a primit statulul de planeta pitica, si Neptun a devenit din nou ultima planeta a Sistemului Solar.
Neptun are un sistem de inele planetare, desi mult mai putin conturate decat cele ale lui Saturn. Inelele are putea fi constituite din particule de gheata captusite cu silicati sau cu un material alcatuit din carbon.
Neptun
Neptun are 13 luni cunoscute. Cea mai mare, pe departe, cuprinzand mai mult de 99.5% din masa orbitala din jurul lui Neptun, si singura destul de masiva ca sa fie sferoidala, este Triton, descoperita la 17 zile dupa descoperirea planetei Se presupune ca Triton ar fi fost candva o planeta pitica.
Pluto
Pluton este zeul roman echivalent cu Hades la greci, fiind zeul lumii de dincolo. La origine, el se numea Plutus şi era considerat drept zeul bogăţiilor, al aurului şi al altor minereuri. Deoarece acestea trebuiau scoase de sub pământ, Pluton a fost recunoscut drept zeul lumii subterane fizice, şi după aceea şi al lumii spirituale, el fiind asociat cu moartea. El păzea porţile infernului pentru a nu ieşi sufletele celor morţi
Pluto
Pluto, întâlnită si sub numele de Pluton, este o planetă pitică din Sistemul Solar. Până de curând ea a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar în ordinea depărtării (si a descoperirii sale) de la Soare si a fost descoperită în 1930 de către astronomul american Clyde William Tombaugh.
Pluto se roteste în jurul Soarelui în 247,8 ani pământesti pe o orbită cu rază medie de 5,91 miliarde km (39,3 u.a.). Desi Pluto a fost descoperit în 1930, puţinele informaţii despre îndepărtata planetă au întârziat o înţelegere realistă asupra însusirilor sale
Prima sondă spaţială care va vizita Pluto va fi New Horizons de la NASA, o misiune condusă de Southwest Research Institute si de Laboratorul de Fizică Aplicată John Hopkins. Misiunea lansată pe 19 ianuarie 2006, a beneficiat de asistenţă gravitaţională de la Jupiter la 28 februarie 2007 si va ajunge la Pluto în iulie 2015
Sistemul solar
Soarele si multimea corpurilor care graviteaza in jurul sau formeaza Sistemul Solar. Acesta se compune din Soare (centrul dinamic al sistemului, continand 99,86% din masa sistemului, si sursa principala de energie), 8 planete, un numar foarte mare de sateliti naturali ai planetelor, peste 1800 de asteroizi, peste 600 de comete, o multime de corpuri meteoritice foarte variate si materia interplanetara (gaz si praf), ocupand un spatiu in jurul Soarelui cu o raza de 2 ani lumina.
Planetele se misca in sens direct in jurul Soarelui pe orbite eliptice, avand planele apropiate de planul eclipticii, si se rotesc in sens direct in jurul axelor proprii, cu exceptia planetelor Venus si Uranus, care se rotesc in sens retrograd.
Distanta pana la cea mai indepartata planeta, Pluto, este de circa 40 unitati astronomice. Cometele, insa, avand orbite foarte alungite, se indeparteaza de Soare pana la 50000 - 100000 unitati astronomice. In aceasta regiune se considera ca se gaseste norul cometar, din care provin cometele. De aceea se considera ca raza Sistemului Solar este de aproximativ 2 ani lumina.
Sistemul solar
In timp ce planetele Mercur, Venus, Marte, Jupiter si Saturn fiind vizibile cu ochiul liber sunt cunoscute din antichitate, celelalte (excluzand Pamantul) au fost descoperite mult mai tarziu. Astfel in 1781 Herschel a descoperit cu ajutorul telescopului sau planeta Uranus. Planeta Neptun a fost descoperita prin calcul de catre Le Verrier (si independent de catre Adams) pe baza perturbatiilor provocate de ea in miscarea planetei Uranus, fiind identificata pe cer in 1846 de catre Galle. In mod analog a fost descoperita planeta Pluto de catre P. Lowell, fiind identificata pe clisee fotografice ale cerului de catre Tombough in 1930.
Galaxia noastră
Calea Lactee este galaxia gazda a sistemului nostru solar si a altor aproximativ 100 miliarde de stele cu planetele lor si peste 1000 nebuloase. Toate obiectele din galaxie orbiteaza in jurul centrului de greutate al galaxiei numit si centru galactic.
Galaxia noastra face parte dintr-un grup format din 3 mari galaxii si un numar de alte 30 galaxii mai mici, ea fiind a doua ca marime dupa galaxia Andromeda (M31). Andromeda, situata la aproximativ 2,9 milioane ani lumina este cea mai apropiata mare galaxie de noi.
Galaxia noastra are forma unei spirale uriase. Centrul galaxiei este format din stele batrane concentrate in grupuri cu forma sferica. Sistemul nostru solar este situat la 20 ani lumina deasupra planului ecuatorial de simetrie si la 28000 ani lumina de centrul galactic. Centrul galaxiei se gaseste in directia constelatiei Sagetatorului si foarte aproape de constelatia Scorpionului.
Sistemul solar este situat pe un mic brat al spiralei numit si bratul Orion, care face legatura intre bratele alaturate mai importante, Perseu si Sagetator.
