Sociologia migraţiei Teorii şi studii de caz româneşti



Yüklə 1,8 Mb.
səhifə23/29
tarix01.08.2018
ölçüsü1,8 Mb.
#65331
1   ...   19   20   21   22   23   24   25   26   ...   29

Implicare civică
În general, se presupune că împlicarea în asociaţii oferă „infrastructura socială a sferelor publice care dezvoltă programe, testează idei, dau formă dezbaterilor şi fac auzite voci” (Warren, 2001, 61). Asociaţiile de voluntari pot, deasemenea, să vorbească în numele unor grupuri de cetăţeni, contribuind astfel la agregarea opiniilor individuale şi la reprezentarea deciziilor colective (vezi Foley şi Edwards, 1996). Unii autori susţin că, în plus, implicarea civică are potenţialul de a contribui la formarea şi întărirea acelor atitudini, cunoştinţe şi abilităţi pe care se bazează practicile democratice (vezi Putnam, 1993).

În orice studiu comparativ care evaluează nivelul implicării civice, bulgarii şi românii sunt printre cel mai puţin activi. În datele WVS din 1994-1999 şi 2005-2006, doar lituanienii au o valoare la fel de scăzută printre ţările UE179.

În concluzie, atunci când comparăm respondenţii din Bulgaria şi România cu cei din ţările Uniunii Europene imaginea de ansamblu în termenii culturii politice este aceea a unei ierarhii dominate de ţările UE care nu au fost comuniste, urmate de ţările UE excomuniste care au aderat în 2004, apoi de Bulgaria şi apoi de România. Ce ar putea explica prevalenţa mai scăzută a atitudinilor democratice în aceste două ţări?

O posibilă explicaţie are în vedere chiar procesul de extindere a UE din care au făcut parte. Este adevărat că mulţi autori identifică o serie de efecte pozitive puternice ale extinderii Uniunii Europene asupra ţărilor candidate. Cerinţele complexe pe care membrele aspirante au trebuit să le satisfacă au generat un control popular mai mare asupra egalităţii politice şi procesului decizional, prin dezvoltarea unui cadru pentru drepturi egale şi întărirea instituţiilor unei guvernări reprezentative, deschise şi responsabile (vezi Vachudova, 2005). În acelaşi timp, unii autori susţin că unele atribute ale culturii politice din aceste ţări au fost influenţate negativ de procesul de integrare europeană. Un asemenea efect secundar, cu impact îndeosebi asupra ţărilor sud-est europene precum România şi Bulgaria, rezultă din faptul că succesul reformelor din aceste ţări depinde de consensul unei politici stabile, în condiţiile în care aceste reforme transformă şi polarizează societatea (Krastev, 2002). Stabilitatea politicilor guvernamentale a fost asigurată, în general, prin presiunea comunităţii internaţionale, menită să constrângă deciziile elitelor locale (Zielonka, 2001). Întrucât aceste elite au învăţat să citeze astfel de presiuni externe drept scuze pentru propriul refuz de a-şi asuma responsabilitatea pentru binele cetăţenilor de rând, condiţionările externe au înrăutăţit relaţiile dintre politicieni şi public. În cuvintele lui Ivan Krastev: „Guvernele sunt alese după ce fac dragoste cu electoratul, dar sunt căsătorite cu sponsorii internaţionali” (Krastev, 2002, 51). Prin urmare, a fost mai dificil să fie responsabilizaţi politicienii şi învăţarea politică a devenit mai puţin eficientă decât în acele ţări foste comuniste unde presiunea comunităţii internaţionale a fost mai puţin evidentă.



Tranziţia democratică şi o societate civilă firavă sunt un melanj care poate slăbi intensitatea şi precizia comunicării politice dintre elite şi public. Majoritatea ţărilor fost comuniste au avut o dezvoltare mai lentă a grupurilor civice decât era de aşteptat, în ciuda unui sprijin extern uneori foarte important (Howard, 2003). După cum am arătat, proporţia cetăţenilor activi în grupuri de voluntariat în Bulgaria şi România este mai mică decât în fiecare dintre ţările UE foste comuniste. Consecinţa este că ţările cu un nivel scăzut al implicării civice suferă de un deficit de dezbateri vibrante şi persistente pe o gamă largă de tematici de interes public. Ca rezultat, în cazul lor, politicile sunt adoptate după puţină deliberare, fapt care scade motivaţia cetăţenilor de a se informa asupra lor. În particular, există un subiect care are un potenţial important de a agrava problema comunicării public – elite într-o societate cu sfere publice firave: percepţiile corupţiei generalizate. Pe lângă instabilitatea politică, percepţia unui nivel ridicat de corupţie în societate şi în special de corupţie politică, are efectul de a limita înţelegerea opiniei publice a ceea ce ar însemna rezolvarea altor priorităţi naţionale, cum ar fi sistemul educaţional falimentar al unei ţări, spitalele care funcţionează deficitar sau economia stagnantă (Naim, 2005). În Bulgaria şi în mai mare măsură în România, o parte importantă a populaţiei consideră corupţia drept cea mai importantă problemă care afectează ţara180.

3. Cine sunt cei care au lucrat peste graniţă?
O serie de chestionare naţionale realizate între 2002 şi 2006 oferă informaţii despre numărul persoanelor care au lucrat peste graniţă şi au revenit în România. În fiecare din cele 5 chestionare proporţia foştilor emigranţi se apropie de 5% (0,8 - 0,9 milioane) din întreaga populaţie a ţării, cu valori mai mari atunci când sondajele sunt realizate în timpul perioadei sărbătorilor de iarnă (tabelul 1). Întrebarea care se pune este de ce acest procentaj nu a crescut mai mult în timpul celor patru ani acoperiţi de sondaje. O explicaţie plauzibilă este aceea că la finele lui 2006 proporţia românilor cu experienţă de muncă în străinătate a crescut, dar numărul celor care se găseau în ţară la un moment dat a scăzut. Nu avem date precise despre numărul total de români care sunt sau au fost emigranţi, dar majoritatea evaluărilor recente sunt de acord că numărul lor este semnificativ mai mare de un milion şi jumătate, cel mai probabil aproape de două milioane. Merită să observăm că proporţia românilor care au fost direct afectaţi de migraţia forţei de muncă este mult mai mare, dat fiind faptul că, într-un sondaj realizat la sfârşitul anului 2006, 21% dintre toate gospodăriile aveau pe cineva care a lucrat peste graniţă în trecut, iar 13,9% dintre toate gospodăriile aveau pe cineva care lucra în afara ţării în momentul interviului. Într-un eşantion reprezentativ pentru elevii de clasa a IX-a realizat în mai 2006181, 24% dintre respondenţi spun că cel puţin unul dintre părinţi a lucrat peste graniţă la un moment dat.

Care sunt ţările de destinaţie pentru lucrătorii emigranţi din România? Un sondaj realizat în martie 2006182 a arătat că 37% dintre ei s-au îndreptat spre Italia, 26% spre Spania, 8% spre Germania şi 5% spre Statele Unite ale Americii.


Tabelul 1. Proporţia persoanelor care declară că au lucrat în afară în 5 chestionare reprezentative pentru populaţia română.






















mai 2002

octombrie 2002

octombrie 2003

mai 2004

decembrie 2006

lucrător




109

127

92

109

97

migrant



4,9%

6,0%

4,4%

4,9%

8%

Total



2205

2125

2085

2203

1215





100,0%

100,0%

100,0%

100,0%

100,0%

Cine sunt cei care au lucrat în afară şi au revenit în România? S-a schimbat structura foştilor migranţi în timp? Analizele iau în considerare mai multe variabile la nivel individual – gen, vârstă, educaţie formală, venit subiectiv, religie, etnicitate şi variabile la nivel local –, indicele calităţii vieţii, dimensiunea localităţii, diversitatea etnică (proporţia persoanelor care nu sunt români) şi diversitatea religioasă (proporţia persoanelor care nu sunt ortodoxe).

În timp ce în datele colectate până în 2004 persoanele care locuiau în localităţi mari, cu educaţie medie şi superioară aveau o şansă oarecum mai mare de a fi trecut prin experienţa migraţiei de muncă, datele din 2006 nu prezintă diferenţe semnificative în ceea ce priveşte educaţia şi localitatea. Fenomenul migraţiei a devenit mai uniform distribuit nu doar în privinţa tipurilor de localităţi, dar şi în privinţa regiunilor subnaţionale. Astfel, când sunt coroborate efectele caracteristicilor socio-demografice183, bărbaţii, tinerii şi maghiarii tind să aibă o şansă mai mare de a fi experimentat munca în afara ţării.

O caracteristică importantă în ceea ce priveşte capacitatea individului de a fi resocializat prin migraţia de muncă este cunoaşterea unei limbi străine. Proporţia celor care au lucrat în afara ţării şi declară că vorbesc o limbă străină bine sau foarte bine era de doar 19% (comparativ cu 11% pentru ceilalţi respondenţi, în 2004). Totuşi, datele din 2006 arată o creştere remarcabilă în decursul ultimilor doi ani a proporţiei celor care vorbesc o limbă străină: 38% dintre cei care au lucrat în străinătate declară că pot vorbi fluent sau bine, comparativ cu 25% dintre cei care nu au lucrat în străinătate. Întrebaţi fiind dacă sunt capabili să vorbească diferite limbi străine suficient de bine pentru a lua parte la o conversaţie, proporţia celor care răspund afirmativ cel puţin pentru o limbă străină este de 51% în rândul celor care au lucrat în străinătate şi de 33% pentru cei care nu au lucrat în afara ţării.



4. Migraţia forţei de muncă şi cultura
Am arătat care sunt efectele migraţiei forţei de muncă asupra capitalului uman şi social atât la persoanele care au lucrat în afară, cât şi la copiii lor, folosind mai întâi o abordare calitativă şi apoi una cantitativă.

Secţiunea calitativă a studiului se bazează pe o serie de 20 de interviuri semistructurate realizate cu copiii emigranţilor români. Seria de interviuri încearcă să evalueze efectele migraţiei asupra unui set de factori care descriu efectele de socializare ale migraţiei. Astfel de factori sunt corelaţi cu viziunile generale despre societatea gazdă, cât şi cu schimbările în orientări, atitudini şi comportament. Interviurile noastre au explorat: a) impresiile generale ale persoanei migrante despre populaţia şi instituţiile societăţii gazdă; b) schimbarea atitudinilor migrantului în relaţie cu mediul său înconjurător; c) implicarea migrantului în promovarea schimbării în România; d) opiniile sale faţă de diferite grupuri minoritare (romi, imigranţi, homosexuali, persoane de altă religie decât cea proprie) şi e) efectele percepute asupra copiilor migranţilor.

Respondenţii sunt tineri români între 15 şi 17 ani, ai căror părinţi lucrau sau lucrează peste graniţă la momentul interviului. Dincolo de faptul că în mai mult de jumătate dintre cazuri părinţii lucrau în Italia şi majoritatea lor lucrau ca muncitori sau în domeniul serviciilor, grupul era foarte divers în ceea ce priveşte formarea educaţională a părinţilor, originea rurală sau urbană şi perioada de timp petrecută în afară. În acelaşi timp, interviurile au relevat că experienţele pe care părinţii respondenţilor le-au avut în societăţile gazdă au fost foarte diverse. În aproape jumătate din cazuri angajatorii părinţilor erau localnici, iar în cealalată jumătate, oarecum surprinzător, erau români. Cu toate acestea, fiecare respondent a reuşit să compare cele două categorii de angajatori. Angajatorii care sunt cetăţeni ai ţărilor gazdă sunt consideraţi foarte exigenţi, solicitând imigranţilor capacitatea de a lucra din greu („Trebuie să tragi foarte tare ca să-i mulţumeşti”) şi foarte serioşi („Sunt cinstiţi în comparaţie cu românii”) şi politicoşi („Îi tratează frumos […] nu strigă la ei”). Opiniile generale faţă de angajatorii străini au fost mai degrabă amestecate. În unele cazuri, experienţele au fost mai mult pozitive („[angajatorii locali] Sunt mai deschişi şi mai cinstiţi cu tine, mai bine dispuşi şi mai optimişti”). În alte cazuri, percepţiile generale erau că angajatorii părinţilor lor erau rezervaţi şi chiar neprietenoşi cu românii („Tata spune că nu prea ne acceptă”; „Tata spune că dacă te aud vorbind româneşte se încruntă”). Întrebaţi fiind despre colegii părinţiilor lor, răspunsurile au fost în mare măsură similare cu cele privind angajatorii. Câţiva dintre respondenţi cred că oamenii din ţările de destinaţie sunt „veseli”, ştiu mai bine cum să se bucure de timpul liber şi cum să se îngrijească şi, în acelaşi timp, sunt cam leneşi („Sunt veseli şi le place să se distreze”; „Sunt mai degrabă leneşi şi le place să se distreze”) şi nu sunt foarte încântaţi să interacţioneze cu colegii lor români. Prin urmare, interacţiunea migranţilor cu localnicii a fost limitată şi doar în două cazuri respondenţii au reuşit să descrie relaţii în afara locului de muncă cu cetăţeni din ţara gazdă.

Întrebaţi despre cum funcţionează instituţiile din ţara gazdă, câţiva migranţi le-au povestit copiilor lor că au avut de-a face cu o structură excesiv de birocratică şi cu funcţionari publici dispreţuitori şi aroganţi, amintindu-le de experienţe similare din România. Totuşi, au observat că în majoritatea cazurilor instituţiile erau mai eficiente decât cele din România. Câţiva respondenţi au făcut comentarii cu privire la diferenţa clară în favoarea acestor ţări în ceea ce priveşte corupţia („Acolo nu există corupţie, ca la noi”; „Nu trebuie să dai şpagă la doctori”; „Tatăl meu a fost bine tratat [în spital] cred, nu cu şpagă, ca în România”).

În acelaşi timp, interviurile denotă faptul că există o mare influenţă a cunoştinţelor de limbă asupra rezultatului interacţiunii migranţilor cu instituţiile. Astfel, opinia generală este că fără o minimă cunoaştere a limbii este destul de dificil să te descurci în instituţii („Se zice că dacă nu ştii limba, [banca] nici nu te bagă în seamă”; „[…] A zis că [doctorii] au fost foarte grijulii şi l-au ajutat… fiindcă vorbeşte bine italiana”; „Tata mi-a spus că trebuie să vorbeşti italiana, altfel nu se uită nimeni la tine”). În plus, statusul legal a fost deasemenea menţionat ca fiind important („Tata mi-a spus că, la început, [poliţia] l-a hărţuit deoarece credeau că nu stă legal […], dar pe urmă s-a oferit să-l ajute cu paşaportul [pierdut]”).

Munca în afara ţării este considerată de fiecare respondent a avea o influenţă semnificativă şi durabilă asupra comportamentului şi atitudinilor migranţilor. Stilul de viaţă este unul dintre primele elemente care s-au schimbat („Mama a venit cu o mulţime de reţete noi şi a criticat foarte mult bucătăria tradiţională. Ea spunea că noi nu arătăm sănătoşi pentru că nu mâncăm destule fructe şi legume şi ulei de măsline”; „Tata este nebun după internet”; „A adus multe unelte pentru bucătărie şi este mult mai preocupat de cum arată casa noastră”). Câţiva respondenţi au observat schimbări semnificative de valori. Părinţii lor au devenit mai dispuşi să rişte şi mai deschişi la shimbare („Părinţii mei sunt mai deschişi la nou şi au renunţat la multe dintre prejudecăţile privind stilul de viaţă al altora; lucrurile nu mai sunt în alb şi negru”). Respondenţii au subliniat câteva diferenţe importante în ceea ce priveşte percepţiile ciclului vieţii între ţările de destinaţie şi România („Aici oamenii mai în vârstă sunt izolaţi şi dacă nu au familie sunt singuri. Acolo, ei sunt parte activă a societăţii, au cluburi. Există viaţă după pensie”) şi şi-au exprimat dorinţa ca lucrurile să se schimbe şi în România în aceeaşi direcţie.

Relaţiile de familie au fost profund afectate de experienţa migraţiei. În unele cazuri, respondenţii au observat că părinţii lor acordă mai multă atenţie şcolarizării decât înainte de a lucra în afara ţării („[dacă n-ar fi plecat afară] Nu ar fi insistat atâta cu şcoala”; „Îmi spune tot timpul să învăţ, să învăţ, să învăţ”). În plus, respondenţii au observat că părinţii lor sunt mai flexibili şi le acordă mai multă libertate decât înainte („Tata ne lasă acum să mergem la discotecă, ne-a adus telefoane mobile şi mă lasă să-mi vopsesc părul […]”; „Tata este mai relaxat… mă lasă să am internet, mi-a cumpărat un calculator”; „Tata este mai deschis în discuţiile cu mine fiindcă a înţeles că acolo copiii nu sunt atât de strict supravegheaţi, au mai multă libertate… dar cu o limită… cum zice el”).

Au devenit migranţii mai bine informaţi sau mai activi în comunitatea locală şi în ca drept rezultat al muncii peste graniţă? Câţiva respondenţi au remarcat că atitudinile părinţilor lor faţă de vecini, localitatea unde locuiesc şi societatea românească au început să se schimbe după ce s-au întors din străinătate („Este mai atent la ştiri”; „Este mai indiferent cu vecinii…, adică nu vorbeşte aşa de mult cu ei, dar nu fiindcă ar fi venit el cu snobisme din Italia…, doar că nu vrea ca toată lumea să ştie ce se întâmplă în casa noastră […]”; „E mai interesat de politica naţională”; „E foarte încântat când îl vede pe Jiji [Becali] la televizor”; „Îi înjură pe politicieni la televizor şi spune că nu sunt în stare de nimic decât să ne ia banii”). Când respondenţilor li s-a cerut să facă o comparaţie între contextul de dinainte de plecarea în străinătate şi cel de după în ceea ce priveşte nivelul de implicare civică, mulţi dintre ei au răspuns că părinţii lor sunt mai activi acum decât înainte. Ei au menţionat câteva modalităţi de implicare, dintre care comportamentul electoral a fost cel mai frecvent menţionat. Contactarea mass-media şi semnarea petiţiilor au fost menţionate de câţiva respondenţi („Tata a sunat o dată la Neptun [staţie TV locală] fiindcă era Mazăre [primarul Constanţei] şi i-a spus despre centrala termică din cartier, dar tatălui meu nu-i place să se dea mare”; „Sună la ăia cu emisiuni TV ca Diaconescu [realizator TV]”). Totuşi, conform respondenţilor, doar în două cazuri migranţii au fost implicaţi în forme colective de participare („Tata merge acum la şedinţele de bloc şi se ceartă acolo, în timp ce înainte, când venea tipul ăla la noi la uşă, nu vroia să ştie nimic despre întâlnirile lor”). În alte cazuri migranţii au fost descrişi ca fiind inactivi şi având un sentiment de neajutorare în încercarea de a aplica în contextul românesc practicile cetăţeneşti pe care le-au observat în afară. Nivelul scăzut de încredere în alţi români, precum şi în instituţiile româneşti au fost menţionate de câteva ori ca principal motiv pentru neangajarea civică şi pentru a nu demara afaceri noi.

Au modificat călătoriile şi munca în afara ţării opiniile migranţilor faţă de minorităţi? Din nou, răspunsurile sunt foarte diverse, dar tind să fie structurate în funcţie de intensitatea contactelor anterioare cu grupurile minoritare. Câţiva subiecţi au descris modul în care, faptul că migranţii munceau împreună cu africani şi asiatici i-a determinat să aibă atitudini mai pozitive faţă de aceste categorii de persoane („Fiindcă părinţii mei au întâlnit câţiva imigranţi din Somalia şi-au schimbat atitudinile…, am mai fost priviţi ca negri, dar acum sună mult mai puţin ca o insultă”). Schimbarea percepută pare a fi mai puţin pronunţată în cazul homosexualilor („Mama mea nu se simte în largul ei când vorbeşte cu aceştia, dar nu are nimic împotriva lor”) şi neobservabilă în cazul romilor („Mama nu suportă ţiganii, fiindcă a avut probleme cu ei când a plecat la muncă şi chiar şi în Italia”).

Cum consideră copiii acestor migranţi că s-au modificat viziunile lor despre viaţă şi societate în urma experienţei de migraţie părinţilor? Unii respondenţi declară că au resimţit puţine efecte sau chiar deloc, în afară de cele legate de absenţa îndelungată a unuia sau chiar a ambilor părinţi. Alţi câţiva respondenţi au menţionat o serie de efecte pozitive. Un aspect se referă la o îmbunătăţire vizibilă a resurselor materiale ale familiei lor. Ei îşi permit acum să aibă calculatoare cu acces la internet şi telefoane mobile noi. Chiar şi numai aceste schimbări au avut un impact profund asupra statusului lor social şi asupra implicării în reţele sociale. Un alt aspect important, menţionat de câţiva respondenţi, se referă la faptul că părinţii şi membrii familei au început să învestească mai multă încredere în copii („Nimeni nu mai îmi controlează viaţa ca înainte, discuţiile cu membrii familei s-au schimbat…, par să aibă mai multă încredere în mine şi să mă respecte”).

În fine, interviurile noastre au arătat că efectele migraţiei tind să fie semnificativ influenţate de tipul de localitate în care locuiesc migranţii în România. Persoanele din localităţi rurale se bazează mult mai adesea pe reţele de prieteni şi rude atunci când călătoresc în afară, faţă de persoanele din mediul urban. În acelaşi timp, copiii migranţilor din mediul rural percep cea mai mare schimbare în comportamentul şi atitudinile părinţilor lor.

Interviurile semistructurate sprijină ipoteza generală că migraţia forţei de muncă are un potenţial important de schimbare a atributelor culturale atât ale migranţilor, cât şi ale membrilor familiilor lor. Cu toate acestea, abordarea calitativă trebuie completată cu o componentă cantitativă pentru a putea evalua care sunt efectele sistematice ale muncii peste hotare şi care dintre acestea sunt relevante din punct de vedere statistic.

Un studiu recent pe populaţia adultă din România a descoperit că există câteva diferenţe importante între persoanele care au lucrat în afara ţării şi celelalte. Foştii migranţi tind să fie mai toleranţi faţă de minorităţi – homosexuali, persoane de altă religie, de diferite etnii, inclusiv romi, sunt mai predispuşi să se implice în acte de participare politică şi în asociaţii (Bădescu, 2005).

Ce putem spune despre efectele muncii în străinătate asupra membrilor familiilor de migranţi? Dacă asemenea efecte există, este de aşteptat ca ele să fie mai puternice în cazul persoanelor tinere. Datele de care dispunem cu privire la tineretul român (EDUCIV) ne permit să verificăm dacă încrederea socială şi voluntariatul copiilor s-au modificat ca rezultat al expunerii indirecte la diversitate ascultând poveştile părinţilor lor care au petrecut o perioadă de timp peste hotare. Datele relevă faptul că a avea un părinte care a lucrat în afară sporeşte implicarea civică (r = 0,11, p < 0,001) şi într-o mai mică măsură (dar totuşi semnificativă) nivelul de încredere socială (r = 0,06, p = 0,021)184.

Efecte similare, dar mai puternice întâlnim la copiii care au călătorit peste graniţă, comparativ cu cei care nu au ieşit din ţară. Efectele călătoriei în afară atât asupra încrederii, cât şi în ceea ce priveşte voluntariatul sunt pozitive (r = 0,16, p < 0,001 şi r = 0,18, p < 0,001, respectiv)185.

În plus, datele ne-au permis să verificăm dacă munca în afara ţării alimentează formarea capitalului uman la copiii migranţilor, încurajându-i să acumuleze abilităţi şi diplome (de exemplu, Stark şi alţii 1998). I-am întrebat pe liceeni până la ce nivel intenţionează să-şi continue studiile şi ce note iau de obicei. Pe lângă aceasta, le-am testat cunoştinţele privind ţările care sunt în Uniunea Europeană. Rezultatul general al analizelor noastre este acela că cei ai căror părinţi erau plecaţi din ţară la momentul interviului şi cei ai căror părinţi erau în ţară, dar munciseră în străinătate anterior, tind să aibă perfomanţe mai slabe şi aspiraţii educaţionale mai scăzute decât alţi copii186. Astfel, ipoteza că migraţia forţei de muncă are un efect pozitiv asupra capitalului uman al copiilor nu-şi găseşte temei în datele noastre.



Yüklə 1,8 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   19   20   21   22   23   24   25   26   ...   29




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin