Speţe recente
Cazul: British Airways plc. c. Comisia Europeană, 17 decembrie 2003, decizie a Tribunalului de Primă Instanţă)
Yüklə 353,81 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- 44. Cazul: Danemarca c. Comisia Europeană, 20 martie 2003
- 45. Cazul: Sante Pasquini c. Institutul Naţional de Protecţie Socială (Italia), recurs prealabil, 19 iunie 2003
43. Cazul: British Airways plc. c. Comisia Europeană, 17 decembrie 2003, decizie a Tribunalului de Primă Instanţă)Situaţia de fapt British Airways (BA), cea mai mare companie aeriană din Marea Britanie, a încheiat acorduri cu agenţiile de voiaj acreditate în Marea Britanie de către Asociaţia Internaţională de Transport Aerian în vederea vânzării de bilete de avion. În baza acestor acorduri, agenţii primesc un comision de bază pentru biletele BA vândute şi beneficiază de alte facilităţi financiare complementare cum este de exemplu prima de rezultat calculată în funcţie de creşterea vânzărilor de bilete. Virgin Atlantic Airways, o companie concurentă a depus o plângere împotriva acestor acorduri la Comisia Europeană. În urma unei anchete conduse de către Comisie, BA a adoptat un nou sistem de prime de rezultat aplicabil din 1998. Astfel, în afara comisionului, fiecare agent putea obţine şi alte comisioane suplimentare (unele aplicabile nu numai câştigurilor suplimentare realizate, ci şi vânzărilor totale de bilete BA pentru perioada de referinţă) Compania Virgin Atlantic Airways a depus o nouă plângere la Comisie împotriva acestui nou sistem de recompense financiare. prin decizia din 14 iulie 1999, Comisia a considerat acordurile şi sistemele de recompensă financiară iniţiate de BA ca fiind un abuz de poziţie dominantă pe piaţa britanică a serviciilor agenţiilor de voiaj aeriene şi a dispus amendarea acestei companii cu 6,8 mil Euro. În opinia Comisiei sistemul primelor de rezultat are ca efect incitarea agenţilor de a menţine sau a creşte vânzările de bilete BA, în dauna companiilor concurente. BA a introdus recurs împotriva acestei decizii în faţa TPI. Dreptul aplicabil Art. 82 TCE (privind abuzul de poziţie dominantă) Soluţia şi principiile degajate de CJCE BA a contestat în primul rând competenţa Comisiei de a lua decizia din 14 iulie 1999, pe motivul demisiei colective a membrilor săi (intervenite la 16 martie 1999, numirea noilor comisari făcându-se abia la 15 septembrie 1999) Tribunalul a constatat că cei care au demisionat au rămas în funcţie în această perioadă şi că au conservat (până la înlocuirea lor) plenitudinea competenţelor. Împotriva argumentului conform căruia BA ar fi suferit o discriminare, fiind singura companie aeriană împotriva căreia s-au declanşat cercetări, în timp ce alţi transportatori aerieni au continuat să aplice acelaşi sistem de recompense financiare, Tribunalul a răspuns că faptul că aceşti transportatori nu au făcut obiectul unei anchete din partea Comisiei nu este de natură a înlătura infracţiunile reţinute în sarcina companiei BA. Atunci când este sesizată în privinţa unor nereguli înfăptuite de mai multe întreprinderi mari Comisia poate să-şi concentreze eforturile asupra uneia dintre aceste întreprinderi. În cazul în care BA consideră că alţi transportatori aerieni practică astfel de sisteme de recompense financiare, poate oricând să conteste decizia Comisiei de a nu da curs plângerilor BA împotriva concurenţilor săi. Tribunalul consideră că pentru a stabili dacă BA are sau nu o poziţie dominantă, Comisia a reţinut corect piaţa britanică a serviciilor de distribuţie a biletelor de avion, servicii prestate de agenţiile de voiaj. Agenţiile de voiaj constituie într-adevăr un canal de distribuţie indispensabil pentru companiile aeriene şi constituie astfel o piaţă distinctă (piaţă sectorială) Deci BA deţine poziţia dominantă pe această piaţă în calitatea sa de beneficiar al serviciilor de distribuţie a biletelor sale de către agenţiile de voiaj. Criteriile în funcţie de care Tribunalul a apreciat că BA deţine o poziţie dominantă sunt: numărul locurilor oferite, numărul zborurilor sale, numărule de bilete vândute de agenţii britanici şi numărul pasagerilor transportaţi. În ceea ce priveşte abuzul de poziţie dominantă, Tribunalul consideră că aplicarea unor condiţii inegale faţă de partenerii săi comerciali, pentru prestarea unor servicii echivalente poate fi numită exploatare abuzivă a unei poziţii dominante. Astfel, în cazul sistemului primelor de rezultat, Tribunalul consideră că agenţii britanici ar putea aplica comisioane diferite pentru aceeaşi sumă, volumul vânzărilor de bilete fiind diferit de la o agenţie la alta (iar comisionul aplicându-se la volumul de vânzări) Pe de altă parte tribunalul relevă faptul că acest sistem de prime de rezultat are ca efect restrângerea libertăţii agenţiilor britanice de a furniza servicii companiilor aeriene concurente BA. În consecinţă concluzia Comisiei este corectă, BA abuzând de poziţia dominantă pe care o deţine pe piaţa britanică a serviciilor prestate de agenţiile de voiaj. Evaluare Speţa aduce precizări în primul rând asupra metodelor de investigaţie ale Comisiei Europene. Astfel, Comisia are posibilitatea să-şi concentreze analiza asupra unei anumite întreprinderi, chiar dacă a primit sesizări în legătură cu nereguli înfăptuite de mai multe societăţi. O întreprindere împotriva căreia Comisia a dat o decizie, are dreptul de a contesta hotărârea Comisiei de a nu da curs celorlalte plângeri, dar nu poate invoca acest fapt pentru a împiedica executarea deciziei dată în cazul ei. Legea privind concurenţa 21/1996 a fost modificată prin OUG 121/2003 astfel încât să corespundă cerinţelor dreptului comunitar. Art. 6 privind abuzul de poziţie dominantă reproduce dispoziţiile art. 82 TCE privind abuzul de poziţie dominantă.
Situaţia de fapt Pentru prima dată Curtea este chemată să se pronunţe pe fond asupra recursului unui stat membru împotriva refuzului Comisiei de a autoriza menţinerea măsurilor naţionale ce derogă de la o directivă de armonizare. Tratatul permite statelor membre menţinerea sau introducerea măsurilor naţionale derogatoare de la o măsură de armonizare pentru motive legate de securitate, morală sau sănătate publică. O directivă cadru a Consiliului din 1988 privind aditivii alimentari, prevede că, pentru a fi incluşi pe lista aditivilor autorizaţi, aceştia trebuie să fie indispensabili obiectivului propus şi să nu prezinte nici un pericol pentru sănătatea publică. Dacă există vreun dubiu în legătură cu efectul acestor aditivi asupra sănătăţii, trebuie consultat Comitetul Ştiinţific pentru Alimentaţia Umană (CSAU) Există de asemenea şi o directivă din 1995 privind aditivii alimentari, alţii decât coloranţii şi edulcoranţii, împotriva căreia Danemarca a votat pe motivul că nu respectă exigenţele sanitare relative la nitraţi, nitriţi şi sulfiţi. Sulfiţii sunt conservanţii utilizaţi pentru vinuri, dulceţuri, prăjituri şi fructe uscate, care, într-o cantitate mai mare pot cauza leziuni ale tubului digestiv şi pot provoca grave reacţii alergice la persoanele astmatice. Nitriţii şi nitraţii sunt tot conservanţi (se folosesc în carne) folosiţi pentru inhibarea anumitor bacterii, dar se cunoaşte că pot cauza cancer. În consecinţă Danemarca a cerut autorizarea menţinerii propriilor dispoziţii referitoare la aceşti aditivi, dar Comisia a respins această cerere, considerând dispoziţiile naţionale ca fiind disproporţionate în raport cu obiectivul protejării sănătăţii publice. Danemarca a cerut Curţii anularea deciziei Comisiei.
Curtea reaminteşte că Tratatul CE a prevăzut măsuri de armonizare pentru realizarea pieţei interne. În acest cadru, tratatul a prevăzut de asemenea o procedură de aprobare a dispoziţiilor naţionale derogatorii, făcând distincţie între dispoziţiile preexistente şi cele noi. Astfel: primele pot fi justificate şi sunt fondate pe exigenţele prevăzute în articolul 30 TCE sau sunt relative la protecţia locului de muncă sau a mediului înconjurător, pentru că sunt cunoscute legislatorului comunitar la momentul armonizării. Pe de altă parte, statul membru care doreşte să adopte dispoziţii naţionale după armonizare, trebuie să aducă probe ştiinţifice noi şi să demonstreze că există o problemă specifică care a apărut în statul respectiv după armonizare. Curtea constată că menţinerea dispoziţiilor naţionale în cauză nu a fost considerată justificată de existenţa unei anumite probleme specifice a Danemarcei sau de probe ştiinţifice. Totuşi, Curtea consideră că statul membru care a cerut menţinerea dispoziţiilor naţionale derogatorii poate invoca o evaluare diferită a riscului faţă de legislatorul comunitar. Astfel, din cauza incertitudinii inerente a evaluării riscurilor pentru sănătatea publică, se pot face aprecieri diferite a riscurilor fără a aduce în mod necesar date ştiinţifice noi. Curtea consideră că un stat membru poate cere menţinerea dispoziţiilor naţionale preexistente şi derogatorii pe baza unei evaluări a riscului pentru sănătatea publică diferită de aceea reţinută de către legislatorul comunitar înainte de armonizare. Statul membru trebuie să demonstreze că dispoziţiile naţionale derogatorii asigură un nivel de protecţie a sănătăţii publice mai ridicat decât cel asigurat pe plan comunitar şi că sunt proporţionale cu obiectivul urmărit. Examinând măsurile comunitare de armonizare în domeniul sulfiţilor, Curtea estimează că acestea sunt suficiente (conform unui aviz al CSAU) şi deci, decizia Comisiei de a nu autoriza regimul danez mai strict este justificată. Totuşi, în ceea ce priveşte nitriţii şi nitraţii, Curtea constată că decizia Comisiei nu a luat în considerare avizul CSAU care pusese în discuţie cantităţile maximale de nitriţi fixaţi în directiva din 1995. Curtea consideră că, luând în considerare acest aviz pentru a aprecia dispoziţiile daneze privind nitriţii şi nitraţii, decizia Comisiei este ilegală şi trebuie anulată. Evaluare Speţa este importantă pentru că precizează condiţiile în care un stat membru poate menţine dispoziţii naţionale derogatorii. astfel se disting două cazuri:
dispoziţiile naţionale existente înainte de armonizare – pentru menţinerea acestora, statul trebuie să invoce o evaluare diferită a riscului faţă de legiuitorul comunitar.
Situaţia de fapt Regimul italian de pensii prevede că lucrătorii migranţi au dreptul la o sumă suplimentară pentru a putea beneficia de nivelul minim de pensie prevăzut în Italia. Dacă în schimb primesc pensie şi în străinătate, nu mai beneficiază de acest supliment, care este recuperat în funcţie de sumele virate de societăţile de asigurare străine. Printre altele se prevede că, în cazul în care s-a comis o eroare, pensiile vărsate, pot fi recuperate sau rectificate de către autorităţile care au efectuat plata, după ce beneficiarul a fost informat în prealabil. D-l. Sante Pasquini, care în prezent este rezident în Luxemburg, a lucrat, succesiv 140 de săptămâni în Italia, 336 de săptămâni în Franţa şi 1256 de săptămâni în Luxemburg. După împlinirea vârstei de 60 de ani, d-l. Pasquini a obţinut o pensie de la Institutul Naţional de Protecţie Socială din Italia, pensie ce a fost completată pentru a atinge nivelul minim al pensiilor din Italia, pentru că la acea dată nu putea lua pensie din Franţa sau din Luxemburg. După o anumită perioadă, Institutul Naţional de Protecţie Socială a recalculat pensia, pentru că d-l. Pasquini a început să beneficieze şi de o pensie din partea statului francez. Primirea unei pensii şi din partea statului luxemburghez a fost comunicată cu întârziere Institutului din Italia, în consecinţă acesta a recalculat pensia d-lui.Pasquini, pentru a compensa sumele vărsate în plus încetând a-i mai plăti pensia. D-l. Pasquini a introdus acţiune în faţa instanţelor italiene, contestând legislaţia italiană pe care o consideră contrară regulamentelor comunitare relative la protecţia lucrătorilor. Instanţa italiană a adresat Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene următoarele întrebări:
Dreptul aplicabil
Soluţia şi principiile degajate de CJCE Curtea precizează în primul rând că termenul de 2 ani nu poate fi aplicat prin analogie, fiind vorba de dispoziţii tranzitorii prevăzute numai pentru modificările regulamentului. Curtea reaminteşte că regulamentul din 1971 privind regimul securităţii sociale are ca obiectiv coordonarea (şi nu armonizarea) legislaţiilor naţionale în materie; în particular, pentru prescrierea dreptului la recuperarea sumelor nedatorate sunt aplicabile regulile interne ale statelor membre. Fiind vorba de un lucrător migrant, statele membre trebuie să respecte dreptul comunitar, în particular principiile echivalenţei şi efectivităţii. Procedurile prevăzute în tratat referitoare la drepturi decurgând dintr-o anume libertate nu pot fi mai puţin favorabile decât cele prevăzute pentru situaţiile interne. Acestea nu trebuie să împiedice exercitarea drepturilor conferite prin tratat. Curtea precizează că, în cazul în care există o regulă de drept intern conform căreia nu se pot reclama plăţile făcute nedatorat unui pensionar de bună-credinţă, această regulă trebuie aplicată domnului Pasquini. Curtea remarcă de asemenea că, pentru pensiile italiene ce rezultă din diferitele regimuri de drept intern, există o dispoziţie care obligă Institutul Naţional de Protecţie Socială să verifice o dată pe an veniturile pensionarilor şi incidenţa lor asupra dreptului de a beneficia de pensie şi asupra sumei de primit. În consecinţă, Curtea consideră că dacă Institutul ar fi făcut această verificare şi asupra pensiilor lucrătorilor migranţi, sumele plătite în plus d-lui. Pasquini s-ar fi limitat la perioada unui an. Nu contează că instituţia luxemburgheză a întârziat în a notifica acordarea pensiei d-lui. Pasquini pentru că această obligaţie de a notifica fără întârziere are ca singur scop reglarea raporturilor între instituţiile de profil şi nu prevede drepturi pentru pensionari vis-a-vis de aceste instituţii. Evaluare Regulamentul 1408/71, modificat prin Regulamentul 118/97 asigură doar coordonarea legislaţiilor naţionale în ceea ce priveşte securitatea socială. În consecinţă, pentru recuperarea sumelor plătite nedatorat unei persoane ce primeşte pensii din mai multe state membre este aplicabil dreptul intern. Dispoziţiile interne nu trebuie să împiedice însă exercitarea drepturilor prevăzute prin TCE. Astfel, dreptul naţional trebuie să respecte:
Aceste consideraţii sunt importante în perspectiva aderării României în ceea ce priveşte aplicarea principiilor enumerate mai sus. 1 Avem în vedere în special două decizii C-62/98 şi C-84/98, pronunţate în aceeaşi zi, 4 iulie 2000, Comisia contra Portugaliei 2 Hotărârea CJCE din ianuarie 1998 în cazul Schoning-Kougebetopoulou. În speţă Curtea a hotărât că o măsură prin care salariul unui lucrător depinde de vechimea sa, dar exclude orice posibilitate de a lua în considerare perioadele de angajare similare efectuate în serviciul public dintr-un alt stat membru e susceptibilă de a viola principiul liberei circulaţii a lucrătorilor. 3 Jurisdicţia se poate exercita si in baza principiului universalitatii, insă in anumite conditii specifice care exclud judecarea prealabila a faptei de catre instantele altui stat. Yüklə 353,81 Kb. Dostları ilə paylaş:
|