Spiritismul – metodă specială de investigaţie

INVESTIGAŢII SPIRITISTE ALE UNOR CAZURI MAI PUŢIN CUNOSCUTE DIN ROMÂNIA

Mort pentru refuzul de a se droga

IONUŢ LUNG, elev la liceul de Informatică din Braşov, a dispărut pe data de 1 martie 2006, fiind găsit mort într-o pădure de sub Tâmpa. S-a vehiculat ideea sinuciderii sau a unei crime. Ionuţ avea doar 16 ani când, după torturi îndelungate, fusese aruncat de pe creasta Tâmpei. Trupul său purta urmele unor tăieturi simetrice în manieră satanistă. Îi fuseseră extirpate organele genitale şi o bucată de buză. Avea hainele sfâşiate, iar obiectele din ghiozdanul său erau împrăştiate printre pomii din pădure. Părinţii săi au exclus varianta sinuciderii, argumentând că fiul lor era un băiat optimist, foarte bun la învăţătură şi dornic să ajungă un om realizat în viaţă.

Mesaj de la spiritul lui IONUŢ LUNG

«Nu mai sunt la Judecata cea Mare. Am stat foarte puţin acolo. Îngerii Domnului Dumnezeu mi-au dat drumul foarte repede, după numai două săptamâni de la decesul meu, mai mult decât îngrozitor.

Am fost o victimă a traficanţilor de droguri, care bântuie pe lângă porţile tuturor şcolilor din oraş, pentru a-şi vinde marfa blestemată. Nu am vrut să cumpăr pastile, aşa cum fac mulţi elevi din liceul nostru şi nu numai ei. M-au ameninţat trei golani, purtători de droguri în buzunare, că mă vor aranja într-o zi pentru tupeul meu de a-i refuza. Nu i-am crezut, ba chiar le-am spus să plece de la poarta şcolii mele dragi, să n-o mai spurce cu mirosul lor de animale nespălate de luni de zile. Nu cunosc numele lor. Au venit mai multe grupuri de câte 2, 3, 4, parcă izvorau din iad şi nu se mai terminau.

În acea zi nefastă am avut presimţiri sumbre. Visasem urât noaptea, se făcea că mă scufundam într-o baltă însângerată. Nu le-am spus nimic părinţilor mei, ca să nu le provoc nişte griji inutile. De altfel, aveam coşmaruri şi o senzaţie nelămurită de câteva luni. M-am străduit să nu dau atenţie la ceea ce visam noaptea şi presimţeam ziua. Aveam de învăţat, doream să mă reabilitez în privinţa mediei generale. În acea dimineaţă cu ghinion, parcă nu aveam deloc poftă să merg la şcoală. Ceva îmi spunea în minte că ar fi mai bine să stau acasă. Am crezut că ar trebui să evit un accident de circulaţie, aşa că pe stradă am fost foarte atent cum traversez. La şcoală, în pauza de la prânz, un băiat din anul I m-a chemat până la poartă. L-am urmat, iar la poartă a dispărut rapid din faţa ochilor mei. În schimb, a apărut din stradă unul cam negricios la faţă şi cu părut negru creţ, care mi-a făcut semn cu mâna să ies în stradă, că vrea să-mi spună ceva. După ce am ieşit, s-au mai apropiat încă doi negricioşi, iar cel care m-a chemat mi-a înfipt vârful unui cuţit în spate, spunându-mi să nu strig, că voi muri pe loc. M-au luat prieteneşte de braţ şi de după umeri, m-au urcat într-un automobil negru cu geamuri fumurii şi număr de Covasna. În maşină, mi-au pus la gură o sticlă cu rachiu de prune, obligându-mă să înghit două pastile mici şi albe, împreună cu un sfert din rachiul din sticlă. Am adormit imediat.

M-am trezit într-o pivniţă rece şi întunecată, bântuită de gândaci şi şobolani. Cred că afară era noapte. M-am simţit năclăit cu ceva. Pipăindu-mă, am observat că fusesem lovit în cap, pe la spate. Mă durea tot corpul, nu mă puteam mişca din cauza durerilor de peste tot. Am zăcut aşa un timp, până când au venit doi negricioşi să mă vadă. M-au ascultat la inimă, m-au auzit gemând şi s-au înfuriat: „Uite-l, mă, că mişcă, sclifositul dracului! Hai să-i dăm bomboanele pe degeaba, că pe bani n-a vrut să le ia!” Mi-am încleştat dinţii de scârbă şi groază. Unul m-a tăiat cu ceva ascuţit la gură, iar eu, de durere, am descleştat dinţii. Iar mi-au dat rachiu cu pastile. După acest tratament barbar nu m-am mai trezit printre oameni, ci printre îngeraşi.

Nu-i cunosc pe ucigaşii mei, dar pot să afirm cu sinceritate că au fost patru la număr: trei cam tuciurii la faţă, iar al patrulea mai alb, dar foarte palid şi plin de ură. Toţi au fost drogaţi când m-au ucis.

Scumpii mei părinţi, iubită mamă, greu încercată de durerea despărţirii noastre, scumpule, neasemuitule, minunatul meu tătic, vreau să ştiţi că eu vă iubesc şi vă respect la fel de mult aici, unde mă aflu, ca şi atunci când eram lângă voi! Despărţirea noastră a fost cumplită şi plină de incertitudini. Atât voi, cât şi toată lumea care m-a cunoscut aţi fost induşi în eroare: nu m-am sinucis, dragii mei, aşa cum s-a zvonit după descoperirea trupului meu nenorocit! Am murit pentru că am refuzat să mă droghez! Să ştie toată lumea de pretutindeni că am fost una din milioanele de victime ale morţii albe!

Iubiţii mei profesori, dragii mei colegi, vă implor să mă respectaţi la fel de mult ca şi atunci când mă aflam printre voi!

Iubită mamă, te conjur, nu mă mai plânge, scumpa mea! Poate că am plătit cu sfârşitul zilelor mele pentru a salva vieţile unor copii nenorociţi, ajunşi sclavii traficanţilor de moarte albă.

Iubitul meu tată, sufletul meu de om şi părinte, încearcă, rogu-te să te resemnezi în durerea ta imensă! Priveşte-mă ca pe un mic erou, ca pe un biet simbol al luptei nevinovate împotriva flagelului drogurilor! Vă iubesc pe amândoi, aşa cum nu veţi mai fi iubiţi niciodată!

Dragele mele rude, scumpii mei prieteni, Ionuţ vă roagă de dincolo de răscrucea vieţii şi a morţii să îl iertaţi dacă v-a lăsat măcar o clipă să îl credeţi vinovat cu ceva în faţa scurtei sale vieţi! Iertaţi-mă cu toţii, scumpii mei, pentru durerea voastră pricinuită de plecarea mea în nefiinţă!

Al vostru, al tuturor, modestul Ionuţ Lung...»

8 iulie 2006

Preluare din subconştientul asasinului Vasile

«Am participat la capturarea şi uciderea lui Ionuţ Lung. S-a întâmplat pe la începutul lunii martie. Ionuţ a murit după trei zile de la capturare. L-am dus într-o pivniţă la ţară, lângă Braşov. Am urmat şoseaua spre Zizin şi ne-am oprit pe traseu. L-am lovit în cap pe nenorocit, i-am tras şi una peste un ochi ca să-l învăţ minte să n-o mai facă pe nebunul. După trei zile de azil forţat în pivniţă, s-a răcit de-a binelea.

L-am luat cu doi prieteni şi l-am aruncat la poalele Tâmpei, să-l mănânce cui i-a fost foame. S-a păstrat alb ca o mireasă în noaptea nunţii datorită nouă, care l-am îmbălsămat până peste cap cu ce nu i-a plăcut toată viaţa: rachiu şi droguri. Nu regret nimic din ce am făcut. »

9 iulie 2006