Spiritualitatea în psihologie

COPIL SOMNAMBUL

ADA:

Cum se poate ajuta un copil de 10 ani care se pare că este somnambul? Bunica lui i-a povestit mamei mele disperată că nu mai ştie ce să facă cu băiatul care o sperie în fiecare noapte, deoarece îl găseşte ba sub pat bolborosind, ba iese din casă în toiul nopţii şi aşa mai departe.

Puteţi să-mi spuneţi din punctul dvs. de vedere ce înseamnă a fi somnambul? Mama mi-a povestit că şi ea, când era mică (până la 8 ani) avea această problemă. Umbla prin casă, ieşea afară din casă şi o aduceau vecinii înapoi în toiul nopţii, speriaţi că le umbla prin curţi etc. Nu făcea probleme, doar se juca. Dar i-a trecut după vârsta de 8 ani.
RĂZVAN:

Somnambulismul este o stare specială a psihicului uman, nu neapărat o boală, în care este suspendată conştiinţa de veghe, dar mintea subconştientă îşi continuă activitatea de rutină. Poate că dacă, în timpul visului nostru obişnuit (faza de somn REM), nervii motori nu ar fi ca şi paralizaţi, cu toţii am fi nişte somnambuli! Cred că în timpul „şedinţei” de somnambulism, spiritul este ieşit din corp, dar stă aproape de el, comandându-l de la distanţă. Este o stare asemănătoare hipnozei uşoare, în care omul dezinhibat spune lucruri pe care nu le-ar spune altfel. Poate chiar somnambulismul este o stare hipnotică spontană, în care lipseşte un hipnotizator exterior. Am putea afla multe lucruri uimitoare din întrebările inteligente adresate unui somnambul sau cuiva care vorbeşte în somn... (Am explicat mai multe astfel de stări modificate de conştiinţă în cartea mea „Conştiinţa umană, între Minte şi Spirit”.)

Pentru rezolvarea cazului înfăţişat, apelul la un psiholog este desigur cel mai adecvat.

9 noiembrie 2009

UMILIRE ŞI NAIVITATE

ALEXANDRA:

Am citit articolul „despre ego-ul uman” şi vreau să te întreb ceva. Am avut un prieten care şi-a adus amanta acasă fără să îmi spună şi, cînd am aflat, am vrut să merg la ei să port o discuţie cu amîndoi. Cînd ea a aflat că vin, a plecat, iar cînd am ajuns, el nu m-a mai primit în casă. Relaţia noastră a luat sfîrşit 2 zile mai tîrziu, pentru că nu l-am putut ierta.

Întrebarea mea este: de ce nu l-am putut ierta? Era egoul? Vreau să îl iert şi nu pot, încă sunt rănită. Vreau să merg mai departe şi chestia asta mă ţine pe loc. Aş vrea să ştiu dacă e ego-ul cel din cauza căruia mă simt rănită.

 

RĂZVAN:

Alexandra, problema se pune exact invers decât o vezi tu.

Ca să detaşezi de ego, trebuie să te poziţionezi în mod obiectiv, privind situaţia la rece, ca un străin. Astfel, lucrurile sunt cât se poate de clare. Bărbatul ţi-a înşelat încrederea, prin urmare nu merită să îi mai dai atenţie. Ce voiai să mai discuţi cu ei?! Oricine din exterior poate vedea lucrurile în acest fel. Dar ego-ul tău te îndeamnă să îl ierţi, fiindcă nu vrei să rămâi fără un „iubit”. Ego-ului tău îi este teamă de singurătate. De fapt, în mod obiectiv, nu trebuie să îl ierţi şi nici măcar el nu are nevoie cu adevărat de reluarea unei relaţii în care tu chiar vei merita să fii tratată cu dispreţ, fiindcă te-ai înjosit să îl ierţi pe nemernic. Dacă te umileşti o dată, te poţi aştepta şi la alte umiliri pe viitor, urmate eventual de alte scuze nesfârşite şi promisiuni neonorate din partea lui. Detaşează-te de lamentările micului ego şi nu-ţi mai fie teamă de viitor! Poţi trăi şi fără acest individ, nu crezi?

Ar trebui să dai trecutului relaţia voastră, păstrând din ea lucrurile frumoase, dar neuitându-le pe cele rele, ca o experienţă dureroasă, dar necesară pentru viitor. Deci, mergi mai departe! Dar data viitoare fii mai precaută şi nu accepta o relaţie doar ca „să fii în rândul lumii” sau că aşa îţi cer hormonii. Dacă vrei iubire adevărată, roagă-L pe Dumnezeu să îţi trimită în cale un om bun şi devotat, şi mai roagă-te să îl şi recunoşti, să nu treci nepăsătoare pe lângă el dacă ţi s-ar părea nepotrivit după standardele ego-ului tău!

 

ALEXANDRA:

Îţi mulţumesc pentru răspuns. Dacă ar fi aşa simplu...

Cum spuneam, deşi am fost rănită cînd nu m-a primit în casă, am trecut cu vederea, însă peste 2 zile am găsit o declaraţie pe telefon către fosta lui iubită, adică altă femeie, şi atunci ne-am despărţit. M-am gîndit că nu pot trăi cu cineva în care nu mai am încredere, iar el s-a combinat aproape instantaneu cu altă fată. Deşi o parte din mine se simţea rănită şi dorea să se îndepărteze de această situaţie, o altă parte din mine dorea să fie cu el. Poate că n-aş fi trăit confuzia asta dacă ar fi fost sincer cu mine să îmi spună adevărul, însă el spunea ce doream să aud şi făcea ce nu-mi doream să facă.

Aşa că el a rămas combinat cu fata respectivă, pe care a umilit-o, aducîndu-şi iar fosta amantă la el acasă, care i-a spus fetei să plece din casa lui. Bineînţeles că fata nu a vrut să plece, aşa că amanta s-a întors la soţul ei, fără succes, după ce a petrecut o noapte împreună cu el într-o garsonieră închiriată. El o întreabă mereu pe prietena lui actuală cînd pleacă şi ea nu pleacă, pentru că simte că l-ar pierde definitiv. Nici el nu vrea ca ea să plece, dar îi place să o chinuie.

Eu am rămas într-o relaţie de amiciţie cu el, iniţial pentru a mă răzbuna, apoi pentru a îl înţelege mai bine (căci am înţeles că nu s-a purtat aşa doar cu mine, ci cu toată lumea şi m-am gîndit că poate e bolnav cu capul) şi apoi pentru a mă înţelege pe mine, pentru că uneori mi se făcea foarte dor de el şi, decît să stau cu dorul, îl căutam, el spunea ceva care mă făcea să îmi treacă dorul pentru vreo 2 săptămîni şi apoi iar aşa. Chiar i-am zis: „te mai sun cînd mi se face iar dor de tine, pentru că ştii exact ce să spui ca să îmi treacă”. Dacă am atras aşa ceva în viaţa mea, e clar că nu a fost întîmplător. Lucrurile se întîmplă în interiorul nostru, nu în exterior. Deci era o situaţie excepţională de a vedea de ce simt ceea ce simt. Am avut de lucrat la mine cu ataşamentul, cu iertarea, cu iubirea. După cum probabil ştii, ceilalţi suntem tot noi şi dacă un tip, eventual cu probleme, apare în calea mea şi mie îmi place de el, este clar că o parte din mine vrea să fie vindecată.

Revenind, zilele trecute am zis să fac o trecere în revistă a persoanelor pe care le cunosc şi să le cer iertare pentru ce le-am făcut sau mi-au făcut, să le mulţumesc şi să le trimit iubire. Mă simţeam detaşată şi aveam o stare de bine, însă a doua zi m-a sunat el, fostul prieten de care vorbeam mai sus. Vorbind cu el, mi-am dat seama că, deşi fusesem convinsă că îl iertasem şi mă detaşasem, episodul cu amanta (pe care l-am povestit în prima scrisoare) era viu, ca şi cum s-ar fi întîmplat ieri. Faptul că nu m-a primit în casă m-a durut şi n-am putut să trec peste aşa ceva. Apoi am aflat că amanta luase busuiocul de pe pervaz, pe care îl adusesem de la ţară, şi a „descîntat” prin casă, cu siguranţă că şi-a lăsat energiile p-acolo şi asta cred că a contribuit, printre altele, la faptul de a nu mă primi el în casă.

Revenind la întrebarea mea. Ştiu că, odată înţeleasă lecţia şi iertînd, omul nu mai are treabă cu mine, îşi vede de alte părţi cu care are treabă, iar eu mă detaşez de el. Dacă el s-a întors, înseamnă că a rămas ceva ce n-am înţeles. Şi ştiu că are legătura cu reacţia mea faptul că nu m-a primit în casă, pentru că am simţit emoţia acolo. După ce ţi-am citit articolul, mă gîndeam că poate e vorba de ego... ego-ul s-a simţit rănit. Însă tu spui că ego-ul vrea să posede şi aici nu era vorba de a poseda ceva, ţine probabil de demnitate... are vreo legătură demnitatea cu ego-ul? Mă poate jigni cineva fără ca eu să vreau să mă simt jignită? Şi dacă nu, atunci ce parte din mine se simte jignită? D-asta îţi scrisesem... aveai acea temă legată de ego şi mă gîndeam că poate mă poţi ajuta... Înainte de a merge mai departe e bine să îmi învăţ lecţiile, pentru a nu le repeta...

 

RĂZVAN:

După despărţire, ai încercat să te joci de-a şoarecele şi pisica cu individul acela. Dar uite că şoricelul erai chiar tu. Tu eşti cea vulnerabilă, fiindcă ai pus suflet şi el te-a rănit. În schimb, individul este un şarpe fără sentimente, care acţionează cu sânge rece, batjocorindu-vă pe toate cele care i-aţi trecut prin pat. Este necesar să îl eviţi pe viitor, lasă timpul să treacă şi rana să se închidă de la sine.

Poţi să îl ierţi, dar el nu trebuie să ştie acest lucru. Dimpotrivă, lui trebuie să îi arăţi doar dispreţ. Cel mai usturător este pentru el să nu îl mai recunoşti, pur şi simplu. El e convins de farmecul lui masculin şi de faptul că va duce cu vorba pe voi, „puicuţele”. Pedeapsa cea mai potrivită este să i se arate că este un „nimeni”. Pe tine nu te costă nimic, decât să rupi orice contact cu el. El nu are nevoie de iertare, ci de pedeapsă. Dacă nu va fi pedepsit, va considera că este bine ceea ce face. Deci poţi să îl ierţi, în sinea ta, dar manifestă-te cu demnitate, ca să nu devii complice cu apucăturile lui. Rămânând prietenă cu el, tu i-ai încurajat greşeala, nu l-ai ajutat să conştientizeze faptul că răneşte nişte suflete de femei. Acum, e adevărat, după cum mi-ai relatat faptele, aceste femei îşi cam merită soarta... Dar de ce te-ai amestecat tu cu un tip care preferă astfel de femei fără demnitate? Naivitatea şi lipsa ta de experienţă i-au permis să îşi bată joc de tine.

Şi acum, câteva afirmaţii ciudate ale tale.

1. «Poate că n-aş fi trăit confuzia asta dacă ar fi fost sincer cu mine să îmi spună adevărul.»

Să nu te aştepţi ca oameni de teapa acestui individ să te ajute în vreun fel! El e programat să chinuie, nu să ajute. Adică, tu vrei ca escrocul să îţi spună, „ştii, vreau să te păcălesc”?!?

2. «uneori mi se făcea foarte dor de el şi, decît să stau cu dorul, îl căutam, el spunea ceva care mă făcea să îmi treacă dorul pentru vreo 2 săptămîni şi apoi iar aşa.»

O larvă mentală te îndemna să faci asta, iar tu răspundeai instantaneu. Aşa se întâmplă şi cu cei care nu reuşesc să se lase de fumat. Mereu apare ispita de a relua viciul. Uneori „iubirea” este de fapt un viciu, nu un sentiment divin. Ar trebui să rupi complet relaţiile cu acel individ atât de dubios. Nu ţi se pare că destul l-ai hrănit psihic pe profitor?

3. «ceilalţi suntem tot noi şi dacă un tip, eventual cu probleme, apare în calea mea şi mie îmi place de el, este clar că o parte din mine vrea să fie vindecată.»

Un tip îţi poate plăcea dintr-o mulţime de motive. De exemplu, biologice. Sau ca să suferi o decepţie, prin care să încasezi o pedeapsă karmică din bagajul spiritului. Aşa se arde karma. Fără prea multe explicaţii. Suferi şi rabzi. Nu întotdeauna poţi să înţelegi ce anume s-a „vindecat”, pentru asta ţi-ar trebui o înţelepciune şi clarviziune remarcabile.

4. «Ştiu că, odată înţeleasă lecţia şi iertînd, omul nu mai are treabă cu mine, îşi vede de alte părţi cu care are treabă, iar eu mă detaşez de el.»

Este fals. Indivizii ca el se agaţă de om ca vampirii, să-l sugă de vlagă. Trebuie să fii fermă şi să îl îndepărtezi din viaţa ta. Schimbă-ţi numărul de telefon sau respinge-i apelurile. Chestia asta, că „vrei să te autocunoşti aducându-l mereu în minte”, este o înşelătorie a minţii sau a vreunui demonaş. Rupe orice contact cu golanul, ce te costă? Nu ar fi laşitate din partea ta, ci instinct de conservare.

5. «Mă poate jigni cineva fără ca eu să vreau să mă simt jignită? Şi dacă nu, atunci ce parte din mine se simte jignită?»

Bineînţeles că poţi fi jignită! Nu e suficient să-ţi propui, doar aşa, să fii indiferentă. Trebuie să deţii o reală detaşare spirituală, pe care tu nu o ai. Mintea nu e spiritul. Interacţiunea cu golanul acela, prin telefon sau direct, produce un schimb de energie între voi doi. Te îmbăiezi în energia lui mizerabilă şi începe să te doară sufletul pe ici, pe colo.

6. «aveai acea temă legată de ego şi mă gîndeam că poate mă poţi ajuta...»

Este lăudabilă dorinţa ta de autocunoaştere, dar tema ta prezentă nu este ego-ul, ci lipsa de experienţă de viaţă. Pur şi simplu, ai fost batjocorită. Data viitoare vei constata că această lecţie ţi-a prins bine.

22 mai 2011

6. PANSEURI ŞI AFORISME (2008-2014)