Spiritualitatea în psihologie

EFECTUL ÎNJURĂTURII

Ce este înjurătura? Este o metodă convenţională de a provoca instantaneu furia interlocutorului.

Din punct de vedere strict psihologic, furia este determinată de jignire, lezarea onoarei, a demnităţii egoului. Personalitatea spirituală nu poate fi lezată nicicum.

În principiu, lezarea onoarei ar putea duce la pierderea respectului celorlalţi, de aceea se cere apărată. Pe o insulă pustie (unde conflictul ar rămâne strict între cei doi) jignirile ar putea avea efect doar în planul pierderii stimei de sine al celui ocărât; el ar reacţiona numai pentru a-şi apăra imaginea de sine.

Prejudiciul de imagine este în legătură cu aflarea de către terţi a „jignirii”. Chiar dacă nu ne simţim ameninţaţi de jignire, dacă ea devine publică, suntem totuşi obligaţi să luăm atitudine. Lipsa reacţiei poate fi interpretată ca vină, ca frică, având drept consecinţă diminuarea respectului celorlalţi. Aproape mereu, lipsa reacţiei poate fi interpretată de agresor ca o invitaţie la continuarea jignirilor. Este o adevărată artă aceea de a răspunde fără a amplifica conflictul, ci de a-l stinge.

11 decembrie 2009

* * *

Spiritul încarnat se roagă Domnului prin mintea din stare de veghe. Spiritul este încarcerat în creier, nu are conexiune liberă şi directă, precum spiritele libere. În somn, spiritul îşi lasă conştiinţa umană în corp, fiind astfel incomplet şi, de aceea, nu are suficientă energie spirituală pentru a redeveni ce era înainte de încarnarea în trup de om. În concluzie, spiritul încarnat este obligat să folosească resursele psihice umane pentru a comunica mai bine cu Divinitatea.

În corpul de om, spiritul poate primi Graţia suprema numită „extaz mistic”, prin care să fie primit aproape de Absolut. Dar nu sunt sigur că acelaşi spirit, dezîncarnat fiind, ar fi avut acelaşi privilegiu. În corp de om, spiritul vrednic este răsplătit înmiit pentru vitejia sa de a înfrunta ispitele materiei...

11 decembrie 2009

Despre iluminare, în cadrul modelului trinitar al psihicului Minte - Conştiinţă - Spirit

Conştiinţa cunoaşte prin identificare. Se identifică cu Mintea şi cunoaşte lumea fizică. Apoi se apropie de Spirit, identificându-se treptat cu el. Tot treptat s-a identificat şi cu Mintea, în copilărie, etapă ce a durat circa 7 ani. Când se identifică cu Spiritul, vede universul dintr-o perspectivă mult mai largă, mai vie, mai însorită. Revenind la „normal”, perspectiva mentală pare mult mai obtuză, mai gri, mai adormită, mai ceţoasă. Pare un vis faţă de trezia Spiritului. Simpla amintire a experienţei spirituale pure îl face pe cel iluminat să exclame: „Viaţa omului este o umbră, o iluzie, un vis în somnul Spiritului. Adevărata realitate este cea a Spiritului!”. Paradoxal, ambele viziuni sunt reale. Pentru cel neiluminat, Spiritul este o himeră, autosugestie, visare. Şi invers.

Apropierea Conştiinţei de Spirit diminuează influenţa Minţii şi Ego-ului, care sunt de acuma modelate de Conştiinţă în acord cu viziunea spirituală pe care a avut-o. Chiar şi în amintire, Spiritul pare mai real decât lumea fizică.

Uneori, amintirea se estompează şi omul are nevoie de reluarea experienţei transcendentale. Nu este o simplă „repetare”, ci o „renaştere”. O baie de lumină total purificatoare, mereu nouă, ca o nouă zi. Nu este o repetare monotonă, precum mantrele, ci o experienţă mereu proaspătă şi diferită, dar întotdeauna divină.

Conştiinţa nu poate cunoaşte „obiectiv” Mintea sau Spiritul. Singura sa modalitate de cunoaştere este din interior, prin identificare. În schimb, viziunea obiectivă exterioară este accesibilă Spiritelor libere, neîncarnate. De aceea, pot apare diferenţe între doctrina spiritistă şi relatările maeştrilor spirituali. Mărturia personală „interioară” completează descrierea „exterioară”, fără a se contrazice.

5 martie 2010

* * *

În practicile budiste tibetane, cuvântul „meditaţie” se traduce prin „familiarizare”. Este vorba despre familiarizarea minţii cu o stare nouă specială, prescrisă de maeştri, dorită şi căutată de adepţi. Practica meditaţiei constă în imaginarea unor scurte filmuleţe mentale, care să autogenereze în mintea adeptului o anumită emoţie, întotdeauna pozitivă, constructivă.

De exemplu, pentru stimularea emoţiei compasiunii, meditatorul îşi poate imagina o căprioară fugărită de câinii vânătorului, pe care îl priveşte cu lacrimi în ochi. Repetarea constantă a acestei meditaţii duce la transformarea emoţiei trecătoare într-o dispoziţie de mai lungă durată, chiar zile întregi. Când această dispoziţie devine trăsătură temperamentală, scopul meditaţiei a fost atins: sentimentul compasiunii faţă de toate fiinţele vii devine permanent şi spontan, adică „familiar”.

În Occident, dispunem de imensa forţă a imaginilor filmate, care pot să ne genereze aceste emoţii benefice şi starea de catharsis. Problema civilizaţiei noastre este că nu o folosim în mod sistematic pentru educaţia emoţională. Ba dimpotrivă, majoritatea imaginilor filmate care i se prezintă omului occidental prin mass-media sunt impregnate de negativitate, duritate, agresivitate etc. Astfel că, în locul imaginaţiei autocontrolate într-un scop benefic, avem parte de imagini manipulate de alţii cu efecte prioritar dăunătoare. Mintea omului este foarte plastică şi se pliază pe conţinuturile pe care i le prezentăm metodic. Oare ce tip de om construim atunci când ne hrănim mintea preponderent cu ştiri îngrijorătoare, situaţii traumatizante, prevestiri sumbre, violenţe gratuite, filme horror, catastrofe care ne hrănesc foamea de senzaţional...?

27 iunie 2010

Spiritul şi sufletul sunt ca fraţii siamezi. Dar ei sunt diferiţi, precum tulpina vizibilă şi rădăcina invizibilă a unei plante. Noi ne considerăm a fi „sufletul”, dar intenţiile Spiritului deseori ne rămân ascunse. A le cunoaşte, şi încă permanent, este încununarea efortului de autocunoaştere. Nu există spiritualitate fără cunoaştere de Sine.

28 august 2010

Persoanele cu tulburări psihice dau vina pe toată lumea pentru necazurile lor, nereuşind să îşi vadă propriile greşeli. De fapt, unii pacienţi psihiatrici sunt bolnavi spirituali, nedorind să renunţe la mobilurile egoiste, care le-au acaparat sufletul cu totul.

31 august 2010

Drumul spre iluminarea spirituală trece prin eliberarea de gânduri şi de ego (desigur, de scurtă durată). Orice gând este o limitare a Infinitului creator. Similar, ego-ul uman este o limitare a Conştiinţei infinite. „Noi” suntem la mijloc, între personalitatea restrictivă, previzibilă a ego-ului şi personalitatea universală, liberă a Spiritului din noi.

1 septembrie 2010

Nu omul se reîncarnează, ci Spiritul din el. Omul este unic şi efemer. Spiritul nemuritor se reîncarnează în multe fiinţe umane, succesiv, pentru a dobândi experienţă pământească. Totuşi, sufletul omului supravieţuieşte morţii, fiind înglobat în personalitatea universală a Spiritului.

Chiar dacă, în viaţă fiind, sufletul nu se identifică total cu Spiritul, după momentul decesului, sufletul devine o părticică din Spirit. Iar când, în situaţii speciale, un Spirit liber se încorporează într-un medium (vezi cazul João de Deus) o poate face „îmbrăcat” cu unul din sufletele din arhiva Sa perispirituală.

4 septembrie 2010