Spiritualitatea în psihologie

LECŢIA 4: Stări ale Conştiinţei

Sufletul (care, conform Yoga, conţine Conştiinţa umană, mentalul şi astralul) este separat de Spirit (vezi lecţia 3). Această scindare nativă îl face pe om să caute să se reîntregească, să regăsească unitatea cu Spiritul său divin - şi aceasta este cea mai clară definire a spiritualităţii profunde. Androginul este fiinţa ideală în care Sufletul (femininul) se reuneşte cu Spiritul (masculinul).

Căutarea spirituală îi oferă Conştiinţei umane o aventură interioară, în care poate trăi diverse stări extraordinare. Acestea se numesc în psihologie stări modificate de conştiinţă şi includ visul, transa, extazul şi multe altele care se mai pot ivi. Ele pot apare şi accidental, involuntar.

Deci spiritualitatea înseamnă o expansiune a Conştiinţei umane spre trăiri mai ample şi înţelesuri mai profunde asupra vieţii. De-a lungul antrenamentului spiritual, vor apare neîndoielnic evenimente inedite, când Conştiinţa va ieşi din chingile obişnuinţei, având atunci nevoie de îndrumare pentru a nu se rătăci, ca şi de curaj pentru a merge mai departe, spre necunoscut. Pentru căutătorul avizat, ţelul final al aventurii, indiferent pe ce cale spirituală se desfăşoară, este unirea cu Dumnezeu, Absolutul, Totul... Chiar dacă nu există cuvinte potrivite să descrie acest ultim ţel, căutătorii adevărului Îl intuiesc şi Îi simt Prezenţa reală ascunsă în spatele aparenţelor lumii efemere.



Explicaţia planşei

Reamintim că, la crearea omului, din învelişul cauzal al Spiritului (E - galben), se separă un fragment numit Conştiinţă umană. El formează împreună cu învelişurile inferioare (D, C, B, A) o entitate distinctă, care se află la o oarecare distanţă vibratorie de Spirit. În practică, acest lucru se traduce prin faptul că omul este ignorant, indiferent şi chiar recalcitrant faţă de prezenţa tăcută a Spiritului din el. În planşă, am reprezentat acest fapt printr-o distanţă pe orizontală între cele două entităţi. Aventura Conştiinţei constă în parcurgerea acestei diferenţe de potenţial până la unirea sa cu Spiritul. Putem înţelege aceasta ca o purificare gradată a Conştiinţei, până când va intra în rezonanţă perfectă cu Spiritul.

Starea 1 - Se referă la starea normală de veghe, în care Conştiinţa este total absorbită de senzaţiile fizice şi operaţiile psiho-mentale. Omul se consideră a fi un ego distinct de restul lumii, singur şi vulnerabil.

Starea 2 - În urma unei practici meditativ-contemplative prin care realizează starea de martor detaşat, de observator al fluctuaţiilor mentale, Conştiinţa umană se separă complet de Minte, dispărându-i temporar amintirile şi experienţele senzorial-mentale. În budism se numeşte starea de vid, iar misticii creştini o numesc uneori „noaptea neagră a sufletului”. Ego-ul aproape că a dispărut, dar nicio altă experienţă minunată încă nu a apărut. Este o situaţie de cumpănă (motiv pentru care am plasat-o pe o curbă descendentă în figură), care va fi depăşită prin răbdare, credinţă şi perseverenţă, fiind urmată în mod natural de starea 4.

Starea 3 - Pe planşă, traiectoria pe care se deplasează Conştiinţa trece prin lumea eterică (B), astrală (C) şi mentală (D). Prin aceasta am simbolizat fenomenul de dedublare sau proiecţie a Conştiinţei în afara corpului. Este o stare întâlnită în moartea clinică sau în dedublarea conştientă, numită în creştinism „răpirea în duh”. Conştiinţa, împreună cu un mic fragment din Minte, însoţeşte Spiritul în călătoriile sale, fiind părtaşă la experienţe inimaginabile în planurile paralele ale universului. Maeştrii spirituali avertizează asupra tentaţiilor acestor lumi minunate, aspirantul riscând să-şi blocheze singur evoluţia spre Absolut. Nu este obligatoriu să apară astfel de experienţe în practica meditativă, ele ţinând mai mult de configuraţia energetică a omului respectiv!

Starea 4 - În urma continuării practicii meditative din stadiul 2, Conştiinţa umană revine în învelişul cauzal al Spiritului, mult dincolo de Minte, de unde a fost desprinsă la începutul vieţii omului. Este o experienţă de preafericire - realizarea Sinelui, recunoaşterea naturii beatifice proprii Conştiinţei. Ego-ul uman a dispărut, făcând loc unei stări dilatate la infinit, în care Conştiinţa cuprinde cu iubire toate obiectele şi fiinţele. Încă se mai păstrează un vag sentiment de „EU” cosmic, care va fi treptat transcens. în Yoga este considerat a fi primul stadiu de extaz („cu suport”), care trebuie continuat cu stadiul final („fără suport”). Cel care ajunge aici este un om binecuvântat, putând da mărturie de măreţia Spiritului şi a lui Dumnezeu, pe care Îl simte de aproape.

Starea 5 - Dacă primeşte Graţia Divină, Conştiinţa poate trece dincolo de starea sa proprie cauzală (E), în gloria lui Atman (Nucleul divin al Spiritului). Aceasta este adevărata iluminare spirituală, în care dispare complet dualitatea eu-lume, fiind trăită starea indescriptibilă a Divinităţii pure, necreate (adică având alte proprietăţi decât fiinţele şi obiectele din cele 5 lumi create). Este starea preamărită de învăţăturile Advaita-Vedanta ca fiind ultimul ţel al căutării spirituale, când orice efort încetează, fiind atinsă unirea cu Dumnezeu cel Absolut, unica Fiinţă ce există în eternitate. Nici măcar cuvântul „beatitudine” nu se mai potriveşte aici. Acei rari oameni care au atins acest nivel suprem devin un focar de putere şi inspiraţie divină pentru semeni, prin simpla lor prezenţă, putând realiza orice miracole (dacă doresc). Un astfel de om a fost marele Isus Cristos, ca şi alţi Sfinţi ai tuturor tradiţiilor spirituale, de-a lungul istoriei şi chiar în contemporaneitate...

LECŢIA 5: Moartea

Orice are un început, are şi un sfârşit. Ceea ce este efemer nu este real la scara eternităţii. Este bine ca omul să cunoască, pe lângă lucrurile banale de care se loveşte la tot pasul în viaţă, şi ceea ce este important pe termen lung, acordându-i respectul cuvenit. Ce se va întâmpla la moarte cu tine dacă nu te pregăteşti din timp, ca un bun gospodar?!

Imaginează-te în ultimele clipe de viaţă, gata să treci pe tărâmul celălalt... Tot ce ai acumulat material, toate cunoştinţele intelectuale, le vei lăsa în spate, inutile. De acum înainte rămâi singur, cu Spiritul tău. Vei depinde exclusiv de El. Dacă este un Spirit superior, vei fi fericit. Îţi vei găsi un culcuş veşnic în El, dar nu spre a dormi, ci spre a vă bucura împreună de lumile spirituale. Dacă l-ai servit bine, el a evoluat, ceea ce te va încânta şi pe tine, ca Suflet. Atunci ţi se va arăta limpede că sensul vieţii tale muritoare a fost cel de a sluji cât mai bine scopurile acestui Spirit invizibil din tine. Răsplata îţi vine odată cu moartea, când tu devii o bucăţică invizibilă din El, te uneşti total cu acesta, pierzându-ţi identitatea separată.

Explicaţia planşei

Ce este moartea? Moartea este procesul în care omul se destramă în componentele sale care s-au unit la naştere (vezi lecţia 2), rămânând integral doar Spiritul etern. Moartea are mai multe etape.

Etapa 1 - Sufletul şi Spiritul părăsesc împreună trupul (exact aşa cum se petrece şi în fenomenul de dedublare astrală conştientă, de data aceasta în mod ireversibil). În urmă rămâne corpul fizic (roşu) şi cel eteric-vital (portocaliu). Începe procesul de putrefacţie al trupului. Cam după 10 zile, începe şi fărâmiţarea corpului eteric în particulele sale eterice, care se disipă în mediul eteric ambiant. În acest interval de timp este posibilă revenirea corpului la viaţă, prin reîntoarcerea Spiritului. O astfel de situaţie se numeşte „moarte clinică”, cu alte cuvinte o moarte reversibilă.

Etapa 2 - După circa 40 de zile, începe şi destrămarea corpului astral (verde), care însoţea Spiritul. Particulele sale se împrăştie în mediul astral. Astfel dispar din orizontul Conştiinţei preocupările omeneşti (gândurile-dorinţe) avute de fostul suflet al decedatului. În creştinism, parastasul de 6 săptămâni marchează acest eveniment spiritual important - renunţarea la vechea personalitate limitată, în favoarea unei deschideri totale către noua viaţă de spirit liber.

Etapa 3 - Ce mai rămăsese din fostul Suflet (intelectul şi Conştiinţa) sunt absorbite în învelişul mental, respectiv cauzal al Spiritului (vezi planşa de la lecţia 3). Astfel, Conştiinţa umană revine în cauzalul spiritual (galben), iar experienţa intelectuală îmbogăţeşte mentalul spiritual (albastru). Fosta Conştiinţă umană îşi pierde individualitatea, ceea ce nu este o moarte, ci dimpotrivă, o trăire mult mai largă. Este ca şi cum omul ar căpăta conştiinţa integrală a Spiritului, pierzând-o pe cea de om. În jurul acestui mic nucleu al fostei conştiinţe umane se păstrează, pentru eternitate, amintirile esenţiale ale vieţii terestre abia încheiate. În învelişul cauzal al Spiritului se află, sub formă condensată, toate sufletele pe care le-a animat Spiritul de-a lungul reîncarnărilor succesive, împreună cu faptele lor (karma).

La o primă vedere, s-ar putea spune că idealul tuturor misticilor de a se uni cu Spiritul se va realiza automat şi fără efort când murim. Pentru ce atunci atâta chin din partea căutătorilor spirituali? Nici un efort nu rămâne nerăsplătit, dacă e făcut cu bună intenţie. Spre deosebire de procesul morţii, Conştiinţa misticului care reuşeşte să îşi realizeze Sinele va reveni în trup şi va putea acţiona cu înţelepciune, fiind un releu perfect al intenţiilor Spiritului său (vezi lecţia 4, starea 4 şi 5). Acest fapt îl va ridica în rang spiritual, lucru de care se va bucura mai ales după părăsirea lumii fizice. Dar, după moarte, omul dispare şi nu mai poate să dea mărturie semenilor despre fericirea spirituală. Viaţa de spirit liber se supune cu totul altor reguli decât viaţa omului, iar comunicarea dintre cele două lumi este, deocamdată, deficitară, ocazională, neclară, subiectivă şi mai ales, incredibilă pentru mulţi muritori.

Care este rostul vieţii dacă tot murim? Spiritul are aceeaşi alcătuire înainte de naştere ca şi după moarte: Atman înconjurat de perispirit (vezi lecţia 2). Însă perispiritul este supus transformărilor de-a lungul vieţii, el se îmbogăţeşte cu experienţă. Totodată, este posibil să se şi impurifice, din cauza faptelor rele (păcatele), şi atunci omul va trebui să depună un efort conştient de purificare moral-spirituală, pentru a-şi ridica Spiritul la un rang cât mai înalt posibil. Cu cât rangul este mai înalt, cu atât fericirea este mai mare şi neîntreruptă. Scopul reîncarnărilor este ca Spiritul să capete o cât mai mare experienţă de viaţă, în acelaşi timp purificându-şi învelişurile energetice, ca să aibă acces cât mai aproape de beatitudinea ce o răspândeşte Dumnezeu. Este adevărat că nucleul Spiritului (Atman) are o natură pur divină, dar Spiritul mai conţine şi acel perispirit subtil, cu care acţionează în Univers. Un Spirit înalt şi puternic este cel care şi-a adus perispiritul aproape de perfecţiune.