partidul liberal, cum l-a insinuat nu se ştie cine, - pentru că patima de dominaţie, la un român, nu merge până să sugrume ţara, ca să-i ia cârmuirea,... mai ales că acest partid ar fi avut-o, neapărat, după un scurt timp.
Nu sunt nici ţările străine, pentru că ar fi fost absurd să aprindă la vecini un foc, care ar fi putut să se întindă pe urmă şi la ele, - iar prezenţa străinilor (bulgari, austriaci, basarabeni), printre instigatorii descoperiţi, are o altă însemnătate, asupra căreia vom reveni.
Prin urmare, cauza eficientă a acestei răscoale nu poate fi decât ovreii, - fiindcă:
1. - Singuri ei sunt conduşi de o patimă de dominaţie extraordinar de intensă, care este întărâtată de către Cahal, - adică de Statul lor, - şi este împinsă până la paroxism de către Talmud, - adică de legislaţia lor religioasă.
2. - Singuri ei simt trebuinţa absolută şi cu totul zorită, să dobândească cât mai curând drepturile de cetăţenie, ca să poată în urmă să devină proprietari rurali şi să îngenunche astfel România, - pe care vor să o transforme într-o nouă Palestină.
Dostları ilə paylaş: |