Reforma şi-a luat rădăcinile în izvoarele ebraice, - zice ovreiul Bernard Lazare.
Spiritul jidovesc triumfa cu protestantismul.
Reforma fu, prin anumite părţi, o întoarcere la vechiul Ebionism din veacurile evanghelice.
O mare parte din sectele protestante fură pe jumătate ovreieşti, doctrine anti-trinitare fură, mai târziu, predicate de protestanţi, - între alţii de Michel Servet şi de cei doi Socini din Siena”394.
În sfârşit, să mai cităm încă doi ovrei, care vorbesc şi ei de erezia lui Luther.
„Orice catolic, care devine protestant face un pas către judaism”, zice A. Weil395.
„Un protestant, - adaugă Heine, - este un catolic care părăseşte idolatria trinitară, pentru a merge către monoteismul jidovesc”396.
EREZIA FRANCMASONICĂ
Toate ereziile de origine jidovească au fost învinse de creştinism, - afară de Protestantism, care singur rezistă spasmurilor de izbăvire ale Bisericii - şi chiar se întinse din ce în ce, ca râia, asupra celor mai multe popoare de rasă anglo-germană.
Or, jidovii doreau de mult şi lucrau din toate puterile lor, ca o asemenea erezie să poată tăia, în două, unitatea creştinătăţii.
Totuşi, aceasta nu le era încă de ajuns.
O despărţire analoagă se produsese mai înainte, prin schisma grecească, fără nici un câştig pentru Israel.
Trebuia ca partea eretică să le fie favorabilă şi să poată să se învoiască cu funcţia oarbă de mâner de secure, pentru a dobori partea rămasă ortodoxă.
Acesta fu rolul ce ovreii făcură să joace Protestantismului; şi într-adevăr, această erezie trebuia să servească de leagăn celei mai formidabile societăţi oculte, - Francmasoneriei.
După cum zice Copin-Albancelii, „lumea protestantă trebuia să formeze cuibul în care să clocească oul societăţii secrete”397.
Dostları ilə paylaş: |