SCOPURILE REVOLUŢIEI FRANCEZE
1. Introducerea jidanilor în Franţa şi naturalizarea lor.
Acum, cunoscând rolul pe care Francmasoneria l-a jucat în producerea şi conducerea Marii Revoluţii, să amintim cititorului că ovreii, - goniţi din Franţa în 1394, - nu s-au întors îndărăt decât în 1791, când Constituanta le-a deschis larg fruntariile.
Dar, aceasta n-a fost îndeajuns fiilor lui Iuda. Ei au voit să pună mâna şi pe drepturile de cetăţenie, jinduite cu mare dor.
Cum însă jidovii, prin ei înşişi, ar fi fost neputincioşi să ajungă la realizarea unui asemenea scop, au recurs la Francmasonerie, - creată de ei tocmai pentru acest scop, - şi această formidabilă societate ocultă le-a permis să facă să lucreze francezii „la reconstruirea Templului lui Solomon”.
Şi într-adevăr, francmasonii din Constituantă luptară, timp de patru ani, pentru ca jidanii, sosiţi de ieri, să capete aceleaşi drepturi civile şi politice ca şi francezii.
Ei reîncepură de paisprezece ori atacul şi sfârşiră, a cincisprezecea oară, prin a-şi ajunge scopul, - la 29 septembrie 1791, chiar în ajunul dizolvării Constituantei481.
Faimoasa Carte a Drepturilor omului apare, celor ce o privesc mai de aproape, ca fiind inventată ca să disimuleze o alta, pe care voiau să o impună lumii, fără să o formuleze, - Cartea Drepturilor Jidovului482.
Dostları ilə paylaş: |