I - Liberalismul jidovesc
Acest fals liberalism derivă din Francmasonerie şi se adresează burgheziei. El a fost adoptat de toate guvernele care sunt, mai mult sau mai puţin, masonice.
Adepţii acestui sistem, - pe care îi vom numi liberalişti pentru ca să-i distingem de adevăraţii liberali creştini, - voiesc:
1. Să distrugă monarhiile, căci monarhii sunt apărătorii naturali ai popoarelor în contra întreprinderilor jidanilor, - şi să le înlocuiască, cel puţin pentru moment, prin Republici, în care cei ce guvernează să fie uşor de cumpărat523.
De altfel, scopul de căpetenie, către care tinde ovreimea, este să realizeze o Republică universală sub dominaţia lui Israel (vezi anterior), care va ajunge astfel stăpânul lumii întregi. Sub masca pseudo-liberalismului, omenirea va îndura o împărăţie cu mult mai despotică decât cele ce s-au văzut până acum, - o adevărată tiranie, analoagă cu aceea ce omul impune dobitoacelor524, şi conformă cu prescripţiile Talmudului.
Dostları ilə paylaş: |