2. Liberaliştii voiesc să dea jidovilor toate bogăţiile ţărilor creştine, aducând popoarele în stare de proletariat, - adică într-un fel de robie, în care omul nu mai munceşte decât pentru folosul lui Israel.
3. Liberaliştii francmasoni mai voiesc, - şi chiar înainte de toate, - să alunge creştinismul din educaţia naţiilor.525
De altfel, această turbare furioasă a liberaliştilor, de a persecuta Biserica, se explică foarte bine prin originea judaică a sistemului lor.
Iată ce zice, în această privinţă, jidanul Bernard Lazare:
În istoria liberalismului modern, - în Germania, în Austria, în Franţa, în Italia, - ovreiul a jucat un mare rol. Liberalismul a mers mână-n mână cu anti-clericalismul, şi ovreiul a fost desigur anticlerical. El a împins Kultur Kampf-ul în Germania, - el a aprobat legile (de persecuţie religioasă) ale lui Ferry în Franţa...
Din acest punct de vedere, este exact a zice că ovreii liberali au decreştinat, - sau cel puţin au fost aliaţii celor ce au condus decreştinarea...
Dostları ilə paylaş: |