Stare de impunitate: Încălcarea drepturilor omului cazul romilor din România

Excluderea din şcoală

Legea românească a învăţământului recunoaşte “drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ pentru toţi cetăţenii.”²³⁵ Studiile realizate de CEDR în România au scos la iveală faptul că acolo unde este vorba despre copii romi, acest drept este adesea încălcat. Prejudecăţile rasiale, obstacolele birocratice şi sărăcia împiedică efectiv accesul la învăţământ pentru mulţi copii romi.

Spre exemplu, lipsa actelor de identitate a fost folosită drept pretext pentru a nu da dreptul copiilor romi să urmeze o şcoală.²³⁶ În Timişoara, lângă graniţa de vest a României, părinţii romi care doreau să-şi înscrie copiii la o şcoală din localitate, au descoperit că acest lucru era imposibil deoarece copiii lor nu aveau certificate de naştere eliberate în România.²³⁷ La începutul anilor ’90, un mare număr de familii de romi din Timişoara au plecat în Germania şi au fost forţaţi să se întoarcă în România ca urmare a unei înţelegeri de repatriere semnate între guvernele român şi german, în septembrie 1992. Un caz ilustrativ pentru obstacolele întâlnite de acest grup particular de copii romi este cel al Claudiei Tranca, născută în Leipzig, Germania, în 1992, şi care mai târziu s-a mutat cu familia în România, într-o suburbie a Bucureştiului, în Voluntari.²³⁸ În 1999, autorităţile locale au refuzat să-i permită Claudiei să intre în sistemul şcolar românesc, cu scuza că certificatul ei de naştere trebuie mai întâi tradus din limba germană în limba română. Chiar mai mult, autorităţile le-au cerut părinţilor Claudiei să renunţe la cetăţenia germană a acesteia pentru a o putea înscrie la şcoală.²³⁹ Mai târziu, autorităţile i-au pretins Claudiei să aibă certificat de naştere românesc pentru a-i dovedi cetăţenia română. De fapt, conform legislaţiei româneşti, copiii primesc automat cetăţenia părinţilor. Ca urmare a intervenţiei Comisiei de securitate şi cooperare în Europa a departamentului de Stat al Statelor Unite, Claudia Tranca a fost în cele din urmă primită la şcoala în toamna anului 1999. Cu toate acestea, majoritatea copiilor de romi din România nu au posibilitatea de a fi ajutaţi de guvernul Statelor Unite pentru a li se oferi accesul la sistemul de învăţământ.

O altă problemă legată de accesul în şcoli pentru copiii romi care au fost forţaţi să se întoarcă din Germania după înţelegerea de repatriere din 1992 porneşte de la faptul că autorităţile din învăţământ adesea refuză să le recunoască şcolarizarea în străinătate.²⁴⁰ Prin urmare, multor copii romi li s-a refuzat accesul la şcoală pe motiv că trecuseră de vârsta şcolarizării. Conform Înalt Comisarului cu problemele minorităţilor ”deşi acest lucru nu ar fi trebuit să le împiedice înscrierea la şcoală, multora, după cum îşi amintesc părinţii, li s-a refuzat dreptul de a fi înscrişi pe motiv că erau “prea mari”. "²⁴¹

Studiile efectuate de CEDR în România au dovedit că mulţi copii romi care nu au reuşit să înceapă şcoala la vârsta normală, sau au întrerupt-o se confruntă cu serioase obstacole în a se înscrie, în pofida prevederilor din legislaţia românească privitoare la educaţia celor care au depăşit vârsta legală pentru începerea şcolii.²⁴² Într-un caz, cercetătorii de la CEDR au descoperit faptul că autorităţile din şcoli au aplicat aparent o gamă de motive pentru a exclude copiii şi tinerii romi de la şcoală, în satul Pintic, judeţul Bistriţa-Năsăud. Un grup de 25 de romi din satul Pintic, cu vârsta între 10-25 de ani, care erau analfabeţi sau semi-analfabeţi, au dorit să înveţe să scrie şi să citească. Ministerul Educaţiei se pare că a respins cererea organizaţiei internaţionale neguvernamentale Médecins Sans Frontières de a crea o clasă de alfabetizare. În luarea deciziei, Ministerul a făcut referire la Articolul 6 al Legii educaţiei, conform căruia, după vârsta de 16 ani şcolarizarea nu mai este obligatorie. Aparent Ministerul Educaţiei a recomandat înscrierea la şcoală a copiilor romi sub 16 la şcolile normale. În acest caz, Médecins Sans Frontières a încercat să-i înscrie în clasa I a unei şcoli normale pe ceilalţi 20 de copii romi rămaşi. În acest scop, şcoala locală a trebuit să formeze o a doua clasă întâi pentru a îndeplini criteriile referitoare la numărul de elevi dintr-o clasă. Dar formarea unei noi clase necesita alocarea de noi fonduri şi spatii suplimentare. Dl. Patrick de Briey de la Médecins Sans Frontières a declarat CEDR: “Directorul şcolii, directorii adjuncţi şi inspectoratul judeţean au fost reticenţi în aprobarea formării acestei noi clase. Aceştia trăiau cu prejudecata că dacă aceşti copii nu au mers la şcoală când ar fi trebuit s-o facă, acum la vârsta asta existau mai puţine şanse ca să facă acest lucru.”²⁴³ În cele din urmă, Ministerul Educaţiei a refuzat să aprobe formarea unei noi clase, motivând că, în conformitate cu legea educaţiei, Articolul 20(4), Ministerul avea obligaţia legală de a asigura formarea de clase doar pentru persoanele care nu au absolvit primele patru clase de învăţământ obligatoriu şi care încă nu au împlinit 14 ani. Doar nouă copii din acest grup special îndeplineau această condiţie. Acest număr, oricum, nu era suficient pentru a forma o clasă separată, pentru care numărul minim de elevi trebuie să fie de 10, conform legii educaţiei, Articolul 158(1). Ca urmare, 25 de romi din satul Pintic au rămas în afara sistemului educaţional.²⁴⁴ Părinţii din cartierul Zăbrăuţi , în Bucureşti, au declarat CEDR în februarie 2001 faptul că, doar de patru ani încoace, copiii lor au început să aibă acces la şcoala locală. Li se refuzase înscrierea până în momentul în care a intervenit un membru al Parlamentului României.²⁴⁵
În multe cazuri, indiferenţa autorităţilor şcolare vizavi de educaţia copiilor romi şi reticenţa de a le asigura accesul în şcoli are ca rezultat excluderea copiilor romi din sistemul educaţional. Spre exemplu, pentru comunitatea de romii din Pata-Rât, situată la marginea oraşului Cluj-Napoca, şcoala a fost practic inaccesibilă. Dl. Alexandru Ciorbă, un membru în vârstă al comunităţii, a declarat CEDR că ei doriseră să-şi trimită copiii la şcoală, dar nu au ştiut unde să-i trimită, deoarece în zona lor nu exista o şcoală.²⁴⁶ Prin urmare, până în anul 1995, copiii din comunitatea de romi din Pata-Rât, numărând la acea vreme 132 în total, nu mergeau la şcoală. Cu ajutorul organizaţiei Médecins Sans Frontières, în vara anului 1994, 20 de copii din comunitate au fost trimişi la o şcoală de vară la Şcoala generală nr. 12 din Cluj-Napoca, pentru a fi pregătiţi să intre în clasa I de şcoală normală începând cu luna septembrie 1994. Un reprezentant al Médecins Sans Frontières a declarat CEDR ca eforturile organizaţiei pentru integrarea copiilor romi în şcoală s-au lovit de rezistenţa şcolii şi a autorităţilor locale. Directorul Şcolii Generale nr. 12 iniţial a refuzat să înscrie copiii, aparent pe motiv că nu îndeplineau normele de igienă ale şcolii şi că dacă le-ar fi permis să intre în şcoală, “i-ar pune pe ceilalţi copii în pericol.”²⁴⁷ Acesta a cerut organizaţiei Médecins Sans Frontières să supravegheze examenele medicale ale copiilor ce doreau să fie primiţi la şcoală. Se pare că autorităţile şcolare au prelungit luarea unei decizii în legătură cu înscrierea la şcoală a copiilor romi până când a fost prea târziu pentru înscrierea acestora. Ca urmare, copiii romi au mai pierdut un an şcolar. În numeroase situaţii similare, copiii romi au pierdut ani de şcolarizare, acest lucru afectând pentru totdeauna viaţa lor din şcoală şi de după aceea.
Cercetări recente pe teren realizate de CEDR indică faptul că, din martie 1999, de când există inspectorii numiţi de Ministerul Educaţiei responsabili cu supravegherea accesului romilor la educaţie se poate vorbi de un impact pozitiv în depăşirea problemei excluderii romilor din şcoli. Gravitatea problemei, ca de altfel şi moştenirea unei atât de îndelungate excluderi, recomandă întărirea unor asemenea practici de supraveghere, şi alocarea de resurse semnificative birourilor guvernamentale şi organizaţiilor neguvernamentale care activează în acest domeniu.

8.