Stare de impunitate: Încălcarea drepturilor omului cazul romilor din România

Neaplicarea legii

În seara zilei de 20 septembrie 1993, un grup de oameni de etnie română şi maghiară au atacat comunitatea de romi din satul Hădăreni, judeţul Mureş, ca represalii în urma uciderii de către un bărbat rom a unui sătean de etnie română în cursul zilei respective. Ca rezultat al atacului, au fost omorâţi trei romi – dl. Rupa Lucian Lăcătuş, dl. Pardalian Lăcătuş şi dl. Mircea Zoltan – au fost incendiate paisprezece case aparţinând romilor iar alte cinci au fost demolate şi locuitorii romi au fost alungaţi din sat.³⁷ Potrivit surselor oficiale, dl. Pardalian Lăcătuş a murit în urma a 89 răni distincte pe corp, în timp ce dl. Rupa Lucian Lăcătuş a murit în urma şocului cauzat de răni superficiale acoperind “aproape 70% din corp.”³⁸ Dl. Zoltan a ars în casa proprie pe care nu a îndrăznit să o părăsească din cauza mulţimii de afară.³⁹ Dovezile sugerează că unii ofiţeri de poliţie au participat direct la pogrom.⁴⁰ Ulterior, martorii au declarat la tribunal că poliţiştii din localitate au îndemnat mulţimea furioasă să incendieze casele romilor şi au promis sătenilor implicaţi că îi vor ajuta să muşamalizeze întregul incident.⁴¹ În urma morţii celor trei romi, poliţia nu a întreprins nimic pentru a-i opri pe săteni să declanşeze o campanie de distrugere a caselor şi bunurilor romilor din Hădăreni.⁴² Cu toate acestea, timp de câţiva ani după pogrom, nimeni nu a fost adus în faţa justiţiei pentru cele trei omoruri sau pentru distrugerea caselor şi bunurilor.⁴³

În data de 31 octombrie 1994, pe baza dovezilor ample sugerând implicarea poliţiei în incident, poliţia Târgu Mureş a trimis cazul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Mureş şi astfel cazul a intrat în competenţa sistemului judiciar militar.⁴⁴ La 15 noiembrie 1994, într-o declaraţie emisă de Parchetul Militar Mureş erau numiţi ofiţerii de poliţie implicaţi şi se declanşa urmărirea penală împotriva comandantului Poliţiei, Ioan Moga, şi a ofiţerului Alexandru Şuşcă pentru participare nemijlocită la infracţiunile comise în noaptea de 20 septembrie 1993.
La 10 ianuarie 1995, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Mureş a trimis dosarul cauzei Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti. Aceasta s-a făcut conform legilor române care stipulează că în cazurile în care şeful poliţiei este implicat în comiterea unei infracţiuni, doar autorităţile superioare ale Ministerului Public sunt autorizate să desfăşoare procedurile în cauză. La momentul respectiv, procurorul militar a decis extinderea cercetării penale cu privire la un al treilea ofiţer de poliţie, colonelul Constantin Palade. Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a delegat apoi competenţa locotenent-colonelului Sandu Marin de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Mureş pentru a conduce, în numele Parchetului Teritorial Bucureşti, o anchetă asupra circumstanţelor legate de incident.
La 22 august 1995, procurorul, locotenent-colonel Sandu Marin, a emis o rezoluţie de scoatere de sub urmăriere penală afirmând că dovezile în cauză nu confirmau participarea şefului poliţiei, Ioan Moga, a colonelului Constantin Palade sau a ofiţerului Alexandru Şuşcă la comiterea faptelor din timpul pogromului. Procurorul Marin declara că Parchetul Miltar nu putea considera “lipsa de iniţiativă şi incapacitatea celor [doi] poliţişti acuzaţi de a fi influenţat comportamentul sătenilor furioşi drept o formă de participaţie.”⁴⁵
În septembrie 1995, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a confirmat soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi toate acuzaţiile împotriva ofiţerilor de poliţie au fost retrase. La iniţiativa organizaţiei neguvernamentale Asociaţia Avocaţilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (APADO) cu sediul în Braşov, părţile vătămate au depus o plângere împotriva rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală emise de Parchetul Teritorial Bucureşti. Cu toate acestea, plângerea lor a fost respinsă de către Parchetul Militar de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, la data de 14 martie 2000.
În legătură cu acţiunile sătenilor, de-abia la data de 12 august 1997, după aproape patru ani de la incident, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a emis un rechizitoriu împotriva a unsprezece persoane pentru participarea la atacul violent, inclusiv acuzaţii de omor deosebit de grav, împotriva a cinci bărbaţi: dl. Pavel Bucur, dl. Petru Bucur, dl. Vasile Dorel Bucur, dl. Nicolae Gáll şi dl. Severius Ioan Precup. În ciuda dovezilor ample împotriva altor patru civili, aceştia din urmă nu au fost niciodată acuzaţi de comiterea infracţiunii de omor. În plus, una dintre persoanele acuzate de distrugere de bunuri şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice – dl. Simion Furdui – ar fi trebuit, potrivit curţii, să fie acuzată de omor agravat.⁴⁶
La 11 noiembrie 1997, s-au declanşat acţiunea penală şi acţiunea civilă pentru daune. În cursul şedinţei din 23 iunie 1998, pe considerentul că natura complicată a pretenţiilor civile pentru obţinerea de daune întârzia inutil soluţionarea acţiunii penale, instanţa a dispus disjungerea acţiunii civile şi amânarea judecării acesteia.
Tribunalul Mureş a dat sentinţa în data de 17 iulie 1998, găsindu-i pe patru bărbaţi vinovaţi de comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav.⁴⁷ Dl. Petru Bucur, care fusese inculpat pentru omor deosebit de grav, nu a fost condamnat pentru acest capăt de acuzare, însă a fost condamnat pentru distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.⁴⁸ Restul inculpaţilor – şase în total – au fost condamnaţi numai pentru distrugere. Toţi au primit diferite condamnări la închisoare.⁴⁹ Toţi cei unsprezece bărbaţi condamnaţi au fost, de asemenea, amendaţi cu suma de un milion de lei (aproximativ 40 euro la cursul de schimb de astăzi).
În sentinţă, instanţa din Târgu Mureş comenta faptul că din cauza slabei calităţi a investigaţiilor, de fapt chiar a lipsei totale a unor anchete adecvate, nu au fost inculpaţi toţi cei implicaţi în pogromul de la Hădăreni. Instanţa a statuat: “considerăm că, atâta timp cât persoane care au contribuit în mai mare măsură la comiterea actelor criminale nu au fost trimise în judecată şi nici măcar investigatecercetate, deşi existau suficiente probe pentru a le dovedi vinovăţia, inculpaţii care au fost trimişi în judecată nu trebuie făcuţi răspunzători de toate infracţiunile comise, ci numai pentru acea parte de care se fac răspunzători.”⁵⁰
Parchetul a făcut apel împotriva hotărârii primei instanţe din data de 17 iulie. La 15 ianuarie 1999, Curtea de Apel Târgu Mureş a dat o decizie, care confirma parţial sentinţa instanţei inferioare. Totuşi, Curtea de Apel a desfiinţat sentinţa primei instanţe, de achitare a d-lui Petru Bucur pentru acuzaţia de omor deosebit de grav, şi l-a condamnat pe acesta la şase ani de închisoare pentru aceeaşi infracţiune.⁵¹ Curtea a modificat şi pedepsele aplicate celorlalţi inculpaţi.⁵² După pronunţarea Curţii de Apel, inculpaţii au făcut recurs împotriva deciziei.⁵³ La 22 noiembrie 1999, Curtea Supremă a menţinut hotărârea curţii inferioare pentru distrugere însă a redus acuzaţiile de omor deosebit de grav la acuzaţii mai uşoare de omor calificat în cazul a trei inculpaţi care fuseseră acuzaţi şi condamnaţi de instanţa inferioară pentru omor deosebit de grav – dl. Pavel Bucur, dl. Vasile Dorel Bucur şi dl. Severius Ioan Precup. Inculpaţii Nicolae Gáll şi Petru Bucur au fost achitaţi de toate acuzaţiile de omor iar dl. Petru Bucur a fost achitat şi de acuzaţia de mărturie mincinoasă. Dl Gáll a fost eliberat imediat. Recursurile făcute de ceilalţi inculpaţi au fost respinse de Curtea Supremă.
Mai mult, printr-un decret emis la 7 iunie 2000, preşedintele României a acordat graţieri individuale lui Pavel Bucur şi Severius Ioan Precup, doi dintre inculpaţii civili condamnaţi pentru omor calificat, amândoi fiind eliberaţi. Nici unul dintre făptuitorii condamnaţi în legătură cu pogromul de la Hădăreni nu mai ispăşeşte astăzi vreo condamnare la închisoare.
În data de 22 august 1999, pe baza a noi probe scoase la lumină în procesul penal, victimele pogromului de la Hădăreni şi rudele acestora au înaintat o plângere penală la parchetul Militar de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva ofiţerilor Alexandru Şuşcă, Ioan Moga, Constantin Palade şi locotenentului Nicolae Drăghici, alături de alţi membri ai forţelor poliţieneşti. Această plângere penală cita ampla mărturie care indica implicarea poliţiei în pogromul de la Hădăreni, menţionând faptul că, în pofida acestor dovezi, nu a fost trimis în judecată nici un ofiţer de poliţie. Plângerea punea de asemenea sub semnul întrebării competenţa şi obiectivitatea procurorului Sandu Marin, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Mureş, care, în august 1995, a emis o ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală a ofiţerilor de poliţie. La 14 martie 2000, pe baza luării în considerare a calităţilor plângerii, Prim-procurorul parchetului militarde pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a confirmat sentinţa Tribunalului Militar Bucureşti, respingând astfel plângerea depusă împotriva ofiţerilor.
Până în momentul de faţă, nici un membru al forţelor poliţieneşti prezente în seara zilei de 20 septembrie 1993 nu a fost oficial trimis în judecată în pofida dovezilor considerabile existente sugerând faptul că ofiţerii de poliţie nu au fost doar martori pasivi ai evenimentelor de la Hădăreni, ci, de fapt, au jucat un rol în instigarea la comiterea faptelor care au condus la omorârea lui Rupa Lăcătuş, Pardalian Lăcătuş şi Mircea Zoltan. În data de 15 decembrie 2000, CEDR a înaintat o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numele membrilor familiilor victimelor pentru a căuta dreptatea pe care instanţele româneşti le-o refuzaseră.⁵⁴ Procesul civil pentru daune, a cărui judecare a început la 11 noiembrie 1997, era încă în desfăşurare la data trimiterii acestui raport înspre publicare.
Autorităţile din România sunt adeseori incapabile să răspundă în mod adecvat abuzului împotriva romilor, inclusiv a abuzului extrem, nu investighează temeinic incidentele şi nu trimit în judecată pe făptuitori.⁵⁵ Subsecţiunile care urmează examinează cinci manifestări obişnuite ale dezinteresului general în privinţa pedepsirii infracţiunilor săvârşite împotriva romilor în România: (i) cazurile în care se manifestă o incapacitate (sau chiar un refuz) al poliţiei de a declanşa o anchetă; (ii) situaţiile în care ancheta este declanşată oficial însă se permite trenarea acesteia pe timp indefinit fără a se face paşi serioşi şi fără a se pune sub acuzare; (iii) cazuri în care procurorii închid cazurile prin decizii de netrimitere în judecată; (iv) situaţii în care poliţia răspunde plângerilor adresate de către romi prin aducerea de acuzaţii împotriva acestora; (v) cauze împotriva ofiţerilor de poliţie. În acest din urmă caz, cu toate că e posibil să avem de a face cu evenimente grave precum moartea în arestul poliţiei, punerea sub urmărire penală şi inculparea ofiţerilor de poliţie nu se regăsesc între consecinţe.

1.