Stefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului,, Ultima nopate de dragoste, intaia noapte de razboi, naratorul necreditabil al operei care reda subiectiv intreaga actiune, scrisa la persoana I



Yüklə 21.23 Kb.
tarix02.11.2017
ölçüsü21.23 Kb.

Stefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului ,, Ultima nopate de dragoste, intaia noapte de razboi”, naratorul necreditabil al operei care reda subiectiv intreaga actiune, scrisa la persoana I. El este cel care compune, filtreaza si organizeaza toate evenimentele din propria perspectiva. Se inscrie in seria eroilor camilpetrescieni insetati de absolute, de ideal, reprezentand de fapt tipul intelectualului inadaptat, cel care isi compune propria lume pe care incearca sa o aplice.

Personajul-narator e caracterizat direct de catre alte personaje, dar portretul moral e completat si de caracterizarea indirect ce rezulta din propriile actiuni, simtiri, ganduri. Fiind un roman modern si subiectiv, introspectia, monologul interior, memoria involuntara, fluxul constiintei sunt tehnici specifice folosite de autor pentru conturarea trasaturilor personajului: astfel, epicul cartii e subordonat analizei psihologice, faptele traite fiind punctul de plecare al personajului pentru analiza si interpretare. Stefan Gheorghidiu supune analizei, atat evenimentele din timpul razboiului, pe care le traieste in acelasi timp, cat si cele rememorate, ce surprind povestea lui de dragoste.

Student sarac, la Filozofie, se casatoreste cu o studenta la Litere, Ela, de aceeasi conditie. La inceput, sentimentele lui fata de Ela sunt de duiosie, dar mai ales de orgoliu pentru ca Ela era una dintre cele mai frumoase studente: ,,incepusem totusi sa fiu magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine, fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”. Iata, deci, una dintre trasaturile esentiale ale personajului ce rezulta din caracterizare indirecta. Acest orgoliu e demonstrat de-a lungul intregului roman. Abia dupa casatorie, Stefan Gheorghidiu isi iubeste cu adevarat sotia din clipa in care a intuit ca ar putea sa o piarda: ,, Viata mea a devenit o tortura continua. Stiam ca nu mai pot trai fara ea. Ca o armata care si-a pregatit ofensiva pe o directie, nu mai puteam schimba baza pasiunii mele. Era in toate planurile mele, in toate bucuriile viitorului.” Si tot dintr-un orgoliu exacerbate, Stefan Gheorghidiu nu face nimic pentru a o recastiga pe Ela.

Schimbarea comportamentala a Elei se pare ca ar fi fost determinate de mostenirea lasata de unchiul Tache. Acum, Ela e interesata nu numai de ceea ce e legat de sotul ei, ci si de viata mondena. Indoielile referitoare la fidelitatea sotiei sale il macina si ii transforma viata intr-un cosmar: ,, Imi petreceam timpul spionandu-i prieteniile, urmarind-o, facand probleme de neinchipuit, care se hranea din propria ei substanta”. Stefan Gheorghidiu sufera deoarece nu poate descoperi adevarul, si nu din cauza geloziei: ,,Nu, n-am fost nici o secunda gelos, desi am suferit atata din cauza iubirii”.

Pentru a inlatura din viata lui chinuitoarele contrarietati traite cu atat dureroasa acuitate, Stefan Gheorghidiu se hotaraste sa divorteze.

Drama lui Gheorghidiu se desfasoara dupa doua directii: o drama a iubirii si o drama a razboiului. Reprezentand tipul inadaptatului superior, Stefan Gheorghidiu aplica asupra dragostei si existentei propriului sau ideal. Drama provine din incercarea de a suprapune un ideal faurit din inclinatia de sorginte filozofica si realitate, ori acest lucru nu poate fi posibil. La inceput, imaginea Elei pare sa corespunda tiparului de idealitate creat de erou, insa mai tarziu, idealul femeii iubite si adevarata Ela nu se mai suprapun, iar de aici rezulta ruptura.

A doua experienta fundamentala, una colectiva, o reprezinta razboiul. Daca iubeste la inceput din orgoliu, tot aceasta trasatura dominanta de caracter il determina sa se inroleze in razboi, pe care de astfel il considera absurd: ,,Faptul de a fi pe front era pentru mine un soi de act de prezenta moralmente necesar….Nici ideea de Patrie….nu m-ar fi facut sa lupt efectiv…..N-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva…de la care sa lipsesc…. As avea fata de mine cei care au fost acolo o superioritate care mi se pare inaccesibila.”

In timpul razboiului, eroul se autoanalizeaza, surprinzandu-si frica fata de moarte. Dar tot acum descopera cu uimire ca imaginea razboiului nu coincide cu ceea ce citise el pana atunci: nimic eroic, nimic monumental; razboiul e acum demitizat. Aceasta experienta colectiva il determina sa se detaseze de trecut , de Ela, de posibilul amant al acesteia, constientizand ca exista lucruri in viata mult mai importante decat suspiciunile sale fata de cea pe care o iubise.

Razboiul il face sa ia hotararea finala de a divorta si de a-i lasa Elei tot trecutul si toata averea.

Existenta lui Stefan Gheorghidiu se transforma intr-un esec nu numai in plan privat, familial, ci si in plan social asa cum informeaza o nota de subsol din romanul ,,Patul lui Procust”. In cuvantarea rostita in Parlament, Nae Gheorghidiu, unchiul lui Stefan afirma : ,,Sublocotenentul in rezerva Stefan Gheorghidiu si-a gasit pedeapsa in fundul ocnei” pentru ca a tradat armata romana.

Iata deci ca Stefan Gheorghidiu se dovedeste un inadaptat, un invins, un intelectual orgolios de o deosebita complexitate morala.

Fiind un roman modern, nu e accentuat portretul fizic al personajului; capatand mai mare importanta cel moral. Exista insa secvente scurte in care personajul se autocaracterizeaza: ,,Stiam ca la Universitate trec printre studentii <>. Eram inalt si elegant...dar cum eram subtire...”

Limbajul personajului e si el un mijloc de caracterizare indirecta tradand marea pasiune a protagonistului: filozofia. Astfel, se intalnesc la tot pasul termeni ca :,,spatiul si timpul sunt finite...”, ,,antinomie” la care se adauga si nume : Kant , Bergson, Giovanni Popini.

Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat, in primul rand, numai de probleme de constiinta. Este un intelectual fin, care si-a facut din speculatiile filozofice mediul fundamental in care se misca cu dexteritate. Liniile de gandire trasate in campul istoriei filozofiei ii sunt cunoscute cu de-amanuntul si gandirea lui proprie aluneca pe ele cu abilitate si subtilitate. Faptul ii provoaca o placere spirituala superioara, pe care o doreste unica si netulburata. Este defapt o izolare de viata trepidanta a complicatiilor sociale, o evadare intr-o lume in care domina numai spiritul filozofic, cu puterea lui de o gandi o noua randuiala. In aceasta lume vrea sa o ridice si pe sotia sa pentru a trai impreuna o dragoste eliberata de contingentele comune ale vietii sociale, o dragoste care sa fie numai a lor, sau numai a lui. Pasiunea lui Stefan Gheorghidiu izvoraste dintr-o metafizica a iubirii pure si absolute. De aceea ii este necesara Ella careia i se subjuga si pe care n-o poate rupe din sufletul sau. Acesta este si izvorul geloziei sale, cand comportarea sotiei ii infiltreaza in constiinta semne de intrebare, care il fac sa se zbata intre certitudini si indoieli.

Cele doua parti ale romanului urmaresc o dubla experienta existentiala, o experienta erotica si confruntarea cu razboiul. In ambele cazuri se dezvaluie complextiatea trairilor individuale. Efortul autorului indreptandu-se catre sondarea strafundurilor constiintei, surprinde reactiile cele mai neasteptate in raport cu o anume realitate. Astfel, cel dintai capitol “La Piatra Craiului in munte” cuprinde fapte si evenimete din experienta de front a lui Stefan Gherghidiu pentru ca in capitolul imediat urmator sa se dezvaluie drama personajului care traieste chinurile incertitudinii. Aceasta influenta dovedeste faptul ca cele doua experiente, de viata si a razboiului nu sunt nici un moment rupte una de cealalta, dimpotriva ele au menirea de a pune in evidenta complexitatea trairilor individului, complexitatea problematicii umane, prin intermediul carora se dezvaluie elevatia morala a personajului. Aspiratia de a descoperi dincolo de aspectele contradictorii ale existentei acea esenta care sa-l justifice in fata sa si in fata celorlalti, il motiveaza pe tot parcursul romanului.

Romanul e o incercare de cunoastere, de patrundere in constiinta lui Stefan Gheorghidiu pana la fenomenele originare, ultime, pentru a descoperi adevarul. Romanul e scris la persoana intii pentru a demonstra ca nu se poate cunoaste decat ceea ce se petrece in propria constiinta. Este o modalitate moderna, contemporana. E si un procedeu,- dar si o ilustrare a conceptiei sale. Unghiurile din care sunt prezentate evenimentele sunt reduse la perspectiva propriului eu al povestitorului. Se incearca cunoasterea adevarului dintr-o singura perspectiva, singura care i se pare autentica.

Cu experienta tragica a razboiului, la care se adauga altele, ulterior, Stefan Gheorghidiu acumuleaza o cunoastere exacta a realitatii in general, incat constiinta lui se limpezeste de framantarile minore care ii umplusera sufletul de veninul geloziei. Gheorghidiu intelege in final dramatismul confruntarii directe, reale, al luptei pentru supravietuire, si tot ceea ce a vazut micsoreaza drama si framantarile lui individuale, fiindca razboiul zguduie din temelii constiinta intregi colectivitati, in fata careia drama sa personala I se pare cu totul insignifianta.

Argumentele pro si contra aduse in discutia la popota ofiterilor (la inceputul romanului) sunt scanteia care declanseaza povestirea dramei sublocotenentului Gheorghidiu. De aici ne intoarcem la antecedentele acestei drame de constiinta. Eroul isi povesteste viata. Fiu al unui profesor universitar, el studiaza filozofia, se indragosteste de o colega, se casatoreste cu ea. Discutiile cu Ella despre teoriile filozofice fac parte din averea spirituala a ambilor tineri si pentru cititor sunt o initiere nefortata in diversitatea lumii conceptelor fundamentale.

Dragostea la inceput e foarte puternica. Un unchi bogat, dar de o avaritie baIzaciana, ii lasa pe neasteptate o mostenire, pe care insa eroul e silit s-o imparta cu mama, unchiul, care-1 introduc intr-o combinatie comerciala cu Tanase Vasilescu-Luminararu. Intram intr-o retea ca de afaceri balzaciene. Strain de afacerile unchiului, de masinatiile lui infecte, dar ajungand sa le cunoasca, la un moment dat se retrage din combinatie si se dedica exclusiv vietii universitare, averea ramasa dandu-i totusi posibilitatea de a trai pe picior mare, cu largimi si loisir.

Viata mondena, lipsita de orice griji materiale, o transforma treptat pe Ella, in care se potenteaza, de acum, instinctul de proprietate, care o indeparteaza de sotul ei. Viata ei in societatea aleasa este o eufrazie continua si o inflorescenta sufleteasca ce pune pe ganduri pe Gheorghidiu. O petrecere in familie, discutia filozofica, excursia, la Odobesti, mersul la curse, plimbarea la sosea sunt amanunte tipice.

 

Dindu-si seama de instrainarea Ellei, sotul traieste drama geloziei, urmarita dupa o minutioasa diagrama. Incearca rupturi, dar nu reuseste sa le faca definitive, deoarece iubirea il intoarce mereu la Ella. Intelegand, in fine, ce urmareste sotia sa, el revine dezgustat pe front. Razboiul din 1916 se declara in zorii zilei urmatoare. Aici romanul e un fel de document autentic, de mare elocventa, memorabila. O intreaga epoca istorica, trecerea de la belle epoque la deruta se deseneaza cu pregnanta lucida, ca intr-un film istoric. Secventele sint scurte si rapide, taieturi in carne vie. Urmeaza retragerea, deruta, redata cu o extraordinara forta de evocare si energie, fara nici un ton liric, evident nelalocul lui aici. In aceasta retragere apocaliptica Stefan e ranit si evacuat intr-un spital din tara. Reintors la Ella, isi da seama de raceala sa, dar o iarta, cum Gelu Ruscanu ii iarta pe toti in finalul piesei "Jocul ielelor”, si o abandoneaza definitiv.



Toate eforturile eroului sunt indreptate in directia descoperirii adevarului cu privire la Ella, dar ele se vadesc zadarnice, intrucat Stefan Gherghidiu nu ajunge la nici o certitudine, sufletul feminin nelasandu-se prins in reteaua supozitiilor sotului.

Stefan Gherghidiu este cu toate acestea, un lucid . Sub luciditatea constiintei sale, ca sub o lupa, sunt examinate si faptele Ellei, si framantarile din propria lui constiinta.

Experienta razboiului vine sa lamureasca drama sufleteasca a lui Gheonghidiu, sa-i aduca o rezolvare, sa-1 scoata din impas, sa estompeze durerea, s-o reduca la proportiile reale in comparatie cu marea drama a razboiului. Insusi eroul isi da seama cit de mult si-a exagerat propria-i problema si se desparte cu relativa usurinta de tot trecutul ancorat in ambianta Ellei.

Stefan Gherghidiu, e intr-un fel un filozof care si-a dat seama de meschinaria unui sentiment individual in comparatie cu destinul omului pus in fata razboiului ineluctabil, a legilor lui aspre si definitive si opteaza pentru o atitudine grava in fata vietii.

Notatiile psihologice sunt extraordinare, mai ales in prima parte. E drama pasiunii si drama luciditatii. Gheorghidiu traieste o adevarata febra, o neliniste continua, pe care o noteaza, o surprinde pe viu, in dinamica ei interioara inefabila. Din acest unghi, este imposibil sa cunosti adevarul despre Ella. (Numai daca am avea un jurnal al Ellei, poate am deduce ceva, dar aici autorul a renuntat la aceastii modalitate.) Cititorul ramane nedumerit daca Ella il inseala intradevar sau e numai o fiinta mondena, dar necorupta. Dar romanul nici nu trebuie sa fie un proces-verbal.

Aceasta imposibilitate de a reconstitui faptul real vine din chiar pozitia teoreticii adoptate, caci prin eroul sau, autorul schiteaza un rechizitoriu al momentului social precis, al lumii burgheze, rechizitoriu rostit de un intelectual (eroul) de pe pozitiile unui intelectual (autorul) - figura {intelectualului} lor fiind personajul fundamental al scrierilor lui Camil Petrescu.



Se poate spune, deci in final, ca Stefan Gheorghidiu este un “invingator invins”, el depaseste situatia critica in care se afla casnicia sa insa o pierde pe femeia iubita, el ramanand in aceasta privinta marcat toata viata. Tot trecutul, daruit Ellei insemna de fapt o mare parte din viata lui, o parte din sufletul lui, care, pentru a scapa de mustrarile de constiinta, o daruieste celei pe care nu a stiut sa o fereasca de capcanele ivite, si pe care nu in ultimul rand nu a stiut sa o iubeasca…

Dostları ilə paylaş:


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə