Stenogramă [Șerban Ţigănaş

Rudolf Graef]

Bună ziua. Am plecat de la o situaţie în care Ordinul Arhitecţilor, care este cel care gestionează Tabloul Naţional al Arhitecţilor din România nu avea de fapt la momentul 2014 o evidenţă unitară, în real time, la zi, a arhitecţilor din România care pot profesa şi au dreptul de a profesa. Filialele fiind cele care menţin şi completează tabloul naţional, care e trimis apoi spre Bucureşti, făceau acest lucru în regim propriu, fiecare, şi fiecare centralizare însemna de fapt o colecţie de fişiere Word, Excel, Access şi de alte tipuri, şi atunci a apărut practic, şi pentru prima oară, ideea de a folosi tehnologia pe care o avem – din fericire – şi de a construi un sistem informatic al Ordinului Arhitecţilor în România, care să ne facă să lucrăm în toate cele 22 de filiale în aceeași bază de date, astfel încât la orice oră să putem şti cine este îndreptăţit să profeseze această meserie şi să avem o evidenţă a zi a TNA-ului la urma urmei, ăsta a fost primul target.

În acelaşi timp, însă ne-a ajutat şi să construim poate puţin mai bine echipa formată din cele 22 de secretare executive din filiale, şi aş face o observaţie aici: avem 22 de preşedinţi şi 21 de secretare, împărţirea pe gender roles, mai avem de lucrat la ea cred, dar în orice caz am reuşit să intrăm pe live în 2016 cu 100% din filiale, conectate, urmând să implementăm acum şi cerinţele de self service mai departe.

Deocamdată, una dintre cele mai importante facilităţi ale sistemului este emiterea dovezii de luare în evidenţă, care este un instrument foarte important pentru noi şi care va fi îmbunătăţit cu siguranţă. În momentul, în care vom avea şi semnătura electronică introdusă se vor putea emite dovezile direct din sistem, fără să mai fie necesare autentificarea ştampilată de la filială. Din păcate nu a fost posibil încă acest lucru până acum, fiindcă necesită şi o comunicare cu emitentul autorizaţiei de construire la nivel local şi cu ministerul, dar şi implementarea semnăturilor electronice. În orice caz, avem deja o serie de informaţii despre activitatea arhitecţilor din România şi avem un instrument important de a lucra şi asupra problemei dumping-ului, dar în corelare cu un al doilea instrument, la care voi reveni imediat.

Ce putem vedea simplu este că, de exemplu, avem filiale în care un singur membru acoperă practic 12% din dovezile emise de sistem, sau 3 membri acoperă 32% din dovezile emise de sistem. Poate să nu însemne nimic, dar poate să indice o situaţie de fapt care nu este neapărat ideală din punctul de vedere al exerciţiului profesiei.

Următorul pas este încărcarea unui sistem updatat, nu va însemna nicio schimbare pentru utilizator, este adaptată identitatea vizuală la identitatea vizuală a site-ului şi va avea un modul întreg de self-service l-am numit noi, prin care o serie de operaţiuni practic se automatizează şi pot fi făcute automat de către utilizator, reducând practic încărcarea filialelor, reducând consumul de timp al membrilor care au nevoie de documente de la Ordin, şi în acelaşi timp permiţând ca întregul sistemul... şi o arhivare electronică, şi un backup de date şi aşa mai departe.

Self-service înseamnă, printre altele, şi plata online a cotizaţiilor, a cererii de luare în evidenţă a proiectelor şi aşa mai departe. Ăsta e un instrument, sistemul informatic, un al doilea instrument la care lucrăm şi care, într-o versiune beta, acum el este deja funcţional, este sistemul de informare asupra costurilor. O discuţie pe care o avem permanent în organizaţie este cea legată de onorarii, evident, şi de onorariile minime. O spun din capul locului, onorarii minime nu mai există în forma în care au existat. Există foarte puţine state în Europa care au onorarii minime la ora actuală, unul dintre exemplele care se dau este Germania, Germania într-adevăr are nişte onorarii minime, nici măcar Elveţia, care nu e membră UE, nu are onorarii minime, are doar nişte onorarii de referinţă, şi fiindcă ne-a interesat subiectul am cerut chiar de la Camera din Berlin justificarea lor către Comisia Europeană, prin care şi-au motivat nevoia de a avea onorarii minime şi care le-a fost acceptată în mod evident. Am primit-o şi ea recurge la un istoric, care practic acoperă toată perioada postbelică, prin care o serie de sesizări şi o serie de decizii ale Curţii de Conturi Federale, ale diverselor tribunale federale, justifică şi certifică faptul că onorariile minime nu încalcă sau nu sunt o formă de formare de cartel – să-i spunem. E un istoric legislativ pe care ei l-au avut şi prin care şi-au justificat practic un context naţional specific. Acum nu e nevoie să spun că e vorba şi de Germania care este un stat cu o importanţă foarte mare în cadrul Uniunii Europene, trebuie însă spus că la ei justificarea aceasta a dat-o Ministerul şi Guvernul federal, şi nu Camera. Adică relaţiile sunt puţin altele.

Nu aş exclude acest subiect de pe ordinea de zi, deocamdată însă avem un instrument, şi acest instrument este unul adoptat de foarte multe camere din Europa, este recomandat de Architects' Council of Europe şi este acest sistem de informare asupra costurilor, care este prevăzut şi în legislaţia noastră, fără a se spune niciunde exact ce este. Noi ne-am uitat la sisteme similare, în mod special la cel austriac, şi am demarat un proiect împreună cu cei de la IMAS, prin care, printr-o serie de chestionare, 441 la număr, am încercat să aflăm de la arhitecţi, pe tipuri de programe şi grad de dificultate, care sunt bugetele de timp alocate misiunilor de arhitectură, pe pachete de misiuni de arhitectură. Ce a stat în spatele acestei idei? Faptul că timpul pe care-l consum pentru ceea ce fac arhitecţii, pentru serviciile pe care le fac şi pentru proiectare, timpul este ceea ce de fapt e resursa mea primă. Asta este ceea ce consum ca să produc ceva. Şi practic timpul mă leagă foarte direct de munca mea. Ne-am uitat şi la sisteme de ofertare şi de calculare a onorariilor din Europa, şi de exemplu, unul dintre cele mai eficiente din punctul de vedere al nivelului la care duce onorariul arhitectului este cel bazat pe onorariul pe oră. Statele care folosesc acest sistem în procentajul cel mai mare, anume statele nordice, au şi cele mai mari onorarii pe oră pentru arhitecţi. Avem grafice, avem nişte studii făcute pe subiect, acum excede din păcate timpul pe care-l avem noi, dar e foarte interesant de văzut cum sisteme de tarifare diferă de la o ţară la alta şi cum ele influenţează practic până la urmă cât câştigăm.

Mai trebuie spus foarte pe scurt că suntem ţara în care onorariul orar este cel mai mic, şi pe baza studiului nostru de piaţă făcut cu IMAS-ul, şi pe baza studiilor făcute de ACE, dar suntem arhitecţii cei mai puţini la mia de locuitori din Europa, în acelaşi timp. Ceea ce e un paradox. Ceea ce înseamnă de fapt că consumăm foarte puţin timp sau că lucrăm foarte ieftin şi foarte mult. Nu ştiu.

Ca să revin la SIC, el acum, practic am făcut aceste chestionare, am făcut o testare cu un grup de 12 arhitecţi, live, am mai făcut testări individuale pe el cu 30 de arhitecţi pe online îndrumate, am corelat împreună cu cei de la IMAS modelele de calcul care exploatează baza de date, şi va urma să intre live pe o versiune online, după care începem să-l prezentăm la parteneri instituţionali, el va intra într-o aprobare şi la un vot în următoarea Conferinţă naţională, dacă nu mă înşel, şi sperăm să devină o referinţă şi pentru autoritatea publică atunci când stabileşte onorarii pentru licitaţii de servicii de proiectare. Fiindcă e una din chestiunile foarte, foarte problematice faptul că atunci când statul construieşte, construieşte la onorarii foarte, foarte mici. Şi în loc să obţină o arhitectură de exemplu sau de top, atunci când construieşte autoritatea publică, obţin de fapt cel mai low level, cel mai jos nivel de servicii. Adesea, nu întotdeauna, dar adesea.

Sistemul de informare asupra costurilor nu este doar platforma online. Pe platforma online veţi putea… orice client, orice arhitect sau orice arhitect împreună cu clientul lui, poate completa nişte date de bază despre obiectivul respectiv şi despre misiunile care trebuie realizate, şi va obţine un buget de timp aferent. Acest lucru, sigur, încă nu ne ajută, e important să ştim să calculăm costul orar în birou, un instrument de monitorizare şi de calcul al costului orar va fi dezvoltat şi el, în perioada următoare, împreună cu modele de contracte de proiectare pe baza misiunilor în vigoare acum, şi tot acest pachet va face parte şi din modulele de pregătire pentru stagiari şi pentru formarea şi dezvoltarea continuă. Fiindcă aşa e, în România nu este uzual să lucrăm raportat la tarif orar. Ştim asta. Dar credem că e un lucru care ar trebui să se schimbe, dacă vrem să fim mai eficienţi şi mai competitivi, apropo de exportul de arhitectură.

Dau cuvântul mai departe.

[din sală]: Scuze. Am o întrebare. Am înţeles că sistemul informatic e început din 2014, de implementare. Care-s motivele pentru care durează atât de mult?

[Rudolf Graef]

Multe. În primul că n-am mai avut înainte aşa ceva, o spun sincer, şi în al doilea rând, ce ne-a luat foarte mult timp a fost să corelăm cu toate filialele modul de lucru. Să convingem filialele. Au fost filiale care efectiv au spus: „Nu vreau” în prima fază. Ordinul Naţional nu are posibilităţi de a exercita presiune directă sau de a da comenzi cuiva. Secretariatele filialelor, secretarele filialelor, nu sunt angajate ale Ordinului, sunt angajatele filialei. Asta înseamnă că şi comunicarea noastră internă ne-a luat foarte mult timp, şi inclusiv readaptarea Caietului de sarcini. Noi am avut o temă stufos elaborată, dar pe parcurs au apărut o serie de cerinţe. De exemplu „definirea fluxurilor de documente”, pe care noi am tratat-o la modul serios, dar nu suficient de detaliat încât pentru un dezvoltator de software să fie clar din prima ce are de programat şi unde. Şi a fost nevoie de o serie de discuţii suplimentare din punctul ăsta de vedere.

[din sală]: OK. Dar, totuşi, durează foarte mult.

[Octavian Ungureanu] De ce apar pe SIOAR ca membru nesuspendat?

[Rudolf Graef]

Nu ştiu. Filiala.

[Octavian Ungureanu]: Care filială?

[Rudolf Graef]

Filiala de care aparţineţi sau aţi aparţinut.

[Octavian Ungureanu]: Deci înţeleg că problema asta e numai la Bucureşti? Numai la Bucureşti apar ca „membru nesuspendat”? Ăsta este statutul meu normal, de „nesuspendat”?

[Rudolf Graef]

Nu ştiu ce statut aveţi. Vă recomand să vă adresaţi filialei...

[Octavian Ungureanu]: Haideţi să ne uităm împreună pe SIOAR

[Rudolf Graef]

Nu suntem acuma pe SIOAR, dar vă recomand să vă adresaţi filialei şi să îi aduceţi această stare de fapt.

[din sală]: Domnule arhitect. SIOAR-ul nu este făcut nici de filiala Bucureşti, nici de filiala Transilvania. Faptul că noi apărem în sistem ca având drept de semnătură nesuspendat, nu vi se pare jignitor?

[Rudolf Graef]

Categoria, înţeleg. Am înţeles. O să ne gândim la...

[din sală]: Trebuia să vă gândiţi până acum!

[Rudolf Graef]:

Îmi pare rău că n-am reuşit.

[Ana Maria Zahariade]: Problema e că n-a fost semnalată. Toate lucrurile astea trebuie semnalate, că nu se pot controla. Noi regretăm...

[din sală]: Am spus lucrul acesta de doi ani...

[Ana Maria Zahariade]: Eu nu ştiu. Eu vreau să vă vorbesc despre altceva. Despre lucruri mai simple într-un fel, sau mai la îndemâna noastră, a arhitecţilor, mai puţin moderniste, să zicem, şi anume despre cele câteva chestiuni de care m-am ocupat alături de toţi angajaţii Ordinului şi de grupurile de lucru, în această perioadă, adică din 2014 până acum.

Prima chestiune priveşte finanţările „din Timbru” unde de fapt am stat, ne-am aşezat aşa pe o experienţă care era destul de bine constituită, şi anume faptul că existau deja „din Timbru” organizate sesiuni de finanţare de proiecte culturale şi editoriale, faţă de care existau semnalate anumite neajunsuri, se constataseră câteva lucruri, în orice caz ele intraseră în metabolismul breslei. Adică practic am zis că această perioadă în care lumea a început să se obişnuiască cu tipul ăsta de proiecte, este deja aşezată, şi că practic ar trebui trecut la stimularea calităţii proiectelor, nu a numărului proiectelor, prin finanţări parţiale. Pentru aceasta ducea şi la o fărâmiţare a acestor bani, o fărâmiţare prea mare a acestor bani, şi în general proiecte prea micuţe, cumva.

Oricum, deja lucrurile fiind mai aşezate, s-a trecut la această nouă strategie legată de proiectele culturale, la care s-au adăugat diferitele necesităţi legate de clarificarea multor aspecte procedurale şi de remediere a unor lipsuri. De exemplu o oarecare neclaritate a criteriilor, o complicare prea mare a cererii de finanţare şi aşa mai departe. În acest sens au fost întocmite şi aprobate prin Consiliul naţional, noile Norme metodologice, pe baza celor vechi, pentru proiectele culturale, şi deja s-a desfăşurat prima sesiune după noile norme şi sau făcut după aia și nişte mici ajustări la această chestiune, tocmai pentru că a fost testată.

Mai departe, în afară de aceste proiecte în care s-au clarificat şi tipurile de proiecte care se finanţează, şi criterii specifice pentru fiecare din tipurile de proiecte, deci în afară de acestea, care funcţionează pe baza aprobării unei Comisii externe, există proiectele prioritare ale OAR. Aveţi aici cele trei proiecte importante care s-au desfăşurat şi se desfăşoară în continuare ca proiecte prioritare, după părerea mea cu rezultate deosebit de interesante și de viitor, de continuat cumva.

În afară de acestea, sunt deja terminate de 4 luni, dar n-au mai încăput în C.N.-urile anterioare, Normele generale privind atribuirea finanţărilor din Timbrul Arhitecturii de către OAR, pentru că această chestiune era bine să fie pusă şi ea separat – la început erau combinate, în metodologia veche, ele se combinau…Această chestie este supusă dezbaterii, a primit amendamente, dar nu a apucat să fie supusă votului Consiliului naţional, din cauză că au fost alte chestiuni mai urgente.

Deci, acesta este primul aspect. Trebuie să vă mai spun, pentru că voi trece foarte repede peste al treilea domeniu din chestia asta, că toate aceste proiecte culturale, în general, au dus la o serie de parteneriate dintre OAR şi diverse tipuri de organizaţii, toate în favoarea cunoaşterii arhitecturii, conştientizării rolului arhitecturii, înţelegerii mediului şi aşa mai departe, cred eu, cu proiecţie clară spre viitor și în ajutorul profesiei, deşi nu este un ajutor din ăsta practic imediat.

Un ajutor al profesiei, de data asta mai practic şi într-un fel mai imediat, sunt concursurile de arhitectură. Dacă vreţi, este activitatea care ne-a mâncat cea mai multă energie şi prin asta spun nu întregului Colegiu Director, ci grupului care ne ocupăm de această chestiune. Şi ceea ce aveţi aici este ceea ce s-a întâmplat din 2014 până acum, practic de la sfârşitul lui 2014, în care activitatea de organizare a concursurilor şi de consultanţă pe bază de concursuri a fost internalizată. Ea a funcţionat până atunci prin colaborare cu o fundaţie externă. Ori, ea a fost internalizată, există – şi toată lumea deja o cunoaşte pe consiliera noastră pentru concursuri Mirona Crăciun – care, alături de întreaga echipă a OAR-ului a pus la punct procedurile, şi punem în continuare la punct procedurile legate de concursuri, alături de, şi bineînţeles în cadrul, grupului de lucru.

De atunci povestea a fost aşa: s-a lucrat la 26 de iniţiative de concursuri, din care au fost finalizate 7, ceea ce de fapt este foarte mult. Şi, până la sfârşitul acestui an, facem contracte pentru încă 6. Deci un număr de concursuri spectaculos de mare pentru condiţiile României.

Acuma, sigur că sunt multe de vorbit, pentru că calitatea unui concurs este o chestiune fundamentală şi care cere o atenţie extraordinară şi nebănuită. Mărturisesc că ştiam foarte puţin în materie de ce înseamnă cu adevărat un concurs bine organizat înainte să încep să mă ocup de treaba asta, a fost o adevărată lecţie pentru mine şi mă bucur foarte tare că am dobândit-o. Şi eu sper că aceasta, cumva, va incita şi pe alţi arhitecţi să dorească să înţeleagă dedesubturile unei bune organizări şi să vrea să participe la treaba asta, pentru că, precum şi în cazul dinainte al SIOAR-ului, când foarte greu s-au obţinut rezultatele care trebuiau să fie procesate, şi la noi este greu să găsim colaboratori care să vrea să participe pe bani la organizarea unui concurs. Încă o dată, un concurs se plăteşte.

Dar eu nu despre asta vreau să spun, vreau să spun câteva cuvinte despre ce înseamnă tipul de concurs de arhitectură de care ne ocupăm în cadrul OAR-ului. Pentru că nu este vorba pur şi simplu de acel exerciţiu pe o temă dată, la care arhitecţii participă cu elan sau cu mai puţin elan, sunt premiaţi pentru povestea asta, se publică în reviste şi aşa mai departe. Nui vorba de asta. Miza OAR-ului în materie de concursuri este aceea de a impune procedura de achiziţionare a serviciilor de proiectare, deci achiziţia proiectării din banii publici, prin concurs şi nu prin licitaţii. Aceasta este o chestiune fundamentală. Deci toate concursurile, cele 7 pe care le-am organizat, sunt concursuri care s-au lăsat cu negocierea contractului de proiectare. Deci este vorba de a stabili prin concurs şi un alt mod de acces al arhitecţilor la comanda publică. Pentru că vreo 80% probabil din arhitecţi nu au neapărat acces la comanda publică prin licitaţie, care de multe ori este cu adresă. Deci este vorba de o deschidere care se dă, de asemenea, şi tinerilor arhitecţi, pentru că concursurile organizate de OAR sunt concursuri deschise. Totdeauna. Mergem în acest sens exact pe linia pe care merge şi UIA-ul, aceea de a deschide prin concurs profesiunea tinerilor şi accesul la comandă. Deci ăsta este sensul concursului, astea sunt şi sensul negocierilor pe care le face în permanent cu administraţiile. Pentru că al doilea sens al concursului este educarea administraţiei. Pentru că în condiţiile în care cultura administrativă, cultura concursului n-a existat, administraţiile nu ştiu cu ce se mănâncă povestea asta. Şi în general, pentru ei, concursul este tot un fel de licitaţie şi oricum serviciile de proiectare nu contează. Şi atunci, ideea este că toate negocierile pe care le facem pentru un concurs cu administraţia publică, şi care sunt foarte păcătoase şi grele, şi uneori ai senzaţia că e un dialog al surzilor, toate aceste negocieri se duc pentru ca ei să înţeleagă faptul că bugetarea trebuie să fie corectă, că proiectarea trebuie corect bugetată, că trebuie să existe banii respectivi şi aşa mai departe, conform legii. Deci noi ne-am adaptat condiţiilor legii, lucrurile mergând şi, mă rog, am reuşit să convingem unele autorităţi publice, drept care cele 7 concursuri toate sunt în acest sens.

Şi în acest sens, s-au stabilit şi o serie de parteneriate, printre care parteneriatul cu Primăria Cluj, care a hotărât, după câteva succese, că va face numai concursuri de arhitectură pentru spaţiile publice importante din oraş.

Practic, în felul acesta, s-au şi stabilit aceste parteneriate, eu v-am pus aici categoriile de parteneriate de care ne ocupăm, cele mai importante, dacă vreţi, în treaba asta, fiind cele în interesul direct al Statutului profesiei şi practicii profesionale, care sunt: cu MDRAP-ul, cu ANAP-ul suntem în curs de negocieri, deocamdată nu se lasă uşor, cu Ministerul Culturii şi aşa mai departe. Cam atâta.

[Pavel Marcel]: Am o întrebare mai simplă, aşa. Aş vrea să ştiu care este valoarea Timbrului de arhitectură utilizat, suma totală, utilizată în aceşti trei ani. Pentru că ne-aţi dat numai procente şi n-am înţeles.

[Ana Maria Zahariade]: Doina, te rog... nu ştiu pe dinafară.

[Pavel Marcel]: Este foarte important ca să ştiu treaba asta.

[Ana Maria Zahariade]: Daţi înapoi la cel cu Timbrul, să vedem ce avem. Aici sunt bani pentru proiectele prioritare, sunt pe site toate puse. Ăştia sunt lei.

[Pavel Marcel]: Deci mii lei, probabil.

[Ana Maria Zahariade]: Aici n-am pus lei, dar sunt puţini în raport cu banii de Timbru. Nu ştiu pe dinafară, dar sunt toate pe site. Totul este pe site.

[Andrei Fenyo]: Din Timbrul de arhitectură se pot finanţa studii sau cercetări de specialitate?

[Ana Maria Zahariade]: În măsura în care se vor aproba Normele generale, există şi această direcţie, dar... banii ăştia nu sunt bani care se dau pentru cercetare în mod special. Se dau pentru proiecte culturale, pentru ceva care trebuie să depăşească, deci depinde de tipul de cercetare.

[Andrei Fenyo]: Deci nu se poate.

[Ana Maria Zahariade]: Depinde de tipul de cercetare. Adică există alte forme care...

[Șerban Ţigănaş]: Încerc să completez cu acest răspuns: nu se poate da un răspuns precis: se poate, nu se poate. Depinde de tipurile de studii respective, dacă pot fi încadrate şi se poate demonstra acest lucru, la proiecte culturală. Deci au legătură cu dimensiunea culturală a profesiei.

[Andrei Fenyo]: Ok, am înţeles. Şi acuma: dintr-un studiu, vizavi de banii cheltuiţi în 2016 pe codul CAEN 412 care se referă la lucrări de construcţii a clădirilor, ar rezulta că în 2016 s-au cheltuit 6,5 miliarde euro. Asta înseamnă, la un 0,5%, 32,5 mil. euro. Cum se compară această sumă cu Timbrul de arhitectură încasat?

[Șerban Ţigănaş]: 0,5 ‰ (la mie), nu la sută (%).

[Andrei Fenyo]: 0,5 la mie.

[Șerban Ţigănaş]: E o mare diferenţă între „la mie” şi „la sută”.

[Andrei Fenyo]: Asta înseamnă 3,250 milioane.

[Șerban Ţigănaş]: Ştiu, înțeleg unde puneţi întrebarea. Deci: în România, colectarea Timbrului de arhitectură nu acoperă sută la sută...

[Andrei Fenyo]: Şi cine trebuie să urmărească acest lucru?

[Șerban Ţigănaş]: Autorităţile statului şi Ordinul arhitecţilor.

[Andrei Fenyo]: Mulţumesc.

[Șerban Ţigănaş]: Ordinul arhitecţilor întreprinde acţiuni foarte importante prin filiale, unele cu succes, în anumite filiale a existat succes remarcabil în domeniul colectării.

[Andrei Fenyo]: Am înţeles. Probabil că SIOAR-ul va ajuta inclusiv la acest lucru.

[Șerban Ţigănaş]: Credem că da. Mulţumesc mult.

[Andrei Fenyo]: Mulţumesc şi eu.

[Șerban Ţigănaş]: Ultimele 2 întrebări acolo, dacă se poate. Era doamna şi după aceea dumneavoastră, şi pe urmă putem să încheiem.

[Monica Lotreanu]: Da, mulţumesc. Am două întrebări pentru doamna vicepreşedinte Zahariade. Una: dacă poate explica de ce în materialul prezentat, relativ la concursuri, pentru perioada… până în decembrie 2014 s-au înregistrat la disfuncţiuni, proceduri neclare în materia concursului, şi cred că sunt îndreptăţită să pun această întrebare, de vreme ce eu am coordonat totuşi acest departament până în decembrie 2014; şi doi: de ce, dacă din 2015 a fost angajată colega noastră, arhitecta Mirona Crăciun, căreia, citez, „îi datorăm tot ce s-a făcut până acum la concursuri”, de ce s-a ajuns la o situaţie nemaiîntâlnită de mine nici în Europa măcar, ca un consultant pentru concursuri, care încheie un contract cu un beneficiar, să ajungă să dea în judecată, în solidar cu câştigătorul unui concurs, pentru că acesta nu doreşte... de ce s-a adus la acest litigiu care este de neîntâlnit, având în vedere că totuşi un consultant semnează un contract cu o autoritate achizitoare, ca să-i reprezinte interesele? Deci de ce s-a putut ajunge la un asemenea impas? Mulţumesc.

[Ana Maria Zahariade]: Monica, bănuiesc că te referi la MNIR? Eram curioasă, pentru că n-am înţeles formularea. Deci, primul lucru pe care trebuie să-l spun este că m-am referit la Mirona Crăciun căreia îi datorăm tot ce s-a făcut din 2015 până astăzi. Am spus că pe baza a tot ce s-a făcut în materie de concursuri din 2015 până astăzi. Şi am mai spus că exista o experienţă, ba mai mult decât atât, Mirona Crăciun a lucrat cu doamna Lotreanu, iar noi, în momentul în care am întrerupt contractul de colaborare cu fundaţia, pentru că voiam să internalizăm, am mulţumit prin scrisoare oficială doamnei Lotreanu şi am rugat-o să colaboreze în continuare cu noi pentru diverse concursuri. Şi sperăm ca această ocazie să se ivească.

În legătură cu concursul MNIR, povestea concursului MNIR – şi asta am vrut s-o spun – este legată exact de această presiune pe care trebuie s-o facem asupra autorităţilor, pentru ca ei să contracteze mai departe cu câştigătorul. Iar MNIR-ul a semnat prin regulament acest lucru. După care, din nişte motive oculte – că deja Ordinul nu mai ştie exact ce este în capul domnului director de la MNIR – din nişte motive oculte n-a mai vrut şi a făcut toţi paşii posibili ca să nu contracteze cu câştigătorii. De ce? Este foarte greu de spus şi nici nu mă bag în psihanaliza directorului de la MNIR. Dar a făcut tot ce a putut. Ori, în aceste condiţii, în momentul în care după nenumărate mizerii pe care le-a făcut firmei STARH, dar care nu erau treaba Ordinului, după nenumărate mizerii de acest tip a reuşit să găsească un motiv, putea să găsească oricare altul, de altfel care a fost infirmat de justiţie, ca să anuleze concursul. Pentru că el, probabil, vrea să contracteze altfel mai departe. Habar n-am. Dar tocmai de aceea Ordinul a considerat că pentru a salva instituţia concursului, pentru a-i da un prestigiu în faţa autorităţii publice, trebuie să recurgă la justiţie. Pentru că este un mod de a impune, într-un fel este o situaţie fără precedent de care sper tocmai să profităm în acest sens, în momentul acesta el, conform hotărârii judecătoreşti, trebuie să reia negocierile cu... deci, despre asta e vorba.

[Viorel Pleşca]: Bună ziua, Viorel Pleşca mă numesc, Bucureşti. Pornind de la micul exemplu cu gestionarea în cadrul finanţării cu Timbru de arhitectură, aş vrea să pun o întrebare vizavi de Ordinea de zi şi să cer o completare. În raportul de activitate OAR, perioada iulie 2014-2017, cred că ar fi trebuit incluse şi rapoartele bugetare. Doi: adoptarea prin vot a propunerii de modificare-organizare a aparatului organizatoric al Ordinului Arhitecţilor din România, care aş putea numi-o pe scurt: restructurare, nu se poate face din punct de vedere managerial fără prezentarea unui buget, a unei propuneri de buget, şi să vedem, începând cu Timbrul de arhitectură, cotizaţii şi modul în care au fost colectaţi banii şi cum se cheltuiesc banii. Aştept aceste completări, mulţumesc.

[Ana Maria Zahariade]: Dar astea nu le aşteptaţi de la mine, pentru că o să vă spună doamna Butică despre tot şi... mulţumesc frumos!

[Ștefan Ghenciulescu]:

Mai este pointerul pe undeva? Eu am un slide, aşa că voi fi foarte scurt, dar este, cred un aspect de care s-a discutat foarte mult în ultimele două luni. Ideea este aşa: când am ajuns în 2014 exista deja o identitate vizuală a OAR, exista un consilier de comunicare, dar erau o mulţime de alte probleme: două site-uri care funcţionau pentru aceeaşi organizaţie, o prezenţă destul de slabă în mediile online şi o nemulţumire generală legată de acest departament al comunicării. Ce am reuşit este, pe de o parte, ceea ce se vede poate mai puţin, se vede în documentele Ordinului, de a implementa această identitate vizuală pe materiale şi la toate departamentele, şi mai ales, lucru pe care l-am reuşit, chiar dacă nu este complet gata, este construirea acestor medii de comunicare, în sensul în care astăzi există un singur site al Ordinului, că este un site care creşte, al cărui număr de vizitatori creşte destul de spectaculos deşi este încă foarte departe de ce ne-am dorit; aveţi aici nişte date şi nu vreau să le repet. Există o prezenţă în social-media care este mult mai puternică decât înainte şi ea trebuie să crească. După care, cred că putem să spunem că din punct de vedere al transparentizării s-au făcut nişte progrese, deşi în acelaşi timp este cred lucrul care ni se reproşează cel mai tare. Există această secţiune de legislaţie de pe site, care din păcate nu a mai evoluat foarte mult în ultima vreme şi trebuie adusă la zi ceva mai departe, şi s-au făcut o mulţime de materiale, consultări şi alte lucruri în acest sens. Ce pot să spun ca nerealizare, cred că în continuare, dacă e să luăm din punct de vedere al legalităţii şi al regulamentelor, cred că în principiu neam făcut datoria întotdeauna. Deci nu cred că e, cel puţin din cunoştinţa mea, ceva care ar fi trebuit să fie pe site şi care să nu fi fost, apropo de ceea ce multă lume a discutat cu lipsa de comunicare. Cred însă că avem în continuare mari probleme de a face cunoscute aceste lucruri, ne-am dat seama în toate discuţiile aprinse din ultima vreme că erau lucruri care... cea mai deasă replică era: „vă rog, uitaţi-vă pe site” și asta înseamnă că lumea încă nu ştie. Există o problemă de comunicare cu filialele, aproape la fiecare şedinţă de Consiliul naţional la care am vorbit am făcut un apel de a ni se trimite lucruri dinspre filiale, de a afla despre ceea ce se întâmplă acolo; cu câteva excepţii acest lucru nu s-a întâmplat. Şi mai este problema că noi nu prea avem cum să ajungem direct la membri. În afară de site şi facebook, şi de newsletter, pe care trebuie lumea să se înscrie, noi nu avem adresele de email ale membrilor. De obicei comunicarea se face prin filiale, uneori comunicarea asta funcţionează excelent, alteori nu funcţionează deloc.

Lucrurile cele mai importante pe care trebuie să le mai facem le vedeţi jos; trei dintre ele ne-am angajat să le terminăm până la sfârşitul acestui an. Toate sunt în lucru, foarte avansate, toate urmează să fie implementate. O dată versiunea în engleză a site-ului, deci prezenţa exterioară. E vorba de lansarea secţiunii de conversaţii, deci un forum pentru membrii OAR pe site, şi elaborarea modelului pentru site-ul filialelor OAR, adică cedarea aceasta a platformei de bază, astfel încât filialele să-şi poată face propriul site cu o porţiune foarte mare care ţine de modelul general şi cu adaptare la specificul local, şi sigur, va trebui să existe această dezvoltare de secţiuni şi funcţionalităţi noi.

Unul din lucrurile care mă bucură, deşi nu am mai updatat această secţiune, este că la butonul – nu am pus aici – „caută un arhitect”, care este secţiunea de pe site care se adresează exclusiv potenţialilor noştri clienţi, sunt mai mult decât câteva sute de accesări, ceea ce ne face poate optimişti pentru comunicarea cu lumea care ar trebui să facă apel la noi. Vă mulţumesc!

[un domn din sală]: Pentru zona de... „secţiunea de conversaţii”, există supusă în dezbatere o formă de cum ar trebui să arate această secţiune?

[Ștefan Ghenciulescu]: Există o formă care mai are încă de rezolvat câteva bug-uri, de aceea, ideea mea era să fie implementată mai devreme. Dacă vreţi, putem s-o discutăm, ar fi poate un lucru bun. Putem s-o punem în discuţie.

[un domn din sală]: Da, s-o discutăm cumva...

[Ștefan Ghenciulescu]: cumva trebuie întâi s-o faci, ca s-o putem discuta, pentru că trebuie să ai ce prezenta ca să….

[un domn din sală]: Eu zic că o prezentare de genul ăsta, principială, se poate face.

[Ștefan Ghenciulescu]: Ok. E o idee bună.

[un domn din sală]: Mulţumesc.

[Horațiu Răcășan]: Am şi eu mai multe aspecte legate de comunicare. În primul trebuie să spunem: comunicarea nu este doar online, eu cred că până acum secţiunea de comunicare sau departamentul de comunicare al Ordinului arhitecţilor nu şi-a atins scopul, cu orice altceva decât site-ul, deci nici astăzi această meserie şi denumirea de arhitect nu este cunoscută pe o bună parte din teritoriul României. Bineînţeles că unii, arhitecţii ştiu ce înseamnă site sau aşa mai departe. Dar noi nu ne adresăm numai comunicării între membri şi conducere şi aşa mai departe. Trist este că suntem în 2017 şi Ordinul Arhitecţilor nu a reuşit să-şi promoveze ideile, principiile, valorile, în teritoriul României. Şi asta cred că ar fi trebuit s-o facă departamentul de comunicare. Eu personal şi alţi colegi în continuare ne izbim de necunoaşterea acestei meserii, a ceea ce trebuie să facă arhitectul la nivelul autorităţilor locale, la nivelul populaţiei şi în alte zone unde cred că noi ar fi trebuit să fim prezenţi.

Eu cred că Ordinul Arhitecţilor nu este prezent efectiv, nu este cunoscut, nu se ştie cu ce ne ocupăm noi, datorită faptului că nu ştim să comunicăm, sau că nu am reuşit să comunicăm. Eu cred că nu trebuie să ne focalizăm doar pe mediul online. România, cum ştim toţi, e formată din mai multe paliere. Nu este doar mediul academic, nu este doar mediul noi şi prietenii noştri care suntem toţi cu telefoane mobile performante. Încă o dată, atrag atenţia asupra acestui aspect: meseria aceasta nu este cunoscută aşa cum am vrea noi să fie, şi e vina noastră că nu ştim să comunicăm. Mulţumesc frumos!

[aplauze]

[Emil Stănescu]: Emil Stănescu, Muntenia Vest.

Rugăminte, apropo de comunicarea altfel decât online, într-adevăr de departamentul acesta ţine şi consider că toate publicaţiile care sunt admise prin concursurile şi toate concursurile care se fac ar fi foarte util şi foarte necesar să fie trimise... adică orice publicaţie să ajungă la fiecare filială. Deci finanţarea să se facă cu numărul filialelor, în primul rând, şi acele exemplare să ajungă la toate filialele din ţară. În felul acesta măcar între noi e bine să ştim.

[Ștefan Ghenciulescu]: Este o idee foarte bună. Sigur că trebuie prevăzut acest lucru în buget. Pare că e foarte puţin, dar dacă ne uităm la câte publicaţii se finanţează şi trimise tuturor e un capitol de buget care începe să fie...

[Emil Stănescu-din sală]: Nu tuturor arhitecţilor, ci numai filialelor. Şi e un pas.

[Ștefan Ghenciulescu]: Da, mi se pare o idee foarte bună.

Horaţiu, tu ai dreptate şi-mi asum acest lucru. Ce pot să spun este că odată trebuie să-ţi construieşti totuşi nişte instrumente care de bine de rău acum există, şi pe urmă mai există ceva la care m-am gândit foarte mult, mai ales în săptămânile şi în lunile astea, pentru că în general toată lumea dă vina pe comunicare. Eu cred până la urmă că comunicarea depinde de un conţinut şi că nu există cumva o lume în care totul este excelent sau se întâmplă nişte lucruri şi după aia ele se comunică mai mult sau mai puţin bine. Într-adevăr, comunicarea nu înseamnă doar că trimiți ceva sau pui ceva pe site. Comunicarea ţine în primul rând de o activitate. Şi eu cred, de exemplu, că proiectele de exemplu culturale ale Ordinului, care sunt unele foarte contestate şi lumea se întreabă „ce ne folosesc nouă lucrurile astea”, prezenţa, faptul că aperi o casă, faptul că te opui la nu ştiu ce, cred că aceste lucruri ne ridică cumva standing-ul și ne fac ca organizaţie – că lumea se întreabă „la ce sunt buni arhitecţii?” sau de cele mai multe ori, la orice porcărie care se întâmplă noi suntem făcuţi vinovaţi, ca şi cum nu ar exista clienţi, promotori, administrație, guvern şi aşa mai departe, eu cred că orice lucru bun care se întâmplă, orice anuală a unei filiale, în care se pune un model bun, lucrurile care le faceţi voi cu broşurile şi cu lucrul rural, şi toate aceste lucruri, eu cred că sunt parte a unei comunicări. Nu ţin poate de departamentul de comunicare, dar ţin de felul de a fi o prezenţă în această societate, şi în sfârşit, aş vrea să spun că eu cred de foarte multe ori că uneori există dezacorduri privind conţinutul unor lucruri, şi argumentul justificativ care se dă este „de fapt nu s-a comunicat, nu s-a aşa....”. Eu cred că uneori trebuie să ne asumăm că avem păreri uşor diferite. Deci cred că suntem încă foarte prost, dacă mă întrebi în acest sens, nu ştiu dacă lipsa unei culturi arhitecturale la nivelul elitelor societăţii, nu doar a întregii societăţi, poate fi compensată de activitatea unei organizaţii timp de 3 ani de zile. Eu fac acest lucru de vreo 18 ani şi nu ştiu câtă contribuţie efectivă a rămas din ea. Dar faptul că sunt probleme, ai foarte mare dreptate.

[Victoria Marinela Berza]: Am mai multe probleme. Aş începe, pentru că suntem la secţiunea de comunicare, cu o întrebare sau o recomandare, dacă-mi permiteţi: trebuie trecute cumva, făcut un studiu – deşi e un cuvânt antipatic ăsta, să facem iar un studiu – cu privire la probleme societăţii româneşti de a căror rezolvare depinde implicarea arhitecţilor. Ştim noi, arhitecţii, care sunt, să spunem, primele cinci probleme de interes general la nivelul societăţii româneşti, în care arhitecţii trebuie să se exprime şi să fie implicaţi în decizie? Şi trebuie să fim un pic mai prezenţi în toate formele de media. Deci sunt de acord cu ce a spus domnul arhitect mai devreme: comunicarea online implică să zicem 20% din populaţia activă, probabil. Asta e o problemă. Facem un dialog sau întâi vă spun păsurile mele?

[Ștefan Ghenciulescu]: Aş vrea întâi să vă rog să-ţi spuneţi şi numele.

[Victoria Marinela Berza]: Victoria Marinela Berza, filiala Bucureşti.

[Ștefan Ghenciulescu]:Şi după aceea de văzut, din ceea ce spuneţi, ce poate să rămână pentru discuţiile din partea a doua a zilei.

[Victoria Marinela Berza]: Dacă-mi permiteţi, în ghilimele, da?, poate fi o recomandare nu neapărat o întrebare, în a doua parte a zilei. Dar am acum, pentru acest moment al zilei, o întrebare: Ce relevanţă are votul acestei conferinţe, cu privire la materialele pregătite? Iar aici fac o paranteză. Am reţinut din raportul domnului Țigănaş că numărul arhitecţilor implicaţi în diverse consilii teritoriale ar fi de 272? Parcă da, nu? Care e procentul de reprezentare a arhitecţilor membri în organizaţia aceasta la scara României, procentul de reprezentare ca delegaţi cu drept de vot într-o conferinţă? Din total arhitecţi români, câţi au dreptul să fie delegaţi? Unul la 300. Deci total număr membri consilii teritoriale: 272. În sală aici suntem ceva peste 300. Deci probabil 80% dintre cei care vor vota sunt în consiliile acestea teritoriale, au pregătit materialele. Deci sunt de acord cu ele, din moment ce le-aţi dat drumul. Care-i problema? Vă spun imediat, lăsaţi-mă să termin. Deci între membrii consiliilor teritoriale, vă aşteptaţi ca cineva să se opună, prin vot, pentru adoptarea acestor materiale? Mă îndoiesc. Atunci diferenţa între, să zicem 80% membri consilii teritoriale, şi câţi suntem acum în sală, aproximativ 20%, să zicem, din câţi suntem în sală, presupunem că vor spune „nu”. Are vreo importanţă că ei spun „nu”? Care e relevanţa acestui vot, asta vă întreb. E clar ce am exprimat? Mulţumesc.

[Șerban Ţigănaş]: Şi eu vă mulţumesc.

În primul rând voi începe prin a spune că totul se petrece conform Regulamentului în vigoare. Deci prima relevanţă şi cea mai importantă este aceea de a respecta structura, modul de operare al acestei organizaţii, aşa cum ni l-a dat legea şi regulamentul.

În al doilea rând, trebuie să vă spun că aşa cum am afirmat la alocuţiunea mea de deschidere, organizaţia noastră nu este o organizaţie cu un grad mare de convergenţă. Avem opinii foarte diferite. Ceea ce este foarte bine, dar care trebuie să conducă la un mecanism prin care să luăm decizii. Pentru că în momentul în care aceste opinii sunt foarte diferite, ai nevoie totuşi de decizii de a progresa. Aceste decizii se iau pe bază de reprezentanţi. Asta este structura organizaţiei pe care o avem acum. Acuma evident că problema relevanţei este foarte importantă. Prezenţa dumneavoastră aici indică această preocupare, am menţionat-o la început. Este foarte clar că există opinii diferite, este motivul pentru care am lăsat acest calup de dezbateri la sfârşitul discuţiei, este motivul pentru care culegem aceste puncte de vedere şi suntem extrem de interesaţi de a avea o concluzie. Deci lucrurile sunt extrem de clare, nu? Avem o organizaţie de care nu suntem mulţumiţi. Nimeni, cred. Cred că aici o sută la sută acceptare a faptului că Ordinul Arhitecţilor din România ar trebui să-şi găsească o eficienţă mult mai mare. El nu şi-a găsit-o, iată: pe probleme de comunicare, pe probleme de colectare a Timbrului de arhitectură, pe probleme de folosire a Timbrului de arhitectură, pe probleme de generare a culturii achiziţiilor publice pe bază de calitate şi nu pe bază de alte elemente şi aşa mai departe. Pe probleme de legislaţie, aşa cum o să vedeţi în continuare. Chestiunea şi relevanţa discuţiei de astăzi este foarte clară, şi cu asta închei şi sper să vă fi răspuns la întrebare. Crearea unei infrastructuri prin care devenim mult mai responsabili. Există o serie întreagă de procese şi de proceduri care ne fac să ne asumăm responsabil poziţia în diverse funcţii, să urmărim şi să raportăm aceste lucruri şi performanţa să poată să fie observată şi măsurată pe parcursul evoluţiei noastre. Dacă avem această infrastructură funcţională probabil că toate aceste elemente care se transformă în ţinte pentru organizaţie pot să fie atinse mult mai bine. Mulţumesc.

[Tomnița Florescu]: Bună ziua, sunt Tomnița Florescu. Nu voiam să iau cuvântul, dar apropo de comunicare, vreau să vă spun următorul lucru: comunicarea înseamnă şi educaţie, la nivelul societăţii. Adică să ştie ce înseamnă urbanism, arhitectură, mediu înconjurător şi tot restul… şi ce face arhitectul. Ce vreau eu să vă spun este că, sigur pentru municipiul Bucureşti, am încercat cu o entitate de tipul De-a arhitectura, nişte arhitecţi foarte inimoşi care se ocupă de ceea ce înseamnă mediu, vorbesc în mediul şcolar, adică de la clasele mici până la liceu, şi având în subordine, monitorizare Proedus-ul, care înseamnă activităţi extracurriculare, şi în acelaşi timp Şcoala Populară de Arte, unde am dat drumul şi unei secţii de arhitectură, deci săpând şi informându-mă, am aflat că în ţările civilizate, cum este Franţa sau să zicem Statele Unite, există nişte entităţi, o structură arborescentă la nivelul statului, care se ocupă de aceste lucruri. Şi propun ca pentru Ordinul Arhitecţilor, dat fiindcă încercăm să facem asta cu ProEdus-ul şi cu Şcoala Populară de Arte, să intre în legătură cu noi, voiam să propun oricum dar nu aici, şi să facem această educaţie începând de pe băncile şcolii. Şi se poate. În Franţa funcţionează de peste 60 de ani, în Statele Unite de peste 40 de ani. Şi atunci, copiii or să înveţe de mici că există reguli, că există o istorie a locului, există un respect, există valori şi uite aşa. Sper că sunteţi de acord, vă mulţumesc.