Stimata Doamna Directoare
Yüklə 81,13 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- FEDERAŢIA CONFERINŢA ROMÂNĂ A SUPERIOARELOR MAJORE
DRUMUL NOSTRU SPRE UNITATEA CREŞTINILOR Comisia de Ecumenism Decembrie 2007 – NR. 27Rugăciune pentru Unitate Dumnezeule, Părinte ceresc, tu ne aduni pentru a implora darul Unităţii. Călăuzeşte-ne cu Duhul tău, pentru ca nu numai prin cuvinte, dar şi prin fapte şi prin viaţa noastră să dăm mărturie despre tine şi astfel să ajungem într-o zi să trăim toţi împreună în înţelegere şi pace. Părinte veşnic, uniţi în numele lui Isus, dă-ne siguranţa că, în ciuda tuturor lucrurilor, mortea nu va izbândi, că divergenţele noastre vor înceta, că nu ne vom lăsa învinşi de descurajare şi că, prin speranţă, vom ajunge la plinătatea vieţii, a dragostei şi a luminii pe care ai promis-o tuturor celor care te iubesc şi păzesc Cuvântul tău. Amin. (Din octava de rugăciune 2007) Când ne îndepărtăm de Dumnezeu, ne simţim în mod inexplicabil cumva mai departe de noi înşine şi ne privim ca pe nişte adevăraţi străini. … V. Ghica SIBIU 2007 MESAJUL PAPEI BENEDICT XVI LA ÎNCHEIEREA ADUNĂRII ECUMENICE În mesajul său, Sanctitatea Sa ne oferă mijloace concrete pentru a înainta pe drumul nostru către unitate: dialogul adevărului, întâlnirea fraternă şi rugăciunea. «...Două elemente trebuie să fie pentru noi o orientare în angajarea noastră: dialogul adevărului şi întâlnirea sub semnul fraternităţii. Ambele au nevoie de ecumenismul spiritual ca fundament. (…) Rugăciunea pentru unitate reprezintă drumul prin excelenţă spre ecumenism. Le permite creştinilor din Europa să privească cu ochi noi la Cristos şi la unitatea Bisericii sale. În afară de aceasta, îi face capabili să înfrunte cu curaj fie amintirile dureroase de care nu este lipsită istoria europeană, fie problemele sociale în era relativismului astăzi predominant. În orice perioadă, bărbaţi şi femei care practică permanent rugăciunea, din care fac parte numeroşii martori ai credinţei din toate confesiunile, au fost principalii constructori de reconciliere şi de unitate. Ei i-au inspirat pe creştinii despărţiţi să caute drumul reconcilierii şi al unităţii. Noi, creştinii, trebuie să fim conştienţi de misiunea care ne-a fost încredinţată, aceea de a transmite Europei şi lumii glasul celui care a spus: "Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii" (In 8,12). Este misiunea noastră de a face să strălucească lumina lui Cristos în faţa bărbaţilor şi femeilor de astăzi: nu propria noastră lumină, ci lumina lui Cristos. Aşadar, să-i cerem lui Dumnezeu unitatea şi pacea pentru europeni şi să ne dovedim pregătiţi să contribuim la un adevărat progres în Europa, în Orient şi în Occident. Sunt convins că întâlnirea de la Sibiu va oferi idei preţioase pentru a continua şi a intensifica vocaţia specifică a Europei, idei care apoi trebuie să ajute la construirea unui viitor mai bun pentru populaţia ei. Doresc celei de-a III-a Adunări Ecumenice Europene de la Sibiu să reuşească să creeze spaţii de întâlnire pentru unitate în diversitatea legitimă. Într-o atmosferă de încredere reciprocă şi având conştiinţa că rădăcinile noastre comune sunt mult mai profunde decât diviziunile noastre, va fi posibil să dispară o falsă autosuficienţă şi să se depăşească înstrăinarea, experimentând în mod spiritual fundamentul comun al credinţei noastre. Europa are nevoie de locuri de întâlnire şi de experienţe de unitate în credinţă conduse de Duhul Sfânt. Îl invoc pe Dumnezeu să facă, prin intermediul Duhului său, din Adunarea voastră de la Sibiu un asemenea loc ». Rolul religiei în viaţa publică este actualmente tema unei vaste dezbateri. Dacă considerăm că politica este indisociabilă de etică – şi este cazul meu – trebuie să ascultăm cu interes mesajul religiilor, într-un cadru instituţional atent la toate componentele societăţii. Manuel Barroso, preşedintele CE, la AEE 3, 2007 După ADUNAREA ECUMENICĂ EUROPEANĂ DE LA SIBIU (4-9 septembrie 2007) Deoarece călugării şi călugăriţele au fost printre cei mai activi la pregătirea Adunării Ecumenice Europene de la Sibiu, cred că este util să vă spun impresia pe care am avut-o când am participat la acest eveniment, important pentru Bisericile noastre din România şi pentru fiecare dintre noi. Înainte de toate aş vrea să menţionez un lucru, care nu are de a face cu adunarea – şi anume timpul ploios, care din păcate a contribuit, ţinând mulţi credincioşi departe de celebrări, de rugăciune şi de sărbătoare - care au fost deschise tuturor pentru ca acestea să facă din Adunare o unitate comună, chiar dacă utopică şi provizorie. Mă explic! Cei 2 200 de delegaţi ai Bisericilor din toate Ţările europene au trăit din plin aceste comune unităţi, utopice şi provizorii. Unitatea Comună, de fapt comunitatea de cinci zile, nu numai că s-a reunit în acelaşi loc – la Sibiu – ci s-a unit cu acelaşi cuget – unitatea vizibilă a tuturor ucenicilor lui Cristos – creştini proveniţi din 45 de ţări europene, şi cu delegaţii fraterne venite de departe, cum ar fi Australia. Aşadar, Adunarea a dat imaginea vizibilă a unei Europe unite, a celor peste 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, dar mai ales a membrilor din diferitele confesiuni care îl recunosc pe Cristos ca pe unicul nostru Mântuitor. Unitatea în rugăciune la Domnul pentru a converti inimile noastre, ne conduce pe toţi la deplina acceptare a voinţei sale: „ca toţi să fie una, aşa cum tu Tată eşti în mine şi eu în tine”; unitate în respectul reciproc, în a lua în seamă tradiţia celuilalt prin dialog, ca mijloc de sfinţire, chiar dacă este diferit de mijloacele pe care eu le folosesc în propria mea comunitate; unitate care împărtăşeşte neliniştea ucenicilor lui Cristos în faţa crescândei secularizări a continentului; unitate care ne face disponibili să urmăm drumul parcurs în diferitele ţări şi în diferitele comunităţi creştine, pentru a ajunge cu adevărat la unitatea vizibilă a tuturor „când şi cum Dumnezeu va voi”. Unitate utopică, adică a doua semnificaţie originală a cuvântului în afara locului, adică în afara locului nostru obişnuit de rugăciune, de celebrare şi de activitate în propria noastră ţară. Condiţia de pelerin pe drumul spre unitatea tuturor creştinilor, a tuturor participanţilor la Adunare, a fost favorabilă făcându-ne să renunţăm la prejudecăţile noastre confesionale pentru a ne deschide faţă de ceilalţi, pentru a ne lăsa surprinşi de bogăţiile pe care alţii le posedă de la Cristos, pentru fidelitatea faţă de Cristos. Această utopie trecătoare ne conduce la esenţialul mesajului lui Cristos, pentru că oricare persoană care intervenea în diferitele momente ale discuţiilor, în rugăciuni sau în celebrări, era conştientă că în acel moment i-a provocat pe alţii să caute unitatea. Unitate dar provizorie, căci Adunarea de la Sibiu a durat cinci zile, şi totuşi a lăsat în toţi participanţii urme care vor fi apoi puse în folosul propriei comunităţi ecleziale locale de care aparţinem. Acesta este primul dar – şi poate cel mai important – al acestui eveniment: de a crea în participanţi o atitudine nouă în ce priveşte ecumenismul. Eu personal – după cum au observat şi alţi participanţi care au venit din ţările europene – aş fi sperat la o mai mare prezenţă vizibilă în forumul de după amiază, la discuţiile deschise, la grupurile de împărtăşire, chiar şi la celebrările festive, a fraţilor şi surorilor din Biserica Ortodoxă, fiind vorba de o ţară majoritar ortodoxă. Rămâne deci ca impulsul ecumenic de la Sibiu pentru continentul nostru să aibă efecte sigure şi la noi în România. Închei aceste gânduri folosind unele cuvinte din Mesajul final al Adunării, care sunt semnificative mai ales pentru cei care trăiesc o viaţă consacrată, „Lumina lui Cristos în Biserică”: „Spiritualitatea noastră creştină este o comoară preţioasă: când e deschisă (această comoară), îşi arată feluritele sale bogăţii şi ne deschide inimile către frumuseţea chipului lui Cristos şi puterea rugăciunii.” Această constatare a Adunării pare să fie pentru noi călugăriţele şi călugării un stimulent de a da dimensiunii ecumenice din activităţile noastre apostolice fundamentul de neînlocuit al contemplării noastre, al dialogului nostru cu Cristos în rugăciune, al îndatoririlor pe care le avem prin consacrarea noastră, de a dedica timp, energie şi dragoste acestui dialog, pentru că, aşa cum spune acelaşi mesaj: „Numai dacă suntem mai aproape de Domnul nostru Isus Cristos putem să fim mai aproape unii faţă de alţii şi să experimentăm o adevărată kinonia.” Aşa să fie pentru fiecare dintre voi, pentru fiecare dintre comunităţile noastre religioase, pentru parohiile şi pentru diecezele din România şi din întreaga Europă ! 9 noiembrie 2007 + Jean-Claude Périsset Nunţiu Apostolic Într-o societate europeană marcată de un fenomen adânc de secularizare şi în care ideologia consumistă riscă să uite că „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”, trebuie să dăm împreună mărturia despre dimensiunea transcendentă şi sacră a fiecărei persoane umane, despre importanţa soldarităţii şi despre destinaţia universală a bunurilor. Cardinalul PICARD în discursul de primire a S.S. Alexis II la Parlamentul European - Strasbourg. GÂNDURI ALE PARTICIPANŢILOR LA A III-A ADUNARE ECUMENICĂ – SIBIU 2007 - Cardinalul Walter Kasper, Preşedintele Consiliului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor: ---------------------------------------------------------------------------------------------- « Deşi avem acest fundament comun, Isus Cristos, trăim în Biserici diferite. Facem acest lucru contrar dorinţei şi poruncii lui Isus Cristos. Din această cauză nu trebuie să considerăm diferenţele dintre noi ca fiind evidente şi nici să ne obişnuim cu ele sau să le amplificăm. Ele sunt contrare voinţei lui Dumnezeu şi astfel expresie a păcatului; ele sunt eşecul misiunii noastre istorice, anume că lumina ar trebui să mărturisească pe Isus tuturor oamenilor şi să pledeze pentru unitatea şi pacea între oameni. Prin diferenţele dintre noi am întunecat lumina lui Isus Cristos în ochii multor oameni şi care privesc faptele sale cu îndoială. Ce e de făcut? Un ecumenism creştin blând şi care vrea să fie doar amabil cu noi nu ne ajută cu nimic în viitor; ne ajută doar dialogul în adevăr şi caritate. Permiteţi-mi, deci, ca după această analiză să spun câteva cuvinte şi despre terapie. Vina acestei mari dureri care a apărut din cauza diferenţelor dintre noi nu trebuie căutată mereu doar la alţii. Toate comisiile istoricilor care au ţinut conferinţe în ultimii ani au arătat că recunoaşterea vinei doar de către o singură parte nu este de ajuns în majoritatea cazurilor dovedite istoric; vina e a ambelor părţi. Acest lucru ar trebui să îl recunoaştem sincer şi apoi să cerem iertare lui Dumnezeu şi fraţilor noştri. Doar o judecată curată ne dă posibilitatea unui nou început. Nu există progres în ecumenismul creştin fără convertire şi fără pocăinţă. Mitropolitul Kiril de Smolensk şi Kaliningrad, preşedinte al Departamentului pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei: ----------------------------------------------------------------------------- «Desigur, noi credem într-un singur Dumnezeu şi în Sfânta Treime, dar nu este de ajuns... Cred că trebuie să avem o bază morală comună foarte puternică pentru a continua pelerinajul nostru ecumenic. Pentru mine va fi foarte dificil să accept declaraţia comună despre atitudinea creştinilor faţă de problemele modernităţii, dacă noi, în calitate de creştini, nu avem aceeaşi percepţie asupra valorilor morale». «Nimeni nu a vorbit de păcate şi despre percepţia creştină asupra păcatului. Ideea de păcat, improprie pentru o filozofie liberală şi pentru o teorie politică liberală, este crucială pentru creştinism. Aş vrea să sugerez să discutăm în contextul acestei adunări sau să introducem pe agenda reuniunilor ecumenice viitoare, discuţii oneste despre valorile morale comune şi despre mesajul ecumenic al creştinătăţii către lumea modernă».
Deci aceste prejudecăţi trebuie să dispară şi încet încet dispar, graţie cunoaşterii şi contactelor personale. De fapt, în acele oraşe sau insule unde coexistăm ortodocşi şi catolici, şi deci ne cunoaştem, pot spune că prejudecăţile au dispărut, fie de o parte fie de cealaltă. O altă cale ce trebuie parcursă este apoi purificarea structurilor atât în Biserica Catolică cât şi în Biserica Ortodoxă. În practică ecleziologia suferă. Există structuri care ar trebui corectate. Ambele Biserici trebuie să parcurgem acest drum de convertire, care nu trebuie înţeles ca o căinţă pentru un păcat sau pentru un rău comis, ci în sensul evanghelic, în care cuvântul "metanoia" înseamnă "a schimba mentalitatea, spiritul". Aşadar, schimbând spiritul se vor schimba multe lucruri».
Î În răspunsurile date reporterului Remus Rădulescu, cel de-al şaselea Patriarh al României vorbeşte despre cea mai mare provocare a Bisericii din zilele noastre, despre relaţia cu lumea politică şi exprimă modul său de a vedea ecumenismul.
Iar din perspectiva angajării noastre în mişcarea ecumenică, Biserica Ortodoxă Română nu este singură. În această privinţă au fost multe hotărâri panortodoxe care recomandau dialogul şi coope-rarea. Astfel, chiar dacă Biserica Rusă şi Biserica Greacă uneori par a fi mai reticente, sunt şi ele angajate în mod oficial în dialogurile ecumenice internaţionale, împreună cu Patriarhia Ecumenică. Important este nu faptul de a fi ecumenic sau deschis, ci în ce măsură folosim dialogul şi coope-rarea pentru a pune în evidenţă valorile Ortodoxiei. Dacă noi folosim ecumenismul ca o şansă de a face cunoscută Ortodoxia, este benefic. Dacă ne pierdem însă identitatea, dacă ne dizolvăm atunci când dialogăm, desigur că acesta poate fi un pericol. De aceea, un ecumenism autentic în favoarea orto-docşilor poate să-l facă numai acela care e bine pregătit, care cunoaşte valorile perene ale Ortodoxiei şi, în acelaşi timp, cunoaşte şi care sunt punctele comune sau punctele divergente cu alte confesiuni. Astăzi, în faţa societăţii secularizate, creştinii nu au credibilitate când se ceartă între ei. Ei au mai multă credibilitate în faţa lumii secularizate când dialoghează şi când cooperează unii cu alţii, cooperează în domeniul social, în faţa suferinţei, în faţa sărăciei. Aşadar, trebuie să vedem această deschidere ecumenică a românilor nu ca pe o simplă modă, ci ca pe un mod de a convieţui civilizat, ca pe un efort de a trece de la ceartă la dialog şi de la confruntare la cooperare. Când relativizăm credinţa şi morala creştină, atunci ecumenismul nu este în favoarea noastră. Dar când afirmăm valorile profunde ale Ortodoxiei, atunci credem că trebuie să o facem prin dialog, nu prin ceartă sau prin agresivitate. O Ortodoxie agresivă nu este atrăgătoare pentru nimeni. Nici una laxă, care s-ar dizolva într-un dialog superficial, fără discernământ critic.
Avem nevoie de întruniri periodice, cu regularitate, între Bisericile Ortodoxe autocefale. Şi acest lucru l-am spus de faţă cu Sfântul Sinod şi în numele Sfântului Sinod, cu doi ani în urmă, în prezenţa Patriarhului ecumenic, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, care a apreciat foarte mult această propunere. Însă deocamdată e greu de realizat o regularitate a întrunirilor panortodoxe. De ce Sfintele Canoane cer ca Episcopii dintr-o ţară, dintr-o Biserică locală să se întrunească cel puţin de două ori pe an, primăvara şi toamna? Pentru că sinodalitatea presupune şi întruniri periodice. Dar la nivel panortodox, adică universal, noi nu mai avem această practică a întâlnirilor periodice, cel puţin la trei ani odată. Cred că Bisericile Ortodoxe naţionale au o valoare deosebită, pentru că se identifică, în general, cu misiunea la un popor care a fost creştinat. Totuşi, să nu uităm că în Crez noi mărturisim Biserica "Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească". Noi nu credem într-o Biserică autocefală, ci în Biserica sobornicească, adică Ortodoxia în ansamblul ei. Iar din acest punct de vedere e foarte necesar nu doar dialogul nostru cu alte confesiuni, ci, în primul rând, un dialog mai intens şi o cooperare mai strânsă între Bisericile Ortodoxe surori.
În zilele care au precedat acest mare moment de har am înălţat rugăciuni către Domnul împreună cu credincioşii Bisericii Ortodoxe, iar acum cu adâncă umilinţă şi recunoştinţă îi mulţumim. Totodată continuăm să-l rugăm pe Domnul, în speranţa că drumul de cunoaştere, de iubire frăţească şi de colaborare cu Biserica Catolică pe care l-aţi început în trecut va continua, ca un răspuns concret la repetata rugăciune pe care Domnul nostru Isus Cristos a adresat-o Tatălui „ca toţi să fie una, după cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”. Împreună cu toate călugăriţele catolice din România, cerem, Preafericirea Voastră, binecuvântare de la Domnul pentru înalta misiune pe care Bunul Dumnezeu V-a încredinţat-o, urându-Vă sănătate şi la mulţi ani! Comisia ecumenică C.R.S.M. Cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, singurii care ştiu ceva cu adevărat sunt cei ce iubesc. (V. Ghica) Biografia noului Patriarh
misiunii sublime a preoţiei se va ajunge la îndepărtarea poporului credincios de Biserică."
Responsabilităţi 1980-1988 - Lector la Institutul Ecumenic din Bossey, Geneva (Elveţia) şi profesor asociat la Geneva şi Fribourg în Elveţia; 1988 - Consilier Patriarhal, Director al Sectorului "Teologie Contemporană şi Dialog Ecumenic"; Conferenţiar la Catedra de Misiune Creştină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti; 1990 (martie) - ales şi hirotonit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei; 1990 (iunie): ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei; 1992 - Profesor de Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din cadrul Universităţii "Al. I. Cuza" - Iaşi; Preşedinte al Comisiei Sinodale Naţionale pentru Educaţia Religioasã (Bucureşti); Preşedinte al Comisiei Teologice şi Liturgice a Sfântului Sinod al B.O.R.; Membru de onoare al al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (Bucureşti); Membru al Comitetului Executiv şi Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Geneva, 1991 - 1998); 1997 - Membru al Prezidiului şi Comitetului Central al Conferinţei Bisericilor Europene; Vicepreşedinte al celei de-a II-a Adunări Generale a Conferinţei Bisericilor Europene (Graz, 1997); 2000 - Membru titular al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase de la Bruxelles. Prelucrare de Sr. Felicia Ghiorghieş, O.A. FEDERAŢIA CONFERINŢA ROMÂNĂ A SUPERIOARELOR MAJORE400246-CLUJ NAPOCA, str. Maramureşului nr. 23, Telefax: 0040-264-435096, e-mail: secretariat@fcrsm.roEXPERIENŢE DEOSEBITE MĂRTURIE
Ajunşi în Dealul Mitropoliei realizăm imposibilitatea de a ne apropia. Era ajunul înmormântării PF Teoctist – Patriarhul BOR, seara priveghiului solemn. O mare mulţime de credincioşi aştepta în linişte şi rugăciune ore întregi pentru a se apropia de catafalcul răposatului Patriarh. Ne luasem gândul de a intra. Prietenii mei erau fascinaţi de ceea ce vedeau. Pe de o parte, o mare desfăşurare a forţelor de ordine şi de mass-media, pe de altă parte, mulţimea sobră care avansa în linişte, cu flori şi icoane. Resemnaţi că nu pot intra, dar şi fotografi pasionaţi, Francezii surprindeau chipurile vioaie sau brăzdate de vârstă ale românilor mai tineri sau mai vârstnici. Ei au remarcat că pentru preoţii, călugării şi călugăriţele ortodocşi era o intrare specială. Tot ei au avut ideea ca să procedez şi eu la fel. Eu am obiectat spunând „dar eu sunt catolică”. La insistenţele lor mi-am spus că „încercarea moarte n-are”. M-am prezentat la primul filtru al jandarmeriei: „Sunt călugăriţă catolică şi aş dori, cu permisiunea d-voastră, să intru la priveghi”. Am fost legitimată şi mi s-a permis să trec. Surpriză şi bucurie. Trecând treptat de toate posturile de control m-am „ataşat” de o delegaţie internaţională de prelaţi care tocmai sosea. Ajunsă în faţa bisericii patriahale, nu mică mi-a fost mirarea să văd tot soborul de mitropoliţi, delegaţii ale diverselor Patriarhii de peste hotare şi o mulţime de cameramani şi jurnalişti ai diferitelor televiziuni. Am încercat să mă strecor cât mai neobservată; misiune imposibilă.
În ecoul cântului de rugă, am coborât Dealul Mitropoliei cu sentimentul de a fi îndeplinit o misiune. Am fost acolo unde trebuia, atunci când trebuia. Am fost confirmată în vocaţia mea ecumenică. Sr. Felicia Ghiorghieş, O.A. Unele flori cresc numai acolo unde au căzut lacrimi. CRSM PE DRUMUL UNITĂŢII Pentru o pregătire concretă a persoa-nelor consacrate pentru Adunarea ecumenică de la Sibiu din septembrie, Consiliul FCRSM a propus Comisiei de Ecumenism să organizeze o zi de formare ecumenică şi o zi de pelerinaj ecumenic la Sibiu.
Programul acestei zile a cuprins: dimineaţa – Conferinţa părintelui diacon Daniel Avram, care a abordat Istoricul ecumenismului, cauzele dificultăţilor actuale în relaţiile cu ortodocşii şi fundamentul teologic al unităţii creştinilor. Reacţiile celor prezenţi s-au manifestat prin discuţii interesante la care au participat surorile, prezente în număr de aproximativ cincizeci, părinţii iezuiţi şi un grup de persoane din Asociaţia AGRU. După amiază, formarea a continuat cu conferinţa părintelui Celeste, asumpţionist, despre Persoana consacrată şi ecumenismul. Apoi, sora Felicia Gheorghieş a prezentat Ecumenismul în România, ce s-a făcut până acum şi ce nevoi ar fi pentru viitor, subliniind că ecumenismul este însăşi misiunea vieţii consacrate. Ziua s-a încheiat cu o oră de rugăciune pentru unitate.
A fost o zi însorită care a descurs frumos, intr-o atmosferă fraternă, cu cântece, rugăciuni, convorbiri şi explicatii istorice interesante despre regiunea prin care treceam. La Sibiu am vizitat principalele biserici ale diverselor culte religioase localizate în Centrul oraşului sau în apropiere. La început, ne-am oprit la Biserica Romano-Catolică, unde a avut loc prima rugăciune. La sfârşit, ne-am întreţinut cordial cu părintele Oscar. Apoi, am coborât la Biserica greco-catolică care a păstrat numele „ursulinelor”, fiindcă aparţinea Surorilor ursuline. În această Biserică am ascultat ultimele acorduri ale Sfintei Liturghii. Răspunsurile au fost intonate de celebrul cor de copii „Allegretto”. Am fost primiţi cu deosebită căldură de către părintele protopop Ioan, şi de către tânărul părinte Călin, care ne-a prezentat istoricul Bisericii, iar apoi ne-a însoţit pe tot parcursul pelerinajului până la sfârşit. După masa de prânz, am mers la Catedrala Metropolitană Ortodoxă, unde surorile de rit bizantin au intonat imnul axion: Cuvine-se cu adevărat. Apoi, am vizitat Biserica Evanghelică, unde am avut un moment de rugăciune. Ziua s-a încheiat cu vizitarea Pieţii mari extraordinar de frumoasă şi a altor locuri istorice din Sibiu, care este în acest an demnă Capitală culturală a Europei împreună cu Marele Ducat de Luxembourg. Ne-am oprit un moment în faţa locului unde se va desfăşura Adunarea Ecumenică Europeană, purtându-i în gând pe cei 2 500 delegaţi din toate ţările şi confesiunile creştine, care se vor întâlni în acest oraş, cu o mare speranţă a reînnoirii şi a unităţii în Europa : „Lumina lui Cristos îi luminează pe toţi oamenii.” Dorim să menţionăm aportul preţios al d-nei profesoare Rodica Isac din Sibiu, care, cu soţul ei, a fost ghidul nostru şi a contribuit la reuşita acestui pelerinaj. Surorile s-au întors acasă îmbogăţite si mulţumite de această experienţă Sr. Cruciţa Lupa, CMD EVENIMENTE ECUMENICE În perioada 16-19 sept. a.c. s-a desfăşurat în insula Tinos din Grecia, al X-lea Simpozion intercreştin, organizat de Institutul Franciscan de Spiritualitate al Universităţii Pontificale Anto-nianum şi de Facultatea de Teologie a Universităţii Aristotel din Tesalonic. Această iniţiativă între cele două facultăţi teologice se desfăşoară odată la doi ani, în mod alternativ, gazde fiind odată Biserica Ortodoxă, altă dată Biserica Catolică. Are drept scop căutarea perseverentă a patrimoniului comun de credinţă şi tradiţie între catolici şi ortodocşi. Tema simpozionului a fost „Sf. Ioan Crisostom punte între Orient şi Occident”. Redăm în continuare un fragment din mesajul Sf. Părinte Papa cu această ocazie: „... Cooperarea ecumenică în mediul universitar menţine vie aspiraţia spre mult dorita comuniune între toţi creştinii. Cu privire la ea, Conciliul Ecumenic Vatican II întrezărise în acest domeniu posibilitatea de a implica întregul Popor al lui Dumnezeu în căutarea deplinei unităţi. „De fapt, de formarea preoţilor depinde în cel mai înalt grad Biserica formarea spirituală a credincioşilor şi a persoanelor consacrate” (UR). Tema simpozionului, propusă în cel de-al XVI-lea centenar de la moarte, în 14 sept. 407, oferă ocazia de a comemora un ilustru Părinte al Bisericii, venerat atât în Orient cât şi în Occident; un curajos, luminat şi credincios predicator al Cuvântului lui Dumnezeu, pe care şi-a pus temelia acţiunii sale pastorale. ...Pentru curajul şi fidelitatea mărturiei sale evanghelice a suferit persecuţia şi exilul. După complexe evenimente istorice, „de la 1 mai 1626 corpul său se odihneşte în Basilica Sf. Petru, iar pe 27 noiembrie 2004 veneratul meu predecesor Ioan Paul II a dăruit o parte din relicvie Sanctităţii Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I şi, în acest mod, atât în Bazilica Vaticană cât şi în Biserica Sf. Gheorghe din Fanar este acum venerat acest mare Părinte al Bisericii. Reflecţia Simpozionului vostru, ce va aborda o tematică relativă la Sf. Ioan Crisostom şi comuniunea cu Biserica din Occident analizând şi câteva problematici actuale, va contribui la susţinerea şi întărirea comuniunii adevărate, chiar dacă imperfectă, existentă între catolici şi ortodocşi, astfel încât să se poată ajunge la acea plinătate, ce ne va permite să concelebrăm într-o zi unica Euharistie. Tocmai la acea zi binecuvântată privim cu toţii cu speranţă dând viaţă unor iniţiative precum aceasta. (L’Osservatore Romano - 21.09.2007)
Sr. Cruciţa Lupa, CMD – Sighetu Marmaţiei Sr. Felicia Ghiorghieş, OA - Bucureşti Sr. Marie-Anne Mathieu, SDC - Bucureşti Sr. Magdalena Hârbu, SVP - Bucureşti Sr. Monica Dogaru, SIR – Slănic Moldova Yüklə 81,13 Kb. Dostları ilə paylaş:
|
nalt Preasfinţia Sa Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost ales pe data de 12. 09. 2007 Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Conform datelor publicate pe situl Patriarhiei vă prezentăm câteva aspecte biografice şi un fragment din primul interviu acordat pentru Radio România Actualităţi.