Un colos de 15,5 milioane mc de steril şi 80 de metri înălţime ameninţă să o ia la vale
Ieri, la Palatul Administrativ, s-a ţinut şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prilej cu care a fost analizat stadiul lucrărilor şi nivelul de stabilitate al haldei de steril de pe iazul Tărnicioara, din comuna Ostra. Intrunirea survine fenomenului din comuna vâlceană Alunu, unde, în urma ploilor abundente, alunecările de steril au înghiţit peste 20 ha de teren şi au ras de pe faţa pământului şase gospodării. Potrivit unei informări mai putin recente a Agenţiei pentru Protecţia Mediului, în cazul unei avarii catastrofale la iazul de decantare Tărnicioara, de suferit ar avea în jur de 120 de gospodării şi operatori economici, la toate acestea adăugându-se infrastructura de transport, reţelele de energie electrică, precum şi alimentarea cu apă potabilă a populaţiei.
Direcţia Silvică ameninţă cu plângeri penale, iar constructorii nu mai lucrează în fondul forestier
Gabriel Sabin, de la Conversmin Suceava, a precizat că iazul Tărnicioara a avut o activitate istorică de extragere şi exploatare a minereurilor polimetalice, iar după încetarea acesteia s-a trecut la lucrări de conservare, stabilizare şi ecologizare. Intervenţiile au demarat în anul 2008, în timp ivindu-se şi necesitatea unora lucrări suplimentare de securizare, impuse de blocarea celor două canale. După calamităţile din 2012, a fost întocmit un proiect de remediere a deficienţelor, însă acesta s-a împotmolit la predarea amplasamentului către constructor, „întrucât s-a intrat într-un conflict legat de o suprafaţă proprietate a Regiei Naţionale a Pădurilor". Ion Stamin Purcaru, directorul de producţie al Conversmin Bucureşti, a reclamat lipsa de finanţare, susţinând că de la 140 mili oane de lei alocaţi în anii de început ai investiţiei, în 2017 s-a ajuns la 39 de milioane de lei. „Partea de punere în siguranţă este realizată, dar dacă nu se execută şi celelalte lucrări, inclusiv pe pârâul Scăldători, în sensul de a face ecologizarea şi a asigura monitoringul, siguranţa care există astăzi se şubrezeşte. Avem de făcut proiectul tehnic, însă de un an şi jumătate există probleme cu amenajamentele silvice. Ameninţările sunt de natură penală, iar constructorii evită să mai intre la lucrări" a precizat Ion Stamin Purcaru.
Oamenii sunt foarte îngrijoraţi, având gospodăriile la doar câteva sute de metri
In cadrul şedinţei, ISU a prezentat situaţia alunecărilor din judeţul Vâlcea, unde, în ciuda măsurilor luate, sterilul înaintează, mai multe familii au fost evacuate, în timp ce un drum judeţean este blocat. Prefectul Mirela Adomnicăi a remarcat că în cazul în care un eveniment similar s-ar produce în judeţul Suceava, consecinţele ar fi cu mult mai grave. „Situaţia de la Vâlcea, în comparaţie cu ce avem noi la Tărnicioara, pe o scară de la 1 la 10, este la nivel 1. Ferească Dumnezeu să se întâmple şi la noi" a punctat Mirela Adomnicăi.
Primarul de la Ostra, Ioan Oros, a evidenţiat că pe „un iaz de genul acesta, dacă porneşte la vale, nu-l mai opreşte nimeni, nici Dumnezeu". „Este al treilea iaz ca mărime din Europa, iar oamenii sunt foarte îngrijoraţi, pentru că au casele la doar câteva sute de metri" a spus edilul-şef de la Ostra. Ion Oros a menţionat că, din 2012, lucrurile se tot tergiversează, el întrebându-se retoric dacă „Romsilva nu este tot în România?", în condiţiile în care în Ostra vara este foarte scurtă şi nu lasă timp prea mult intervenţiilor efective. Mirela Adomnicăi a remarcat că „bugetul este alocat", iar executantul estimează că lucrările de stabilizare a haldei de steril pot dura cel mult 60 de zile, iar odată cu acestea locuitorii din comuna Ostra s-ar putea simţi în siguranţă.
„La o viitură, ultima protecţie care există poate fi distrusă de tot" susţin responsabili ai constructorului
Ovidiu Moraru, reprezentantul Direcţiei Silvice, a pus în vedere că, la o întrunire anterioară a factorilor responsabili, s-a propus identificarea şi delimitarea suprafeţelor forestiere care pot fi ocupate temporar, până la 30 de zile, cu lucrări, însă „până acum nu s-a primit nicio situaţie". Mihai Găşpărel, şeful Gărzii Forestiere Suceava, a precizat că, printr-o notă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, prin care se certifică urgenţa lucrărilor, există posibilitatea demarării lucrărilor. Decizia este însă valabilă doar pentru 30 de zile, interval în care trebuie întocmită documentaţia pentru scoaterea terenului cu pricina din fondul forestier.
Reprezentatul constructorului „Casa Design" a pus în vedere că „în cazul unei ploi masive, riscurile cresc de la zi la zi". „La o viitură, ultima protecţie care există poate fi distrusă de tot. Atunci, vom ajunge în situaţia din 2012, când alarmată va fi toată zona de nord a Moldovei, chiar şi la nivel naţional" a spus oficialul „Casa Design".
„Faptul că am pus un pic de iarbă nu însemnă că iazul este stabilizat" a spus Anca Ionce, specialist APM
Anca Ionce, specialist în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), spune că „greblele" din amonte, de pe iazul Tărnicioara, se blochează în permanenţă, pentru că nu
există personal care să le supravegheze în permanenţă şi să le decolmateze.
„Oricum, iazul, aşa cum este, nu va putea rămâne în siguranţă în viitor. Chiar şi acum putem vorbi despre o «funcţionare» a iazului. Chiar dacă este închis, faptul că ami pus un pic de iarbă nu însemnă că iazul este stabilizat" a spus Anca Ionce, menţionând că trebuie reactualizate nivelurile de atenţionare, care pot avertiza din timp. In final, prefectul Mirela Adomnicăi a precizat că, în acest context de urgenţă, se încearcă găsirea unei soluţii de compromis, care să permită executarea unor lucrări care trebuiau făcute încă din urmă cu 5 ani.
Sterilul ameninţă localităţile Ostra, Stulpicani, Gemenea si Frasin
De precizat este că, în perioada 23-26 iulie 2008, ca urmare a blocării cu aluviuni a intrării în galeria de sub-traversare, în amonte de barajul Scăldători s-a adunat un volum de circa 100.000 mc de apă. Dacă ploile ar fi continuat, apele puteau trece peste baraj şi antrena sterilul pe infrastructura rutieră din preajmă şi în perimetrul locuit. Fenomenul a fost deosebit de periculos, sterilul ameninţând localităţile Ostra, Stulpicani, Gemenea şi Frasin. De asemenea, în iunie 2006, viitura de pe pârâul Scăldători a adus cu sine cantităţi considerabile de masă lemnoasă, pietriş şi material sedimentar, acestea blocând grătarul deversor şi sonda inversă. In asemenea circumstanţe, exista pericolul inundării plajei de steril, ruperii digului, alunecării materialului depus şi invadării obiectivelor învecinate.
Suprafaţa iazului de decantare Valea Tărnicioarei este de 28,5 ha, volumul de steril de 80 de metri înălţime fiind de nu mai puţin de 15,5 milioane mc. In cazul unei avarii catastrofale la iazul de decantare Tărnicioara, de suferit ar avea 120 de gospodării şi operatori economici, la toate acestea adăugându-se infrastructura de transport, reţelele de energie electrică, precum şi alimentarea cu apă potabilă a populaţiei. Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava a emis acordul de mediu nr. 3/12.09.2007 pentru „închiderea şi ecologizarea carierei Ostra", în care sunt prinse şi lucrările de reabilitare ecologică a iazurilor de decantare Poarta Veche, Ostra şi Tărnicioara. Ecologizarea iazului de decantare Valea Străjii era prevăzută prin proiectul tehnic de închidere şi ecologizare a perimetrului Leşu Ursului, inclusiv a Uzinei de preparare Tarniţa, potrivit acordul de mediu nr. 2/ 17.04.2008. Cea mai mare parte a sterilului provenit de la flotaţia de minereuri neferoase a fost depus pe iazul de decantare Valea Tărnicioarei. /Crai Nou (Suceava)
Dostları ilə paylaş: |