Str. Edgar Quinet nr. 6, sector 1, cod 010018, Bucureşti, România


ALUNECARE DE TEREN LA ROȘIA DE AMARADIA: DOUĂ SATE AR PUTEA RĂMÂNE IZOLATE



Yüklə 132,93 Kb.
səhifə8/9
tarix17.03.2018
ölçüsü132,93 Kb.
#45642
1   2   3   4   5   6   7   8   9

ALUNECARE DE TEREN LA ROȘIA DE AMARADIA: DOUĂ SATE AR PUTEA RĂMÂNE IZOLATE


Ploile abundente din ultima perioadă au accelerat alunecările de teren din zona comunei Roșia de Amaradia, iar Drumul Județean 675 C s-a surpat și mai mult. Din primăvara acestui an, circulația pe tronsonul dintre Seciurile și Roșia de Amaradia se făcea pe o singură bandă, fiind foarte posibil ca în curând drumul să se surpe în totalitate. Ultima alunecare de teren de la Roșia de Amaradia a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, când, după ploi abundente, pământul care mai era sub banda DJ 675 C, pe care nu se mai circulă, a fugit de tot. Liviu Cotojman, edilul de la Roșia de Amaradia, a declarat că drumul a rămas în aer, fiind foarte posibil ca, în curând, în cazul în care nu se opresc precipitațiile, și banda pe care se circulă să se surpe. „Azi-noapte s-a prăbușit pământul de sub banda DJ 675 C, care a alunecat inițial în primăvară. Suntem în aer aproape cu acest drum. Din primăvară se circulă pe DJ 675 C pe o singură bandă, acum a fost nevoie să mutăm panourile mai spre banda pe care se circulă. Este periculos în zonă, acesta este adevărul. Am tot umblat pe la Consiliul Județean și le-am cerut sprijinul, dar nu au intervenit. Este drum județean. Ca să facem o rută ocolitoare, înseamnă un ocol de peste 20 de km. Avem copii care merg la școală, bătrâni bolnavi, oameni care vor rămâne izolați. Vorbim de peste 750 de persoane în două sate – Seciurile și Stejaru. Trebuie să se refacă acest drum, să fie consolidat, altfel riscăm să izolăm sute de oameni. Se impun măsuri urgente, dacă mai plouă mult, DJ 675 C va deveni impracticabil”, a spus Liviu Cotojman, primarul comunei Roșia de Amaradia.

Comisie de specialitate, la Roșia

Miercuri dimineața, o comisie alcătuită din reprezentanți ai Consiliului Județean Gorj, Instituția Prefectului Gorj, Inspectoratul de Stat în Construcții și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență s-a deplasat la fața locului. „S-a constatat faptul că DJ 675 C este afectat pe o singură bandă de circulație de-a lungul a 75 de metri, în consecință, luându-se măsurile necesare desfășurării traficului pe un singur sens de drum. S-a procedat la semnalizarea corespunzătoare a porțiunii afectate, în momentul de față circulația desfășurându-se pe o singură bandă de circulație. Astfel, nu există pericolul închiderii DJ 675 C. Se va proceda la această măsură doar dacă acest lucru va fi impus de către următoarele verificări ale comisiei de specialitate. DJ 675 C, la km 19+200, prezintă risc major de alunecări de teren, fapt ce determină neobținerea autorizației de construire și implicit demararea de investiții de anvergură în infrastructura județeană ce traversează acea zonă. În același timp, de la începutul anului în curs și până în prezent, pe DJ 675 C, pe raza comunei Roșia de Amaradia au fost desfășurate lucrări de investiții”, se precizează într-un comunicat al CJ Gorj. /Domino în Gorj – Actualitate

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ


Teme similare

Notă importantă către primăriile din judeţ


Prefectul judeţului Mureş, dr. Corneliu Grosu, ca urmare a analizelor efectuate la videoconferinţa din data de 30 septembrie, organizată împreună cu Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, sub conducerea primului-ministru Victor Ponta, a transmis o notă tuturor primăriilor din judeţ, prin care au fost dispuse următoarele măsuri care trebuie luate în cazul unor situaţii de urgenţă: - alertarea Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă si a Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă din fiecare unitate administrativ-teritoriala. - asigurarea permanentei (la nivelul primariilor) cu ocazia avertizărilor la tipurile de cod galben, portocaliu şi roşu, conform legii. - actualizarea schemei de înştiinţare/alertare la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. - raportarea de îndată a oricăror situaţii de urgenţă de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale către Centrul Operaţional Judeţean din cadrul ISU şi Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş. Intocmirea si raportarea evenimentului pe baza Raportului Operativ. - conlucrarea cu factorii responsabili pentru alimentarea cu gaze şi energie electrică, definitivarea lucrărilor care încă se mai fac la întreţinerea liniilor şi conductelor de alimentare a populaţiei cu gaz şi energie electrică. Acţiuni imediate: în fiecare localitate, sub conducerea directă a domnilor/doamnelor primari pentru efectuarea lucrărilor de curăţire a şanţurilor, decolmatare a podeţelor şi altor căi de acces, asigurarea cursului normal a apei din pâraie, eliberarea în totalitate a cursurilor de apă, de resturi vegetale etc. S-a recomandat, de asemenea, permanentul contact între unităţile administrativ-teritoriale din amonte şi cele din aval pentru cunoaşterea din timp a posibilelor viituri, a volumului şi a vitezei de deplasare a acestora.
În această notă s-a mai dispus, de asemenea, ca toate primăriile să treacă imediat la aplicarea întocmai a acestor dispoziţii ale Guvernului, asigurând în permanenţă comunicarea operativă şi sigură cu Instituţia Prefectului, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, S.M.U.R.D., Administraţia Bazinală de Apă Mureş şi toate celelalte instituţii implicate. Prefectul judeţului Mureş, dr. Corneliu Grosu, reaminteşte tuturor primăriilor şi factorilor responsabili cu situaţiile de urgenţă ca au obligaţia de a se conforma şi a executa de îndată toate dispoziţiile prezentate. /Cuvântul Liber MS, http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=72985

/Tîrgumureşeanul MS, http://www.tirgumureseanul.ro/detali-stire/lista/home/articol/avertizare-catre-primariile-din-judetul-mures.html

În judeţul Mureş s-au instituit centre de permanenţă la primării iar poliţia va da amenzi celor care nu şi-au curăţat şanţurile


Acestea sunt doar  câteva din măsurile  luate la nivelul judeţului Mureş ca urmare a fenomenelor meteorologice  care au avut loc în mai multe zone ale ţării. În judeţul Mureş nici o localitate nu a suferit din cauza ploilor sau a vântului, iar râurile  sunt la cote normale. Prefecţul judeţului Mureş, Corneliu Grosu, a participat, astăzi, la a doua videoconferinţă cu vicepremierul Liviu Dragnea   pe această temă, dar primul set de măsuri a fost transmis primarilor încă de luni. /Radio Mureş MS, http://www.radiomures.ro/stiri/in_jude_ul_mure_s_au_instituit_centre_de_permanen_a_la_primarii_iar_poli_ia_va_da_amenzi_celor_care_nu_i_au_cura_at_an_urile.html


Yüklə 132,93 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin