Strategia de implementare a Programului Rural de Reziliență Economico Climatică Incluzivă în Republica Moldova de către Unitatea Consolidata pentru Implementarea Proiectelor ifad, finanțat de Facilitatea Globala de Mediu Material pregătit

Constatări privind impacturile percepute ale măsurilor de adaptare la schimbările climatice

Din cauză daunelor și pierderilor experimentate asociate cu schimbarea climei, motivația fermierilor de a întreprinde măsuri de adaptare este foarte puternică. Pe lângă măsurile agriculturii conservative, agriculturii ecologice și împădurire, care au fost studiate detaliat în cadrul Studiului, au fost sugerate un șir de măsuri adăugătoare, percepute ca fiind indispensabile pentru agricultură și pentru bunăstarea fermierilor din Moldova. Acestea au inclus:

• 
  Construirea de rezervoare pentru acumularea apei de ploaie și din zăpezi;
  
• 
  Construirea lacurilor pentru acumularea apei din izvoare și de pe dealuri;
  
• 
  Construirea sau reparația instalațiilor de irigare;
  
• 
  Construirea sau reparația digurilor pentru prevenirea inundațiilor câmpurilor expuse;
  
• 
  Plase anti-grindină;
  
• 
  Stăvilare împotriva viscolelor;
  
• 
  Cultivarea în câmp protejat, etc.
  

1. 
   Agricultura conservativă
   

Privitor la tehnologiile de agricultură conservativă, percepțiile fermierilor au fost împărțite în două categorii:

1. 
   Fermieri cu suprafețe mari, care dispun de tehnică de lucrare a solului mini-till și/sau no-till și care sunt convinși de utilitatea tehnologiilor,
   
2. 
   Fermieri cu suprafețe mici, care fie că nu au acces la echipamentele respective, fie că nu apreciază și nu cunosc deloc efectele acestui tip de agricultură.
   

Fermierii din prima categorie au apreciat că au obținut avantaje semnificative din aplicarea tehnologiilor no-till și mini-till, inclusiv, economii serioase de combustibil, recolte mai bune și stabile chiar și în anii secetoși față de câmpurile arate, contribuție la fertilitatea solului, etc. Unii au beneficiat de subsidii considerabile pentru procurarea tehnicii pentru agricultura conservativă, sporindu-și, astfel, activele întreprinderii. Unii au raportat și venituri obținute din prestarea serviciilor cu asemenea echipamente, iar alții au admis că și-au sporit suprafețele arendate pentru a face uz maximal de echipamentele procurate. Fermierii-posesori de echipamente no-till și mini-till, însă, au și unele dubii privind tehnologiile respective pe termen mediu și lung, inclusiv în aspectul controlului buruienilor și insectelor dăunătoare, rozătoarelor, etc., dar și în materie de soiuri și varietăți, asolament, interacțiune cu alte măsuri de adaptare la schimbarea climei. La aceasta ar contribui și faptul că majoritatea fermierilor cu suprafețe foarte mari, care aplică agricultura conservativă, nu au experiență anterioară de muncă în agricultură și nu au educație și cunoștințe specifici în acest domeniu, mulți dintre ei având educație în economie, contabilitate, mecanizare, etc. și doar cunoștințe superficiale recent acumulate în agricultură.

Categoria a doua include fermieri cu suprafețe mult mai mici, preponderent de la un hectar până la 5-6 hectare, unele fragmentate în mai multe parcele. Majoritatea dintre ei cred că aplicarea metodelor no-till și mini-till sunt nepotrivite pentru terenurile lor mai mici și doar oportunitatea de a arenda suprafețe mari și de a se axa pe culturi solicitate pe piață poate conduce la venituri acceptabile. Un grup semnificativ nu a avut nici o părere în această privință, neavând nici un fel de experiență de acest fel, îndeosebi în comunele, în care nu există deloc fermieri, ce aplică asemenea tehnologii.

În categoria a doua se include un procent mic de fermieri, îndeosebi dintre cei ce au văzut utilizarea tehnologiilor conservative în satul lor sau în alte sate și au aflat despre posibile sporuri la recoltă, care acceptă că, teoretic, acest tip de agricultură ar fi benefic din cauza că conservează rămășițele de plante în sol și din cauza cheltuielilor mai mici pentru combustibil, dar au îndoieli în alte privințe, de exemplu, capacitatea de acumulare de umiditate din zăpezi, posibilitățile de luptă cu dăunătorii și buruienile, etc.

Opiniile cercetătorilor științifici și ale profesorilor agricoli universitari au relevat lipsa cercetărilor în domeniu, lipsa unei viziuni clare în privința aplicării agriculturii conservative în dependență de sol, relief, categorie de folosință; dar și a oportunității aplicării acestea în Moldova, existând chiar și opinii precum că aplicarea lor ar duce la tasarea stratului superior al solului, reducând astfel capacitatea mini-till și no-till de prevenire a eroziunii solului.

2. 
   Agricultura ecologică
   

Foarte puțini dintre fermierii, ce se îndeletnicesc cu agricultura ecologică, conștientizează beneficiile acesteia în aspectul de adaptare la schimbarea climei. ”Cultiv legume fără chimicale, pentru că îmi iese mai ieftin. Chimicalele sunt scumpe, iar prețurile la legumele noastre sunt joase, pentru că nu există o piață de comercializare a acestora ca ecologice” insistă proprietarul unei sere de legume ecologice. Această percepție este determinată, preponderent, de înțelegerea greșită și unilaterală a principiilor agriculturii ecologice, axându-se doar pe abținerea de la folosirea chimicalelor și nu pe tot sistemul complex de agricultură ecologică.

Totuși, unii proprietari de terenuri agricole, îndeosebi dintre cei cu educație universitară, au afirmat că, în linii mari, agricultura ecologică ar avea efecte benefice asupra climei în termen lung și că atractivitatea producției va crește și în Moldova din cauza bolilor umane asociate cu chimicalele agricole.

În cazuri unice, proprietarii fermelor ecologice susțin că agricultura ecologică este, pe departe, cel mai puternic instrument de adaptare la schimbarea climei, deoarece însumează în sine un șir de aspecte de protecție a mediului cu potențial viguros de atenuare a efectelor schimbării climei.

3. 
   Înierbarea terenurilor degradate
   

Persoanele intervievate, în marea lor majoritate, au considerat înierbarea în vii și livezi o măsură pozitivă, însă motivația pentru aceasta, în multe cazuri, nu a fost combaterea sau prevenirea eroziunii solului, ci posibilitatea de a realiza lucrări agricole în perioadele umede, când tehnica agricolă nu poate intra în vie, livadă sau câmp din cauza glodului. Multe persoane, ce nu dispun de tehnică agricolă, au apreciat și ele iarba din livezi și vii ca o oportunitate de a lucra fără a te îngloda și murdări în perioadele de după ploi, dar și de a colecta fructe și legume mai curate și a preveni năsădirea acestora când cad din copaci.

Discutată în grupurile focale și în interviurile cu persoane din grupul de control, tema înierbării în vii și livezi a trezit controverse, unii participanți susținând aspectul pozitiv al reținerii umidității în sol și sporiri fertilități, iar alții afirmând că iarba ”va fura” din umiditatea și așa insuficientă a culturii principale, dar și din recolta ei.

În aspect psihologic, obișnuința înrădăcinată în cultura moldovenilor de a prăși, așa ca în vie sau livadă să fie ”curat”, ca la ”gospodari”, intră în conflict cu dorința unora de a testa impactul acestei metode.

Totuși, circa 30% din totalul respondenților sunt conștienți de beneficiile înierbării terenurilor degradate. Cel mai înalt grad de conștientizare a acestor beneficii se manifestă în comunitățile, unde fermierii aplică agricultura ecologică, sau au avut loc acțiuni de îmbunătățire a pajiștilor în cadrul proiectelor.

Însă, din exemplul comunității Tartaul de Salcie, care a beneficiat de activitățile unui proiect de îmbunătățire a pășunii, deși toate persoanele participante la o discuție detaliată în grup focal au confirmat convingerea lor precum că înierbarea este un lucru pozitiv și ar contribui în termen destul de scurt la beneficii financiare pentru posesorii de animale și ar preveni alunecările de teren și eroziunea solului, această conștientizare are preponderent un caracter teoretic.

În condițiile practice de sărăcie, în care s-au pomenit majoritatea locuitorilor satului, pășunea ameliorată în cadrul proiectului „Integrarea durabilă a utilizării pământului din zona stepelor Eurasiatice” în anii 2007-2009 are un aspect jalnic. Totuși, conform afirmațiilor participanților la discuția în grup focal, un motiv al eșecului de a menține pășunea în stare bună este faptul că semințele semănate inițial au fost de o calitate nepotrivită, răsărind doar în pâlcuri separate.

O discuție a temei învelișului de iarbă în vii și livezi cu profesori ai subiectelor agricole și cercetători ai solului a identificat o foarte mare diversitate de idei privind impactul acestuia, începând cu respingerea totală a ideii, pe motivul că ar diminua vlaga destinată culturii principale sau că iarba ar deveni loc de înmulțire a unei multitudini de insecte ”dăunătoare” și că acest înveliș vegetal ar necesita tratări intense cu chimicale, și terminând cu ideea precum că un înveliș vegetal de o calitate potrivită pentru cultura principală, în anul doi după plantarea viii sau livezii ar aduce beneficii substanțiale de fertilitate și menținere a umidității în sol, dar și alte beneficii însemnate. Aceeași diversitate de idei a cercetătorilor a fost confirmată și de discuțiile în cadrul ședinței de analiză SWOT (Anexa 4).

4. 
   Plantarea fășiilor forestiere și a pădurilor comunale
   

Majoritatea covârșitoare a respondenților și participanților în grupurile de discuții au afirmat că prezența pădurilor și fâșiilor forestiere contribuie la diminuarea numărului și frecvenței secetelor în comunitate, aduce beneficiul de ”rupere” a vânturilor puternice și ”atrage” ploile. Totuși, această afirmație are mai mult caracter teoretic, deoarece întrebați dacă ar aloca o parte din câmpuri pentru înființarea unei fâșii forestiere, foarte puțini au răspuns afirmativ.

Iarăși, beneficiile pădurilor și fășiilor forestiere în aspectul schimbării climei sunt conștientizate mai bine de persoanele ce trăiesc în zone forestiere sau care au avut expunere la proiecte de plantare, precum și persoane cu discernământ, care observă efectele practice ale acestora. În particular, un fermier din zona Sud a declarat că a observat o diferență considerabilă de recoltă între o parcelă situată în vecinătatea imediată a pădurii și alta – mai îndepărtată. Parcela de sub pădure a dat o recoltă mai mare chiar și în acest an secetos ”deoarece acolo este rouă”, cum a spus fermierul.

În raport cu plantarea pădurilor pe terenuri degradate, unii fermieri au fost nemulțumiți de practica de a da aceste terenuri comunitare pentru împădurire agenției ”Moldsilva”, afirmând că se plantează specii fără valoare și, deci, fără impact. ”E cum ți-ai da propria cămașa să o poarte altcineva”, spune un locuitor din zona de nord, optând pentru o soluție comunitară susținută de oamenii de pe loc. Totuși, reprezentanții administrațiilor publice locale, care au beneficiat de susținere pentru împădurirea terenurilor degradate, și-au exprimat satisfacția privitor la această oportunitate, recunoscând că nu ar fi putut face față cheltuielilor de întreținere și pază a noilor plantații, bugetele primăriilor fiind foarte limitate.

Mulți dintre respondenți au semnalat tăierea masivă legală și ilegală a pădurilor și fâșiilor forestiere existente și au exprimat prognoze sumbre privind viitorul acestora în anii următori asociate cu scumpirea resurselor energetice folosite în Moldova pentru încălzire.

Conform opiniilor fermierilor, tehnologiile agricole și îmbunătățirile funciare contribuie diferit la asigurarea rezilienței la schimbările climatice. Astfel, circa 60% dintre fermierii, care au participat la o discuție detaliată în grup focal, consideră că agricultura conservativă asigură reziliența la secetă, iar plantarea fășiilor forestiere și împădurirea terenurilor degradate contribuie la prevenirea și combaterea eroziunii solului sau alunecărilor de teren. Peste 40% consideră că aplicarea învelișului de iarba contribuie atât la reziliența la ploile torențiale, cât și la prevenirea și combaterea eroziunii solului sau alunecărilor de teren (Figura 3).

Opiniile persoanelor intervievate diferă în dependență de zonă. Astfel, în zona de Sud, circa 50% dintre fermierii consideră că atât agricultura conservativă, cât și cea ecologică asigură reziliența la secetă, iar peste 60% consideră că plantarea fășiilor forestiere și împădurirea terenurilor degradate contribuie la prevenirea și combaterea eroziunii solului sau alunecărilor de teren. Peste 40% consideră că aplicarea învelișului de iarba contribuie atât la reziliența la ploile torențiale, cât și la prevenirea și combaterea eroziunii solului sau alunecărilor de teren.

În zona de Centru 56% dintre fermierii consideră că reziliența la secetă o asigură agricultura conservativă, aplicarea învelișului de iarba, plantarea fășiilor forestiere și împădurirea terenurilor degradate. Totodată, ultimele trei măsuri sunt foarte eficiente contra vânturilor puternice, ploilor torențiale, precum și prevenirea și combaterea eroziunii solului sau alunecărilor de teren.

În zona de Nord fermierii, care au participat la o discuție detaliată în grup focal, consideră că tehnologiile agricole și îmbunătățirile funciare asigură slab reziliența la schimbările climatice, de aceea sunt necesare măsuri adăugătoare, cum ar fi irigarea, reținerea zăpezii, cultivarea plantelor agricole în sere. (Anexa 10).

7. 
   Constatări privind barierele și constrângerile percepute în calea aplicării măsurilor de adaptare la schimbările climatice
   

Barierele și impedimentele enumerate de fermieri sunt diverse și multiple. Totuși, este cazul să menționăm că ceea ce este perceput ca bariere și impedimente, în unele cazuri ține doar de obișnuința provenită din economia centralizată de a aștepta ca cineva din exterior să ia decizii, să ajute, să elimine problemele, riscurile etc. Această abordare reduce capacitățile fermierilor de a căuta activ soluții la probleme agriculturii, care nu sunt specifice doar pentru Moldova.

Astfel, unii fermieri ar dori ca soluție la problemele asociate cu schimbarea climei să existe reglementări mai stricte privind importurile, să se ofere indicații privind ce trebuie de semănat ca să nu semene toți una și aceeași cultură, să se acorde ajutor de stat în realizarea producției, etc.

Însă, un șir de bariere și impedimente sunt autentice și diminuează substanțial posibilitățile fermierilor de a întreprinde măsuri de adaptare al schimbarea climei.

În particular, fermierii au acuzat lipsa de fonduri pentru asemenea acțiuni și un grad de sărăcie exacerbat de politicile statului. ”În perioada semănatului și recoltării întotdeauna cresc prețurile la benzină și motorină. Nu e aceasta o ticăloșie planificată pentru a ne distruge?”. Fermierii menționează și alte tipuri de fluctuație a prețurilor la inputuri agricole în defavoarea agricultorilor.

Alți fermieri se plâng de lipsa de fonduri și sărăcie cauzată de:

• 
  Lipsa continuității politicilor agricole și fiscale, inclusiv politicile de importuri a produselor agricole;
  
• 
  Accesul precar la fonduri de la bănci și dobânzi mari;
  
• 
  Corupție;
  
• 
  Climatul investițional precar;
  
• 
  Subsidii distribuite eratic;
  
• 
  Sisteme de subsidii elaborate fără consultarea fermierilor și subsidii care nu motivează dezvoltarea.
  

Alte bariere de ordin general asociate cu sărăcia și imposibilitatea de a realiza acțiuni de adaptare, menționate pe larg de fermieri, includ lipsa cunoștințelor și lipsa accesului la anumite tipuri de informație:

• 
  Necunoașterea beneficiilor și avantajelor aplicării instrumentelor de adaptare;
  
• 
  Necunoașterea legilor stimulatoare a realizării acțiunilor de adaptare (dacă există) și a mecanismelor de executare a acestora;
  
• 
  Bariere locale, accesul la luarea deciziilor în comunitate este de multe ori redus;
  
• 
  Nepotism, birocrație, lipsa transparenței în alocarea subsidiilor și asistenței din străinătate.
  

Însă, la fiecare dintre tipurile de acțiuni de adaptare, există bariere și impedimente specifice, descrise mai jos:

1. 
   Tehnologii conservative No-till, Mini-till
   

Tehnologiile conservative sunt prohibitive pentru marea majoritate a fermierilor din Moldova. Fermierii explică aceasta prin lipsa de fonduri pentru procurarea echipamentelor asociate cu agricultura conservativă, în prezent fiind accesibile doar cele de import, care sunt și foarte scumpe, dar și, în multe cazuri, inadecvate pentru câmpuri mici.

În legătură cu asistența tehnică oferită fermierilor din Moldova pentru procurarea echipamentelor no-till, mini-till, fermierii cred că s-a făcut o nedreptate când ca criteriu de eligibilitate a fost inclusă suprafața terenurilor, echipamentele, astfel devenind accesibile doar pentru fermierii foarte prosperi, ce gestionau suprafețe enorme. ”Cei care și așa s-au îmbogățit în mod necinstit – mai primesc, iar noi cei săraci – așa și vom muri săraci”, a menționat un fermier. Altul a spus că a achiziționat utilaj prin resurse proprii, cu înțelegerea că va primi subsidii ulterior, însă, a trecut un an, și încă nu a primit banii, ceea ce îl pune în pericol financiar.

Totuși, unii fermieri au menționat ca aspect pozitiv existența echipamentelor în comunitatea lor și posibilitatea de a accesa serviciile contra cost în cazul în care ar fi convinși de beneficii.

O altă barieră foarte frecvent menționată, chiar și de fermierii care aplică măsurile de agricultură conservativă, este incertitudinea privind beneficiile concrete ale acesteia în condițiile Moldova. ”Aș vrea ca cineva să-mi spună clar: iată voi folosi aceste metode 3 sau 5 ani și voi obține următoarele: atâta spor al recoltă, structura solului îmbunătățită, fertilitatea sporită cu atâta…”, a menționat un fermier. Altul a abordat problema și mai larg: ”Academia, Ministerul Agriculturii, instituțiile de ramură nu se implică în soluționarea problemelor fermierilor legate de agricultura conservativă. Înainte se făceau cercetări și ne mai spuneau ce să facem. Acum nu vine nici un specialist pedolog, să cerceteze ce se petrece cu solul din perspectivă științifică, în urma aplicării agriculturii conservative. Statul ar trebui să analizeze orice nouă practică agricolă – dacă e bună o introducem, dacă nu - nu. Eu am scop să cresc roada, savantul trebuie sa-mi zică ce fac cu solul”. Cu regret, această barieră este insurmontabilă pentru fermierii Moldovei la această etapă, deoarece chiar pedologii nu au o opinie clară privind beneficiile și dezavantajele agriculturii conservative pentru Moldova, neexistând studii de termen lung în acest sens.

Unii fermieri, care au aplicat tehnologiile, chiar dacă au obținut un spor la recoltă, nu au făcut calcule detaliate ale cheltuielilor asociate și pot afirma doar aproximativ că recolta a sporit și că posibil s-au diminuat cheltuielile cu combustibilul, dar au sporit nevoile de pesticide și ierbicide și au apărut probleme cu invazii de șoareci și șobolani. Deși unii spun că balanța înclină spre pozitiv, alții se întreabă dacă nu era mai bine cu arătura, îndeosebi din motivul că se acumulează mai multă umiditate din zăpezi.

În plus, fermierii au dubii privitor la efectele de termen lung asupra calității solului, dubii împărtășite și de unii pedologi.

Doar acei fermieri, care au participat la călătorii de studii în țările unde agricultura conservativă se practică un timp îndelungat (chiar și 40 de ani) au răspunsuri la majoritatea problemelor care apar în acest sistem și sunt convinși că anume tehnologiile conservative sunt cele mai prielnice pentru condițiile Republicii Moldova. Constrângerea aici constă în lipsa de fonduri pentru studierea practicilor țărilor cu o experiență bogată în domeniu.

2. 
   Agricultura ecologică
   

În linii mari, interviurile cu practicanții actuali ai agriculturii ecologice și cu cei care au practicat în trecut acest tip de agricultură, dar au abandonat-o, atestă că fermierii din Moldova, inclusiv cei cu educație agronomică, au puține cunoștințe privitor la bazele și principiile unei agriculturi ecologice autentice.

Doar câțiva respondenți au relatat aplicarea unei abordări holistice în cultivarea legumelor și fructelor ecologice, atestând dedicație și entuziasm pentru viitorul agriculturii ecologice, dar și înțelegerea legăturilor cauzale și interdependențelor inerente în acest sistem de agricultură, abordarea filozofică față de anumite pierderi imposibil de evitat, îndeosebi la etapa de conversie.

Conceptul despre agricultură ecologică, așa cum este promovat în Republica Moldova, chiar de mediul academic relevant, este eronat și deformat. Agricultura ecologică este prezentată pentru fermieri doar ca o formă de cultivare a producției agricole fără aplicarea chimicalelor agricole. Diferența dintre agricultura ecologică și cea convențională se rezumă la modalitatea de combatere a dăunătorilor: ”Înainte îi ucideam cu chimicale, iar acum – cu feromoni!”, așa a rezumat înțelegerea sa un fermier certificat ecologic.

Faptul că nu ”uciderea” este elementul prioritar în agricultura ecologică (de fapt în agricultura ecologică autentică nici nu există acest element), ci dezvoltarea agriculturii în armonie cu Natura, inclusiv crearea condițiilor pentru o diversitate ecologică, care ar atrage insectele ”benefice” și care ar regla în mod natural abundența ”dăunătorilor” părea un lucru totalmente nou pentru producătorii ecologici, care nu au fost instruiți în alte aspecte așa ca culturi intercalate, asolament, alelopatie, că ar avea nevoie de un ochi de apă, garduri verzi, buturugi în putrezire, locuri neatinse de om, pâlcuri de copaci pentru umbră, așa ca insectele ”folositoare”, așa-numiții prădători, să se înmulțească și să sălășluiască în centrul sau vecinătatea terenurilor ecologice. Fermierii ecologici nu cunosc că pe terenurile lor sau în vecinătate ar trebui să existe flori de câmp multicolore pentru atracția insectelor polenizatoare, etc.

Dar, principalul, agricultura ecologică nu este predată în universități sau prin programe de extensiune ca o filozofie de viață, un stil de viață deosebit, o comuniune plină de iubire cu toate elementele vieții, acceptarea și protejarea diversității speciilor, integrarea cu aspecte de protecție a mediului. Sunt foarte puțini experți pasionați de subiect în educația agricolă, care ar pune bazele cel puțin pentru dezvoltarea agriculturii ecologice într-un viitor mai îndepărtat. Respondenții care cunoșteau foarte bine agricultura ecologică, nu sunt agronomi, ci au alte profesii, dar au fost peste hotare și au studiat experiența fermierilor, care cu adevărat se ocupă cu agricultura ecologică. Ei au menționat că trebuie să ai cunoștințe mai vaste decât doar în agronomie ca să te ocupi serios cu agricultura ecologică; dar și motivație.

Conform opiniei multor respondenți, o barieră esențială sunt politicile Ministerului Agriculturii de frânare a agriculturii ecologice (promovarea doar declarativă, lipsa transparenței, abandonarea, dezamăgirea agricultorilor în onestitatea politicilor statului, etc.).

Alte bariere semnificative în calea aplicării agriculturii ecologice includ lipsa de susținere consecventă din partea statului. A existat o măsură de subsidii specială pentru fermele ecologice, dar aceasta a fost lichidată, acum subsidiile pentru agricultura ecologică sunt incluse în alte măsuri, greu de accesat pentru fermierii, ce ar dori sa cultive produse ecologice. Totodată, fermierii au menționat că dacă pentru agricultura conservativă există o măsură de susținere prin procurarea echipamentelor, atunci în agricultura ecologică – aceasta lipsește.

O barieră frecvent menționată de respondenți este insuficiența subsidiilor pentru conversie la agricultura ecologică și chiar stoparea acestora ca element separat de promovare. Mulți au recunoscut că deși au practicat agricultura ecologică timp de câțiva ani, au fost nevoiți să-o abandoneze și să treacă înapoi la cea convențională deoarece nu-și puteau recupera cheltuielile.

Un alt aspect legat de subsidii este că acestea nu erau consecvente și nu permiteau o gestionare rațională din partea fermierului. ”Subvenția ni se dădea doar cu condiția să facem testele de sol la o anumită instituție și dacă procuram mijloace de combatere a dăunătorilor la altă instituție. Poate am fi găsit aceste servicii mai ieftine în altă parte!”. Unii au menționat că aceasta de fapt este profanarea ideii de agricultură ecologică, oferindu-se subsidii pentru a le da altor instituții publice fără ca fermierul să fie susținut de a întreprinde măsuri eficiente de tranziție la agricultura ecologică.

Lipsa unui sistem de certificare integru și respectat este o altă percepție frecvent menționată, inclusiv de fermierii ecologici însuși: ”Eu sigur că le spun la toți că strugurii mei sunt pur ecologici. Pot să obțin și certificat în acest sens, dar nu merită. Însă nu am eu încredere în substanțele de protecție biologică a bolilor viței de vie, am aplicat și ele nu sunt eficiente, mai ales când sunt așa călduri de mari. Când vine timpul de prelucrat via, știu eu cu ce să o fac ca să fiu sigur.”

Lipsa unei piețe de desfacere separate pentru produsele ecologice este o altă preocupare importantă a fermierilor. ”Știu că există mulți consumatori, care ar plăti mai scump ca să mănânce produse curate. Iar noi, fermierii avem nevoie să vindem aceste produse mai scump. Însă, parcă am trăi în lumi paralele. Cineva ar trebui să ne ajute să ne intersectăm”, insistă un fermier din zona Centru.

Lipsa întreprinderilor de procesare a produselor ecologice și, în general, a întregii verigi de procesare ecologică e alt impediment. Procesarea produselor ecologice se face în condiții diferite decât procesarea celor tradiționale, iar producătorii ecologici au explicat că nu ar avea ce să facă cu produsele lor dacă nu le-ar putea realiza în stare proaspătă.

Legile, îndeosebi legea privind protecția mediului înconjurător și alte legi conexe, nu sunt respectate, din care motiv unii fermieri susțin că, chiar dacă ar dori să profeseze agricultura ecologică pe câmpurile lor, ar fi în multe cazuri imposibil din cauza abuzului de chimicale agricole aplicate de fermierii cu terenuri adiacente, unii stropind chiar și terenurile abandonate sau fâșiile forestiere din apropiere sub impresia eronată, precum că acestea ar servi ca loc de înmulțire a bolilor și insectelor dăunătoare.

3. 
   Înierbarea terenurilor degradate
   

Respondenții au menționat un șir de obstacole în calea înierbării terenurilor degradate și a spațiilor din vii și livezi. Cele mai importante sunt descrise mai jos.

Lipsa semințelor ieftine, potrivite pentru înierbare (rezistente le secetă, rezistente la tasare prin mersul tractoarelor, cu elemente de sporire a fertilității, etc.), a fost frecvent invocată de doritorii de a le folosi. S-a declarat că există doar semințe de import, unii având îndoieli dacă acestea se potrivesc pentru condițiile secetoase ale Moldovei. Însă, un reprezentant al unei firme distribuitoare de asemenea semințe a adus argumente convingătoare că semințele comercializate de ei sunt potrivite pentru condiții secetoase și investițiile în acestea se recuperează prin perioada lungă de menținere a ierbii plantate (până la zece ani).

Unii fermieri au menționat că n-au semănători pentru a semăna între rândurile la vii și livezi, alții au spus că dacă vor semăna iarbă în vii și livezi, ea va trebui cosită, dar n-au cositoare, iar ei n-au timp pentru a cosi iarba manual, cu coasa. Câțiva fermieri ne-au relatat cazuri concrete de înmulțire a șobolanilor în livezile și viile înierbate ale lor din care motiv s-au dezis de această practică.

“Ce nu vedeți ce căldură? Nu țin minte în viața mea așa an secetos, din mai nici o ploaie nu am avut. La noi nu ajunge apă ca să cultivăm culturile agricole, dar dacă mai semănăm iarbă, atunci rămânem fără producție”, au menționat câțiva fermieri.

În raport cu pășunile comunităților locale, care au fost arătate de respondenți ca fiind extrem de degradate, cauza invocată a fost lipsa unei inițiative locale, prin care beneficiarii pășunilor ar contribui în comun la ameliorarea acesteia și ar permite menținerea ei prin pășunatul reglementat de sole alternative.

Lipsa unor reglementări ale administrațiilor publice locale sau lipsa de atenție față de pășunatul în perioadele nepermise au fost menționate ca alte bariere serioase. Totuși, reprezentanții administrațiilor publice locale chestionați au menționat că nu dispun de resurse pentru paza pășunilor și că nu au pârghii pentru reglementarea numărului de animale ce exploatează pășunea. ”Când colectăm datele privind numărul de capete de oi, capre, etc. pentru statistică, se pare că în sat nici nu există deloc animale, pe când dacă te duci la pășune, ajungi la altă concluzie”, susține un primar din zona de Sud.

În multe comunități ni s-au relatat fapte de acaparare ilegală a terenurilor din zona de protecție a râurilor și lacurilor pentru agricultură individuală. Mai mult, unele dintre aceste persoane își apără destul de agresiv aceste terenuri ”desțelenite” de ei, nepermițând accesul altor locuitori ai comunității la apă și servicii de recreare. În cazurile respective, administrațiile locale nu au întreprins nimic. Evident asemenea practici împiedică înierbarea zonelor protejate, chiar în prezența inițiativelor locuitorilor.

4. 
   Plantarea fășiilor forestiere și a pădurilor comunale
   

Barierele și impedimentele în calea plantărilor mai extinse a pădurilor comunale și a fâșiilor forestiere sunt de două tipuri:

1. 
   De ordin legal - de reglementare-administrative;
   
2. 
   De ordin material-financiar, și
   
3. 
   De ordin motivațional
   

La prima categorie se referă următoarele:

• 
  Executarea inadecvată a legilor existente privind tăierile ilegale;
  
• 
  Corupția și inconștiența din sistemul forestier, prin care are loc tăierea legală a arborilor valoroși și replantarea cu specii fără valoare;
  
• 
  Lipsa unor reglementări clare privitor la plantările de păduri comunale pe terenurile agricole degradate, care ar permite trecerea lor din categoria de folosința agricolă – în cea silvicolă;
  
• 
  Lipsa unor legi și reglementări privind înființarea pădurilor pe terenurile agricole de valoare joasă aflate în proprietate privată. ”Am un teren cu o bonitate foarte joasă și aș dori să plantez pe el o pădure. Am eu dreptul să o fac? Voi putea gestiona această pădure după bunul meu plac? Adică să tai copaci pentru lemn, de exemplu?”, se întreabă un fermier.
  
• 
  Lipsa unor mecanisme mai flexibile de cooperare a comunităților rurale cu agenția silvică a țării (plantarea de către agenția silvică cu gestiunea de către comunitate, plantarea de către Agenția Moldsilva a unor specii mai valoroase cu contribuția comunității, consultații ale agenției silvice privind speciile potrivite pentru plantare, etc.), nu doar unicul mecanism existent de a da acestei agenții în gestiune terenul și a-l prelua după o anumită perioadă.
  

La categoria a doua se referă preponderent următoarele:

• 
  Lipsa surselor financiare în primării pentru plantarea terenurilor degradate cu arbori. ”Nu ne putem permite, ne trebuie echipamente, motorină, puieți de calitate, oameni, apă pentru udat cel puțin la prima etapa”, spune un lucrător al primăriei din o comunitate din zona Sud.
  
• 
  Lipsa resurselor de cadre pentru paza plantațiilor nou înființate;
  
• 
  Lipsa informațiilor privind speciile potrivite pentru zona respectivă și întreținerea pădurii la etapele inițiale.
  
• 
  Sărăcia populației rurale, care nu poate să-și permită prețurile mărite la resursele energetice folosite pentru încălzire și care purcede la tăieri ilegale.
  
• 
  Lipsa unei culturi a plantărilor de arbori și arbuști în familii, școli, instituții, organizații. ”Sunt o mulțime de cruci de metal pe marginea drumurilor pentru comemorarea celor uciși în accidente de circulație. De ce nu am sădi și îngriji un copac deosebit în loc? Ar trebui să plantăm pomi cu orice ocazie, căsătorie, divorț, nașterea unui copil, decesul unui bătrân, aniversarea organizației etc.” afirmă o locuitoare din o comunitate din zona Nord.
  

La categoria a treia se referă preponderent următoarele:

• 
  Lipsa cunoștințelor în domeniu;
  
• 
  Gestionarea inadecvată a fâșiilor forestiere;
  
• 
  Lipsa acordului fermierilor de a planta sau îngriji fâșii forestiere în condițiile de fragmentare a terenului, în vecinătate existând numeroși alți proprietari de teren;
  
• 
  Lipsa planurilor de organizare a teritoriului pe versanți, unde fâșiile forestiere erau una din măsurile esențiale de prevenire și combatere a eroziunii solului;
  
• 
  Înrăutățirea condițiilor pentru culturile de câmp din vecinătatea imediată a fâșiilor (umbrire, avansarea speciilor forestiere pe câmpuri, etc.), ceea ce, în opinia unor fermieri, conduce la pierderi de recoltă a producției principale;
  
• 
  Nedorința multor proprietari de teren să cedeze teren în folosul fâșiilor forestiere.
  

8. 
   Opiniile fermierilor privind dorința de realizare a tehnologiilor agricole și îmbunătățirilor funciare pentru asigurarea rezilienței la schimbările climatice
   

Respondenții și participanții în grupurile focale de discuții au menționat multiple bariere și constrângeri în calea aplicării măsurilor de adaptare la schimbările climatice. Totuși, majoritatea din ei la fiecare măsură menționau lipsa resurselor sau susținerii financiare de a realiza măsurile respective. La întrebarea „Ce măsuri ați realiza dacă ați avea susținere financiară”, respondenții și participanții grupurilor focale de discuții au răspuns că ar dori într-o măsură mare și foarte mare să implementeze următoarele (Figura 4):

• 
  agricultura ecologică - 60%,
  
• 
  plantarea fășiilor forestiere - 52%,
  
• 
  plantarea pădurilor comunale pe terenurile degradate - 52%,
  
• 
  aplicarea învelișului de iarba in plantațiile de vii si livezi - 45%,
  
• 
  ameliorarea pajiștilor - 42%,
  
• 
  tehnologii conservative - 32%.
  

Opiniile persoanelor intervievate sunt aproximativ omogene pentru toate cele trei zone pentru agricultura conservativă, ecologică, plantarea fășiilor forestiere, precum și a pădurilor comunale pe terenurile degradate. În ce privește aplicarea învelișului de iarba in plantațiile de vii si livezi, în zona de Sud circa 44% afirmă că le-ar aplica, în zona de Centru - 69%, iar în cea de Nord – doar 22%. (Anexa 10).

La întrebarea „Ce măsuri ați realiza dacă nu ați avea susținere financiară”, respondenții și participanții grupurilor focale de discuții au afirmat că practicile respective le-ar continua într-o măsură mai mică, după cum urmează (Figura 5):

• 
  agricultura ecologică - 55%,
  
• 
  plantarea pădurilor comunale pe terenurile degradate - 35%,
  
• 
  plantarea fășiilor forestiere - 28%,
  
• 
  aplicarea învelișului de iarba in plantațiile de vii si livezi - 27%,
  
• 
  tehnologii conservative - 24%,
  
• 
  ameliorarea pajiștilor - 18%.
  

Opiniile persoanelor intervievate diferă cele trei zone ale RM. Astfel, circa 48% din zona de Sud afirmă că ar aplica agricultura ecologică, din zona de Centru - 65%, iar în zone de Nord – 52%. În ce privește agricultura conservativă în zona de Sud și Centru le-ar aplica 26-28%, atunci în cea de Nord – doar 17%; fășiile forestiere în zona de Sud și Nord le-ar planta circa 32-35%, iar în cea de Centru – doar 17%.

Împădurirea terenurilor degradate ar efectua-o în zona de Sud 32% de respondenți, în sona de Centru - 26%, iar de Nord – 43%. Aplicarea învelișului de iarba in plantațiile de vii si livezi le-ar realiza în zona de Sud circa 40%, iar în zona de Nord și Centru – circa 17-21%. În ce privește ameliorarea pajiștilor - în zona de Sud circa 16% afirmă că le-ar aplica, în zona de Nord –30%, iar Centru – doar 8%. (Anexa 10).

Pentru a evalua în ce măsură datele primite de la toți intervievații corespund doleanțelor majorității fermierilor, am comparat datele medii primite de la toți respondenții și participanții grupurilor focale de discuții cu opinia fermierilor sau a administrației publice locale care implementează practicile respective de reziliență la schimbările climatice.

Considerăm că datele primite în urma răspunsurilor respondenților și a participanții grupurilor focale de discuții sunt într-o mare măsură doleanțe și mai puțin decizia lor de a realiza măsurile respective. Astfel, circa 73% din Registrul agenților economici încadraţi în circuitul agroalimentar ecologic anul 2014 vor continua să practice agricultura ecologică într-o măsură foarte mare dacă vor avea susținere financiară și 64% - dacă nu vor avea. Aceste date sunt comparabile cu răspunsurile primite de la toți respondenții.

Observăm că circa 27% dintre fermierii care au beneficiat de susținere financiară pentru tranziția la agricultura ecologică nu vor activa în acest domeniu chiar dacă vor avea susținere financiară, iar dacă nu vor avea – și mai puțin. Evident, fermierii respectivi cunosc foarte bine ce beneficii și ce pierderi ar avea față de fermierii care doar au auzit de această practică (de fapt unii consideră că ei și așa practică agricultura ecologică). Evident că doleanțele fermierilor de a practica agricultura ecologică sunt motivate și este salutabilă intenția, dar pentru a lucra în acest domeniu nu-i de ajuns doar dorința de a realiza unele practici; sunt necesare multe cunoștințe, precum și cum căutarea de modalități de a depăși barierele existente. Din cele menționate reiese că procentul real al fermierilor, care sunt pregătiți să implementeze agricultura ecologică, este cu mult mai mic decât cel din sondaje. Aceasta se poate de observat și din datele oficiale ale numărului fermierilor, care aplică agricultura ecologică, în special după anii 2010 când agricultura ecologică a fost exclusă din măsurile prioritare de subvenționare.

Cu totul altă situație este dacă comparăm datele privind dorința și voința de a aplica agricultura conservativă. Astfel, 100% din beneficiarii tehnologiilor conservative vor continua să practice această măsură atât cu finanțare, cât și fără finanțare. Totuși, doar 50% sunt gata s-o aplice într-o măsură foarte mare, 25% - mare și 25% - mijlocie (ultimele 2 grupe ar dori să alterneze tehnologiile conservative cu arătura). Considerăm că, la acest capitol, datele primite de la respondenți sunt aproape de realitate, deoarece numărul beneficiarilor nu e atât de mare comparativ cu fermierii care nu au utilajul agricol respectiv pentru a realiza această tehnologie. Considerăm că dacă costurile echipamentelor ar fi fost mai mici, sau ar exista tehnica respectivă pentru suprafețe mici și mijlocii, numărul doritorilor de a aplica această tehnologie ar fi mai mare.

Mai mult de 60% dintre beneficiarii plantării pădurilor comunale pe terenurile degradate și a fășiilor forestiere – ar fi de acord să mai continue practicile respective într-o măsură mare și foarte mare dacă ar avea susținere financiară și doar 45% - dacă nu ar avea susținere. O parte din intervievați doresc să fie fâșii forestiere împrejurul câmpurilor lor, înțelegând importanța acestora, dar nu sunt siguri că vecinii lor, sau alți fermieri vor dori să îngrijească de ele, sau să nu le taie; mai ales că fâșiile aparțin administrației locale, care, în mare măsură, nu are resurse să le mențină și nu au mecanisme legale pentru penalizarea distrugerilor. Doar Inspectoratul Ecologic de Stat ii poate sancționa pe cei care taie arborii din fâșii. În privința împăduririi terenurilor degradate considerăm că datele primite de la toți respondenții reflectă situația reală. O parte din fermieri au menționat că doresc să planteze păduri pentru a se asigura cu lemne în această perioadă când costurile la energia electrică s-au ridicat; dar au temeri că nu vor primi autorizație ca să taie copacii când vor dori ei.

În privința ameliorării pajiștilor deși un procent mare dintre respondenți au beneficiat de susținere pentru aceste element de adaptare, numărul doritorilor de realiza această practică este comparabil cu cele ce se referă la alte măsuri (54% - dacă ar avea finanțare și 36% dacă n-ar avea). Însă, considerăm că procentul real e și mai mic. Chiar cei care au menționat că doresc să aibă pășuni bune, au mari dubii că locuitorii satului ar fi de acord ca să nu pască vitele pe pajiștea care ar fi în curs de refacere și pe care pășunatul ar fi interzis pentru o perioadă destul de îndelungată; mai ales în satele cu multe animale. Pe de altă parte, foarte puține primării au grijă de pajiști și pășuni, sau de îmbunătățirea lor. Durabilitatea aici ar fi problematic de asigurat.

9. 
   Recomandări privind îmbunătățirea aplicării măsurilor de adaptare la schimbările climatice
   

Adaptarea la schimbarea climei este o necesitate stringentă pentru Republica Moldova. În lipsa acțiunilor de adaptare, statul și cetățenii au pierderi însemnate asociate cu măsurile de reacție la evenimente climatice extreme, asistență socială pentru persoanele afectate, perspective incerte privind dezvoltarea.

În rezultatul interviurilor, discuțiilor în grupuri focale și a analizei SWOT, au fost elaborate un șir de recomandări privitor la câteva măsuri pregnante de adaptare. Acestea cuprind un set de recomandări de ordin sistemic, necesare pentru a asigura condiții mai favorabile pentru ca procesul de adaptare să avanseze mai rapid și mai eficient. După aceste recomandări generale, expuse imediat mai jos, vor urma recomandări specifice pentru fiecare element de adaptare din cele patru studiate.

Vom menționa aici că recomandările au fost elaborate reieșind din percepțiile fermierilor. Totuși, dacă există percepții eronate, acestea, oricum, stau la baza procesului de luare a deciziilor de către fermieri, de aceea, e necesar de a aborda și acest aspect. De exemplu, dacă fermieri au percepția că asistența tehnică este distribuită în mod corupt, doar prin contacte personale, atunci e necesar de întreprins acțiuni pentru a demonstra că procesele de distribuire sunt transparente și oneste, sau dacă fermierii percep agricultura ecologică ca o modă trecătoare, atunci, sunt necesare acțiuni pentru a aduce în fața lor informația deplină privind acest tip de agricultură etc.

Recomandări generale pentru politici de stat

• 
  Îmbunătățirea climatului investițional și a mediului de afaceri, pentru ca atât țara, cât și cetățenii să atingă un nivel mai înalt de prosperitate. Doar țările prospere își pot permite acțiuni de adaptare durabile, cu caracter preventiv, pe când țările sărace sunt sortite să aibă mai multe pagube și să se ocupe mereu de reparații și despăgubiri, care costă mult mai mult decât acțiunile de prevenire.
  
• 
  Politici consecvente și clare, de termen lung, în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, cu priorități evidențiate pentru fiecare etapă.
  

• 
  Sistemele de subsidii trebuie să fie orientate nu spre soluții de termen scurt și despăgubiri în cazul pierderilor, ci pe acțiuni necesare durabile de adaptare la schimbarea climei și prevenire a dezastrelor (soluții durabile pentru protecția de riscurile inerente în agricultură, sisteme viabile de asigurare împotriva acestora, practici creative în privința mix-ului de culturi.
  
• 
  Acțiuni de stimulare a reîntoarcerii tinerilor în agricultură, deoarece ruptura generațiilor deja s-a instalat, iar continuarea migrației tinerilor va face ireparabilă pierderea cunoștințelor agricole și transmiterea naturală a acestora în cadrul familiilor și întreprinderilor, cu diverse consecințe dezastruoase pentru agricultură și sectorul rural.
  

• 
  Fermierii au nevoie de stimulente financiare pentru activitatea agricolă, nu atât în formă de subsidii și ajutoare, cât în formă reglementări clare pe piața internă, care ar favoriza producătorul autohton și ar asigura accesibilitatea fermierilor la piețele agricole, în prezent dominate și controlate de intermediari.
  
• 
  Statul ar trebui să facă eforturi maxime pentru a ajuta fermierilor în desfacerea producției în primul rând în plan intern (asistență în vânzări și de marketing în comunități, programe de achiziții publice, educația consumatorului, puncte de desfacere în comunități mai mari etc.).
  
• 
  Orice inițiative și proiecte de politici ale statului în agricultură trebuie consultate pe larg cu fermierii și corectate în mod adecvat, așa ca aceștia să nu aibă impresia că sunt amăgiți, jecmăniți, tratați cu lipsă de respect (10 litri de motorină, pentru care fermierii trebuie să călătorească la raion, ridicarea prețurilor la inputuri imediat în perioada semănatului sau recoltatului, acordarea de licențe de import pentru produsele, care se produc în abundență în țară, etc.).
  
• 
  Un control mult mai strict decât cel actual al calității produselor agricole, în care acestea s-ar verifica nu doar la conținutul de nitrați, dar și rămășițe de pesticide și ierbicide, organisme modificate genetic (OMG-uri).
  
• 
  Simplificarea și ieftinirea procedurilor de consolidare a terenurilor (fragmentarea excesivă permite doar o agricultură de subzistență și nu permite acțiuni anti-erozionale și de adaptare eficiente).
  
• 
  Sporirea accesibilității informației și serviciilor privind calitatea solurilor pe sole concrete.
  
• 
  Asigurarea respectării stricte a legilor (privind poluarea apei, solului și aerului; acapararea zonelor de protecție a râurilor și lacurilor, prevenirea și combaterea eroziunii solului și alunecărilor de teren, gestionarea resurselor comunale locale etc.).
  

Recomandări generale pentru programe de asistență tehnică în agricultură și dezvoltarea rurală, inclusiv în aspecte de adaptare la schimbarea climei

• 
  Susținerea acelor măsuri și acțiuni, care ar conduce nu doar la conservare, dar concomitent - la sporirea nivelului de viață și a prosperității fermierilor și locuitorilor din spațiul rural.
  

• 
  Susținerea acțiunilor de promovare a consumului produselor locale, inclusiv a celor ecologice.
  
• 
  Susținerea programelor și acțiunilor de adaptare durabile, de termen lung.
  
• 
  Susținerea unor inițiative de elaborare și punere în acțiune (prin mecanisme durabile) a unor mostre de reglementări locale pentru gestionarea adecvată a resurselor comunitare.
  
• 
  Susținerea unor proiecte holistice în adaptarea la schimbarea climei (set de măsuri necesare de adaptare în cadrul câtorva comunități cu diseminarea experienței și expertizei).
  
• 
  Susținerea măsurilor de economisire a apei în agricultură și în uzul casnic (stocare a apei din ploi și zăpezi, folosirea repetată a apei gri, optimizarea irigației, mulci pentru prevenirea evaporării, culturi cu perioadă de vegetație adecvată pentru clima schimbată etc.).
  
• 
  Susținerea programelor complexe de abordare a secetelor, inclusiv plantări forestiere pentru o microclimă mai bună, introducerea speciilor și soiurilor rezistente la secetă, modificarea mix-ului de culturi, căi multiple de conservare a umidității în sol, favorizarea culturilor care nu necesită irigare, sere, plase de protecție, etc.)
  
• 
  Anunțarea clară și distinctă, pe larg, a programelor și a procedurilor de aplicare, punând accent pe transparența și corectitudinea acestora.
  
• 
  Accesibilitate mai mare la programe de asistență pentru fermierii mici și mijlocii.
  
• 
  Simplificarea procedurilor de solicitare de asistență financiară sau tehnică.
  

Recomandări specifice pentru fiecare din instrumentele de adaptare abordate

1. 
   Tehnologii conservative No till, Mini-till
   

Se consideră că tehnologiile no-till mini-till sunt relativ noi pentru Republica Moldova. Unii autori consideră că aplicarea acestora s-a început după 2000. Totuși începutul aplicării acestora datează de la sfârșitul veacului XIX, începutul veacului XX, de către renumitul agronom Ovsinschi la sudul Basarabiei. El a cercetat acest sistem pe parcursul a circa 10 ani și a primit rezultate foarte promițătoare, îndeosebi în anii secetoși. Sistemul conservativ a solului a fost studiat câțiva ani în Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp "Selecţia" (1979-1982) și Institutul de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului “Nicolae Dimo” (1983-1988). Cu părere de rău, ele n-au fost continuate ca să se poată răspunde la multiple întrebări, la care fermierii în prezent caută răspuns. În 1995-1996 când Guvernul SUA a donat Moldovei o partidă de echipamente agricole, acestea au fost însoțite de un șir de seminare în câmp. După aceasta au urmat și alte proiecte cu granturi generoase pentru procurarea echipamentelor cu componente de instruire. Totuși, masa largă a fermierilor nu a fost expusă la instruiri de acest gen.

Așadar, aceste tehnologii nu au căpătat o răspândire largă din cauza dubiilor fermierilor privind beneficiile acestora, inclusiv beneficiile de termen lung, dar și a costurilor mari asociate cu procurarea echipamentelor asociate. O altă cauză ar fi metodele de impunere de a aplica agricultura conservativă în unele raioane în anii 1980-1990. Astfel, președintele raionului Hâncești (Carabajac), care vizitând câmpurile de agricultură conservativă în Ucraina (promovate de profesorul Șicula) și Kazahstan (promovate de academicianul Caștanov), a decis să aplice acest sistem în toate localitățile raionului Hâncești în 1985. Nu întâmplător, acum în acest raion nu există nici un fermier, care ar promova acest sistem, cum o fac de exemplu, în r-l Dondușeni sau Cahul.

Recomandările ar include:

• 
  Identificarea studiilor, practicilor bune, experiențelor de termen mai lung privitor la aceste tehnologii în țările învecinate sau cele cu condiții similare cu cele din Moldova și folosirea lor pentru informarea fermierilor.
  
• 
  Realizarea cercetării aprofundate și de lungă durată a agriculturii conservative în diferite zone pedoclimatice ale RM.
  
• 
  Cercetarea participativă a tehnologiei conservative în Republica Moldova, de către cercetători cu experiență, care ar colabora cu fermierii ce aplică tehnologiile, efectuând toate calculele cheltuielilor de pe terenuri cu tehnologii conservative și altele cu tehnologii tradiționale, studiindu-se, în același timp, și efectele asupra proprietăților solului, etc.
  
• 
  Elaborarea unor ghiduri privind aspectele relevante ale aplicării tehnologiilor conservative (pe care câmpuri și cu care culturi au efecte mai bune, echipamente de înlocuire în cazul, în care cele specializate lipsesc, posibilitatea adaptării tehnicii mai mici existente pentru aplicarea acestor tehnologii, producerea în Moldova a unor asemenea echipamente, crearea unor centre de servicii de agricultură conservativă cu echipamente procurate în acest scop.
  
• 
  Includerea temei agriculturii conservative pentru experimentare, dezbateri facilitate și învățare în cadrul școlilor fermierilor, rezultatul anticipat fiind recomandări clare privind modalitatea de aplicare a acestor tehnologii în Moldova.
  
• 
  Recomandarea aplicării doar a unor elemente separate ale acestor tehnologii de către fermierii fără echipamente sau cei neconvinși de beneficiile acestora.
  
• 
  O campanie de sensibilizare a fermierilor în acest sens.
  
• 
  Pregătirea specialiștilor în agricultura conservativă.
  
• 
  Creșterea accesului fermierilor mici și mijlocii la tehnica, prin stimularea creării asociațiilor de utilizatori și subvenționarea achiziționării tehnicii.
  
• 
  Revederea reglementărilor privind subvențiile în agricultură, astfel ca și fermierii mici să aibă acces la subsidii pentru tehnica agricolă de conservare a solului.
  

2. 
   Agricultura ecologică
   

Sub presiunea dorinței consumatorilor, agricultura ecologică se dezvoltă rapid în toată lumea. Cererea pentru produsele ecologice variază pe diferite piețe, ea fiind cu puțin peste 10% din piața totala a alimentelor respective. Dintre tarile cu o cerere mare de produse ecologice putem cita: Germania, Franța, Regatul Unit, Elveția, Austria, Suedia etc. Moldova are oportunități extraordinar de bune de a produce și chiar exporta multe produse ecologice, însă acestea sunt ratate. Valorificarea acestor oportunități este posibilă și reală, chiar în condițiile curente. Recomandările de mai jos ar ajuta la îmbunătățirea situației în domeniu.

• 
  Armonizarea politicii agrare și de dezvoltare rurală a RM cu cea a UE, inclusiv în materie de respectare și consecvență a politicilor statului;
  
• 
  Elaborarea și realizarea unor politici de sprijinire prioritară a fermieratului ecologic, ca soluție oportună la cultivarea pe terenuri fragmentate, la lipsa de fonduri pentru agricultură intensivă, dar și ca beneficiu deosebit pentru mediul înconjurător al țării și sănătatea cetățenilor;
  
• 
  Instituirea unui centru de instruire sau extensiune axat doar pe agricultura ecologică, cu câțiva experți dedicați și pasionați, care ar expune filozofia și conceptele agriculturii ecologice veritabile și ar crea resurse de sensibilizare atât a fermierilor, cât și a consumatorilor;
  
• 
  Susținere pentru învățământul agricol în crearea de resurse de predare adecvată a agriculturii ecologice;
  
• 
  Susținerea lanțului valoric al agriculturii ecologice, inclusiv pentru crearea verigii de procesare a produselor ecologice, eliminând, astfel, temerile fermierilor că nu vor putea realiza producția la prețuri adecvate;
  
• 
  Susținere pentru crearea verigii de comercializare a produselor ecologice prin puncte de desfacere specializate (magazine, piețe ale fermierilor) în toate orașele mai mari și centre raionale, și a relațiilor de cooperare dintre producătorii și consumatorii de produse ecologice în comunitățile mai mici;
  
• 
  Crearea școlilor fermierului ecologic în fiecare zonă a țării pentru a permite fermierilor să experimenteze și să discute problemele apărute, căutând soluții în comun;
  
• 
  Accesarea resurselor internaționale de expertiză și cunoștințe în agricultura ecologică (literatură, experți, ferme model) pentru preluarea unor practici bune valabile în plan internațional;
  
• 
  Acordarea de asistență tehnică procesului de certificare națională, pentru ca acesta să atingă un nivel mai superior în materie de expertiză, control, transparență, abordare personalizată a fermierilor în conversie și a posesorilor de certificate ecologice;
  
• 
  Revederea politicii de subvenționare a AE, astfel ca ea să fie transparentă și îndreptată la crearea condițiilor pentru tranziția la agricultura ecologică și nu la susținerea instituțiilor publice prin realizarea unor analize, sau producerea inputurilor pentru AE;
  
• 
  Includerea mașinilor agricole/echipamentelor pentru realizarea practicilor din agricultura ecologică în măsura de subvenționare a agriculturii conservative;
  
• 
  Elaborarea viziunii agriculturii ecologice, a planului de acțiuni în domeniu în conformitate cu cerințele IFOAM;
  
• 
  Încurajarea cercetării în domeniu în conformitate cu cerințele IFOAM;
  
• 
  Pregătirea specialiștilor în agricultura ecologică cu invitarea experților IFOAM;
  
• 
  Crearea bazei experimentale și de producere a inputurilor pentru agricultura ecologică;
  
• 
  Promovarea tehnologiilor avansate în domeniu în baza experienței țărilor dezvoltate;
  
• 
  Respectarea strictă a legislației naționale privind controlul produselor Organismelor Modificate Genetic (OMG).
  

3. 
   Înierbarea terenurilor degradate
   

Înierbarea terenurilor degradate este o măsură simplă, ce poate preveni pierderi enorme de sol și recoltă, precum și degradarea mai pronunțată a terenurilor deja supuse eroziunii sau alunecărilor. Totuși, sunt foarte puține comunități în care aceasta are loc. Mai jos urmează un șir de recomandări de îmbunătățire la acest capitol.

• 
  Includerea pajiștilor în prioritățile de dezvoltare a agriculturii cu realizarea măsurilor armonioase de dezvoltare a sectorului zootehnic și ameliorare a pășunilor și fânețelor;
  
• 
  Pregătirea specialiștilor în domeniu cu călătorii de studii în regiunile similare condițiilor RM și aplicarea cunoștințelor primite;
  
• 
  Elaborarea și implementarea unui program de educație și instruire în rândul populației;
  
• 
  Sporirea responsabilității autorităților publice locale sau arendatorilor terenurilor publice ale comunităților pentru calitatea solului aflat în gestiunea lor;
  
• 
  Elaborarea unor mostre de reglementări locale și practici bune în materie de gestiune a terenurilor publice, inclusiv a celor degradate, și diseminarea acestora primăriilor;
  
• 
  Elaborarea unor mostre de reglementări locale și practici bune în materie de gestiune a pășunilor comunale, inclusiv a celor degradate, și diseminarea acestora primăriilor.
  

• 
  Cercetătorii moldoveni și cadrele profesorale au nevoie de studii direcționate și informații relevante de ultimă oră, precum și de cooperare cu instituții specializate din exterior pentru a se convinge de beneficiile învelișurilor de ierburi utilizate în alte țări și pentru a avea capacități adecvate de a promova înierbarea;
  
• 
  Realizarea câmpurilor demonstrative pentru a învăța și promova utilitatea înierbării;
  
• 
  Crearea soiurilor autohtone de semințe rezistente la secetă în funcție de zonă și punerea la punct a producției de semințe;
  
• 
  Fabricarea mașinilor agricole, echipamentelor și tehnicii de pregătire a terenului pentru semănat și a semănătoarelor speciale, cu prețuri acceptabile pentru fermierii mici și mijlocii.
  

4. 
   Plantarea fășiilor forestiere și a pădurilor comunale
   

Fâșiile forestiere și pădurile comunale sunt măsuri foarte importante de contracarare a schimbării climei și adaptare la aceasta. Totuși, din mai multe motive, expuse pe scurt mai sus, în foarte puține comunități au loc plantări durabile. Recomandările de îmbunătățire ar include:

• 
  Responsabilitate mai mare pentru tăieri ilicite și tăierile aprobate. Nu are sens de a planta păduri noi, dacă cele vechi se taie fără discernământ;
  
• 
  Sensibilizarea mai largă a publicului (rural și urban) privind efectele pădurilor asupra climei și beneficiile pentru agricultură;
  
• 
  Educarea în țară a unei culturi a plantării arborilor în zone alocate (persoane - ocazii memorabile, fie fericite, fie tragice, organizații – date remarcabile, instituții – amenajarea zonelor adiacente etc.);
  
• 
  Susținerea inițiativelor locale de plantări a fâșiilor forestiere, în zonele de protecție a apelor, garduri verzi în loc de haturi, dar și a inițiativelor private ale grupurilor de fermieri;
  
• 
  Instituirea în primării a unei funcții responsabile de măsurile de adaptare la schimbările climatice, care ar mobiliza resursele comunității în scopul realizării practicilor armonioase mediului, inclusiv plantări de fâșii și păduri comunale;
  
• 
  Susținerea creării unei piețe de arbuști și arbori de specii valoroase pentru plantări comemorative a pădurilor locale;
  
• 
  Realizarea cercetărilor privind rolul fâșiilor forestiere în protecția solurilor, creșterea productivității culturilor agricole, etc.;
  
• 
  Motivarea fermierilor de a planta sau îngriji fâșiile forestiere;
  
• 
  Plantarea speciilor valoroase de arbori și arbuști în baza studiilor ecologice, inclusiv celor pedologice, astfel ca terenurile împădurite să îndeplinească funcțiile ecologice ale unei păduri;
  
• 
  Asigurarea managementului corect în amenajările silvice;
  
• 
  Încurajarea cooperării dintre toate instituțiile interesate, inclusiv Moldsilva și autorităților locale în privința managementul fâșiilor forestiere și pădurilor comunale.
  
• 
  Aprobarea Legii Solului, a Planului de Acțiuni de implementare a Legii, inclusiv a planurilor de organizare a teritoriului;
  
• 
  Pregătirea cadrelor calificate în teritoriu, în special pentru autoritățile locale;
  
• 
  Elaborarea mecanismelor de gestiune a fâșiilor pe terenurile parcelate.
  

Recomandări privind elementul de învățare a proiectelor

Proiectele de promovare a agriculturii conservative no-till și mini-till, a agriculturii ecologice, de înierbare a terenurilor degradate și a spațiilor din livezi și vii și de plantare a fâșiilor forestiere și pădurilor comunale pe terenuri degradate au contribuit mult la schimbarea percepțiilor fermierilor și la adoptarea lor ca instrumente utile în adaptarea la schimbarea climei. Efectele acestor proiecte sunt nu doar practice, de îmbunătățire a condițiilor în unele comunități, dar și de proliferare a cunoștințelor asociate. De la o fermă – la alta, dintr-o comunitate - în alta, pe măsură ce oamenii se conving de avantajele uneia sau alteia dintre măsurile susmenționate, fie prin vizite la locul desfășurării proiectelor, fie din auzite despre efecte bune asupra recoltelor, reducerea eroziunii, diminuarea severității efectelor secetei, etc., ele încep să fie aplicate mai pe larg.

Totuși, acest proces de proliferare ”naturală” a cunoștințelor este prea lent și prea puțin sistematic, pentru ca întreaga masă a fermierilor din Moldova să îmbrățișeze o metodă sau alta în viața reală, astfel ca consecințele pozitive să aibă rezonanță la nivel național.

Cu scopul sporirii accesibilității fermierilor la cunoștințe practice privind oportunitățile de adaptare a agriculturii Moldovei la schimbarea climei sunt necesare eforturi mai mari de extensiune și școlarizare practică, susținerea experimentelor proprii ale fermierilor, școli veritabile ale fermierilor, în care cei ce au obținut rezultate bune în unul sau altul dintre domeniile vizate le împărtășesc cu alții, răspunzând în mod clar și accesibil la dubiile și temerile lor legitime privind aplicarea acestora pe loturile proprii.