Keywords: strategie energetica, Varujan Vosganian
11.07.2013 13:10:56vezi articolul
Vosganian: Nu am incredere in companiile straine care doar cer ceva de la stat, fara sa ofere nimic - Mediafax
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian , a declarat, joi, ca nu are incredere in companiile straine care cer sprijin din partea statului, fara sa ofere nimic in schimb, si ca orice investitor are responsabilitati fata de societatea romaneasca, referindu-se in acest context si la ArcelorMittal.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)
"Eu am spus companiilor: "nu veniti la noi sa cereti, veniti sa oferiti". (...) Nu am incredere intr-o companie care doar cere. Daca va cere azi, va cere si maine si daca nu-i dai, spune ca pleaca. Investitorii privati trebuie sa stie ca au obligatii fata de societatea noastra", a afirmat Vosganian la o conferinta pe teme energetice.
In acest context, el a facut referiri la combinatul ArcelorMittal Galati, care, in opinia sa, a primit mai multe forme de sprijin de la statul roman.
Vosganian a mai spus ca Guvernul va semna, dupa aprobarea pactului pentru industria otelului la nivelul Uniunii Europene, protocoale cu fiecare companie siderurgica in parte, prin care sa stabileasca ce le poate oferi acestora si ce pot aceste companii sa ofere statului, si apoi vor urma protocoale si cu firmele din industria chimica.
Premierul Victor Ponta a avut, marti, noi discutii cu presedintele OMV si proprietarul ArcelorMittal despre investitiile acestora in Romania, aratand ca Guvernul face eforturi pentru exploatarile de gaze din Marea Neagra si functionarea combinatului siderurgic de la Galati.
Dostları ilə paylaş: |