Direcţii de acţiune pentru prioritatea de intervenţie 2 2.1. Asigurarea tratamentului ARV şi a maladiilor asociate
2.2. Asigurarea accesului la tratamente curente şi la programe nutriţionale
2.1. Asigurarea tratamentului ARV şi a maladiilor asociate Obiectiv specific:
Introducerea şi menţinerea în tratament ARV, non-ARV şi monitorizare a tuturor pacienţilor care se califică conform Ghidului Naţional de Tratament
Rezultate aşteptate:
Creşterea speranţei de viaţă a pacienţilor HIV/SIDA
Activităţi:
A1. Asigurarea accesului continuu la tratament ARV a tuturor pacienţilor care se califică conform Ghidului Naţional de Tratament HIV/SIDA
funcţionarea pe perioada 2011 – 2015 a unui contract cadru unic la nivel naţional pe baza căruia să se facă de către CNASS achiziţia centralizată a medicamentelor ARV pe baza necesarului de medicamente înaintat de CNLAS
Înfiinţarea cel mai târziu până la sfârşitul anului 2012 a programului comun MSP/CNASS de tratament HIV/SIDA cu alocare bugetară corespunzătoare şi separată la nivelul ambelor instituţii şi cu mecanisme comune de achiziţii, implementare şi monitorizare
reinstituirea mecanismului prin care stabilirea unei scheme de tratament ARV precum şi modificarea acesteia să fie efectuată pe baza unei monitorizări biologice adecvate la nivelul unui centru regional şi să fie aprobată de către un mecanism colegial care să includă pe lângă medicul curant cel puţin alţi doi medici specialişti de la nivel regional sau naţional.
Indicatori A1. Până la sfârşitul lui 2012 să nu se mai înregistreze întreruperi de tratament cauzate de lipsa medicamentelor. Menţinerea în tratament a 100% din pacienţii care se califică conform Ghidului Naţional de Tratament HIV/SIDA.
A2. Monitorizarea adecvată a pacienţilor HIV/SIDA
Indicator A2. Toţi pacienţii aflaţi în evidenţă medicală activă să fie monitorizaţi din punct de vedere biologic conform Ghidului Naţional de Tratament HIV/SIDA
aprovizionarea constantă cu teste şi reactivi în cadrul programului naţional de tratament pe baza unei achiziţii naţionale unice
întărirea capacităţii administrative şi de management la nivelul centrelor regionale prin finanţarea acestora din programul HIV/SIDA al MS
A3. Menţinerea şi dezvoltarea registrului de pacienţi HIV/SIDA
alocarea de resurse financiare pentru susţinerea bazei de date/registru al pacientilor din cadrul programului HIV/SIDA al MS/CNASS
folosirea resurselor de tip e-health disponibile prin programele europene structurale pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea acestui registru de pacienti
Indicator A3. Anual toţi pacienţii nou diagnosticaţi să fie incluşi cu toate datele de tratament disponibile în baza naţională de date/registrul pacienţilor HIV/SIDA.
A4. Introducerea testării HIV ca parte a pachetului obligatoriu de teste recomandate la prezentarea pacienţilor la servicii ambulatorii şi spitaliceşti pe baza unui ghid special.
Indicator A4. Număr de teste HIV efectuate pacienţilor la prezentare la servicii medicale creşte cu 20% în 2014 faţă de 2011
A5. Menţinerea parteneriatului cu firmele farmaceutice care asigură reduceri şi facilităţi de preţuri la medicamantele ARV
Indicator A5. Până în 2013 menţinerea preţului mediu anual al unui tratament ARV pentru un pacient sub nivelul mediu din ţările UE.