Studiu sociologic


Atitudini cu privire la includerea copiilor cu dizabilități



Yüklə 0,64 Mb.
səhifə4/10
tarix12.01.2019
ölçüsü0,64 Mb.
#96136
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10

Atitudini cu privire la includerea copiilor cu dizabilități


Datele studiului demonstrează cu claritate că în societate predomină o atitudine exclusivistă cu privire la integrarea copiilor cu dizabilităţi în școlile de masă. Respondenții au fost rugați să se expună asupra faptului cum ar trebui să procedeze familia care are un copil cu dizabilităţi în sensul educației acestuia. Doar 17,2% din îngrijitorii intervievați sunt de părere că familia ar trebui să ia decizia ca copilul să fie înscris într-o instituție de învățământ de masă.

Marea majoritate sunt de părere că acești copii trebuie îngrijiți în familie, alții 22,6% au optat pentru plasarea acestora în instituții rezidențiale.

Cadrele didactice se manifestă mai deschiși pentru integrarea copiilor cu dizabilităţi în instituțiile de masă (46,5%), deși și în cazul lor atitudinile exclusiviste sunt foarte răspândite, 31,4% din profesorii intervievați sunt de părere că acești copii trebuie îngrijiți în familie, 13,3% optează pentru plasarea acestora în instituții rezidențiale.

Figura . Opțiuni pentru plasarea copiilor cu probleme în dezvoltare: aprecierile îngrijitorilor și a cadrelor didactice


Formularea întrebării în chestionar: În opinia Dvs., dacă o familie ar avea un copil cu probleme în dezvoltare, cum ar fi cel mai bine să procedeze …? (Opțiunile de răspuns: „Să-l îngrijească în familie”, „Să-l plaseze într-o instituţie (internat, casă pentru copii)”, „Să-l dea la grădiniţa/școala din localitate”)

Remarcăm că părinții tineri într-o măsură mai mare susțin că copiii cu dizabilităţi trebuie să fie îngrijiți în familie, pe când cei mai în vârstă optează într-o măsură mai mare pentru plasarea acestora în instituții rezidențiale. Bărbații în ponderi mai mari optează pentru plasarea copiilor în instituții rezidențiale, pe când femeile pentru plasarea în instituții de masă. Discrepanțele sunt evidente și pe medii de reședință (în orașe înregistrăm ponderi mai mari de opinii că copiii cu dizabilităţi trebuie îngrijiți în familii, iar în sate sunt semnificativ mai mari ponderile răspunsurilor care susțin plasarea în instituții speciale). Ca limbă de comunicare, diferențele semnificative înregistrate arată că respondenții rusolingvi susțin într-o măsură mai mare îngrijirea copiilor în familie, cei românolingvi optează într-o măsură mai mare pentru incluziunea în instituții de masă.

În cazul profesorilor diferențele înregistrate permit să constatăm că îngrijirea copiilor cu dizabilităţi este susținută într-o măsură mai mare de profesorii care predau în ciclurile mai mari (gimnazial, liceal), cei care nu au clase în diriginție. Este enormă discrepanța în funcție de limba de comunicare, optează pentru îngrijire în familie doar 24,5% din cadrele didactice cu limba de comunicare română și 61,3% cadre didactice rusolingvi.

Ponderi mai înalte a celor ce sunt de părere că acești copii trebuie plasați în instituții speciale înregistrează profesorii bărbați și cei care predau în instituțiile cu limba română de predare.

Și în final, se pronunță în proporții mai înalte pentru includerea copiilor cu dizabilităţi în instituții de masă profesorii din ciclurile primar și gimnazial, cei tineri (sub 10 ani vechime în muncă) și vorbitori de română.

Orice reformă, schimb de accente de regulă este întâmpinată de reticențe de către subiecții vizați. Studiul indică o relație foarte puternică între atitudine și experiență, în sensul respingerii a ceea ce nu îi este cunoscut respondentului. Comparând răspunsurile cadrelor didactice care au în școală copii cu dizabilităţi cu cele ale cadrelor didactice care nu au asemenea experiențe constatăm că prezența a asemenea copii în școală sporește semnificativ deschiderea pentru integrarea lor în instituții de învățământ de masă. Profesorii din școlile în care există copii cu dizabilităţi în mare parte optează pentru includerea acestei categorii de copii în instituțiile de învățământul de masă (51,0%), pe când în rândul celor din școlile fără copii cu dizabilităţi opțiunea dominantă este de a îngriji copiii în familie (45,7%).

Figura . Opțiuni pentru plasare a copiilor cu probleme în dezvoltare: aprecierile cadrelor didactice în funcție de prezența copiilor cu dizabilităţi în școală
Formularea întrebării în chestionar: În opinia Dvs., dacă o familie ar avea un copil cu probleme în dezvoltare, cum ar fi cel mai bine să procedeze …? (Opțiunile de răspuns: „Să-l îngrijească în familie”, „Să-l plaseze într-o instituţie (internat, casă pentru copii)”, „Să-l dea la grădiniţa/școala din localitate”)


Acest indicator este parte a studiului „Cunoștințele, Atitudinile și Practicile familiilor în domeniul îngrijirii și dezvoltării timpurii a copiilor, 2009”, grupul țintă a studiului fiind îngrijitorii de copii de 0-7 ani. Acest fapt permite punctarea evoluțiilor la capitolul atitudini față de incluziunea copiilor cu dizabilităţi.

Deși per total incluziunea în școli a copiilor cu dizabilităţi este sprijinită de o minoritate evidentă de respondenți, evoluțiile în percepții sunt foarte pozitive, în sensul acceptării unor abordări incluzive. În anii 2003 și 2009 ponderi numerice considerabile întruneau opiniile oarecum exclusiviste, pe când opțiunea pentru includerea acestei categorii de copii în instituțiile de masă era neglijabilă numeric. Astfel, ponderea adepților pentru ca acești copii să fie îngrijiți în familie s-a redus de la 72,3% în 2003 la 69,1% în 2009 și 54,5% în prezent.

Opțiunea pentru plasarea acestor copii în sistemul rezidențial rămâne la același nivel – circa 20 la sută.

Totodată, înregistrăm o creștere semnificativă a opțiunilor pentru includerea copiilor cu dizabilităţi în școlile de masă, de la 5,6% în 2003 și 5,2% în 2009 la 18,7% în 2012.

Figura . Opțiuni pentru plasare a copiilor cu probleme în dezvoltare în evoluție: îngrijitori cu copii de 0-7 ani

Opiniile elevilor cu privire la incluziunea copiilor cu dizabilităţi în instituțiile de învățământ de masă sunt dispersate. O treime din respondenți au exprimat acord complet, 29,7% acord parțial și 36,0% dezacord.

Sunt mai rezervați la acest aspect băieții (38,5% față de 33,8% în rândul fetelor) dar și elevii cu limba rusă de comunicare – 41,7% față de 34,5% în rândul elevilor cu limba română de comunicare.

Tabelul .Acceptarea copiilor cu dizabilităţi în școlile de masă: pe categorii de elevi



 

Total de acord

Parțial de acord

Nu sunt deloc de acord

NȘ/NR

Total




34.1%

29.7%

36.0%

0.2%

Genul:

Masculin

33.4%

27.7%

38.5%

0.4%

Feminin

34.8%

31.4%

33.8%




Limba de comunicare:

Moldoveneasca/română

34.1%

31.1%

34.9%




Rusa

34.3%

22.9%

41.7%

1.0%

Mediul de reședința:

Urban

36.9%

28.6%

34.5%




Rural

32.5%

30.3%

36.9%

0.3%

Anul de studii, clasa:

Clasa VI

37.0%

26.2%

36.1%

0.7%

Clasa VII

29.2%

33.4%

37.4%




Clasa VIII

33.7%

24.9%

41.5%




Clasa IX

36.4%

33.9%

29.7%




Formularea întrebării în chestionar:Crezi că copiii cu dizabilităţi (invalizii), trebuie să înveţe în şcoli obişnuite împreună cu ceilalţi copii

Datele studiului demonstrează mai multe dedesubturi în acceptarea copiilor cu dizabilităţi, iar declarațiile respondenților cu privire la dizabilitate în general trebuie tratate cu precauție. Tipul dizabilităţii este elementul important pentru a înțelege măsura în care copiii cu dizabilităţi pot fi integrați în sistemul de învățământ.

Per total în rândul respondenților au predominat aprecierile pozitive (permisive) cu privire la includerea copiilor cu dizabilităţi (în chestionar a fost utilizată sintagma „cu deficiențe în dezvoltare”), când peste jumătate din îngrijitorii și cadrele didactice și-au exprimat acordul (complet sau parțial) cu acceptarea copiilor cu dizabilităţi în procesul educațional alături de ceilalți copii. Alții 25,1% îngrijitori și 14,8% cadre didactice au exprimat o poziție incertă – nici acceptare dar nici dezacord. Cei care se opun includerii copiilor cu dizabilităţi sunt într-o minoritate numerică (25% îngrijitori și 24% cadre didactice).

Schimbarea accentelor prin punerea în discuție a tipului de dizabilitate însă scoate în evidență clară că acceptarea declarată la nivel general vizează de fapt doar dizabilităţile fizice. Ideea incluziunii educaţionale a copiilor cu dizabilităţi intelectuale întâmpină o opoziție puternică, cu predominarea respondenților care nu acceptă – în cazul îngrijitorilor 14,1% dezacord total și 43,2% înclină spre dezacord iar în cazul cadrelor didactice opoziția este și mai puternică, 29,6% dezacord total și 41,0% parțial.

Figura . Aprecieri generale privind incluziunea copiilor cu dizabilităţi în instituțiile de învățământ preuniversitar

ÎNGRIJITORI




Formularea întrebării în chestionar: Sunteţi sau nu de acord cu următoarele afirmaţii? (afirmațiile sunt redate în figură)

CADRE DIDACTICE

Formularea întrebării în chestionar: Sunteţi sau nu de acord cu următoarele afirmaţii? (afirmațiile sunt redate în figură)

Pe categorii socio-demografice constatăm că respingerea este aproximativ de același nivel în toate grupurile, deși se evidențiază persoanele cu studii medii incomplete sau profesionale, locuitorii din mediul rural și cu statut socio-economic mediu al gospodăriei.

În cazul cadrelor didactice un nivel de respingere mai pronunțat manifestă profesorii din ciclul liceal, bărbați, rusolingvi, din mediul urban.

Mai jos redăm ordonarea tipurilor de dizabilităţi după gradul de acceptare a acestora în instituțiile de învățământ de masă.

În studiul în rândul îngrijitorilor adițional a fost testată și acceptarea copiilor din instituțiile rezidențiale, care vedem că sunt mult mai acceptați decât copiii cu dizabilităţi,cu 38,9% răspunsuri „da, sigur” și 40,1% „probabil da”. Această categorie este urmată de copiii cu deficiențe locomotorii – 27,2% și 35,6% respectiv.

În cazul celorlalte tipuri de deficiențe constatăm predominația numerică a pozițiilor de respingere, și anume deficiențele de vedere întrunesc aproape 59 la sută răspunsuri de neacceptare, cele de limbaj 58 la sută, cele de auz circa 62 la sută. Cel mai respins grup sunt copiii cu deficiențe mintale, împotriva includerii cărora se pronunță circa 76 la sută din îngrijitorii intervievați și doar 19 la sută acceptări.

În cazul cadrelor didactice ordonarea este aproximativ aceiași, gradul de acceptare a copiilor cu probleme de mobilitate este egal cu acceptarea anunțată la nivel general – circa 70 la sută acceptări. Urmează copiii cu deficiențe de limbaj cu circa 63% acceptări și 47 la sută respingeri. Celelalte categorii sunt predominant respinse. Copii cu deficiențe de vedere circa 69% opțiuni de inacceptare, cu deficiențe de auz 66 la sută, mintale 80 la sută.

În rândul elevilor diferențierea pe tipuri de dizabilităţi este mai puțin pronunțată, deși și în cazul acestora se evidențiază ca și respingere dizabilitatea intelectuală – circa 71% opțiuni de respingere.

Figura . Aprecieri privind incluziunea copiilor cu diferite tipuri de dizabilităţi în instituțiile de învățământ preuniversitar



ÎNGRIJITORI




Formularea întrebării în chestionar: Considerați că (categoriile sunt listate în figură) trebuie să învețe în școlile/grădinițele obișnuite, împreună cu ceilalți copii?

CADRE DIDACTICE




Formularea întrebării în chestionar: Considerați că (categoriile sunt listate în figură) trebuie să învețe în școlile de masă, împreună cu ceilalți copii?

ELEVI

Formularea întrebării în chestionar: Considerați că (categoriile sunt listate în figură) trebuie să învețe în școlile obișnuite, împreună cu ceilalți copii?

Comparația pe audiențe subliniază faptul că elevii mai puțin accentuează tipul de deficiențe și gradul de respingere în cazul deficiențelor intelectuale deși predominant, este de un nivel mai mic decât în cazul îngrijitorilor și cadrelor didactice.

Ca și diferențe, constatăm tratarea specifică în rândul celor trei grupuri de respondenți a incluziunii copiilor cu probleme de mobilitate, deficiențe de vedere și limbaj. Problemele de mobilitate au fost mai des tratați ca nefiind o barieră pentru incluziune în cazul profesorilor (70,4% răspunsuri de acceptare), pe când elevii sunt mult mai rezervați (doar 48,0% acceptări).

În cazul deficiențelor de vedere se evidențiază elevii printr-un grad mai înalt de acceptare (47,4%) decât cel înregistrat în rândul cadrelor didactice (40,7%) și a îngrijitorilor (38,5%).

În ceea ce privește deficiențele de limbaj se evidențiază îngrijitorii, care sunt mult mai rezervați (38,2% răspunsuri de acceptare) decât cadrele didactice (52,8%) și elevii (50,6%).

Figura . Gradul de acceptare a copiilor cu diferite tipuri de dizabilităţi în instituțiile de învățământ preuniversitar comparativ pe audiențe(% acceptărilor)
În studiu a fost măsurată și acceptarea copiilor cu dizabilităţi la general și pe tipuri de deficiențe prin proiecția situației la nivelul personal al respondentului. Respondenții au fost întrebați dacă acceptă includerea copiilor cu dizabilităţi în clasa / școala proprie. Constatăm că diferențierile pe tip de dizabilitate sunt practic aceleași, cu un nivel de acceptare maxim pentru copiii cu probleme de mobilitate și respingere maximă în cazul deficiențelor intelectuale.

În cazul elevilor la întrebarea cu privire la includere au fost propuse variante de răspuns „ar fi bine pentru toți, ar fi rău pentru acești copii (cu dizabilităţi), ar fi rău pentru ceilalți copii și ar fi rău pentru toți copiii”. Constatăm că preocuparea de bază reflectată în răspunsuri este că incluziunea ar dăuna anume copiilor cu dizabilităţi, răspuns acordat mult mai des decât răspunsurile că includerea acestor copii ar dăuna celorlalți copii.

Figura . Aprecieri privind incluziunea copiilor cu diferite tipuri de dizabilităţi în clasele proprii

ÎNGRIJITORI (în clasa în care își fac studiile copiii lor)




Formularea întrebării în chestionar: Ați accepta ca în clasă cu copilul Dvs. să învețe și copii (categoriile sunt listate în figură) …

CADRE DIDACTICE (în clasele în care predau)




Formularea întrebării în chestionar: Credeți că dacă în clasele în care predați ar fi elevi (categoriile sunt listate în figură) aceasta ar crea pentru ceilalți copii (sănătoși) …

ELEVI (în clasa în care își fac studiile)

Formularea întrebării în chestionar: Credeți că ar fi bine ca în clasa ta ar învăța și copii care … (categoriile sunt listate în figură) …


Realizând un indice sintetic care încadrează în sine gradul de acceptare manifestat de cadre didactice pentru toate tipurile de dizabilitate am corelat valoarea acestuia cu prezența în școala în care activează respondentul a copiilor cu dizabilităţi. Asumându-ne tratarea acestor indicatori ca valori obiective concluzionăm că prezența copiilor în instituția în care predă cadrul didactic intervievat sporește de circa 13 ori nivelul de acceptare în general a copiilor cu dizabilităţi în școlile obişnuite și de circa 5 ori nivelul de acceptare în particular (în școala/clasa în care predă cadrul didactic).

Figura . Indicii integrați de acceptare2 a incluziunii copiilor cu dizabilităţi în instituții în baza răspunsurilor cadrelor didactici: în funcție de prezența sau absența copiilor cu dizabilităţi în instituția în care predă respondentul


Pe categorii socio-demografice ale îngrijitorilor gradul de acceptare a copiilor cu dizabilităţi în clasa în care învață copilul lor crește odată cu sporirea numărului de copii sub 18 ani în familie. Îngrijitorii care au copii sub 6 ani înregistrează un grad de acceptare mai mare. Nivel scăzut de toleranță sub acest aspect manifestă îngrijitorii bărbați, din mediul rural, românolingvi.

În cazul cadrelor didactice nivel maxim de respingere înregistrăm în rândul profesorilor din ciclul liceal, cu stagiu de muncă mediu, rusolingvi.

Elevii care sunt mai rezervați în acceptarea copiilor cu dizabilităţi în propria clasă sunt mai degrabă fete, din mediul rural, rusolingvi.



Yüklə 0,64 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin