Subcarpaţii aşezare

SUBCARPAŢII
Aşezare:

-Subcarpaţii formează o fâşie mai joasă la marginea exterioară a munţilor, prezentând caracterele unor munţi mai mici şi mai tineri, cum s-a spus ,,un nou val carpatic’’, adăugat munţilor prin cutări recente care s-au produs la sfârşitul neogenului şi începutul cuaternarului. În partea de vest a lanţului carpatic nu există o zonă subcarpatică, deoarece Câmpia de Vest pătrunde printre munţi sub forma depresiunilor-golfuri. Falierea acestei margini a munţilor şi căderea în trepte a fundamentului montan sub nivelul Câmpiei de Vest, s-a opus individualizării unor noi cutări, care de fapt caracterizează Subcarpaţii.

Caractere:

-sunt alcătuiţi din roci în genere mai slabe decât cele din munte (gresii, marne, argile etc.), dar cu stratele cutate destul de puternic, înălţate pe alocuri până la verticală.

-sunt în general mai scunzi decât munţii (rareori trecând de 1000 m), dar le imită formele de relief, zvelte, cu pante accentuate. În variaţia reliefului se deosebesc : înălţimi mai semeţe, izolate, pe care poporul le numeşte măguri, culmi prelungi ca nişte munţişori, numite muscele, precum şi porţiuni mai joase, depresiuni.

-altitudinea redusă şi relieful mai scund din cuprinsul depresiunilor, creează Subcarpaţilor aspecte de înrudire cu zonele deluroase, pe când înălţimile ce separă depresiunile, amintesc de munţi. Iată pentru ce Subcarpaţii sunt consideraţi că fac tranziţia dintre munţi şi dealuri.

-au un subsol bogat în cărbuni, pertol, gaze naturale, sare.

-sunt acoperiţi de păduri sau de pajişti, vii sau de livezi.

Limite :

Subcarpaţii încep de la valea Moldovei, fac ocol Carpaţilor Orien-

tali şi Meridionali şi se termină la valea Motrului. Mai la nord de valea

Moldovei, legătura dintre munţi şi podiş se face aproape brusc, lipsind

o zonă subcarpatică propriu-zisă. Doar mica depresiune de la Cacica, cu

apariţia sării din cuprinsul ei, prezintă unele caractere apropiate de cele subcarpatice. Dincolo de valea Motrului în Oltenia, de sub munte, apare o structură diferită, cu prelungirea formaţiunilor vechi cristaline (Podişul Mehedinţi), care prezintă, de asemenea, o delimitare precisă ariei subcarpatice.

Către munte, limita Subcarpaţilor, este în general, uşor de urmărit,

deoarece muntele prezintă spre exterior povârnişuri destul de accentuate

pe linia oraşelor Piatra-Neamţ, Moineşti, Târgu Ocna etc.. Numai în por-

ţiunea cuprinsă între Slănicul Buzăului şi Dâmboviţa, limita dintre munţi şi Subcarpaţi este mai anevoie de urmărit, deoarece câţiva pinteni de munte pătrund pieziş în zona subcarpatică.

Spre Podişul Moldovei, limita Sucarpaţilor este indicată aproximativ de valea Moldovei şi în continuare de valea Siretului. Spre Câmpia Română limita este, de asemenea clară, fiind formată dintr-un povârniş accentuat, la poalele căruia se înşiră oraşele : Buzău, Ploieşti, Târgovişte precum şi o neîntreruptă ghirlandă de sate. Dincolo de Dâmboviţa însă, zona subcarpatică este strâns legată de Podişul Getic, astfel că nu se poate trage între ele decât o limită convenţională pe la Curtea de Argeş, Băbeni-Bistriţa, Târgu Cărbuneşti, Baia de Aramă. Unii geografi consideră la un loc Subcarpaţii Getici şi Podişul Getic ca formând un mare piemont.


Subdiviziuni :

1. Subcarpaţii Moldovei, între valea Moldovei şi înălţimile de la sud de valea Trotuşului ;

Subcarpaţii Moldovei ajung până la 30 km lăţime şi se caracterizea-

ză printr-un şir de depresiuni mari, închise spre exterior prin culmi margi-

nale. De la nord spre sud, principalele depresiuni sunt : Neamţ, Cracău şi

Tazlău-Caşin.

Depresiunea Neamţului, străbătută de valea Neamţului sau Ozanei

şi închisă spre N-E de Culmea Pleşului (911 m), este ca o cetate naturală.

Înăuntrul ei, Târgu-Neamţ este unul dintre cele mai vechi oraşe ale Mol-

dovei în preajma căruia se află Cetatea Neamţului, de care se leagă atâtea amintiri istorice. Alături este şi satul lui Creangă, Humuleşti, contopit în

prezent cu oraşul Târgu Neamţ. Arăturile se îmbină cu păşunile şi fâneţele. În vremuri vechi, locuitorii se ocupau şi cu unele meşteşuguri, între care cel al ţesăturilor descris şi în Amintirile lui Ion Creangă. La poalele munţilor se înşiră girlanda cunoscutelor mănăstiri, Neamţ, Secu, Agapia, Văratec etc. ; unele datând din primele veacuri ale istoriei Moldovei, cu monumente de artă veche de o inegalabilă valoare. Spre sud depresiunea aceasta este închisă de Dealul Corni, bine împădurit.

Depresiunea Cracăului urmează mai la sud, după o şa joasă, lângă Bălţăteşti. Alungită pe cca. 50 km de o parte şi alta a văii Cracăului şi a văii Bistriţa, această depresiune apare ca un uluc la poalele munţilor. Are un relief colinar, fiind deschisă spre est către Podişul Moldovei. Datorită reliefului puţin accidentat agricultura are aici o largă extindere.

Depresiunea Tazlău-Caşin este mai lungă şi mai joasă decât precedenta. În partea ei centrală, unde se strâng în mănunchi Trotuşul, Tazlăul, Oituzul şi Caşinul, nu are decât 200 m altitudine. Spre est este bine închisă de Culmea Pietricica, masivă ca un mic munte, alcătuită chiar dintr-un sâmbure de roci ale flişului. La sud este închisă de altă înălţime Ouşoru, bine împădurită în partea ei nordică, trecând şi în munte, se întind zăcămintele petrolifere, cu centrul la Moineşti. La Târgu Ocna se exploatează sarea.

2. Subcarpaţii Curburii cuprinşi ître valea Şuşiţei şi valea Dâmboviţei,

sunt mult mai complecşi decât primii, fiind alcătuiţi din cel puţin două şi-

ruri de depresiuni, despărţite printr-o mediană de culmi semeţe, intens cu-

tate . Se deosebesc astfel un şir de depresiuni subcarpatice interne

cu caractere specific sucarpatice şi un şir de depresiuni subcarpatici exter-

ne sau intracolinare cu relief deluros şi cutare mai puţin intensă a stratelor

pământului. Această structură complexă se datoreşte succesiunii mai mul-

tor cutări până la cele foarte recente, numite valahice, care au acţionat în

acest sector.

La vest de Slănicul Buzăului complexitatea reliefului creşte prin apariţia unor pinteni de munte (adică a unor culmi înguste, alcătuite din aceleşi roci ca în munţii flişului), care pătrund oblic printre dealurile subcarpatice, dând văilor şi numeroaselor mici depresiuni, aspectul unui labirint

Principalele depresiuni şi dealuri subcarpatice din acest sector sunt : Depresiunea Vrancea este depresiunea subcarpatică cea mai tipică mai mare şi mai bine închisă spre exterior prin mediana de înălţimi Răchitaşu şi Răiuţu, dincolo de care după unele mici depresiuni intracolinare (Vidra şi Mera), se înalţă Măgura Odobeştilor (996 m).

Între Slănic şi valea Teleajenului, complexitatea reliefului sporeşte prin pătrunderea în Subcarpaţi a unor pinteni de munte, cum este Pintenul Ivăneţu.

depresiuni alungite, cum este cea de la Policiori cunoscută prin vulcanii noroioşi. Culmile dinspre câmpie (de exemplu Istriţa, ) apar impunătoare prin altitudinea şi siluetele lor în contrast cu netezimea câmpiei. Alte depresiuni mai bine individualizate sunt cele de la Vălenii de Munte, Câmpina şi Pucioasa.

În sectorul Subcarpaţilor de la curbură, cultura pomilor fructiferi ocupă mari în-

tinderi iar podgoriile situate mai ales spre exterior (Panciu, Odobeşti, Coteşti, Istriţa, Valea Călugărească etc.), sunt printre cele mai întinse şi mai renumite din ţară. Resursele subpământene sunt, de asemenea, foarte preţioase : petrolul se exploatează într-un mare număr de schele, începând de la valea Buzăului până la valea Dâmboviţei ; sarea aflată din abundenţă (exploatată la Slănic), rocile de construcţie care se găsesc la tot pasul etc.

3. Subcarpaţii Getici cuprinşi între Dâmboviţa şi Motru, se aseamănă cu cei de la curbură prin marea fragmentare a reliefului şi prin dublul şir de depresiuni, dar se deosebesc prin dispariţia pintenilor de munte care mai la est pătrund departe în Subcarpaţi şi prin lipsa unei culmi exterioare. Sectorul getic se caracterizează prin legarea strânsă dintre Sucarpaţi şi zona de platformă de la sud (Podişul Getic), aceasta din urmă terminându-se pe alocuri printr-un povârniş abrupt spre nord. Se pot identifica astfel : un şir de depresiuni subcarpatice la marginea munţilor, care au pe a-

locuri caracterul unor depresiuni submontane, un brâu de înălţimi cu structură cutată ce trec de 1000 m altitudine, la sudul cărora, până la marginea povârnită a Podişului Getic se înşiruie depresiuni intracolinare.

Între depresiunile de sub munte, cea mai bine dezvoltată este Depresiunea Câmpulungului, în mijlocul căreia se află oraşul cu acelaşi nume, aşezare străveche în faţa culoarului transcarpatic Bran-Rucăr. Spre sud, depresiunea este închisă de masivul subcarpatic Măţău (1020 m). Şirul depresiunilor de sub munte continuă cu cea de la Arefu pe Argeş, Horezu pe Bistriţa-Vâlcii, Tismana pe râul cu acelaşi mune etc. În cuprinsul acestor depresiuni – mai ales în nordul Olteniei – este un climat blând, datorită adăpostului de la nord al munţilor, ceea ce explică apariţia unor plante meridionale, ca liliacul sălbatic, castanul comestibil de la Tismana, scumpia, cărpiniţa etc. Şiragul acestor depresiuni este întrerupt pe alocuri de culmi prelungi şi înalte (muscele) care continuă munţii spre sud, cum sunt cele dintre Râu Doamnei şi Bughea (Muscelele Plăticăi).

Brâul înălţimilor subcarpatice cutate se continuă în vest de Măţău

până la Olt. Dincolo de Olt, până la Bistriţa Vâlcii, situaţia se complică prin aplecarea lină a unei aripi de munte, care face o tranziţie insensibilă

spre Subcarpaţi. Mai departe însă brâul înălţimilor subcarpatice se pune bine în evidenţă îndeosebi în Măgura Slătioarei, pentru a scădea treptat în altitudine la vest.

Între depresiunile de la marginea sudică, cea mai întinsă este De-

presiunea Târgu Jiu, foarte largă şi joasă ca un fragment de câmpie, în cuprinsul căreia Jiul îşi adună un mănunchi de afluenţi. La sud este închi-

să de dealul Bran, care, deşi scund, prezintă strate uşor cutate şi de mar-

ginea Podişului Getic.

În mare parte sectorul Subcarpaţilor Getici este o importantă zonă

pomicolă. În Depresiunea Târgu Jiu cultura cerealelor (mai ales a porum-

bului) şi cea a legumelor ocupă suprafeţe întinse. Din subsolul acestor dealuri, la sud de Câmpulung, se exploatează lignitul, la Ocnele Mari sa-

rea care stă la baza industriei chimice de la Govora ; de asemenea sunt

valoroase ape minerale la Olăneşti, Govora, Călimăneşti.