Subiecte pentru atestat

UN ADOLESCENT ALEARGĂ DUPĂ O RAZĂ DE LUMINĂ

Oare a existat vreodată un adolescent care să nu alerge după o rază de lumină? Izvorâtă dintr-un imbold generos spre o acţiune deosebită, din dorul de cunoaştere, sau din privirea făpturii îndrăgite.

Adolescentul nostru, încerca însă la propriu să alerge, sau măcar să îşi imagineze că aleargă, cu viteza luminii în vid, chiar de-a lungul unei raze de lumină. Intuiţia sa refuză să creadă că în acest caz unda luminoasă ar putea să varieze în spaţiu, rămânând totuşi imobilă în timp. Adolescentul care îşi punea astfel de întrebări în plimbările solitare prin împrejurimile orăşelului elveţian Aarau, prezent pe prima pagină a tuturor enciclopediilor, nu era altul decât elevul Einstein Albert, care peste decenii va fi şi el de asemenea prezent în paginile tuturor enciclopediilor.

Iată şi răspunsul pe care l-a formulat în deosebit de interesanta sa carte Evoluţia fizicii scrisă la 17 ani după ce i s-a decernat premiul Nobel, răspuns inspirat din una din ideile fundamentale ale teoriei relativităţii restrânse, pe care o crease cu mai bine de trei decenii în urmă: ,,Viteza luminii este întotdeauna aceeaşi în toate S.C.-urile, indiferent dacă sursa emiţătoare se mişcă şi indiferent cum se mişcă”.

Mai departe, Einstein dă câteva idei de experimente care pun clar în evidenţă că eterul nu este antrenat de mişcarea corpurilor. Vom reda doar pe cea mai simplă: fie o rază de lumină care trece în imediata vecinătate a marginii unei roţi supusă unei rotaţii cu o viteză unghiulară foarte mare. Dacă eterul ar fi antrenat atunci viteza luminii măsurată în timp ce roata se învârteşte ar trebui să difere de cea măsurată când roata se află în repaus. Experienţa însă arată că întotdeauna viteza luminii este aceeaşi, deci respinge ideea antrenării eterului.

(George C. Moisil – ,,Cascada modelelor în fizică”)