Subiectul 1: Iconomia Duhului Sfânt şi legătura Sa cu iconomia Fiului ttde, pag 144 – 148: Iconomia Duhului Sfânt

Subiectul 11: Taina Sfântului Botez (trebuie să ştim rânduiala Sf. Taine a Botezului din Molitfelnic. Atenţie la expresiile întâlnite (de genul “haină luminoasă”); e importantă mai ales ultima rugăciune) + “Documentarul cu apa” + “apa primordială” şi “apa baptismală”
TDO 3, pag. 35 – 62
1. Unirea între apă şi Duhul Sfânt ca sân al omului nou
Prin despărţirea omului de Dumnezeu, Duhul n-a înce­tat de a susţine pe oameni şi de a conlucra cu ei la naşte­rea oamenilor următori. Căci fără Duhul nu se poate naşte nimic. Dar ei se nasc acum în mod principal din "trup" şi poartă în ei amprenta "trupului", adică a fiinţei anteceso­rilor, căzută din mobilitatea interminabilă şi în continuă as­censiune a vieţii în Duh.

Fără Duhul nu se poate naşte mai ales minunea întot­deauna originală a unui alt om; natura nu naşte decât for­me monotone, numai în spirit e noutatea niciodată repe­tată. Dar oamenii născuţi după păcat, deşi născuţi într-un anumit grad şi din Duhul, sunt în cea mai mare parte des­părţiţi de Duhul. Din acest motiv ei se solidifică cu uşurinţă şi prin aceas­ta mor trupeşte şi spiritual.

Cuvântul dumnezeiesc prin întruparea Sa, a adus Duhul Sfânt din nou şi într-un grad deplin în comunicare cu crea­ţia. De acum, omul care se deschide prin credinţă lui Hristos se poate naşte din nou prin lucrarea precumpănitoare a Duhu­lui. Duhul Se extinde şi în oamenii care cred în Hristos, prin Botez, refă­când chipul Logosului şi în ei.

Fiul lui Dum­nezeu întrupat, deşi n-avea nevoie de această renaştere prin Botez, căci era născut de la început din Duh, acceptă Botezul pentru noi oamenii, pentru a fi şi în această pri­vinţă primul om care se botează din apă şi din Duh. Prin aceasta a unit Duhul din El în mod actual cu apa, ca sân şi susţinător al vieţii, de astă dată al vieţii nesupuse morţii, întrucât e deplin unit cu Duhul. Aşa a împlinit Hristos toată dreptatea cu care avea să îmbrace din nou pe oamenii care" vor crede. El a acceptat aceste două acte în mod succesiv, pentru că noi trebuie să trecem prin amândouă. De aceea Părinţii bisericeşti văd Botezul întemeiat atât în naşterea cât şi în Botezul Domnului. Cristelniţa este la ei atât chipul sânului Maicii Domnului, cât şi al Iordanului.

Botezul are o însemnătate cosmică. El înseamnă că materia însăşi, readusă la mobilitatea ei duhovnicească, devine mediu al Duhului creator, liber, mereu nou în actele Sale. Apa Botezului e în chip ascuns materia veacului viitor, care va purta în ea pe Fiul ca ipostas străveziu şi pe Duhul cu energiile Lui de viată făcătoare şi mereu noi.
2. Eficienţa multiplă a actului Botezului şi a declaraţiei rostite de preot
Actul Botezului constă în scufundarea întreită a primito­rului în apă, însoţita de declaraţia constatatoare rostită de preot: "Botează-se robul lui Dumnezeu (n) în numele Ta­tălui, al Fiului şi al Sfântului Duh". Caracterul de declaraţie şi de constatare credincioasă al cuvântului "Botează-se", sau al celui analog din celelalte Taine ("Cunună-se", "împărtăşeşte-se"), arată pe de o parte că Taina se săvârşeşte vi­zibil prin actul şi cuvântul preotului, dar invizibil prin lucra­rea lui Hristos. în afară de cazul Botezului de urgenţă, apa primeşte o sfinţire prin Duhul Sfânt încă înainte de scufun­darea în ea a celui ce se botează. Dar Taina ca un tot, în care intră şi lucrarea deplină a Duhului, se săvârşeşte prin întreita scufundare a celui ce se botează în numele Sfintei Treimi. în rugăciunea de sfinţire prealabilă a apei se cere venirea Duhului pentru curăţirea apei de lucrarea puterilor demonice, cu scopul ca ea să fie pregătită pentru pogorâ­rea Lui deplină când cel ce se botează va fi scufundat în ea.

Prin Botez, adică prin scufundarea omului în apă în nu­mele Sfintei Treimi, se produce moartea omului vechi şi re­naşterea lui la viaţa adevărată a iui Hristos. O dată cu aceasta omul se spală de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele, Săvârşite mai înainte şi se imprimă chipul' iui Hristos în el.' Prin aceasta omul, unindu-se cu Hristos, este introdus în Biserică. Dar toate aceste efecte se cuprind unele în altele, sau sunt aspecte ale unuia şi aceluiaşi efect cuprinzător, încât nu se poate vorbi de unul fără să se vorbească şi de celelalte. Mai trebuie menţionat că ele au şi un caracter dinamic.

a. Botezul ca moarte a omului vechi şi ca renaştere.
Dacă totuşi vrem să vorbim despre aceste aspecte într-o anumită ordine, cel mai mult iese în relief cel de renaştere. Din Botez, omul iese ca o existenţă cu totul nouă. Nu se înnoieşte numai într-o privinţă, ci însăşi existenţa lui e alta.

El este ca un nou-născut, dar în alt plan: în planul vieţii co­mune cu Hristos, plină de virtualităţile pnevmatizării. Exis­tenţa Iui are acum o altă temelie şi o altă mişcare; ea e într-un fel enipostaziată în Hristos, deşi nu pierde libertatea de a se despărţi de El. Dar paradoxul este că cel botezat rămâne totodată acelaşi subiect. Botezul nu produce naşterea unui om care n-a mai fost, ci naşterea din nou a aceluiaşi (Tit 3, 5), adică a unui om care a existat şi înainte. Dar pentru ca omul născut a doua oară să nu se adauge celui dinainte, trebuie ca omul cel vechi să moară, naşterea lui din nou urmează morţii omului născut înainte din trup.

Nicolae Cabasila a remarcat că această succesiune este inversă nu numai celei a omului natural, ci şi celei a lui Hristos, Care întâi Se naşte şi apoi moare. Hristos însă nu trebuia să moară întâi la Botez, ca să renască, pentru că chiar prima Lui naştere este fără de păcat şi de la Duhul Sfânt. El Se botează pentru noi ca să întemeieze Botezul, sfinţind apele universale. El botează în Sine umanitatea, precum o şi naşte în Sine ca umanitate nouă.

Dar Botezul nostru are o legătură şi cu moartea şi cu - învierea Domnului, care e un fel de renaştere a Lui ca om la viaţa cea fără de moarte. Prin aceasta succesiunea in­versă amintită are loc într-un fel şi în Hristos şi de aceea se produce şi în noi întâi moartea şi apoi naşterea la o viată nouă prin participarea la moartea şi învierea lui Hristos. Sfântul Apostol Pavel spune: "Şi dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El", (Rom. 6, 8).

Succesiunea moarte-renaştere, care se petrece cu omul la Botez, e inversă fată de succesiunea naştere-moarte a lui Hristos, numai când înţelegem moartea noastră ca moarte fată de păcat, ca moartea omului vechi. Şi moartea noastră în Botez are şi acest înţeles. Dar moartea noastră în Botez are şi alt înţeles: ea e predare deplină a noastră Iui Dum­nezeu, ca să nu mai trăim nouă, ci exclusiv lui Dumnezeu. Astfel moartea noastră în Botez nu e o moar­te identică cu a lui Hristos, ci numai "întru asemănarea morţii Lui" pentru faptul că noi nu murim numai pentru a ne preda lui Dumnezeu, ci şi pentru că murim ca om vechi, păcătos, nu ca Hristos, omul fără de păcat. Sfântul Chiril al Ierusalimului vorbeşte de o "imitare" a morţii Domnului şi a învierii Lui, în Botez; dar vede putinţa imitării în participarea la starea Domnului.

Aşa se explică şi faptul că, pe de o parte, Botezul nos­tru este socotit drept chip al Maşterii şi Botezului lui Hristos, pe de alta, ca un chip al morţii şi al învierii Lui. Moi ieşim din baia Botezului Ia o viaţă de curăţie asemenea lui Hristos după Naşterea şi Botezul Lui, dar ieşim la o astfel de viaţă datorită faptului că am murit păcatului şi ne-am predat total lui Dumnezeu, întru asemănarea morţii lui Hristos. Efectul principal al Botezului este naşterea la o viaţă nouă pe pământ. Naş­terea noastră cea din Botez închipuie începutul vieţii ce va să fie.

În acest sens trebuie să înţelegem cuvântul Sfântului Apostol Pavel: "Dându-ne bine seama că omul nostru cel vechi a fost împreună răstignit cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, aşa încât să nu mai fim robi păcatului... Şi dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi învia împreună cu El, ştiind că Hristos, după ce a înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânir.e asupra Lui. Căci ce a murit păcatului, a murit, iar ce viază, viază lui Hristos" (Rom. 6, 6, 8-10).
b. Botezul, ca putere de creştere spirituală continuă. Nerepetarea Botezului.
Continuarea şi adâncirea stării de jertfă de la Botez se arată în virtuţile noastre. Dar puterea pentru virtuţi ca jertfă continuă, ca renunţare neîncetată la egoism şi ca trăire a unei vieţi pen­tru Dumnezeu şi pentru semeni, ne vine din puterea stării de jertfă a lui Hristos. Prin virtuţi ne oferim astfel continuu jertfă lui Dumnezeu împreună cu Hristos. Tot Sfântul Chirii al Alexandriei zice: "Hristos este însuşi jertfa cea sfântă, care răspândeşte buna mireasmă prin virtuţi". Dar virtu­ţile reprezintă în acelaşi timp dezvoltarea vieţii celei noi în Hristos şi desăvârşirea noastră după asemănarea Lui.

Desigur, pentru această viată de jertfă arătată în virtuţi, luăm puterea şi din Sfânta împărtăşanie. Dar virtuţile cresc şi din Botez. Hristos adaugă prin Sfânta Euharistie la pu­terea pe care ne-a dăruit-o prin Botez.

Viaţa cea nouă este un dar de Sus ce ne vine prin Bo­tez, însă e dar care trebuie păstrat şi dezvoltat prin sârguinţa noastră. Sfântul Grigorie de Nazianz îndeamnă: „Păzeşte curăţia, să nu-ţi vină iarăşi curgerea. Căci nu vei mai putea să te atingi de Hristos, ca să furi mântui­rea. Căci Hristos nu Se lasă de multe ori furat, oricât de iubitor de oameni este... Ai fost ridicat de pe pat, mai bine zis ţi-ai luat patul, crezând în binefacere; să nu te arunci iarăşi pe pat păcătuind, paralizându-ţi trupul prin moleşea-lă şi plăceri. Ci umblă cum eşti, amintindu-ti de porunca: Tată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva şi mai rău". Lazăre, după ce ai fost înviat a treia zi şi te-ai eliberat de legăturile mormântului, nu te face iarăşi mort (prin păcate) şi nu fi iarăşi cu cei ce locuiesc în morminte... Căci nu eşti sigur dacă vei învia din nou din morminte, înainte de învierea obştească, când toată făptura va merge Ia judecată, nu pentru ca să fie tămădui­tă, ci ca să fie judecată şi să dea socoteală de depozitul ce şi 1-a adunat, bun sau rău".

În aceste cuvinte Sfântul Grigorie de Nazianz întemeia­ză nerepetarea Botezului prin obligaţia de a nu mai păcă­tui, o dată ce am primit puterea de a evita păcatul. Desigur, nu-i afirmată aici pierderea definitivă a celor pe care păca­tele ulterioare nu-i scot din trupul tainic al Domnului, adică din Biserică, sau din legătura cu Hristos. Cei ce păcătuiesc rămân încă într-o anumită legătură cu Hristos, fără să mai trebuiască să se boteze. Slăbirea legăturii lor cu Hristos se vindecă prin Taina Pocăinţei. Altceva este însă cu păcatul renegării lui Hristos şi al ieşirii din trupul Lui tainic. Aceştia sunt pierduţi dacă nu revin iarăşi în Biserică, folosind pu­terea primită în Botez. Dar nici în acest caz nu sunt botezaţi din nou, pentru că harul Botezului nu se dă de două ori. Ei nu se renasc de două ori, pentru că nici din "trup" nu se nasc de două ori şi nu vin pe lume de două ori cu păcatul strămoşesc.

Viaţa cea nouă în Hristos, primită la Botez, e deci elibe­rarea de lanţurile păcatului strămoşesc.

Lucrarea omului de după Botez constă deci şi într-un fel de asimilare, într-o imprimare a curăţirii lui Hristos în fiinţa proprie, în aşa fel ca ea să nu mai poată fi depărtată din fiinţa lui. De aceea există şi nişte grade ale însuşirii pu­terilor şi bunătăţilor dumnezeieşti ale lui Hristos.

c. Botezul ca refacere a chipului lui Hristos în om.
Du­hul Se uneşte cu omul în apa Botezului nu numai pentru că apa e principiul fundamental al vieţii în planul creaţiei, ci şi pentru că ea este mijlocul universal de spălare, adică de scoatere la iveală a chipului adevărat al existentelor defi­nite, din care fiecare îşi are frumuseţea sa proprie.

Păcatul slăbeşte caracterul nostru de persoană, în ceea ce ea are distinct, apropiindu-ne de animalitatea inexpresi­vă inumană şi impersonală, sau neliberă, supusă mişcărilor automate ale aceloraşi pasiuni. Păcatul slăbeşte unitatea dintre puterile, constitutive ale omului şi chiar puterea fiin­ţei lui. Fiinţa lui devine neunitară şi neputincioasă pentru eforturile spre ceea ce e bun. Ea e mai mult târâtă spre cele rele, când de o pasiune, când de alta, apropiindu-1 de nimic. Trupul acestui om împlineşte toate funcţiile biolo­gice, dar omul însuşi este aproape absent din sine, "trăieşte fără recunoaşterea sa şi fără conştiinţă". Omul decade într-un "individ biologic". Neavând raza de la Dumnezeu, raza spre Dumnezeu, omul devine "întuneric", ca unul ce "nu e nimic". El trăieşte o existenţă nesubstanţială, incon­sistentă, aproape ca o părere de existenţă, o "viaţă moar­tă". Nicolae Cabasila vorbeşte de "morţi fără moarte". întrucât slăbirea chipului dumnezeiesc în om sau a relaţiei omului cu Dumnezeu coincide cu slăbirea fiinţei lui, nu e o deose­bire între efectul de viaţă dătător al apei Botezului şi fun­cţia ei de spălare sau de restituire a chipului. Prin însăşi restabilirea chipului dumnezeiesc în om, acesta recapătă viaţa dumnezeiască cea fără de moarte.

În această relaţie cu Dumnezeu, de chemare şi răs­puns, intră omul deplin prin Botez. De aceea prin Botez i se dă omului şi numele, care exprimă relaţia în care el e pus cu Dumnezeu şi pe care trebuie să şi-o cinstească şi să şi-o împlinească. El e botezat pe nume, nu ca o fiinţă gene­rală: "Botează-se robul lui Dumnezeu (N)". Propriu-zis, întru­cât Hristos îl ridică pe om prin Botez la o viaţă noua, El însuşi îl aduce la această viaţă superioară, responsabilă, chemându-1 pe nume cu puterea Lui absolut obligatorie, în­temeind cu cel botezat o relaţie personală, o viaţă de răs­pundere eternă la chemarea Sa. Prin aceasta omul e scos din masa indistinctă umană, din anonimatul general, ca o persoană cu răspunderi proprii, întemeiate pe răspunderea eternă în faţa Iui Dumnezeu.

Dar încă la Botez omul a primit, în forma lui de persoană/forma lui Hristos, pentru că a intrat în relaţie cu El. Cel botezat îşi va aduce mereu aminte de această legătură între sine şi Hristos, între chipul lui personal şi chipul lui Hristos imprimat în el. în sensul acesta el s-a şi îmbrăcat în Hristos încă de la Botez. Hristos i-a dat înfăţişarea Sa şi omul trebuie s-o facă pe aceasta tot mai clară, silindu-se să vieţuiască tot mai mult după modelul lui Hristos.

Chipul lui Hristos e o adevărată haină luminoasă, este Hristos însuşi. "Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat" (Gal. 3, 26).

Chipul personal al omului e atât de dependent şi de im­primat de chipul lui Hristos, sau răspunsul la apelul lui Hristos creşte atât de mult din puterea apelului lui Hristos, încât cel botezat, dacă rămâne în această stare şi o dezvol­tă, poate spune cu Sfântul Pavel: "M-am răstignit împreună cu Hristos şi acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine" (Gal. 2, 20). Omul a renunţat de a mai trăi pentru sine, cum şi Hristos a renunţat de a mai trăi o viaţă care să nu fie închinată lui Dumnezeu şi fiecărui om care crede în El.

Botezul a însemnat astfel "înnoirea" noastră, ieşirea din repetiţia monotonă. Botezul e numit de Părinţi "luminare". Omul se luminează prin Botez, pătrun­zând în el lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Viaţa la nivelul de răspundere personală începe chiar din mo­mentul Botezului. Puterea Botezului trebuie în­ţeleasă ca o învoire cu Dumnezeu pentru o a doua viată şi pentru o vieţuire mai curată". E o obligaţie care nu trebuie călcată. Obligaţia aceasta cuprinzătoare asumată de om la Bo­tez este exprimată prin declaraţia lepădării de Satana şi de toate lucrurile lui, ca şi prin declaraţia de împreunare cu Hristos, apoi prin mărturisirea mai specificată a credinţei în Hristos, prin rostirea Crezului. În declaraţia rostită de preot la Botez, acesta spune: "Botează-se robul lui Dumnezeu (N)" etc. Atât calitatea de "rob" al lui Dumnezeu, cât şi numele propriu sunt menţionate în toate Tainele.
d. Botezul, uşă de intrare în Biserică.
Dar dacă omul este chemat la o viaţă de luptă personală pentru menţine­rea şi creşterea relaţiei cu Hristos, pentru întărirea sa ca persoană liberă de pasiunile comune ale unei naturi că­zute, învârtoşate, aceasta nu înseamnă că e chemat la o existenţă individualistă, care şi ea este o robie a bunului plac, a orgoliului. Un alt paradox este că tocmai în forma de existentă comună în pasiunile naturii îngroşate, apar di­vergenţele care sfâşie natura umană; o sfâşie în bucăţi identice, lipsite de adevăratele caractere personale. Dim­potrivă, forma de existenţă personală este o formă de exis­tenţă în comuniune, în care fiecare creşte în originalitatea dăruirii sale, pe măsură ce se dăruieşte şi potrivit darului deosebit primit, sau se pune pe sine cu totul în slujba celorlalţi.

A se alipi de Hristos înseamnă a deveni mădular al Lui în corpul Bi­sericii, a se zidi ca o piatră vie în locaşul Domnului. De aceea, după Botez, care se săvârşeşte în tinda bise­ricii, cel nou botezat este dus în fata sfintelor uşi împără­teşti, unde e împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului ca semn al încorporării depline în Biserică, iar cel de parte bărbătească este dus în altar, unde preotul înconjoară cu el sfânta masă, ceea ce înseamnă introducerea lui în cele mai înalte taine ale cunoaşterii lui Hristos. Săvârşirea validă a Botezului nu depinde de vredni­cia personală a preotului, dacă Biserica îl menţine ca sluji­tor al ei. Pentru că el săvârşeşte Taine în numele Bisericii.

Sfântul Grigorie de Nazianz răspunde celor ce evită să se boteze la anumiţi preoţi din cauza opiniei lor că aceşti preoţi sunt nevrednici: "Nu căuta vrednicia propovăduitoru­lui, nici a botezătorului. Altcineva este judecătorul acesto­ra şi arătătorul celor nearătate. Pentru că omul caută la faţă, iar Dumnezeu la inimă... Puterea Botezului este egală şi fiecare este la fel de desăvârşitor, dacă e modelat de aceeaşi credinţă".

În ce priveşte recunoaşterea Botezului săvârşit în afara Bisericii, libertatea cu care s-a comportat Biserica faţă de un astfel de Botez săvârşit prin întreita scufundare sau vărsare, sau stropire cu apă în numele Sfintei Treimi, arată că Biserica îl poate valida, prin iconomie, la primirea în Biserică a celui botezat astfel.

Botezul pune pe primitorul lui în relaţie intimă nu nu­mai cu Hristos, ci cu întreaga Sfântă Treime, căci Hristos este Fiul Tatălui şi ne face şi pe noi, în Sine, fii ai Tatălui. Iar dragostea noastră faţă de Tatăl, Cel care ne întăreşte cu puterea şi cu iubirea nesfârşită a Lui, o încălzeşte Duhul, Care aduce dragostea Tatălui faţă de Fiul şi a Fiului faţă de Tatăl în inimile noas­tre unite cu Fiul. De aceea ne botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, adică ne scufundăm în iubirea reciprocă şi în puterea comună a Celor trei Persoane su­preme.
3. necesitatea absolută a Botezului pentru mântuire şi Botezul copiilor
Dacă Botezul produce, prin unirea cu Hristos, desfiinţa­rea păcatului originar al despărţirii de Dumnezeu, imprima­tă în firea noastră, şi dacă fără această unire cu Hristos nu se poate intra în împărăţia lui Dumnezeu, evident că Botezul este absolut necesar pentru mântuire (In 3, 3). El este absolut necesar şi pentru copii, căci şi ei au această stare de despărţire de Dumnezeu, prin naşterea lor din trup, şi deci şi ei trebuie să treacă de la starea de născuţi din trup şi destinaţi pierzaniei la starea de născuţi din apă şi din Duh şi, prin aceasta, de mântuiţi (In 3, 5-6). Întrucât ni­meni nu e curat de întinăciune chiar dacă viaţa lui de pe pământ ar fi de o singură zi (Iov 14, 4), evident că această întinăciune o au şi copiii, nu prin păcătuire personală, ci prin naştere. Numai Hristos Se deosebeşte de noi ca om în privinţa aceasta, căci S-a făcut întru toate asemenea nouă, afară numai de păcat (Evr. 4, 15). Sfântul Apostol Pavel so­coteşte pe toţi oamenii, fără excepţie, supuşi păcatului din pricina lui Adam şi toţi trebuie să îngroape în Botez pe omul cel vechi al păcatului, pentru a se naşte ca oameni noi în Hristos. Faptul că moartea domneşte peste toţi este pentru el un semn că peste toţi domneşte păcatul şi osân­da lui, căci moartea e plata păcatului (Rom 5, 12, 15).
Botezul temnicerului din Filipi cu „toţi ai lui” (Fapte 16, 33), „am botezat casa lui Ştefana” (I Cor 1, 16), dar şi afirmaţia Sf. Irineu că în vechime şi pruncii se botezau (parvuli, infantes) reprezintă dovezi clare în sprijinirea botezului copiilor.

TDS 2, pag. 206 – 218

1. Definiţia. Botezul este Taina în care, prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează se curăţă de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până la Botez, se naşte la o nouă viaţă spirituală şi devine membru al Trupului tainic al Domnului»?.
2. Numirile. Sfinţii Părinţi vorbesc în scrierile lor foarte mult despre Botez şi-1 numesc în mod felurit. Numirile i s-au dat avându-se în vedere fie partea văzută, fie cea nevăzută, fie ambele împreună.

După partea văzută se numea: baie , izvor sfânt , apă etc.

După partea nevăzută se numea: luminare, Taina luminării, harismă, curăţire, sfinţire, perfecţiune, renaştere, renaştere în Dumnezeu, naştere spirituală, sigiliul lui Hristos, sigiliul credinţei, pecete sfântă, pecete tainică, spălarea păcatelor, moartea păcatelor, iertarea păcatelor, potopul păcatului, vehicul spre Dumnezeu etc.

Privit după partea văzută şi nevăzută se numeşte: baie tainică, baie mântuitoare, baia pocăinţei şi a cunoştinţei, baia renaşterii, baia vieţii, apa vieţii veşnice, Taina apei, Taina renaşterii noastre etc.

Sf. Ap. Pavel numeşte Botezul circumcizie (Col 2,11), mormânt (Rm 6,4), răstignire (Rm 6, 6), întrucât îl consideră ca o circumcizie spirituală şi ca un act prin care noi ne răstignim şi ne îngropăm împreună cu Hristos pentru a învia împreună cu El la o viaţă nouă.
3. Instituirea Tainei Botezului. Botezul este instituit de Mântuitorul Hristos. Instituirea lui a fost însă precedată de o oarecare pregătire şi el este prefigurat prin circumcizie (Col 2,11) apă, deluviu şi corabia lui Noe (1 Ptr 3, 20-21), trecerea prin Marea Roşie (1 Co 10, 2), norul care conducea pe Evrei în pustie (1 Co 10, 2), stânca din care a curs apă în deşert (Iş 17, 6; 1 Co 10, 4), Marea de Aramă, Botezul prozeliţilor, scăldătoarea Vitezda, apa ce a izvorât din coasta Domnului (In 19, 34), Botezul lui Ioan etc. Botezul lui Ioan preînchipuia Botezul creştin, dar el era totodată şi un ritual pregătitor pentru primirea lui Mesia de către Evrei (Mt 3,11). Botezul Iui Ioan, deşi e de la Dumnezeu (In 1,35; Lc 3, 2-3) şi se săvârşea prin cufundarea în apă ca şi cel creştin, totuşi e inferior Botezului creştin, întrucât prin el nu se conferea Harul.

Protestanţii învaţă că Botezul creştin nu se deosebeşte esenţial de botezul lui Ioan. Luther zicea că Botezul creştin e numai o perfecţionare a botezului lui Ioan.

Instituirea Tainei Botezului o face Domnul după învierea din morţi, când S-a arătat Sfinţilor Apostoli şi, trimiţându-i la propovăduire, le-a zis: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Mt 28,19-20). Şi: „Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi" (Mc 16,16). De aici se vede că Botezul creştin e instituit pentru toţi oamenii, nu numai pentru evrei, cum era botezul lui Ioan, pentru toate timpurile şi că e necesar pentru mântuire.

Teologii romano-catolici nu au o părere unitară cu privire la momentul instituirii Botezului. Unii (ex. Sf. Bernard şi alţii) sunt de părere că Domnul ar fi instituit Botezul în convorbirea cu Nicodim (In 3, 5). Alţii, ex. Petru Lombardul, Toma de Aquino ş.a., cred că Domnul a instituit această taină în momentul botezării Sale în Iordan. Alţii cred, ca şi noi, că Domnul a instituit Botezul după înviere, când a dat Sfinţilor Apostoli porunca de a boteza. Alţii (ex. B. Bartmann) caută să împace părerile de mai sus spunând că adevărul se află în toate laolaltă.