Subiectul 12: Taina Mirungerii

TDS 2, pag. 206 – 218

1. Definiţia. Botezul este Taina in care, prin intreita cufundare in apă, in numele Sfintei Treimi, cel ce se boteaz se cur de p catul ă ăţă ă strămoşesc şi de toate păcatele făcute pană la Botez, se naşte la o nouă viaţă spirituală şi devine membru al Trupului tainic al Domnului≫?.

2. Numirile. Sfinţii Părinţi vorbesc in scrierile lor foarte mult despre Botez şi-1 numesc in mod felurit. Numirile i s-au dat avandu-se in vedere fie partea văzută, fie cea nevăzută, fie ambele impreună.

După partea văzută se numea: baie , izvor sfant , apă etc.

După partea nevăzută se numea: luminare, Taina luminării, harismă, curăţire, sfinţire, perfecţiune, renaştere, renaştere in Dumnezeu, naştere spirituală, sigiliul lui Hristos, sigiliul credinţei, pecete sfantă, pecete tainică, spălarea păcatelor, moartea păcatelor, iertarea păcatelor, potopul păcatului, vehicul spre Dumnezeu etc.

Privit după partea văzută şi nevăzută se numeşte: baie tainică, baie mantuitoare, baia pocăinţei şi a cunoştinţei, baia renaşterii, baia vieţii, apa vieţii veşnice, Taina apei, Taina renaşterii noastre etc.

Sf. Ap. Pavel numeşte Botezul circumcizie (Col 2,11), mormant (Rm 6,4), răstignire (Rm 6, 6), intrucat il consideră ca o circumcizie spirituală şi ca un act prin care noi ne răstignim şi ne ingropăm impreună cu Hristos pentru a invia impreună cu El la o viaţă nouă.

3. Instituirea Tainei Botezului. Botezul este instituit de Mantuitorul Hristos.

Instituirea lui a fost insă precedată de o oarecare pregătire şi el este prefigurat prin circumcizie (Col 2,11) apă, deluviu şi corabia lui Noe (1 Ptr 3, 20-21), trecerea prin Marea Roşie (1 Co 10, 2), norul care conducea pe Evrei in pustie (1 Co 10, 2), stanca din care a curs apă in deşert (Iş 17, 6; 1 Co 10, 4), Marea de Aramă, Botezul prozeliţilor, scăldătoarea Vitezda, apa ce a izvorat din coasta Domnului (In 19, 34), Botezul lui Ioan etc. Botezul lui Ioan preinchipuia Botezul creştin, dar el era totodată şi un ritual pregătitor pentru primirea lui Mesia de către Evrei (Mt 3,11).

Botezul Iui Ioan, deşi e de la Dumnezeu (In 1,35; Lc 3, 2-3) şi se săvarşea prin cufundarea in apă ca şi cel creştin, totuşi e inferior Botezului creştin, intrucat prin el nu se conferea Harul.

Protestanţii invaţă că Botezul creştin nu se deosebeşte esenţial de botezul lui Ioan. Luther zicea că Botezul creştin e numai o perfecţionare a botezului lui Ioan.

Instituirea Tainei Botezului o face Domnul după invierea din morţi, cand S-a arătat Sfinţilor Apostoli şi, trimiţandu-i la propovăduire, le-a zis: „Mergand, invăţaţi toate neamurile, botezandu-le in numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfantului Duh, invăţandule să păzească toate cate v-am poruncit vouă şi iată Eu cu voi sunt in toate zilele, pană la sfarşitul veacului" (Mt 28,19-20). Şi: „Cel ce va crede şi se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Mc 16,16). De aici se vede că Botezul creştin e instituit pentru toţi oamenii, nu numai pentru evrei, cum era botezul lui Ioan, pentru toate timpurile şi că e necesar pentru mantuire.

Teologii romano-catolici nu au o părere unitară cu privire la momentul instituirii Botezului. Unii (ex. Sf. Bernard şi alţii) sunt de părere că Domnul ar fi instituit Botezul in convorbirea cu Nicodim (In 3, 5). Alţii, ex. Petru Lombardul, Toma de Aquino ş.a., cred că Domnul a instituit această taină in momentul botezării Sale in Iordan. Alţii cred, ca şi noi, că Domnul a instituit Botezul după inviere, cand a dat Sfinţilor Apostoli porunca de a boteza. Alţii (ex. B. Bartmann) caută să impace părerile de mai sus spunand că adevărul se află in toate laolaltă.

4. Partea externă. Partea externa a Tainei consta pe de o parte din apă, iar pe de alta din cuvintele rostite cu ocazia săvarşirii lui. Botezul se săvarşeşte intrebuinţandu-se apa naturală (de izvor, de rau, de lac, de mare, de ploaie, de gheaţă sau zăpadă topită426). Necesitatea apei la săvarşirea Botezului o prescrie Domnul in convorbirea cu Nicodim cand spune că „apa şi Duhul" renasc pe om din punct de vedere spiritual (In 3, 5). Sfinţii Apostoli şi primii diaconi aşa au inţeles cuvintele Mantuitorului, de aceea ei săvarşesc Botezul numai cu apă. Sf. Ap. Petru zice: „Poate, oare, cineva să-i oprească de la apa Botezului pe aceştia, care au luat

Duhul Sfant ca noi? Deci a poruncit să fie botezaţi in numele lui Iisus Hristos" (FA 10, 47-48). După ce diaconul Filip 1-a binevestit pe Iisus famenului Candachiei, ajungand la o apă, famenul a zis: „Iată apă. Ce mă opreşte ca să nu mă botez... Şi s-au pogorat amandoi in apă, Filip şi famenul, şi 1-a botezat" (FA, 8, 36-38). Botezul săvarşit cu alt lichid in afară de apă e nul.

Cuvintele Sf. Ioan Botezătorul, că Botezul creştin va fi „cu Duhul sfant şi cu foc" (Mt 3,11) nu exclud apa ca element al acestei taine. Ele nu se referă la materia, ci la efectele Botezului. Ele exprimă ideea că Botezul creştin are efecte superioare botezului lui Ioan şi nicidecum că apa n-ar fi necesară pentru Botez.

Unii eretici (ex. Gnosticii, Valentin, Catarii etc.) luand cuvantul foc in sens literal, au introdus focul in ceremonia Botezului. Alţi eretici nu recunosc necesitatea nici a apei, nici a altei materii pentru săvarşirea Botezului. Maniheii de ex. considerand materia ca element rău, nu folosesc nici un fel de materie la

săvarşirea Botezului. Socinienii, Metodiştii şi Quakerii de asemenea nu recunosc necesitatea unei materii speciale pentru Botez. Ei spun că apa Botezului trebuie inţeleasă in sens metaforic, ea insemnand spălarea inimii de răutăţi şi principiul unei vieţi noi. Luther şi Calvin invăţau că nu numai apa, ci orice lichid poate servi ca materie a Botezului. Totuşi, mai tarziu, Luther a spus că nu e permis a boteza cu alte lichide afară de apă. Flagelanţii, in sec. XIII, bazandu-se pe textul de la Mt 20, 22-23, pe care-1 interpretau greşit, invăţau că sangele este materia Botezului.

5. Întreita cufundare. Botezul se face prin cufundarea intreită in apă. Necesitatea cufundării rezultă din Sf. Scriptură, Sf. Tradiţie şi istorie.

Cuvantul botez sau a boteza (Вάπτισμα, Вαπειςειν) inseamnă in greceşte cufundare şi a cufunda sau a spăla intreg capul. De aici urmează că Domnul, cand a trimis pe Sf. Apostoli să boteze, a determinat şi modul cum trebuie făcut Botezul Adică prin cufundare.

Expresia că „de nu se va naşte cineva din apă... nu va putea să intre in impărăţia lui Dumnezeu" (In 3, 5) iarăşi arată necesitatea cufundării, deoarece ca să te poţi naşte din apă, trebuie să fii in apă, să fii cufundat in apă. De asemenea, Botezul este asemănat şi cu mormantul Domnului (Rm 6, 4; Col 2, 12). Aceasta inseamnă că cel ce se botează se ingroapă impreună cu Hristos. Este cufundat şi acoperit de apă aşa după cum şi Hristos, prin ingropare, a fost acoperit in pămant.

Săvarşirea Botezului prin cufundare ne-o arată şi practica Sf. Apostoli şi a urmaşilor lor. Despre diaconul Filip citim, de exemplu, că atunci cand a botezat pe eunucul Candachiei, s-a pogorat şi a ieşit din apă (FA 8, 38-39). Aceasta inseamnă că 1-a cufundat in apă.

Literatura patristică ne dă nenumărate mărturii că in Biserica veche Botezul se săvarşea prin cufundare. Sf. Grigore de Nisa, după ce spune că Botezul e o imitare a ingropării Domnului, adaugă: „Noi nu ne-am ingropat cu adevărat prin Botez, dar apropiindu-ne de apa care, ca pămantul, este un element, noi ne ascundem (ne acoperim) in ea, cum s-a ascuns Domnul in pămant".

Cufundarea se făcea, la inceput, acolo unde se afla apa necesară: la un izvor, la un rau, intr-un lac etc. in timpul persecuţiilor, cufundarea se săvarşea chiar in catacombe, iar mai tirziu in aşa numitele baptisterii. Azi se face intr-un vas anume, numit colimvitră sau cristelniţă.

Botezul trebuie săvarşit prin cufundarea de trei ori in apă; Can. 50 Apostolic prevede pedeapsa caterisirii pentru clericul care se abate de la această randuiala şi nu ar boteza prin trei cufundări. Cele trei cufundări se fac atat in amintirea ingropării de trei zile a Domnului, cat şi intru pomenirea şi autoritatea fiecărei

persoane a Sf. Treimi.

6. Practici greşite. Pe langă cufundare, Botezul se săvarşea in Biserica veche şi prin turnare (vărsare) şi stropire. Aceasta insă numai in mod excepţional, cand era vorba de bolnavi (Botezul clinicilor), nu era apă suficientă sau in caz de urgenţă.

Unii cred că atat turnarea cat şi stropirea au fost practicate, in unele imprejurări, chiar pe timpul Sf. Apostoli. Sf. Ap. Pavel, de ex., a fost botezat de Anania in casă (FA 9,18; 22,16). In această imprejurare pare foarte probabil că Botezul n-a putut fi săvarşit decat prin turnare. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Botezul

temnicerului, cu toată casa lui (FA 16, 33). Informaţii pozitive despre existenţa şi valoarea Botezului prin turnare, aflăm pe la sfarşitul sec. 1, in invăţătura celor doisprezece Apostoli (cap. 7). Despre validitatea acestui Botez vorbeşte şi Sf. Ciprian, Fer. Augustin etc. Ceea ce a fost excepţie in Biserica veche, a devenit cu timpul (sec. 14) regulă in Biserica romano-catolică.

Cauzele care au dus la inlocuirea cufundării prin turnare par a fi fost mai multe. Cele mai de seamă insă par să fi fost: a) teama de imbolnăvirea copiilor, mai ales in cazul cand Botezul se săvarşea pe timp de iarnă şi b) teama de contaminare a botezatului de diferite boli de piele, intrucat in aceeaşi apă erau

botezaţi mai mulţi copii.

Obiceiul de a săvarşi Botezul prin turnare, s-a introdus mai intai in Biserica apuseană. De aici a fost apoi imprumutat şi de Biserica Ortodoxă din Ardeal. Deşi acest Botez e valid, totuşi, intrucat se practica, in trecut, numai in cazuri excepţionale, ar fi de dorit să se procedeze şi azi la fel. Deci să fie lăsată peste tot la o parte, practica botezării prin turnare şi să fie inlocuită cu cufundarea. Să nu se facă regulă din ceea ce a fost numai excepţie.

Protestanţii şi Metodiştii săvarşesc Botezul mai ales prin stropire. Validitatea acestuia e recunoscută şi de Biserica romano-catolică şi de unii teologi ortodocşi.

Practica acestui Botez se bazează pe presupunerea că el ar fi fost săvarşit şi pe timpul Sfinţilor Apostoli, la prima Cincizecime creştină (FA 2,41). Se crede că nu era posibil, din punct de vedere material ca cele trei mii de suflete increştinate cu acea ocazie să fi fost botezate prin cufundare. Aceasta este insă numai o presupunere, care nu se poate dovedi pozitiv. Mărturii sigure despre săvarşirea Botezului prin

stropire avem numai de la sec. XIV incoace. In acest veac a fost botezată prin stropire, in Lituania, mulţimea ce se convertise la creştinism pe timpul lui Vladislav Iagelon, regele Poloniei. Deşi valid, totuşi acest Botez nu e permis să fie săvarşit decat in cazuri cu totul excepţionale.

7. Formula. De partea externă a Botezului se mai ţin şi cuvintele sau formula:

„Boteaz -se robul lui Dumnezeu (N), in numele Tat lui şi al Fiului ă ă şi al Sfantului Duh. Amin". Aceste cuvinte sunt prescrise de insuşi Mantuitorul, cu ocazia trimiterii Sfinţilor Apostoli la propovăduire şi botezarea oamenilor. De aceea, pronunţarea lor e absolut necesară pentru validitatea Botezului. Cele trei persoane ale Sfintei Treimi trebuie pomenite fiecare in parte. Nu e suficient să se pomenească numai Sf.

Treime, in general. De aceea nu e valid Botezul dacă atunci cand se face cufundarea se zice numai: „Botează-se robul lui Dumnezeu (N) in numele Sfintei Treimi".

Din Sf. Scriptură şi din vechile mărturii patristice rezultă că la săvarşirea Botezului trebuie pronunţat aparte numele fiecărei persoane a Sf. Treimi. Dar care erau cuvintele introductive la pomenirea acestor nume nu se spune. De aceea noi nu ne putem pronunţa cu absolută certitudine dacă, de exemplu, in sec I, săvarşitorul Botezului zicea: „Eu te botez in numele Tatălui..." sau zicea: „Boteazăse robul lui Dumnezeu (N) in numele Tatălui...". Prima formulă o aflăm azi in Biserica romano-catolică, unde se rosteşte in limba latină, iar a doua in cea ortodoxă, unde se rosteşte in limba naţională. in prima formulă se evidenţiază rolul preotului săvarşitor al Botezului, in a doua iese la iveală rolul Mantuitorului. Intrucat Biserica Ortodoxă recunoaşte ca valid Botezul săvarşit de Biserica romano-catolică, inseamnă că ea recunoaşte şi validitatea formulei romano-catolice. Formula aceasta e validă intrucat e trinitară şi exprimă credinţa in Sf. Treime, dar e mai

puţin corectă ca cea ortodoxă. Ea lasă impresia că preotul e cel care botează şi dă Harul.

Botezul săvarşit cu formula prin care nu se exprimă persoanele Sf. Treimi nu poate fi recunoscut ca valid. De aceea, Sinoadele au şi prescris rebotezarea tuturor celor ce au fost botezaţi cu o formulă incorectă.

Biserica noastră, cea romano-catolică şi cea anglicană mai cunosc, pe langă formula obişnuită, şi o formulă condiţională. Ea se foloseşte pentru copiii găsiţi, despre care nu se ştie dacă sunt sau nu botezaţi; apoi pentru copiii născuţi cu figuri alterate (monştri), precum şi pentru cei despre care există indoieli dacă in

acel moment sunt vii sau nu.

In Biserica noastră, formula condiţională, pentru copiii găsiţi este: „Botează-se robul lui Dumnezeu N., dacă nu este botezat, in numele Tatălui...". Pentru monştri se intrebuinţează următoarea formulă: „De este acesta om, botează-se robul lui Dumnezeu..." Pentru botezarea celor despre care nu se ştie sigur dacă sunt vii sau

nu, avem formula: „Dacă e viu, se botează robul lui Dumnezeu...".

8. Efectele Botezului

a) Curăţirea de păcatul strămoşesc, iar dacă cel ce se botează e adult, il curăţeşte şi de toate păcatele personale, săvarşite pană la Botez (FA 2,38; Mc 16,16).

b) Prin Botez ne naştem la o viaţă spirituală (1 In 3,5). Ne ingropăm impreună cu Hristos ca să inviem impreună cu El la o viaţă nouă.

c) Cel renăscut prin Botez devine fiu al lui Dumnezeu şi membru al Trupului tainic al Domnului.

d) Botezul fiind instituit pentru iertarea păcatului strămoşesc, el nu se repetă.

Acest păcat odată iertat nu mai reinvie in om, aşa că nu e nici un motiv de a repeta taina. In simbolul credinţei mărturisim un Botez spre iertarea păcatelor. Sf. Ap. Pavel spune că Botezul e unul, aşa după cum şi Dumnezeu e unul. „Este un Domn, o credinta , un botez" (Ef 4, 5). Despre nerepetarea lui vorbesc ţă şi Sf. Părinţi. Sf. Ioan Hrisostom scrie că „prin Botez ne-am ingropat impreună cu Hristos, in moartea Lui.

Deci, precum nu este cu putinţă ca Hristos să Se mai răstignească a doua oară, tot aşa nu e cu putinţă să ne botezăm a doua oară".

9. Necesitatea lui. Necesitatea Botezului pentru mantuire o neagă, de regulă, ereticii care neagă păcatul strămoşesc, cum sunt pelagienii, unitarienii ş.a. Biserica noastră invaţă şi a invăţat totdeauna că Botezul este necesar pentru mantuire.

Ideea aceasta o exprimă Domnul in convorbirea cu Nicodim (In 3,5), precum şi cu ocazia trimiterii Sfinţilor Apostoli la propovăduire, cand le zice că numai „cel ce va crede şi se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Mc 16,16).

Patriarhul Chiril al Constantinopolului, cu sinodul, a formulat, in 1815, invăţătura despre soarta copiilor nebotezaţi, astfel: „Pruncii care mor nebotezaţi nu sunt chinuiţi, fiind curaţi de păcate ttare. De impărăţia lui Dumnezeu insă nu se invrednicesc, deoarece n-au fost curăţiţi prin baia dumnezeiască de pata păcatului strămoşesc şi n-au obţinut renaşterea duhovnicească. Se inţelege că vina acestei stări o poartă părinţii care işi lasă copiii să moară nebotezaţi.

10. Savârşitorul Botezului. Săvarşitorul Botezului este episcopul şi preotul.

Această oranduire este o oranduire lezeiască (Mt 28, 19). Episcopul şi preotul, născand pe cei botezaţi la o viaţă spirituală, uimiţi, incă din vechime, părinţi spirituali. In caz de nevoie, adică atunci cand copilul sau catehumenul e in pericol de moarte şi nu e la indemană episcop sau preot, Botezul poate fi săvarşit şi de

diacon, iar in lipsa acestuia mirean, bărbat sau femeie.

In Sfanta Scriptură aflăm cazuri cand botezau şi diaconii. Diaconul Filip, de exemplu, a at pe Simon Magul şi pe mulţi samarineni (FA 8, 12-13). Tot el a botezat şi pe eunucul Candachiei (FA 8, 38). Sfanta Scriptură pare a cuprinde şi cazuri de Botez săvarşite de mireni. Sf. Ap. Pavel a fost at in Damasc de „un ucenic anume

Anania" (FA 9, 10, 17 urm.). După opinia unora, e ibil că acesta a fost mirean. Biserica a admis, din cele mai vechi timpuri, ca in lipsă de clerici, Botezul să poată fi săvarşit şi de mireni. Cand zicem ii, inţelegem creştini laici, fie chiar şi unul din părinţii copilului. Principiul acesta este s şi de Biserica romano-catolică, dar nu e admis de calvini. Luteranii vechi il admiteau, nii din cei de azi sunt impotrivă. Biserica romano-catolică merge chiar şi mai departe. Ea admite că in caz de nevoie, Botezul să fie săvarşit şi de un păgan, „numai să ţină forma Bisericii aibă intenţia de a face ce face Biserica. Invăţătura aceasta e greşită, deoarece păganul, in afară de Biserică şi nefiind membru al Trupului tainic al Domnului, nu poate integra :ul in acest Trup. Nimeni nu poate fi săvarşitorul propriului său Botez. Mantuitorul, cand trimite pe Sf. toii in lume, le spune să boteze pe alţii, nu să se Boteze pe sine (Mt 28,19). Botezul e săvarşit numai de o persoană, nu de mai multe.Botezul săvarşit de eretici poate fi recunoscut de Biserică dacă e săvarşit in numele Sfintei Treimi.

11. Primitorul. Primitorul sau subiectul Botezului e orice om nebotezat, fie adult, fie copil. Mantuitorul Hristos, cand trimite pe Sf. Apostoli la propovăduire, le spune să boteze pe toţi cei care vor crede in El. Şi cum cei care pot crede sunt adulţii, porunca Domnului se referă in primul rind la aceştia. Dar ea nu exclude pe copii.

Consecvent acestui principiu, Sfantul Apostol Pavel, odată cu oamenii mari, el botează şi copii. Botează familii intregi. (1 Co 1,16; 14,15,16,23).

Conditiile ce se cer de Ia primitorul Botezului sunt: a) voinţa de a se boteza, b) credinţă şi c) căinţă. Aceste condiţii se cer numai de la adulţi, nu şi de la copii, intrucat aceştia nu-şi pot manifesta personal voinţa şi nu au credinţă şi căinţă.

Iar dacă ar fi vorba de necesitatea acelor condiţii şi pentru copii, acestea le indeplinesc ≪naşii in locul lor. Aceştia işi manifestă intenţia de a fi copiii botezaţi, ei ii aduc la Botez şi mărturisesc credinţa in locul lor şi tot ei iau garanţia educaţiei religios-morale a finilor lor. Sf. Scriptură ne dă mai multe exemple din care se vede că Dumnezeu mantuieşte pe unii pentru credinţa altora. Astfel, Domnul vindecă pe sluga sutaşului din Capernaum pentru credinţa stăpanului său (Mt 8, 5-13); vindecă pe fiica femeii cananeence pentru credinţa mamei ei (Mt 15, 22-28); pe fiul lunatic pentru credinţa tatălui său (Mt 17,14-18) etc. Despre existenţa naşilor vorbesc Tertulian454, Pseudo Dionisie Areopagitul, Fer. Augustin etc.

Morţii nu pot fi botezaţi intrucat trupul lor e fără suflet. Or, botezarea cadavrului e fără nici un rost. De asemenea, nu e permis să se boteze nici cei vii pentru morţi, deoarece nici o Taină nu poate fi primită decat personal. Obiceiul de a se boteza cei vii pentru morţi exista in Corint, pe timpul Sf. Ap. Pavel (1 Co 15,

29). Apostolul nici nu aprobă nici nu dezaprobă acest obicei, ci-1 foloseşte numai ca argument ad hominem. Prin el voia să pună in contrazicere pe cei ce negau invierea morţilor. Voia să le spună că dacă ei nu cred in inviere, de ce se botează pentru morţi?

12. Data. Botezul poate fi săvarşit oricand; la orice dată din an şi la orice oră din zi sau din noapte (cf. FA 16,33). Mantuitorul nu a fixat o dată anumită Ia care să se săvarşească Botezul, ci a cerut numai atat, ca cei ce se botează să fie pregătiţi

pentru aceasta. Principiul acesta, deşi a rămas totdeauna valabil, totuşi pentru a se da tainei un fast deosebit, in Biserica veche se preferau: Paştile, Rusaliile şi Epifania (Bobotează), ca zile de săvarşire a Botezului. Atunci se săvarşea Botezul in masă, fără a fi oprită săvarşirea lui şi in alte zile.

13.Botezul sângelui. Mantuitorul aminteşte pe langă Botezul cu apă şi Botezul cu sange. Acesta din urmă poate suplini, in anumite cazuri, pe cel dintai. Domnul zice: „Oricine care va mărturisi pentru Mine inaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el inaintea Tatălui Meu celui din ceruri" (Mt 10, 32). Şi „cine işi va pierde sufletul pentru Mine, il va afla" (Mt 16, 25). A-şi pierde viaţa pentru Domnul, mărturisindu-L inaintea oamenilor, inseamnă a suferi voluntar şi din iubire moarte martirică pentru El. Efectul acestei morţi, după cum rezultă din cele de mai sus, este iertarea tuturor păcatelor. Este mantuirea. Deci un efect identic cu efectul Botezului. Efectul fiind identic, şi cauza - adică moartea martirică - trebuie să fie identică cu Botezul. Ea a şi fost numită Botez al sangelui. Sf. Tradiţie conţine foarte multe dovezi din care se vede că moartea martirică este egală cu Botezul; ca este un Botez al sangelui. Tertulian scrie: „Noi avem un al doilea Botez, pe cel al sangelui...".

14.Botezul dorinţei

Botezul dorinţei. in cazuri cu totul excepţionale, Botezul apei mai poate fi suplinit prin Botezul dorinţei. Acesta constă in iubirea lui Dumnezeu şi dorinţa fierbinte a cuiva de a se boteza, dar nu poate face aceasta din motive de forţă majoră. Exemplu: dacă cineva a fost catehizat şi se pregăteşte de primirea Botezului, dar moare fără de veste, inainte de Botez, unul ca acesta e considerat ca botezat cu Botezul dorinţei.

E drept că in privinţa acestui Botez nu avem o hotărare solemnă a Bisericii, ceea ce inseamnă că el nu e o dogmă, dar valabilitatea lui a fost recunoscută de Biserică prin practica de a considera ca sfinţi atat pe drepţii Vechiului Testament, cat şi pe catehumenii decedaţi fără de veste, deşi nici unii, nici alţii, nu au fost

botezaţi cu apă.

Ca temeiuri scripturistice pentru acest Botez pot fi invocate spusele Sf. Ap. Pavel, care scrie că „i s-a socotit lui Avraam credinţa ca dreptate" (Rm 4, 9).

Domnul zice despre femeia păcătoasă, care I-a spălat picioarele cu lacrimi: „Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit" (Le 7, 47); iar Sf. Ap. Petru scrie: „Dragostea acoperă mulţime de păcate" (1 Ptr 4, 8). Mărturiile Sf. Tradiţii despre Botezul dorinţei sunt mai puţine decat pentru acela al sangelui. Dar ele sunt

suficiente pentru a arăta că şi unii din Sf. Părinţi au asimilat Botezul dorinţei cu cel al apei. Ex. Sf. Ambrozie, in cuvantarea pe care o ţine la moartea lui Valentinian II, mort pe cand se afla numai catehumen, spune următoarele: „Aud că vă intristaţi că n-a primit Taina Botezului. Dar spuneţi-mi: ce mai stă in puterea noastră, afară de voinţă şi rugăciune? Totuşi de mult el a avut dorinţa să se boteze, inainte de a veni in Italia şi mi-a spus că vrea să-1 botez eu in curand, pentru care lucru a şi venit la mine. Nu are, dar, Harul pe care 1-a dorit? N-a dobandit ceea ce a cerut? De bună seamă că ceea ce a cerut a şi dobandit... căci dacă martirii se spală cu propriul lor sange, pe acesta 1-a spălat pietatea şi credinţa sa". Sf. Ioan Damaschin numără intre Botezuri şi „Botezul prin pocăinţă şi lacrimi, care este cu adevărat greu".

E adevărat că alţi Sf. Părinţi şi indeosebi răsăriteni, nu recunosc un Botez al dorinţei. Sf. Grigorie de Nazianz de exemplu se exprimă impotriva acestuia cand scrie: „Dacă ai condamnat pentru asasinat pe cineva numai pentru că a voit să-1 săvarşească, ai putea privi ca botezat şi pe cel ce a voit să se boteze, fără să o fi

făcut. Dacă nu admiţi primul lucru, nu inţeleg cum il admiţi pe al doilea. Sau altfel: Dacă iţi ajunge, pentru a primi Botezul, dorinţa după el şi astfel judeci şi despre mărire, ajungă-ţi ţie dorinţa după mărire, ca s-o ai de fapt. Ce pagubă vei avea de nu vei obţine mărirea cand ai dorinţa'". Credem insă că acestea sunt păreri

personale şi nu exprimă spiritul de iubire al Bisericii. E probabil că Sf. Părinţi respectivi s-au exprimat astfel ca să confirme cat mai mult valoarea Botezului cu apă şi să spulbere credinţa unora că ar putea fi mantuiţi şi fără Botez. Se ştie că pe vremea aceea erau unii catehumeni care amanau Botezul pană pe patul de

moarte. Unii ca aceştia se mulţumeau cu dorinţa de a se boteza şi credeau că prin aceasta sunt mantuiţi. Or, faţă de astfel de catehumeni era logic să spună Sf. Grigore de Nazianz şi alţi Sf. Părinţi că dacă se mulţumesc aici pe pămant numai cu dorinţa Botezului, să se mulţumească şi in lumea de dincolo numai cu dorinţa

fericirii.