Subiectul 12: Taina Mirungerii

3. Frumuseţea şi incoruptibilitatea lumii înnoite: Lumea devenită un mediu desăvârşit, un organ transparent al dumnezeirii, îşi va descoperi în acelaşi timp frumuseţile ei nebănuite. Ea se descoperă în parte încă de pe acum ca frumoasă celor ce folosind harul primit prin Tainele Bisericii se înduhovnicesc şi-şi purifică vederea şi văd lucrurile şi persoanele în mod curat. Lumea îşi va descoperi însă atunci deplin frumuseţea nu numai pentru că va fi poleită de o lumină mai presus de orice lumină, dar şi pentru că lumina aceea va face arătate toate frumuseţile ei ţinute sub întuneric de patimile omeneşti şi de tulburarea introdusă în ea de aceste patimi. De-abia atunci se vor descoperi deplin sensurile adânci ale lumii şi se vor pune în lumină trăsăturile minunate ale ei. Lumea inteligibilă cu care se va uni cea sensibilă nu e decât lumea de idei şi de forme după care ultima a fost făcută, încât unirea acelora cu ea le va face transparente. Lumea întreagă va fi străvezie pentru sensurile ei şi pentru armoniile acestor sensuri care duc în infinitul dumnezeiesc, mai deplin decât orice operă de artă actuală. Propriu-zis toate operele de artă geniale, create în istorie, nu sunt decât palide presimţiri a ceea ce va fi lumea întreagă atunci. Lumea întreagă cu componentele ei va depăşi atunci starea de obiect opac. Sfântul Simeon vorbeşte de flori spirituale şi numeşte lumea întreagă duhovnicească şi inteligibilă, nemaifiind o lume de obiecte exterioare persoanelor. O cântare deplin însuşită de o persoană şi îndelung trăită a devenit un conţinut sufletesc, îmbogăţind, sensibilizând şi punând în vibraţie viaţa sufletească a ei. La fel, orice operă de artă deplin asimilată de spiritul cuiva. Dar atunci lumea întreagă va deveni incomparabil mai deplin o uriaşă operă de artă şi un conţinut sufletesc de nebănuită frumuseţe pentru fiecare. E poate unul din străvezii, fiind adunaţi în acele locaşuri dumnezeieşti şi în acele locuri de odihnă, împărăţia cerurilor seamănă întreagă cu un cămin unic şi aşa va apărea tuturor drepţilor; de peste tot nu se va vedea decât împăratul universului; El va fi prezent fiecăruia şi fiecare îi va fi prezent. El va iradia în fiecare, şi fiecare va iradia în El"²⁰². Pe de altă parte, deşi în locul amintit Sfântul Simeon afirmă că judecata se face deja prin însăşi punerea în lumină a celor ce s-au făcut capabili de comuniune şi de lăsarea în întuneric a celor ce nu s-au făcut capabili de ea, totuşi el vorbeşte în alt loc şi de o judecată propriu-zisă a tuturor, la sfârşit²⁰³. Despre această judecată rămâne să vorbim mai încolo. Aci vom stărui puţin asupra frumuseţii în care vor fi puse toate prin lumina dumnezeiască răspândită peste toate sensurile caracterului ei de lume spirituală. Odată cu aceasta va deveni un conţinut sufletesc cu adevărat frumos toată creaţia artistică ce a pus în evidenţă frumuseţile lumii pe pământ, în care nu a fost nimic care să ispitească la păcat, ci a revelat puritatea lumii şi a persoanelor, adică natura lor autentică, luminată de Dumnezeu.

Lumea, dacă ne rămâne obiect, ne este întrucâtva o lume exterioară, care se desăvârşeşte însă prin operele de artă. In viaţa de veci însă lumea va înceta de a fi obiect folositor pentru trupul nostru, devenind conţinut sufletesc prin frumuseţe. Lumea va deveni atunci de o mare frumuseţe, căci va fi curată, pentru că trupurile incoruptibile nu vor mai avea nevoie de ea pentru consum şi oamenii nu se vor mai lupta plini de griji pentru a-şi procura cele necesare din ea. Frumuseţea condiţionează şi exprimă astfel cea mai înaltă revelaţie a spiritului personal, a legăturii intime a spiritului cu realitatea într-o comuniune cu alte subiecte. Cât spirit curat este într-o cântare, într-o poezie, atâta frumuseţe e în ea şi în această măsură poate deveni conţinut sufletesc şi uşurează comuniunea intimă între persoane. Lumea cea nouă nu va avea în ea nimic din simplul obiect exterior, nimic impus, nimic care să incite la luptă şi la patimă, ci se va revela ca mijloc de iubire curată şi de manifestare a lui Dumnezeu cel personal, ca mijloc de comuniune între oameni şi Dumnezeu şi între oamenii înşişi, având lumea deplin asimilată subiectiv şi interpersonal în frumuseţea ei pură. Lumea întreagă va fi atunci conţinut sufletesc într-o mare măsură. Prin aceasta ea va fi veşnic nouă. Căci pe măsură ce vom spori în capacitatea cunoaşterii lui Dumnezeu, vom vedea tot mai mult prin frumuseţea ei bogăţia Lui şi-L vom lăuda, cunoscându-ne în acelaşi timp în toată bogăţia noastră indefinită pe noi înşine. Serghie Bulgakov socoteşte că doxologia necontenită ce o înalţă îngerii lui Dumnezeu e artă creatoare şi toată creaţia oamenilor de pe pământ e rază din activitatea lor artistică. îngerii laudă neîncetat pe Dumnezeu, pentru că ei cunosc cu uimire noi taine din Dumnezeu şi se împărtăşesc de lumina Lui²⁰⁴. Fiinţelor umane li s-a dat să contemple frumuseţea dumnezeiască în formele materiale, spiritualizându-le pe acestea, facându-le transparente. Dar acum, datorită slăbirii spiritului lor în urma păcatului, ele numai arareori surprind frumuseţea ascunsă în cuvinte, în forme, în sunete şi o pot prinde în realizări artistice, cu toate că şi ele şi toată zidirea sunt chemate să laude împreună pe Dumnezeu, cunoscând prin lume şi revelând frumuseţea Lui negrăită. Dar atâta cât surprind în formă nestrâmbată de ispita impură spre păcat, este un reflex din frumuseţea ce iradiază din izvorul dumnezeiesc al frumuseţii, uneori prin lumea îngerească²⁰⁵. "Frumuseţea în lume este pentru noi scara sensibilă între cer şi pământ. Lumina albă a Soarelui dumnezeiesc fiind transcendentă culorii, sau incoloră, ca una ce este mai presus de culoare, implică în sine toate culorile, toată plenitudinea şi bogăţia formelor şi culorilor. Aceste forme şi culori îmbracă lumea în frumuseţe, contemplată creator în arta imaginativă. Arta fixează în imagini lumeşti aceste viziuni spirituale ale ordinii cereşti, vede în natură ceea ce este mai presus de natură"²⁰⁶. Prin toate combinaţiile de culori, de imagini, de sunete armonioase, de cuvinte, se redau raţiunile armoniilor frumuseţii dumnezeieşti inepuizabile.

Dar dacă chipul actual al lumii e străbătut cu anevoie de lumina divină, ca să dea lucrurilor şi persoanelor din ea strălucirea frumuseţii dumnezeieşti, lumea cea nouă va fi de o frumuseţe neînchipuită prin efectul ce-1 va produce în ea revărsarea îmbelşugată a luminii dumnezeieşti. Totul va fi negrăit de frumos, pentru că totul va avea o semnificaţie spiritual adâncă, va reflecta în mod clar Spiritul infinit ce va străbate toate. Şi frumuseţea aceea, fiind aşa de vădită şi de necontenit nouă, nu va putea să nu fie necontenit admirată, cântată, ceea ce va face ca atunci oamenii, ca şi îngerii, să laude neîncetat pe Dumnezeu, izvorul frumuseţii.

Lumea va fi astfel o construcţie de obiecte, un ansamblu de opere de artă de profundă semnificaţie şi bogăţie spirituală, un necontenit mediu de revelare a realităţilor spiritului, spre comunicarea spiritualităţii care transpare prin el, va fi ca o expresie familiară a sa, ca un mijloc şi ca un conţinut intim al vieţii sale sufleteşti, un organ intim al vieţii spirituale obşteşti, al comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii. Fiecare o va absorbi spiritual deplin în sine şi fiecăruia îi va fi întreagă desăvârşit familiară şi totuşi inepuizabilă ca mediu de manifestare a plenitudinii Duhului dumnezeiesc. Lumea va fi deplin personificată de fiecare, va fi corpul comun al tuturor; fiecare va moşteni întreg pământul. Sfântul Simeon Noul Teolog spune că din pricina păcatului încă n-a moştenit pământul nici un om, nici nu i-a devenit întreg locuinţă, nici nu a stăpânit în el decât preţ de un pas. Căci toţi ne-am făcut şi suntem şi vom fi străini şi trecători în el, toţi ne simţim oarecum străini în el, cum arată Scriptura. Când însă se vor uni deplin toate cele pământeşti cu cele cereşti, atunci drepţii vor moşteni pământul care se va înnoi, pe care îl moştenesc cei blânzi, pe care-i fericeşte Domnul"²⁰⁷. Spiritul omului nu se va mai simţi străin de lumea văzută, căci va fi şi ea spiritualizată şi nu va fi trecător, ci veşnic în această lume.

De spiritualitatea acelui chip al lumii ţine şi nestricăciunea. Aceasta de asemenea e solidară cu nestricăciunea trupurilor înviate. Dacă trupurile înviate nu beau şi nu mănâncă, nu primesc şi nu elimină nici o materie şi deci nu se corup²⁰⁸, substanţa lumii va trebui să fie corespunzătoare lor. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că prezenta coruptibilitate a substanţei se datoreşte păcatului²⁰⁹. Lumea va putea să aibă în viaţa viitoare o altă formă de existentă şi o altă mişcare. Şi omul se poate hrăni altfel din ea: se poate hrăni cu energia ei iradiantă şi de viaţă dătătoare. Iar viaţa şi mişcarea ei pot fi necontenit revelatorii, ajutând la sporirea tuturor în comuniune. E o viaţă şi o mişcare prin care ea va rămâne totuşi aceeaşi, cum este cântarea ce o cântăm, cuvântul ce-1 rostim, care ne devin tot mai intime, ne revelează alte şi alte frumuseţi şi sensuri, ne hrănesc prin puterea lor spirituală nu numai sufletul, ci şi trupul. Va fi o mişcare pe verticala spirituală, pe liniile convergenţelor spirituale şi a asimilării tot mai depline a materiei de către spirit²¹⁰. Indefinitele feţe ale realităţii nu trebuie să se succeadă prin dispariţia altora şi altora, ci să coexiste, revelând în ele înseşi alte şi alte adâncimi şi complexităţi spre contemplare, spre asimilare interioară comună tot mai accentuată. Nu va fi în ea tristeţea morţii şi a trecutului care înghite totdeauna feţele realităţii.

Subiectul 10: Învierea morţilor. Natura trupurilor înviate.
TDO 3, 271-290:
C Natura trupurilor înviate: în solidaritate cu lumea înnoită vor fi, cum s-a spus, trupurile înviate. Metodiu din Olimp a pus învierea trupurilor în solidaritate cu înnoirea lumii, pe baza argumentului că Dumnezeu n-a creat nimic în zadar. Moartea trupurilor şi sfârşitul chipului actual al creaţiei se datorează păcatului, care a intrat în ele, şi au scopul ca trupul omenesc şi substanţa lumii să se cureţe de îngroşările de pe urma păcatului, prin moarte, pentru a fi readuse în existenţă curate şi spiritualizate, subţiate. Sfântul Simeon Noul Teolog dezvoltă aceeaşi idee: "Aşa cum o unealtă de aramă învechită, pătată şi scoasă din întrebuinţare prin rugină, este predată de meşter focului şi acesta o face ca nouă după ce a topit-o, la fel şi creaţia, pentru că s-a învechit şi a fost murdărită de păcatele noastre, va fi dizolvată în foc şi preschimbată pentru a deveni strălucitoare şi cu totul nouă, fără nici o asemănare cu cea văzută acum". Dar această refacere a creaţiei se efectuează pentru a corespunde frumuseţii oamenilor înviaţi. Sfântul Simeon o întemeiază aceasta pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Socotesc că suferinţele timpului de faţă nu pot sta în cumpănă cu slava viitoare ce se va arăta în noi", la care adaugă: "Căci aşteptarea nerăbdătoare a zidirii năzuieşte spre descoperirea slavei fiilor lui Dumnezeu" (Rom. 8, 18-19). Pornind de la aceste cuvinte, Sfântul Simeon spune: "El înţelege prin nerăbdare, aşteptarea, dorinţa puternică, iar, prin descoperire, arătarea în ziua învierii; căci în ziua aceea, datorită venirii lui Hristos-Dumnezeu, fiii lui Dumnezeu trebuie să se facă arătaţi în frumuseţea lor şi în tot ceea ce sunt (1 In. 3, 2). Căci s-a scris: "Drepţii vor străluci atunci ca soarele" (Mt. 13, 43)".

Faţă de cei ce spuneau că oamenii vor fi ca îngerii şi deci nu vor mai primi trupurile, Metodiu de Olimp observă că Dumnezeu a avut un scop când a creat pe oameni ca oameni, şi pe îngeri ca îngeri. Ar fi injurios pentru Dumnezeu să cugetăm că pe urmă S-a răzgândit şi schimbă pe oameni în îngeri. Fiecare îşi ţine în veci locul lui²¹³. Deci omul va învia cu trupul.

Dar dacă e greu de determinat chipul lumii celei noi, şi mai greu e de determinat chipul trupurilor înviate. Ne aflăm mereu în faţa unei ordini pnevmatice, apofatice. Sfântul Apostol Pavel dă numai şase determinări generale ale acestor trupuri, opuse altor şase ale trupurilor actuale. Dacă trupurile de acum sunt slabe, naturale sau psihice, stricăcioase, muritoare, pământeşti şi acoperite de necinste, acelea vor fi pline de putere, duhovniceşti, nestricăcioase, nemuritoare, cereşti şi îmbrăcate în slavă (1 Cor. 15, 42-52). Dar fiecare din aceste determinări cuprinde o bogăţie de înţelesuri greu de determinat în amănunte. În primul rând trebuie să precizăm că numirea de "trup duhovnicesc" nu trebuie înţeleasă în sensul unui trup care nu mai are decât "forma" (|_iopcpr|) din viaţa aceasta, nu şi substanţa.
1. Diferite teorii insuficiente despre trupurile înviate: Teoria aceasta, atribuită de Metodiu din Olimp lui Origen²¹⁴, a fost respinsă de cel dintâi cu argumentul că "forma" nu se poate despărţi de "carne", ci se strică cu ea; apoi cu acela că tocmai din această cauză "forma" care ar învia n-ar mai fi "forma" din viata aceasta, ci altă "formă". Sau cu acela că dacă forma aceasta ţine de suflet, după despărţirea de trup nu se mai poate vorbi propriu-zis de o înviere. Atunci Hristos nu mai e "primul născut din morţi"²¹⁵. Metodiu mai atribuie lui Origen ideea că sufletul are prin fire acea "formă", ca organ care îşi va forma sau se va dezvolta într-un trup eteric, foarte fin^215a. Astăzi unii teologi contestă că Origen ar fi avut cu adevărat asemenea idei. Dar fapt e că Origen susţinea mai degrabă că din suflet chiar se va ridica la sfârşit un trup nou. Aceasta înseamnă că învierii propriu-zise a trupurilor i se opune teoria că sufletul, având în fire o putere de modelare, "forma corporeitatis", îşi va modela la înviere un trup nou, deosebit cu totul de cel din viaţa aceasta^215b. Faţă de asemenea teorii, pe baza afirmaţiilor Părinţilor, trebuie să se afirme că trupurile înviate vor avea şi un conţinut material, nu numai o formă, ci anume ceva din conţinutul material avut pe pământ, fie măcar o cât de mică parte din materia care a trecut prin ele în viaţă²¹⁶; deci ele vor fi experiate de cei înviaţi ca înseşi trupurile pe care le-au avut pe pământ, identice cu acelea²¹⁷. Căci părinţii spun că sufletele vor trebui să se bucure sau să sufere împreună cu trupurile ce le-au avut pentru faptele lor bune sau rele. Altfel se slăbeşte raţiunea învierii.

Se înţelege că această identitate de formă şi întrucâtva de substanţă implică şi o identitate personală. Fiecare om înviat îşi va avea trupul propriu cu caracterele lui personale. Ea nu va fi numai o identitate de specie, în sensul că trupurile înviate vor fi în general omeneşti, dar nu se vor deosebi prin caracteristici personale.Teologii catolici vorbesc în acest sens de o identitate specifică şi individuală, sau mai precis numerică²¹⁸. Dar s-a menţionat înainte că trupurile înviate vor avea un caracter pnevmatic. Ele nu-şi vor fi tot aşa de exterioare şi nu vor avea caracterul unor obiecte tot aşa de învârtoşate ca trupurile pământeşti. învăţătura despre trupul Domnului, care după înviere intra prin uşile încuiate şi pe care, mai ales, mâncându-1 îl primim toţi în noi, fără a înceta să fie trupul Domnului şi nu al nostru, ascunde un adevăr de ordin mai general. Trupurile înviate vor fi pnevmatizate, materia va fi copleşită de Duh. Prin aceasta ele vor înceta oarecum să fie impenetrabile şi impenetrante. Noile cunoştinţe despre materie ca energie nu pot înlesni înţelegerea unei astfel de calităţi a lor. Totuşi trebuie să ne ferim de preciziuni prea insistente în această privinţă, ca să nu riscăm să cădem tot într-un fel de naturalism. Căci nu dispunem în viaţa aceasta de categorii capabile să redea adecvat starea trupurilor de după înviere. De aceea, numai cu titlul de aproximaţii ale minţii redăm şi preciziunile pe care le încearcă N. Lossky. "Membrii împărăţiei lui Dumnezeu - zice N. Lossky -, neaflându-se în nici un raport de luptă întreolaltă, nu săvârşesc nici un fel de acte de repulsie în spaţiu, prin urmare nu au trupuri materiale; trupurile lor transfigurate constau numai din manifestări luminoase, sonore, calorice etc., care nu se exclud una pe alta, nu se disting în mod egoist, ci sunt capabile de o reciprocă penetraţie"²¹⁹. Materia - zice el - a devenit groasă, impenetrabilă, numai în urma căderii în păcat, numai pentru a servi egoismului exclusivist. încetând păcatul, va înceta şi starea de impenetrabilitate a trupurilor²²⁰. Dar reciproca penetraţie a trupurilor înviate nu va avea nici o urmă din scăderile reciprocei penetraţii pământeşti. "Ea e direct opusă oricărui desfrâu; ea este străbătută de curăţie şi prospeţime, ca un sărut nevinovat de copil"²²¹.

Ideea acestei universale penetraţii a trupurilor înviate îngăduie lui Lossky să vorbească de un "trup universal" după înviere. Prin penetraţia reciprocă, membrii împărăţiei lui Dumnezeu "dobândesc o unitate concretă de existenţă". "înţelepciunea divina lucrează soborniceşte. împărăţia frumuseţii desăvârşite zideşte chiar trupurile oamenilor astfel că ele, devenind întrepătrunse, nu mai au în ele tendinţa unei stăpâniri unipersonale, ci slujesc tuturor, împlinindu-se unul pe altul şi făcându-se întreguri universale care sunt organe ale atotcuprinzătoarei întregimi a împărăţiei lui Dumnezeu"²²². în felul acesta, "devenim toţi un trup al lui Hristos", după cuvântul Sfântului Grigorie de Nyssa. Mai precis, Lossky afirmă că trupul fiecăruia va fi universal ca al lui Hristos, fiind oarecum purtătorul trupurilor tuturor şi al lumii întregi. Prin teoria aceasta Lossky poate explica două lucruri: întâi, cum tot ce a trecut prin trupul unuia în viaţă se va afla iarăşi în trupul acesta universal, dar nu în mod egoist²²³. Al doilea, cum fiecare e părtaş de toată fericirea tuturor şi se împărtăşeşte de viaţa întreagă a împărăţiri cerurilor. "Fiind părtaşi de viaţa lui Dumnezeu, ei posedă o putere de atenţie atotcuprinzătoare, de amintire atotcuprinzătoare etc... şi iau parte la viaţa întregii lumi, dat fiind că întreaga lume, întrucât se conservă binele în ea, slujeşte lor ca un astfel de trup"²²⁴. "în împărăţia lui Dumnezeu e depăşită chiar moartea în sensul larg al cuvântului, moartea în forma uitării, condiţionată de despărţiri... Membrii împărăţiei lui Dumnezeu, aflându-se în strânsă legătură cu toată lumea, stau mai presus de despărţirile ei. De aceea, în memoria lor se realizează o înviere a întregului trecut în toată deplinătatea lui şi, prin urmare, cu conştiinţa absolutei lui valori. Această restabilire a legăturii indisolubile este o înviere mai adâncă decât restabilirea trupului şi a nemuririi lui"²²⁵.

Desigur, trupurile înviate fiind pnevmatice, socotim şi noi că sunt mai presus de impenetrabilitatea naturală a trupurilor pământeşti. Dar aplicarea teoriei penetrabilităţii, opusă impenetrabilităţii pământeşti, ni se pare că are şi ea ceva de ordinul naturii. în afară de aceea Lossky pare să supună trupurile înviate altor două categorii naturale, opuse dar nu superioare categoriilor naturale ale trupurilor pământeşti:

1) El pare să destrame trupul înviat, în manifestări luminoase, odorante, sonore, calorice, care sunt şi ele naturale şi în plus nu pun în relief unitatea proprie a fiecărui trup. Dar ştim că trupul înviat al Domnului a putut fi şi văzut şi pipăit ca întreg şi cunoscut ca trup personal al Lui, ceea ce arată că şi-a păstrat unitatea şi caracterele lui personale.

2) Lasă impresia că insul, facându-se purtătorul trupului universal, nu mai are experienţa trupului personal propriu, nici a trupurilor celorlalţi ca trupuri distincte şi că realitatea specifică a fiecăruia e destrămată şi înecată în trupul universal.

Lossky ţine, e drept, să afirme că deşi fiecare membru al împărăţiei cerurilor e posesorul trupului universal, aceasta nu înseamnă că locuitorii cerului "nu au trupuri individuale deosebite unul de altul", că îşi "pierd existenţa personală individuală"; în împărăţia lui Dumnezeu se păstrează şi se realizează şi în trup în chip desăvârşit caracterul autentic individual al fiecărui om. Ambele lucruri le afirmă împreună cu Sfântul Grigorie de Nyssa (Despre sunet şi înviere, P.G., 46, col. 157), sau cu Erigena Scotus. Dar cel din urmă, deşi declară că la sfârşit "toată făptura se uneşte cu Creatorul şi va fi una în El", "iară pierderea sau amestecarea de fiinţă şi substanţă", are totuşi un mod de exprimare care nu e lipsit de serioase ambiguităţi²²⁶. Desigur Lossky face bine că foloseşte acest limbaj paradoxal. Dar tocmai prin necesitatea de a folosi acest limbaj arată că starea şi relaţia trupurilor înviate nu pot fi precizate în categoriile noastre. Nici chiar folosirea îmbinărilor paradoxale nu ne fereşte de pericolul de a cădea într-o imagistică naturală. Trebuie să ne mulţumim deci cu declaraţii foarte generale, prin care să reţinem numai ceea ce e strict necesar din starea şi relaţia trupurilor de după înviere şi să înlăturăm o înţelegere naturală a ei.
2. întregimea personală a trupurilor înviate şi unirea între ele: Aşa de exemplu trebuie să ne ferim de a accentua prea mult că trupurile înviate nu pot consta decât numai din manifestări luminoase, sonore, odorante, calorice etc. în acest caz s-ar amesteca cu totul întreolaltă. Fiecare trup înviat este o unitate specifică, o subzistenţă unitară, deşi pe de altă parte nu sunt cu totul juxtapuse şi separate ca trupurile pământeşti. Unitatea lui specifică trebuie să corespundă cu unitatea specifică a sufletului omenesc. Unitatea aceasta integrală şi specifică a trupului trebuie să se simtă în orice manifestări luminoase, sonore ale lui. Aşa cum fiecare celulă sau mădular rămâne ireductibil în organism, dar toate sunt în comuniune interioară, aşa vor fi şi trupurile. Pe de o parte trupurile trebuie să fie atât de unite între ele, încât fiecare ins să poată experia legătura cu toţi, să se bucure de viaţa, cunoştinţa, fericirea tuturor. Dar în acelaşi timp fiecare trebuie să aibă simţirea că trupul său e deosebit de al celorlalţi, să guste fericirea întregului în alt chip decât toţi, într-o formă proprie, fără să-i fie în alt fel străine formele celorlalţi de gustarea fericirii²²⁷. De asemenea, fiecare trebuie să experieze în comuniunea universală pe fiecare ca ceea ce este el, neconfundat în ceilalţi. Trupul universal nu poate însemna o înecare a trupurilor personale în unul. Există chiar în lumea aceasta o interpenetrare a persoanelor, dar nici una nu se confundă cu alta. Eu am definiţia mea ontologică, dar nu sunt despărţit de ceilalţi, de lume. Eu sunt în alţii, ei în mine. Chiar în comuniune, unităţile se interpenetrează. Eu sunt în lume, lumea în mine, dar eu rămân eu însumi. Chiar dacă se foloseşte expresia de "trup universal", în acest "trup universal" eu disting trupul meu de trupurile celorlalţi şi trupul meu unic este altfel al meu decât al celorlalţi. Fiecare persoană rămâne un unicum nu numai în sufletul, ci şi în trupul ei, în cea mai strânsă comuniune. Unde ar mai fi frumuseţea dacă fiecare ar avea totul ca fiecare? Bardiaeff vede în împărăţia cerurilor o subiectivizare a obiectivului. Florensky vede, dimpotrivă, gheena într-o înecare în subiectivism, într-o slăbire extremă a relaţiei cu realitatea obiectivă, ca tu. Adevărul se pare că stă într-o sinteză a acestor doua stări şi în această sinteză se poate exprima şi relaţia între trupurile înviate sau între trupul personal şi cel universal. Trupurile tuturor vor fi trăite de fiecare membru al împărăţiei cerurilor ca nişte conţinuturi ale sale, ca unite cu trupul său, dar nu identice cu trupul său, nu ca un trup universal propriu în mod indistinct. Subiectivizând fiecare întreaga realitate a semenilor, nu o confundă cu sinea proprie. Căci în acelaşi timp în acest trup universal fiecare îşi distinge trupul personal, ca expresia vizibilă a şinei sale, de trupurile celorlalţi, ca expresii ale şinei unor semeni în suprema comuniune. Acesta e aspectul de obiectivitate. Va fi o desăvârşire şi o universalizare a relaţiei de iubire între eu şi tu, în care, pe de o parte, fiecare se simte reprezentând şi purtând întregul dual, neexistând decât ca parte a acestui întreg, pe de alta distinge sinea proprie de sinea celuilalt, eu şi tu rămânem eu şi tu. Sufletele merg încă în lumea aceasta mai departe în unificarea lor prin iubire decât trupurile. Pe acestea le simţim nu numai ca un mediu de comunicare, ci şi ca un obstacol în calea deplinei unificări. Acolo se va putea face o unire tot aşa de strânsă şi prin trupuri, fără ca ele să-şi piardă existenţa individuală. Va fi o unire mai mult prin iradieri, prin energii, dar nu prin substanţa. "Cel iubit, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este pentru cel ce iubeşte ceea ce este el însuşi pentru sine. însuşirea iubirii este de aşa natură, că cel ce iubeşte cu cel iubit nu mai par ca formează două persoane separate, ci un singur om". Dar Sfântul Ioan Gură de Aur nu zice: "nu mai sunt două persoane", ci "nu mai par două persoane". Iar Florensky, de la care am luat acest citat, continuă: "Despărţirea între prieteni este numai una grosolan fizică, numai pentru vederea în sensul cel mai exterior al cuvântului". De aceea, în cântarea de la 30 ianuarie, închinată celor Trei Ierarhi, se spune despre ei, care trăiau în diferite locuri, că erau "trupeşte despărţiţi, dar duhovniceşte uniţi". "Dar, în viaţa de obşte, chiar trupul devine unul"²²⁸. Dar cuvântul "uniţi" e altceva decât "confundaţi". Ei rămâneau ca "prieteni" doi, nu au devenit unul.

Realizarea iubirii desăvârşite şi egale cu toţi, prin comunicarea deplină cu toţi, prin cunoaşterea deplină a tainelor tuturor, prin încălzirea de iubirea şi înţelegerea deplină a tuturor, prin dispariţia tuturor bănuielilor şi a judecăţilor ascunse, aceasta e împărăţia cerurilor. Dar membrii ei totuşi se simt şi se ştiu "mulţi". Ce slabă, ce insuficientă e iubirea sau prietenia de pe pământ, împiedicată de atâtea reticenţe, de atâtea îndoieli! Şi totuşi, ea e mângâiere cerească în viaţa noastră, alungând întunericul greu al simţământului de singurătate, de bucată ruptă şi gata să se scufunde în oceanul întunecat al singurătăţii fără fund, în lipsa oricărei legături cu marea realitate obiectivă a uscatului care stă tare, dar străin de tine. Unitatea tuturor în trupul universal şi distincţia lor se susţin prin moartea şi învierea tainică, sau ca iubire desăvârşita, întru totul liberă, sau spirituală şi curată, asemenea celei a îngerilor, nu prin legea firii sau a sexului, care e numai o frântură din aceea şi un mijloc de pregătire spre aceea²²⁹. Iubirea şi prietenia cerească constituie o transparenţă şi o comunicare perfectă, neîmpiedicată de trupuri, ca aici, dar totuşi realizându-se în forma ei desăvârşită şi prin trupuri, cum şi prin ele se realizează iubirea imperfectă pământească. Căci şi prin trupuri deosebite, dar în comunicare, se cunosc ca persoane deosebite cei ce se iubesc. In organismul comuniunii universale eu îmi deosebesc trupul meu ca mediu de sesizare a trupurilor celorlalţi, pe care le disting ca mediu de manifestare a lor. In cer are loc o pnevmatizare a trupurilor şi a relaţiilor dintre ele, nu o confuzie a lor într-un "trup universal" uniformizat. In marea lumină a tuturor se vor distinge luminile trupurilor şi sufletelor deosebite, mai bine zis, ale persoanelor unice în sufletul şi trupul lor de lumină.

Căci trupurile înviate vor fi de lumină, dar nu iară o structură interioară, nu ca nişte manifestări inconsistente. Dacă trupul înviat ar fi o simplă manifestare luminoasă inconsistentă, aşa ar trebui să fie şi lumea înnoită. Dar nu aceasta e învăţătura creştină. Lumea va fi luminoasă, dar va avea o bogăţie structurală pnevmatizată a lumii de acum. Lumea de acum e şi ea o lumină, cum arată şi numele ei (lumen). Dar cât de complexă este această lumină, din cât de variate şi multiple forme nu ţâşneşte ea ca o unitate! Tot aşa în veacul viitor complexa structură luminoasă a acestei lumi nu va fi dizolvată, ci potenţată la maximum prin lumina Duhului. Concepţia Sfinţilor Părinţi e că lumea şi trupurile vor fi restaurate tocmai fiindcă Dumnezeu le-a făcut bune şi nu revine asupra hotărârii cu privire la existenţa lor²³⁰. Trupul e numit de unii sfinţi "fratele nostru", iar Serafim de Sarov îl numeşte "prietenul nostru"²³¹. În cântările de la înmormântare trupul e numit "frumuseţea noastră cea după chipul lui Dumnezeu", sau "chipul slavei negrăite a lui Dumnezeu". Sfântul Grigorie de Nyssa numeşte trupul "colaborator", sau parte constitutivă a omului, fără de care omul nu e om²³². Dar e colaborator al omului individual, nu al unui om colectiv.