Subiectul I (40 de puncte)

Varianta 76 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)
(Marin Preda, “Moromeţii”)

1. Expresia “îl cârpi pe Niculae” înseamnă lovitură, adică i-a dat o palmă; expresia “cu atâta sete” redă nesaţul cu care l-a lovit, cu toată forţa.

2. Semnele de punctuaţie din construcţia “- Hai, mamă, tu ce faci acolo?!”:
- linia de dialog introduce vorbirea directă, replica unui personaj;
- cele două virgule marchează vocativul substantivului “mamă”
- semnul întrebării şi semnul exclamării au valoare stilistică, exprimând nedumerirea şi uimirea personajului faţă de atitudinea mamei.
3. Expresii/ locuţiuni cu verbul “a lua”: a lua ochii, a lua parte, a-şi lua zborul, a se lua cu vorba.
4. Câmpul semantic al “mâncării”: “fasolea”, „boabele”, „dumicatul”, „mămăligă”, “ceapă”.
5. Două particularităţi ale oralităţii:
- folosirea dialogului („- Na, Paraschive, bea apă”), a interogaţiilor („-Ce să fie rece?” ), a exclamaţiilor ( „- La masa!”)
- prezenţa cuvintelor şi expresiilor populare, a regionalismelor : „hulpav” „dumicat”, “bumben”, “a râni”.
6. Naratorul este obiectiv, omniscient (heterodiegetic) şi omniprezent.
7. Registrul stilistic popular se defineşte prin fraze cu sintaxa simplă („Mama nu inţelegea.”, „Asta ce-o mai fi?”), locuţiuni şi expresii populare ( „se făcu roşu la faţă”, „îşi pironi privirea”, „îl cârpi” ).
8. Cele două notaţii „cu o înfăţişare de nepătruns şi nu prea tare” şi „mărturisi el naiv” conturează cu mai mare acurateţe portretul lui Ilie Moromete, naratorul omniscient observând cu obiectivitate şi descriind cu precizie reacţiile şi comportamentul batjocoritor, ironic al personajului, care îşi reprimă cu efort durerea pentru ca şi Paraschiv să se ardă cu fasolea fierbinte.
9. Ilie Moromete este tipul ţăranului mucalit, care face haz de necaz, reuşind să aducă situaţiile în favoarea lui. Disimularea este o trăsătură definitorie a protagonistului, care reiese indirect din atitudinea lui. Îl minte pe Paraschiv („Eu credeam că e rece”) cu un aer „naiv”. Este stăpân pe sine şi ştie să-şi controleze reacţiile, trăsătură evidenţiată prin caracterizarea directă făcută de autor „ el se stăpâni”, „cu o înfăţişare de nepătruns”.
10. Comicul de caracter se distinge din disimularea şi jocul teatral ale lui Moromete care-l păcăleşte pe Paraschiv şi-l ridiculizează în faţa fraţilor lui. O altă sursă este comicul de situaţie, care reliefează lăcomia şi lipsa prezenţei de spirit a lui Paraschiv, din care cauză se arde cu fasolea fierbinte. Reacţia descrisă de narator este comică şi stârneşte râsul: „ochii i se beliră” şi „scoase un răcnet”.

Subiectul al II - lea (20 de puncte)
Rezumatul textului de la Subiectul I, din romanul “Moromeţii” de Marin Preda:

Membrii familiei Moromete se află la seceriş, iar Catrina îi cheamă la masă, venind cu o tigaie de fasole care părea rece şi închegată. Moromete rupe o bucată de mămăligă şi întinde în fasole, dar se arde atât de rău, încât îi dau lacrimile. El nu bea apă şi, păstrându-şi cumpătul, le întreabă calm pe fete de ce nu au spus că nu au încălzit fasolea, dar totul a fost rostit încet, astfel încât să nu-l audă Catrina. Mama îl ceartă pe Niculae pentru că nu o lasă în pace şi îi spune să stea cuminte.

Paraschiv, lacom şi absent, îl imită pe tatăl său şi ia fasole din tigaie, dar imediat ţipă şi se enervează. Moromete ii spune să bea apă şi mărturiseşte, naiv, că el credea că e rece. La început mama nu înţelege ce se întâmplă, dar după aceea le spune că de abia a luat tigaia de pe foc.
Fetele încep să râdă în hohote şi Niculae, realizând ce a făcut tatăl său, începe să dea din picioare, arătându-l pe Paraschiv cu degetul. Acesta îl plesneşte pe Niculae, care nu simte însă durerea, fiind prea fericit să-şi vadă fratele atât de furios.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Caracteristicile, limbajul şi expresivitatea unei poezii simboliste studiate:

* “Plumb” de George Bacovia
* “Lacustră” de George Bacovia

Varianta 77 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)
(Alexandru Odobescu, “Pseudo-Kyneghetikos”)

1. Derivate: “îngrijorarea”, “nedesluşite”, “reîncepe”, “nestatornică”
2. Enunţuri cu semnul întrebării:
- Când a plecat Marius?
- De ce nu ai scris tema la matematică?
(ambele enunţuri interogative presupun un răspuns, pe când exemplul din text era o interogaţie retorică)
3. Câmpul semantic al “vânătorii”: “vânătorească”; “vânatul”; “vânătoare”; “vânătorul”; “vulturi”
4. Valoarea expresivă a două adjective din fragmentul: “vulturii cei falnici cu late pene negre, precum şi cei suri al căror cioc ascuţit şi aprig la pradă”: adjectivul „vulturii cei falnici“ sugerează măreţia acestor păsări maiestuoase şi impunătoare, iar prin “late”, adjectivul cu valoare stilistică de epitet antepus, descrie penele prădătorilor, apelând la o imagine vizuală – „late pene negre“.
5. Modul de expunere: descrierea
6. Oralitatea stilului:
- construcţii interogative – „Dar ce-i faci firei?“
- formule populare, specifice: “să şedem strâmb şi să judicăm drept”
7. Figuri de stil:
- “pasărea vicleană” - epitet personificator, care sugerează eşecul vânătorilor
- ”când soarele se pleacă spre apus” este o metaforă personificatoare, care sugerează amurgul în relaţie directă cu sufletul călătorului.
8. În fragmentul: “Nu tăgăduiesc; în principiu trebuie să aibi dreptate.” se manifestă atât persoana I cât şi persoana a II-a singular. Naratorul relatează întâmplarea la persoana I, fiind narator-personaj în textul dat şi se adresează, la persoana a II-a, unui alter-ego sau altui personaj imaginar, cu care are un schimb de păreri asupra principiilor vânătoreşti
9. În ultimul alineat al textului, Alexandru Odobescu realizează o descriere a naturii prezentată aşa cum apare ea la apusul soarelui. Totodată, autorul asociază acestei atmosfere farmecul tainic al singurătăţii care creşte şi mai mult în sufletul călătorului impresionat de acest decor. Pentru a accentua această comuniune a naturii cu solitudinea umană, Odobescu foloseşte o varietate de procedee artistice - imaginile auditive: “susur noptatic”,”ţârâitul greierilor”; imagini vizuale: “soarele se pleacă”,”murgul-serei începe a se destinde”; figuri de stil, precum metafore personificatoare (“când soarele se pleacă”, ”slaba suspinare ieşită din sânul obosit al naturii”), epitete (“farmecul tainic”, ”susur noptatic”, ”sunete uşoare şi nedesluşite”). Comparaţia din ultima frază, “susur noptatic se înalţă […] ca o slabă suspinare…” relevă, prin prezenţa cuvintelor “noptatic” şi “suspinare”, starea de solitudine accentuată de apusul soarelui, creând ea o atmosferă melancolică.
10. Modul de expunere folosit de autor este descrierea. În textul de mai sus, acesta conturează atât cadrul natural în care se desfăşoară vânătoarea, cât şi portretul vânătorului. Vânătorul stă la pândă cât mai nemişcat, pentru a nu fi simţit de pradă: “…mâinile şi picioarele au mai puţin de lucrat”. O trăsătură a sensibilităţii vânătorului este iubirea de natură, relevată indirect prin atitudinea sa contemplativă. Vânătorul nu iubeşte numai vânătoarea în sine, ci şi toate celelalte întâmplări prin care trece pe parcursul acestei experienţe. El este un om obişnuit, care găseşte în vânătoare relaxare, detaşare de problemele vieţii cotidiene. După cum spune Odobescu, vânătorul este fermecat de momentele de singurătate pe care i le rezervă,pe înserat, această pasiune a sa.

Subiectul al II-lea

Text argumentativ despre om şi caracter: “O măsură sigură a caracterelor este sentimentul ce-ţi rămâne pentru un om după ce l-ai iubit: amiciţie sau dispreţ.” (Titu Maiorescu, “Opere” I)

Titu Maiorescu opina că un om poate fi evaluat din punct de vedere al caracterului numai prin prisma iubirii, certitudinea valorii sale umane putând fi stabilită doar când percepţia subiectivă (a iubirii) s-a consumat şi rămâne exclusiv privirea obiectivă asupra insului ca atare. Consider că afirmaţia criticului are fundament real şi corect.
În primul rând, cred că se pot descoperi, pe parcursul unei relaţii sentimentale, trăsăturile de caracter ale unui om, având ca argument comportamentul şi atitudinea acestuia. În altă ordine de idei, impresia este dublată de părtinire, orice îndrăgostit având tendinţa de a exagera însuşirile celuilalt, iar analiza în profunzime a personalităţii este pasibilă de erori mai mari sau mai mici. Astfel se explică numeroase divorţuri care au loc în societatea contemporană şi te întrebi cum, dintr-o mare iubire care uneşte “pe viaţă” doi oameni, în scurt timp nu mai rămâne nimic?
Un al doilea argument ar fi faptul că, în momentul în care renunţi voit sau obligat la cineva, îi poţi aprecia calităţile şi defectele cu obiectivitate şi să constaţi în mod raţional că sentimentul ce rămâne după despărţire poate fi: prietenie sau dispreţ.
În concluzie, afirmaţia lui Titu Maiorescu nu numai că-şi dovedeşte valabilitatea, dar este atât de complexă, încât se subiectul este inepuizabil.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Apartenenţa la simbolism a unui text poetic studiat:

* “Plumb” de George Bacovia
* “Lacustră” de George Bacovia