Subiectul I (40 de puncte)

Varianta 89 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)
(Nicolae Filimon, “ Ciocoii vechi şi noi”)

1. Sinonime: statornică = stabilă, definitivă, invariabilă, fermă; triumfător = victorios, învingător, biruitor;

zel = hărnicie, perseverenţă, sârguinţă, bunăvoinţă; gânduri = cugetări, imaginaţie, idei, reflecţii.
2. Sensuri diferite ale cuvintelor “maximă” şi “a împlini”: *La examenul de limba română, Andreea a luat notă maximă. *Pentru a se împlini din punct de vedere profesional, va trebui să fie promovat în funcţia de director.
3. Registrul arhaic al limbii: ciubuc, felegean, ciocoi, osebit, vătaf, scărei, postelnic.
4. Câmpul semantic al cuvântului “ambiţie”: voinţă, statornic, hotărâre, zel
5. Perspectiva narativă: se defineşte prin naratorul obiectiv şi omniscient, focalizarea zero şi naraţiunea la persoana a III-a.
6. Registru stilistic. Oralitatea: cuvinte şi expresii populare: ”a se crăpa de ziuă”, ” se zice că”, “ a se deştepta”; registru arhaic: “feligenele”, “ ciubuc”, “ciocoi”,
7. Rolul proverbelor rostite de Păturică este unul mobilizator pentru sine însuşi, sugerând tenacitatea în ambiţia de a parveni: “voinţa tare şi statornică învinge toate obstacolele”; “picătura găureşte piatra”
8. Afirmaţia: “făcu tot ce putu spre a deveni perfect în arta ipocriziei şi a perfidiei” ilustrează faptul că toate eforturile lui Dinu Păturică şi întreaga sa energie sunt direcţionate în desăvârşirea ipocriziei şi perfidiei, menite să-l ajute în îmbogăţirea şi ascensiunea pe scara socială.
9. Apartenenţa fragmentului la categoria prozei realiste:
- ilustrează o anumită perioadă istorică, prima jumătate a secolului al XIX-lea, când în Ţara Românească se dezvoltă o nouă clasă socială: ciocoimea
- prezintă fapte verosimile ale epocii, în care atitudinea şi mentalitatea ciocoilor este tipică pentru această categorie umană
- viziunea este obiectivă, omniscientă şi naraţiunea la persoana a III-a
- utilizarea detaliilor în firul narativ
10. Păturică este caracterizat în mod direct de carte narator, ca fiind “un om extraordinar”, “ambiţios”, însuşiri neapărat necesare unui personaj care doreşte să parvină. Indirect, din faptele, atitudinile sale se desprind şi alte trăsături. Structura de parvenit este evidentă, el fiind hotărât ca, prin orice mijloace, să ajungă “om mare şi niciun obstacol nu putea să-l abată de la această idee fixă”. Inteligent şi ambiţios, el „căta să înveţe carte multă”, să reţină numai ceea ce îi poate folosi în setea de îmbogăţire, deoarece “să zicem numai că Păturică ar fi fost în stare să dea contemporanilor săi o dovadă strălucită că ea se realizează câteodată”. În mod direct, naratorul reliefează duplicitatea şi viclenia personajului, care „făcu tot ce putu spre a deveni perfect în arta ipocriziei şi a perfidiei”. Faptele sale scot în evidenţă, în mod indirect, machiavelismul şi făţărnicia personajului: „îl făcea pe fanariot să-l creadă cel mai credincios şi devotat dintre servitorii săi”, iar după ce pleca boierul, se ducea la vătaf “şi-i făcea o mulţime de linguşiri”. În acelaşi timp, era amabil cu servitorii, ca să-i câştige de partea lui şi să adoarmă bănuielile: „el se purta cu mare amabilitate către toţi servitorii casei, fără excepţiune; îi ajuta la lucrările lor şi le împlinea dorinţele”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre înţelepciune:“Înţelepciunea este o marfă pe care cine o vinde a cumpărat-o.” (Nicolae Iorga)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga conform căreia înţelepciunea, în cazul în care ajunge să fie vândută şi cumpărată, poate fi considerată o marfă.
În primul rând, înţelepciunea este un apanaj personal, un lucru pe care îl dobândeşti în timp şi pe care nu-l poţi cumpăra sau vinde. Chiar dacă împrumuţi sau îţi însuşeşti ideile unor filozofi sau ale unor oameni de cultură, acest lucru nu înseamnă că ai devenit brusc un înţelept. Numai experienţa proprie de viaţă, izbânzile şi eşecurile, momentele de tristeţe şi de bucurie, ezitările şi cutezanţele te pot face să devii o persoană înţeleaptă. De aceea, pe măsură ce omul înaintează în vârstă, capătă o concepţie mai amplă şi mai profundă asupra lucrurilor, fapt datorat chibzuinţei dobândite de-a lungul anilor.
De altfel, Mihai Eminescu are aceeaşi concepţie despre înţelepciunea ca rezultat direct al trăirilor proprii, idee exprimată în poezia “În zadar în colbul şcolii”: “Ci trăieşte, chinuieşte şi-ai s-auzi iarba cum creşte”.
Un alt argument pentru care înţelepciunea nu este şi nu trebuie să fie o marfă care se poate vinde ar fi faptul că înţelepciunea se câştigă numai învăţând din propriile greşeli sau din ceea ce observăm în jur şi ne însuşim din atitudinile celorlalţi. Atunci când simţi pe pielea ta urmările greşelilor, cu siguranţă vei lua aminte data viitoare devenind astfel mult mai atent în luarea unor decizii.
În concluzie, înţelepciunea pe care o vinzi nu este în fapt nimic altceva decât înţelepciunea cumpărată, nu propria ta experienţă, propriile tale cugetări.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Prezentarea unei poezii studiate ca artă poetică:

* “Odă (în metru antic)” de Mihai Eminescu
* “Plumb” de George Bacovia
* “Testament” de Tudor Arghezi
* “Flori de mucigai” de Tudor Arghezi
* “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga
* “Din ceas dedus…” de Ion Barbu
* “Către Galateea” de Nichita Stănescu

Varianta 90 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)
(Anton Holban, „Ioana”)

1. Sinonime: chinuite = suferinde, anevoioase, înghesuite; instinct = simţ, reflex, înclinare; rustic = ţărănesc; ascuns = pitit, tăinuit.

2. Punctele de suspensie din ultima frază a textului simbolizează o pauză făcută de autor pentru a medita asupra fetei care-l “primea cu tot sufletul…”, accentuând totodată atitudinea dilematică a bărbatului.
3. Câmp semantic al “călătoriei”: “pasageri”, “valiză”, “automobilul”, “trenul”.
4. Registrul stilistic colocvial: “uliţe chinuite”, “câteva zorzoane”, “turburate”, “am întors în minte”, “praful a bătut stofa”
5. Modul de expunere predominant este naraţiunea, deoarece autorul povesteşte o întâmplare din viaţa sa. Un alt mod de expunere evident este descrierea. Textul începe prin a prezenta împrejurimile traversate în timpul călătoriei cu automobilul şi în portretizarea Ioanei
6. Figuri de stil. Comparaţia “schimbând culorile ca marea cea aşa de apropiată” sugerează viteza cu care automobilul traversează împrejurimile, diferitele peisaje având alte nuanţe cromatice. Metafora “urme de sânge” face trimitere la imaginea vizuală a lanurilor de grâu în care macii roşii fascinează privirea.
7. Încă de la apariţia personajului feminin, aflăm că Ioana este timidă, însuşire sugerată indirect de faptul că ea vine în întâmpinarea naratorului fără gesturi din cauză că “se apropiau şi alţii…”. Este evidentă afecţiunea Ioanei pentru narator, acesta dezvăluind că era îndreptată spre el “cu ochii, cu gura, cu mâinile, cu toată carnea….”. Într-o autoanaliză personajul-narator se îndoieşte de capacitatea sa de a fi în stare de aceeaşi dăruire totală atât de vizibilă la Ioana. Portretul fizic al personajului este dezvăluit în penultimul paragraf, Ioana fiind “arsă de soare, pe frunte cu câţiva pistrui….”, îmbrăcată foarte dezordonat, fără gust şi cu picioarele goale în pantofi.
8. Prin afirmaţia “Întotdeauna, sub orice iniţiativă de a mea, cea mai spontană posibilă, surprind şi instinctul de a mă analiza”, personajul-narator împărtăşeşte faptul că are simţul responsabilităţii, simţind nevoia de a se autoanaliza pentru orice iniţiativă. De altfel, întregul fragment reprezintă o autointrospecţie a naratorului-personaj, raportată la un moment din viaţa sa. Cu alte cuvinte el încearcă acum să observe dacă a procedat corect în anumite situaţii.
9. Scriitorul foloseşte persoana a II-a în al patrulea alineat deoarece simte nevoia unei confesiuni către cititor, împărtăşindu-i gândurile în mod direct şi conferind caracter de generalizare a stărilor emoţionale.
10. Monologul se foloseşte deoarece textul este o confesiune scrisă la persoana I, formulă artistică modernă specifică introspecţiei.

Subiectul II (20 de puncte)

Rezumatul textului dat la Subiectul I, “Ioana” de Anton Holban:

Automobilul părăseşte centrul Bazargicului, coboară pe uliţe şi se îndreptă spre Cavarna. La poarta casei, oaspeţii sunt întâmpinaţi de Ioana, care se bucură la vederea automobilului.
Încântat de primire, precum şi de peisaj, autorul se simte intimidat de numărul mare de oameni care îi urează bun venit, cu toate că pe unii nici nu îi cunoştea. După ce naratorul-personaj observă îmbrăcămintea Ioanei, o priveşte cu dragoste, cu duioşie, dar constată că poartă o rochie urâtă, lucrată de ea, fără gust, cu toate că intenţia ei fusese să o facă pretenţioasă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Imaginarul poetic al creaţiei bacoviene prin referire la două poezii studiate:

* Universul liric bacovian şi poeziile “Plumb” şi “Lacustră” de George Bacovia