Subiectul I (40 de puncte)

Varianta 92 Limba română

Subiectul I (40 puncte)
(I.L.Caragiale, “D-ale carnavalului”)

1. Sinonime: iatac = dormitor, odaie, cameră; foc = amar, supărare, necaz, suferinţă, durere; fireşte = desigur, bineînţeles, absolut; a găsi = a descoperi, a afla.

2. Ghilimelele sau semnele citării, sunt semne de punctuaţie întrebuinţate atunci când se reproduce întocmai un text scris sau spus, la fel ca şi în citatul, „Te-ai culcat?”, care reproduce o întrebare pusă în trecut şi reluată în prezent prin povestire.
3. Expresii/locuţiuni cu verbul “a pune”: a pune masa, a pune bază pe cineva (a te baza), a pune bazele a ceva (a realiza, a produce), a pune de mămăligă, a pune coarne, a-i pune cătuşele, a pune ţara la cale, a pune la zid, a pune pe gânduri.
4. Registrul stilistic neologic: “independenţii”, “ martir”, “amor”, “înrolat”;
5. Indici de timp: “seară”, “acum”;
6. *Interogaţie retorică:“Ce-mi ziceam eu?”;“Ce te faci Mache?…De desperare, ce-am zis eu?”
*Paralelism sintactic:-„Am plâns, cum plâng şi-acum, căci eu ţin mult la amor; am plâns şi am iertat-o… pe urmă am prins-o iar, şi iar am plâns şi iar am iertat-o; nu de multe ori, dar cam des…”
7. Modalităţi de caracterizare: Caracterizare directă făcută de dramaturg prin didascalii-“hotărât”; “dezolat”; autocaracterizare: “dacă nu pot să mă stăpânesc! Mi-e naturelul simţitor”, dar şi caracterizare indirectă, realizată tot prin didascalii “Plânge”- de unde reiese sensibilitatea personajului, caracterizare indirectă realizată prin limbaj şi nume, care exprimă incultura personajelor şi frivolitatea acestora.
8. Oralitatea stilului lui I.L.Caragiale este susţinută, în principal, prin comicul de limbaj:
- cuvinte pronunţate greşit sau aparţinând limbajului colocvial: „volintir”, “răvăşel”, “să-mi mai uit focul”
- expresii specifice vorbirii orale, cum ar fi: “Vorba d-tale: femeie! Ochi alunecoşi…”, “care va să zică”, “încai să mă fac martir”, “aide”
- prezenţa interogaţiilor retorice , “Ce-mi ziceam eu?” şi a exclamaţiilor „Nu plânge: eşti volintir!”
9. Părerea mea este că rolul indicaţiilor scenice din acest fragment este atât unul caracterizator, care ajută la descrierea personajelor, dar şi pentru îndrumarea actorilor care prezintă această operă pe scena unui teatru, întrucât fragmentul citat este extras dintr-o comedie, care are rolul de a fi interpretată pe scenă.
10. Comicul de limbaj din fragmentul citat este ilustrat prin greşeli de exprimare şi cuvinte pronunţate greşit de personaje, cum ar fi: “Aide, nu plânge: eşti volintir!”. De asemenea, comicul este conturat prin repetarea unor sintagme (paralelism sintactic) şi relatarea unor întâmplări care exprimă propriile defecte de caracter, “am plâns şi-am iertat-o… pe urmă am prins-o iar, şi iar am plâns şi iar am iertat-o; nu de multe ori, dar cam des…aşa cam de vreo cinci-şase ori…”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Rezumatul fragmentului citat la Subiectul I, din comedia “D-ale carnavalului”, de I.L.Caragiale

Crăcănel îi povesteşte, plângând, prietenului său, Pampon, cât a suferit, deoarece a fost înşelat de amanta sa, Miţa, pe care o iubea mult.

Într-o seară, sosind acasă, Crăcănel găseşte pe masă un bilet, din care află că a fost părăsit pentru că era plictisitor şi lipsit de importanţă, acest lucru îl determină să se înroleze, de bună-voie în garda naţională pentru a uita de supărare, instituţie care însă se desfiinţează, spre nefericirea personajului.
Pampon încearcă să îl încurajeze, deoarece, unui voluntar nu îi stă bine să fie deznădăjduit şi-i propune să-şi pună masca şi să-l însoţească.
În sufletul lui Crăcănel reînvie încă o speranţă şi, hotărât, afirmă că o iartă pe Miţa pentru ultima dată şi în cazul în care va fi iar înşelat, se va însura cu ea.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Structura, limbajul şi expresivitatea textului poetic, având ca suport o operă literară studiată, aparţinând lui Ion Barbu:

*„Din ceas dedus…” de Ion Barbu
*„Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu.

Varianta 93 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)
(Camil Petrescu, “Danton”)

1. Sinonime: nediscutat = nedisputat, nedezbătut; menire = scop, ţel; sfârşită = terminată, încheiată;

piedici = obstacole, impedimente.
2. Folosirea virgulei din fragmentul: „Ai dreptate, Maximilien, ţelurile revoluţiei nu sunt atinse…”: virgula are rolul de a marca vocativul substantivului propriu -„Maximilien”-, despărţit astfel de restul propoziţiei.
3. Expresii/ locuţiuni cu “seamă”: a băga în seamă, a ţine seamă, a lua seamă, de-o seamă (cu cineva), a-şi da seama
4. Polisemia cuvântului “bun”: *Profesorul este bun la suflet (binevoitor). *Covorul acesta este bun (potrivit) pentru camera mea. *Doamna de matematică este un bun profesor (bine pregătit). *Cornul cu ciocolată pe care l-am mâncat azi a fost foarte bun (gustos).
5. O trăsătură a lui Robespierre care poate fi dedusă din prezenţa repetată a interogaţiilor în replicile sale, este starea afectivă puternică de nelinişte, nemulţumire între idealurile sale şi modul în care s-au concretizat ţelurile revoluţiei.
6. Atitudini ale lui Robespierre, reieşite din didascalii: “rămâne rece”, nu dă mâna”; “cu buze nervoase”;
7. Motivul dezacordului referitor la măsurile teribile este acela că cele două personaje au păreri contradictorii asupra revoluţiei şi a măsurilor ce asigură succesul ei. În timp ce Robespierre susţine folosirea unor metode teribile, socotind că oamenii nu au devenit mai buni şi nici mai bogaţi, aşa cum s-ar fi cuvenit dacă revoluţia şi-ar fi atins ţelurile. Danton gândeşte exact contrariul şi consideră că revoluţia era aproape încheiată şi că Robespierre încalcă drepturile omului, libertatea de exprimare şi legalitatea constituţiei.
8. Metafora „adâncimi de omenie şi vis” semnifică faptul că Robespierre se ascunde sub o mască, aceea a intransigenţei, dar, în fond, este rupt de realitate şi conectat în lumea visurilor, a idealurilor abstracte.
9. Din textul de mai sus reiese că Danton este cordial, cu inima deschisă, dispus să treacă peste orice pentru a se concilia cu Robespierre. Danton este sincer şi prietenos, în antiteză cu Robespierre, faţă de care are gesturi familiare şi i se adresează cu afecţiune. Este caracterizat indirect prin limbajul folosit, din care reiese echilibrul şi prietenia pe care i-o poartă lui Robespierre, dar şi fermitate opiniilor. Prin didascalii, dramaturgul îl caracterizează direct şi în antiteză cu Robespierre: “cordial”, “cald”, “cu căldură şi sinceritate, deosebindu-se de Robespierre, ca şi îmbrăcămintea lor”.
10. Textul dat aparţine genului dramatic deoarece dialogul este principalul mod de expunere, prezenţa indicaţiilor scenice sau a didascaliilor, conflictul dramatic ilustrează opoziţia, lupta dintre personaje, atitudini şi idei, precum şi scrierea numelor personajelor înaintea replicilor.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ despre omenie, pornind de la afirmaţia: „Nu sunt decât două căi pe lume: omenia şi neomenia” (George Călinescu - “Şun”)

Antonimele „omenie şi neomenie” sunt derivate din cuvântul „om” şi de aceea sunt definitorii pentru fiinţa umană. Omenia reprezintă un complex de calităţi, proprii unei persoane, purtare blândă, înţelegătoare, atitudine cuviincioasă şi respectuoasă. Pe de altă parte, neomenia înseamnă cruzime, sălbăticie, răutate şi lipsă de onestitate, care reprezintă exact contrariul omeniei.

În opinia mea, în realitatea vieţii sociale se întâlnesc destul de des aceste forme. Depinde de personalitatea şi conştiinţa fiecăruia. Neomenia îmbracă diferite forme, de la minciună la furt şi mai grav la crimă. Este uşor să faci rău, mai greu este să faci bine. Şi în România sunt destule persoane care au aceste porniri rele, neomenoase. Reversul este omenia, care se manifestă prin respectul faţă de semenii de lângă tine şi prin ajutorul pe care-l acorzi în toate situaţiile.
În concluzie, sunt de acord cu afirmaţia „Nu sunt decât doua căi pe lume: omenia şi neomenia”, deoarece teoria lui George Călinescu se reflectă şi astăzi, în viaţa reală. Depinde de fiecare persoană, care este alegerea vieţii: om sau neom.

SUBIECTUL al III- lea (30 de puncte)
Evoluţia relaţiilor dintre două personaje implicate într-un conflict, într-o proză romantică :
* Alexandru Lăpuşneanul şi Doamna Ruxanda, nuvela „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi