Subiectul I (40 de puncte)

Varianta 94 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)
(Camil Petrescu, “Bălcescu”)

1. Sinonime: a îngădui = a permite, a da voie; vânzător = negustor, comerciant; straie = veşminte;

cenuşiu = gri, plumburiu
2. Punctele de suspensie din replicile lui Bălcescu sugerează o stare emoţională excesivă a personajului şi creează, totodată, pauze afective, sentimentale în vorbire.
3. Sens conotativ cu “talpă” şi “drum”: *În familia noastră, tata este talpa casei. *L-a măsurat curios din creştet până-n tălpi. *Drumul vieţii are căi nebănuite şi pline de surprize. *După bacalaureat, fiecare absolvent apucă pe alt drum.
4. Câmp semantic al cuvântului “timp”:”ieri”, “niciodată”, “zece ani”, “o lună”, “trei săptămâni”, “o oră”,
5. Modurile de expunere prezente în textul dat sunt naraţiunea şi descrierea
6. Modalităţi de realizare a oralităţii:
- dialogul
- expresii onomatopeice (”ah”),
- interogaţii retorice(’’Ce ştii tu? Ce ştiţi voi?’’).
- adresarea directă, prin formule specifice oralităţii: “- Ascultă, Bazil”; “Cum poţi să vorbeşti aşa?”
7. Prin cele două interogaţii retorice, Bălcescu îşi exprimă neputinţa de a fi înţeles de către Alecsandri şi de societate, reproşându-i prietenului său că nu-i cunoaşte firea şi nu-i înţelege sentimentele profund patriotice:”Ce ştii tu?”. Bălcescu realizează că nici ceilalţi oameni nu-i înţeleg idealismul incurabil, dragostea sfâşietoare de ţară, unde se simte totdeauna mult mai bine cu sănătatea decât sub “soarele leşinat al Mediteranei”.
8. Alecsandri este revoltat, indignat de atitudinea lui Bălcescu, nereuşind să înţeleagă cum acestuia nu-i plac “porturile însorite şi parfumate ale Mediteranei”, în sensul efectelor curative pe care soarele, căldura le-ar avea asupra bolii sale. Alecsandri se dovedeşte un prieten adevărat, sensibil şi iubitor, aşa cum reiese din finalul textului: “Ah, nu pot îndura ca prietenul meu cel mai bun să vorbească despre moartea lui… Ar fi îngrozitor…”.
9. Portretul psihic al lui Bălcescu reiese în mod indirect din textul dat, din gândurile şi vorbele personajului. Bălcescu iubeşte cu patimă România, evocând natura dezlănţuită şi crudă şi, mai mult decât orice, vrea să-i simtă ’’pământul sub tălpi’ şi să-i audă glasul: ’’am ascultat până am adormit orăcăitul broaştelor’’. Considerându-se un neînţeles, (’’ce ştii tu?’’), încearcă să-l facă pe Alecsandri să priceapă (’’Ascultă … şi înţelege’’) că natura ţării este ca un cămin pentru el (’’ploua şi dormeam pe iarbă, sub car’’), care ’’mi-ar face de zece ori mai bine decât soarele leşinat al Mediteranei’’. Patriot înflăcărat, personajul eponim devine convingător atunci când argumentează că nici medicul ’’nu mai pricepe nimic’’ din faptul că, deşi plouase şi dormise pe iarba de sub car, nu tuşise niciodată în cele trei săptămâni cât a durat călătoria, deşi era bolnav de ftizie. Bălcescu este sigur că, departe de ţară, cu tot soarele Mediteranei,’’am să mor cu tot ajutorul lor’’.
10. Fragmentul dat aparţine genului dramatic deoarece:
- principalul mod de expunere prezent în text este dialogul;
- autorul lipseşte din textul dramatic, el dă numai indicaţii scenice prin intermediul didascaliilor (”merge la balustrada vaporului”),
- structura textului este alcătuită din replici
- numele fiecărui personaj este menţionat înaintea replicii.
[* Atenţie! Cerinţa de la punctul 9 se referă la caracterizarea “personajului Danton”, care nu este prezent în piesa “Bălcescu”, ci în piesa “Danton”, scrisă tot de Camil Petrescu. Presupunem că este vorba despre caracterizarea lui Bălcescu.]

Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Transformarea unui dialog (din romanul “Mara” de Ioan Slavici) în vorbire indirectă:

Moaşa Persidei îi sugerează acesteia că ar fi mai bine să trimită pe cineva ca să o cheme pe mama sa, însă fata îi spune că nu are rost să-şi mâhnească mama destăinuindu-i secretul în aceste împrejurări şi că preferă să i-l spună după ce problemele ei se vor rezolva. Moaşa îi destăinuie Persidei că mama sa cunoaşte secretul şi că ar dori să-şi viziteze fiica, dar se teme să vină ca să nu o supere. Fata neagă imediat cele auzite, mărturisindu-i moaşei că ea însăşi nu-i vrednică de vizita mamei sale. Atunci, moaşa o anunţă că mama ei a sosit, iar fata, copleşită de durere şi emoţie, îşi ascunde capul între perne .

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Apartenenţa la romantism a unei poezii studiate aparţinând lui Mihai Eminescu, prin referire la particularităţile de structură şi de expresivitate ale textului poetic:

* “Revedere” de Mihai Eminescu

* “Dorinţa” de Mihai Eminescu
* “Floare albastră” de Mihai Eminescu
* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu
* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu
* “Luceafărul” de Mihai Eminescu

Varianta 95 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)
(Lucian Blaga, “Anton Pann”)

1. Sinonime: societate = lume, comunitate; nămol = mâl, noroi; a sălăşui = a trăi, a se afla, a vieţui;

mâhnit = îngândurat, trist, supărat, dezamăgit
2. “Apus” şi “Răsărit” sunt scrise cu majusculă, deoarece sunt utilizate cu sens metaforic. Aceste cuvinte nu desemnează cele două momente ale zilei, ci sugerează două civilizaţii corespunzătoare zonelor geografice: Occidentul şi Orientul
3. Expresii sau locuţiuni cu substantivul “vorbă”: a intra în vorbă cu cineva, a ţine de vorbă., a trimite vorbă, a sta de vorbă, a duce cu vorba (pe cineva)
4. Sens conotativ al cuvintelor “a toarce” şi “mătase”: *De când şi-a pierdut slujba s-a închis în el şi a tors atâta amărăciune, încât să-i ajungă pentru două vieţi. *Mai bine ţi-ai toarce pe limbă vorbele înainte de a le rosti. *Dacă de mic a fost crescut în mătase, nu va putea îndura viaţa aspră. Vocea ei de mătase îmi mângâia auzul şi-mi aducea alinarea.
5. Oralitatea textului:
- dialogul şi adresarea directă: “Vino acasă, Anton Pann!”, “Uite, eu nu mai cred!”
- expresii populare: “se ţine de posne“, “apa nu vine la moară”
- regionalisme: “iarmaroc“, “uliţi”, “şatră”
6. Atitudinea sceptică a Ioanei: ”Uite eu nu mai cred”, ”De ani de zile tot te lauzi”
7. Metafora “neadormiţii, chinuiţii, nerăsplătiţii luminii” sugerează condiţia nefericită a creatorului de artă şi incapacitatea societăţii de a-i înţelege şi de a-i răsplăti meritele. “Neadormiţii” sugerează starea de continuă căutare a artiştilor, care nu cunosc odihna intelectuală şi care îşi menţin întotdeauna simţurile treze pentru a putea recepta informaţii pe care să le şlefuiască prin propria sensibilitate, dându-le noi înţelesuri. Prin munca lor istovitoare, ei sunt “chinuiţi” şi frământaţi de noiane de întrebări şi incertitudini, iar faţă de efortul depus pentru creaţia “luminii”, societatea rămâne indiferentă în privinţa artei, preocupată fiind numai de interese materiale.
8. Două caracteristici ale condiţiei artistului sunt: nefericirea (”sunt mâhnit”, “sunt amărât”) şi chinurile creaţiei provocate de îndoieli artistice: “Câteodată mă mângâi cu gândul că poate n-am noroc ca să vorbească în mine şi mai tare darurile”.
9. Cartea “Povestea vorbei” va fi, după cum însuşi autorul ei sugerează, o înlănţuire de poveţe, de învăţături şi de sfaturi înţelepte, întrucât “înţelepciunea se toarce singură ca poveştile din “O mie şi una de nopţi”. Lucian Blaga face trimitere la cartea orientală în care înţeleapta Şeherezada începe să povestească întâmplări pline de tâlc, ce se leagă între ele, scopul fiind să-şi prelungească viaţa şi să încerce să sădească în sufletul sultanului crud sentimente de mult uitate precum mila, dragostea şi iubirea. Pentru a putea fi înţeleasă şi de către cititorul mai puţin avizat, “va mirosi cartea îmbelşugat şi pestriţ, ca piaţa de lângă turnul Sfatului, cu adieri de verdeţuri şi peşte, de caşcaval, de garoafe şi mătăsuri”. Aşadar, ‘Povestea vorbei’, va încerca să satisfacă intelectul tuturor celor ce doresc să-i înţeleagă tainele, indiferent de pregătirea pe care aceştia o au.
10. Textul dat aparţine genului dramatic deoarece:
- principalul mod de expunere este dialogul
- există un conflict între cele două personaje ale operei bazat pe scepticism,
- adresarea directă la persoana a II-a
- numele personajelor este specificat în dreptul fiecărei replici.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre iertare: “Cu iertarea dobândeşti şi pe duşman prieten“ (Iordache Golescu)

De cele mai multe ori, atunci când cineva greşeşte faţă de noi, avem tendinţa să-l judecăm, să-l acuzăm şi, uneori, chiar să ne răzbunăm pentru răul pricinuit. Astfel de atitudini nu fac decât să-l ţină pe “vinovat la distanţă”, înrăutăţind şi mai mult conflictul deja existent. Uneori, iertarea poate ameliora relaţiile interumane, însă există şi situaţii când este zadarnică, de aceea, eu nu pot fi decât parţial de acord cu următoarea afirmaţie a lui Iordache Golescu: “Cu iertarea dobândeşti şi pe duşman prieten”.
În primul rând, sunt de acord cu citatul menţionat mai sus deoarece cred că iertând o persoană care a greşit faţă de noi, îi oferim posibilitatea de a-şi corija comportamentul şi atitudinea şi de a nu mai repeta în viitor aceeaşi greşeală. Bineînţeles, consider că acest lucru este posibil doar dacă vinovatul nu este dominat de orgolii, este sincer cu sine însuşi şi are demnitatea de a recunoaşte că într-adevăr a greşit.
În al doilea rând, trebuie să menţionez că există persoane care cer iertarea ca o formalitate, ca pe ceva protocolar, doar ca să păstreze aparenţele, după care continuă să săvârşească aceleaşi greşeli, sau, poate, unele mai grave. În acest caz nu cred că afirmaţia lui Iordache Golescu mai este valabilă, deoarece duşmanul continuă să joace rolul lupului în haină de oaie şi să-şi urmărească în continuare interesele meschine fără să ţină cont de principii morale.
În concluzie, consider că iertarea este un drept ce nu trebuie acordat gratuit, este un merit de care trebuie să beneficieze doar cei care dovedesc dorinţa şi forţa de a-şi schimba comportamentul pentru că, iertând un astfel de duşman, îl poţi transforma în cel mai devotat prieten.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Eseu de tip paralelă în care să prezinţi particularităţi ale romantismului în două poezii studiate din creaţia lui Mihai Eminescu:

* “Revedere” de Mihai Eminescu
* “Dorinţa” de Mihai Eminescu
* “Floare albastră” de Mihai Eminescu
* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu
* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu
* “Luceafărul” de Mihai Eminescu
* “Odă (în metru antic)” de Mihai Eminescu