Sumar executiv 4 Introducere 16 Viziunea de dezvoltare a sectorului energetic național pentru anul 2030 19

27.7.Eficiența energetică

Eficiența energetică este adesea caracterizată ca fiind forma cea mai valoroasă de energie, având in vedere faptul că reduce costurile și impactul negativ asupra mediului asociat cu consumul de energie, dar și prin reducerea dependenței de importuri de energie. Potențialul cel mai ridicat de creștere a eficienței energetice în România se regăsește în încălzirea clădirilor, în transformarea resurselor energetice primare în energie electrică în centrale termoelectrice, în transportul și distribuția energiei electrice și a gazului natural, respectiv în transporturi și în industrie. Eficiența energetică în sectorul transporturilor este tratată în secțiunea dedicată mobilității.

27.7.1.Evoluția intensității energetice

Principalul indicator al eficienței energetice, intensitatea energetică, raportează consumul brut de energie la unitatea de produs intern brut. Datele pentru 2015 arată pentru România o intensitate energetică de 218 tep/mil €₂₀₁₃, cu 75% mai mare decât media europeană. Raportat însă la puterea de cumpărare, intensitatea energetică a României se situează ușor sub media europeană, cu toate că sectorul industrial ocupă o pondere în economie peste media europeană.

Nivelul intensității energetice corespunde competitivității economice a României. Pe de altă parte, este necesară izolarea termică a imobilelor, pentru a asigura suportabilitatea costurilor cu încălzirea în condițiile creării pieței unice europene a energiei și a creșterii globale a prețurilor la energie de la nivelul redus din prezent.

Pentru anul 2030, în condiții de creștere economică susținută, modelul PRIMES estimează o scădere a intensității energetice pentru România cu 30%, până la 153 tep/mil €₂₀₁₃. Acest nivel ar urma să fie cu 65% mai mare decât media europeană, decalajul fiind dificil de redus, deoarece statele membre UE au ținte ambițioase de eficiență energetică.

27.7.2.Eficiența energetică a clădirilor

Consumul de energie pentru încălzirea și răcirea locuințelor este estimat pe baza spațiului de încălzit, aproximat prin suprafața totală a locuințelor (m²); a necesarului de energie pentru încălzirea unității de suprafață (kWh/m²), care depinde, la rândul său, de calitatea izolării termice a locuinței și de numărul de grade-zile (temperatura exterioară); și a faptului că multe locuințe din România sunt încălzite doar parțial (temperatura în interior). Aceiași factori determină și necesarul de energie pentru încălzirea clădirilor ce găzduiesc spații comerciale, clădiri de birouri, școli, spitale, instituții publice și alte clădiri aferente sectorului serviciilor, însă în acestea confortul termic este considerat asigurat integral.

Suprafața celor aproximativ 7,47 mil locuințe ocupate permanent în România în 2015 este estimată la 350 mil m² (medie a suprafeței utile de 47 m²), din care aproape jumătate sunt locuințe încălzite parțial. Tendința de îmbătrânire a populației va conduce la scăderea ușoară a numărului gospodăriilor, până la 7,14 mil locuințe ocupate permanent în 2030. Suprafața utilă a locuințelor este însă de așteptat să crească cu aproape 40%, la 490 mil m². Condițiile de locuire vor fi astfel îmbunătățite, prin construcția de locuințe mai spațioase și prin extinderea locuințelor individuale cu suprafețe mici, astfel încât media suprafeței utile va atinge 68 m²/gospodărie în 2030, în creștere cu aproape 50% față de 2015. Creșterea nivelului de trai va duce la un grad mai mare de confort termic în locuințe, cu reducerea numărului celor încălzite doar parțial.

Cererea finală de energie pentru încălzirea locuințelor, fără a include încălzirea apei și gătitul, a fost de 55 TWh în 2015 și va fi de 53 TWh în 2030. Scăderea ușoară a cererii de energie, în ciuda creșterii suprafeței locuite, este urmarea introducerii standardelor minime de eficiență energetică pentru clădirile noi, respectiv a efortului investițional în creșterea eficienței energetice a locuințelor existente.

Odată cu creșterea prețurilor energiei, investițiile devin rentabile, în sensul recuperării costurilor într-un orizont rezonabil de timp prin reducerea consumului. Sunt incluse atât programele de reabilitare termică cu finanțare din fonduri europene și de la bugetul autorităților publice, cât și investițiile directe ale gospodăriilor. Astfel, consumul specific mediu de energie pentru încălzire scade de la circa 155 kWh/m² în 2015 la 110 kWh/m² în 2030, o reducere cu 30%. Indicatorul include suprafețe încălzite parțial, fiind relevant doar pentru stabilirea unei ținte la nivel național. Pentru locuințele încălzite integral, necesarul mediu de energie pentru încălzire este mai ridicat, locuințele individuale având, în general, un consum mai mare decât apartamentele.

Clădirile publice și cele aferente sectorului serviciilor dispun, în total, de circa 135 mil m², pentru climatizarea cărora s-au consumat 21,5 TWh în 2015 – consum specific mediu de energie finală de 160 kWh/m². Pentru 2030, rezultatele modelării indică un consum ușor diminuat, de aproximativ 20 TWh, pe fondul creșterii mai lente a suprafeței construite decât creșterea cu aproximativ 35% a eficienței medii a instalațiilor, ce transformă energia finală achiziționată în energie termică utilă.

Eficiența în transformare crește prin adoptarea soluțiilor eficiente de încălzire, precum centrale termice moderne, sobe de teracotă înlocuite cu centrale termice pe bază de gaz natural sau pompe de căldură adoptate pe scară mai largă. O parte a acestor investiții se recuperează în scurt timp, făcând obiectul de activitate al companiilor de servicii energetice de tip ESCO. Rezultatele modelării prevăd utilizarea acestui tip de servicii inclusiv pentru clădirile administrative și instituțiile publice, prin reglementarea corespunzătoare a acestui tip de serviciu, conform bunelor practici.

27.7.3.Randamentul centralelor termoelectrice și consumul propriu tehnologic

Centralele termoelectrice din România, construite în mare parte în perioada 1960-1990, au o eficiență medie relativ scăzută a transformării energiei primare în energie electrică, de aproximativ 35%. Astfel, în 2015, pentru o producție brută de energie electrică de 29 TWh în centrale termoelectrice, s-au utilizat cărbune, gaz natural și păcură cu conținut energetic de 86 TWh. Centralele cu cogenerare au valorificat suplimentar 18 TWh sub formă de agent termic sau abur industrial, astfel încât pierderile de transformare au fost de 39 TWh. O mai bună distribuție în spațiu a centralelor termoelectrice, pentru a deservi zone cu necesar de energie termică, ar putea crește eficiența transformării. Unele dintre cele mai mari centrale termoelectrice din România (Turceni, Rovinari, Iernut) nu sunt localizate în apropierea centrelor mari de consum.

Utilizarea frecventă a centralelor termoelectrice pe piața de echilibrare presupune creșteri și scăderi de putere frecvente, ce reduc randamentul. Este important ca parcul de capacități pe bază de gaz natural, ce pot echilibra producția intermitentă din SRE, să aibă randament ridicat inclusiv la variații frecvente și rapide de putere, prin utilizarea de tehnologii disponibile la cost rezonabil.

Prin înlocuirea centralelor vechi, precum cele pe bază de hidrocarburi cu ciclu deschis și cele pe bază de cărbune cu parametrii critici, cu adoptarea de tehnologii mai eficiente, cum ar fi centralele cu gaz cu ciclu combinat și cele cu parametrii supracritici pe bază de cărbune, pierderile în transformare pot fi reduse considerabil. Eficientizarea parcului de centrale termoelectrice duce la scăderea cererii de energie primară necesară asigurării consumului final de energie electrică. Această tranziție este esențială pentru competitivitatea economiei României, în contextul tendinței de creștere treptată a ponderii energiei electrice în cererea finală de energie.

Centralele termoelectrice cu tehnologii vechi au un consum propriu tehnologic ridicat. În 2015, consumul propriu tehnologic total al centralelor electrice, termice și cu cogenerare a fost de aproximativ 5250 GWh. Rețelele electrice de transport și distribuție sunt relativ uzate și au, în continuare, componente dimensionate pentru o altă structură de consum. Pierderile totale în rețelele de transport și distribuție au depășit 6800 GWh și 11% din producția netă de energie electrică în 2015. Consumul propriu tehnologic va scădea prin înlocuirea centralelor vechi și ineficiente, arunci când ajung la capătul duratei de viață din punct de vedere tehnic sau economic. Pierderile în rețele vor fi reduse prin investiții în modernizare.

Rezultatele modelării pentru anul 2030 estimează consumul propriu tehnologic la 4650 GWh, în scădere cu 11% față de nivelul din 2015, pe fondul scăderii cu 40% a producției brute de energie electrică în centrale termoelectrice, dar a utilizării lor sporite pe piața de echilibrare. Pierderile în rețele sunt estimate la 6300 GWh, în scădere cu 8% față de 2015, pe fondul creșterii cu 18% a producției nete de energie electrică.

27.7.4.Eficiența energetică în industrie

Sectorul industrial a trecut printr-un proces substanțial de transformare după 1990. Prin investiții în tehnologii moderne de producție și eficiență energetică, industria din România este, în prezent, competitivă pe plan internațional, cu premise bune pentru dezvoltare și extindere în noi ramuri de producție. Auditurile energetice impuse la nivel european pentru toți marii consumatori industriali contribuie la identificarea timpurie a măsurilor ce pot crește eficiența energetică și la implementarea lor, atunci când sunt fezabile economic.

Eficiența energetică a industriei raportată la valoarea adăugată brută crescuse, în 2015, cu 23% față de anul 2000, iar rezultatele modelării estimează o creștere suplimentară cu 20% până în 2030. Măsuri adiționale de eficiență energetică devin fezabile economic prin creșterea prețurilor energiei, ajutate și de sumele disponibile pentru programe de eficientizare prin programe europene și guvernamentale. Un exemplu de program de creștere a eficienței energetice și a competitivității industriei este scutirea parțială a sectoarelor cu intensitate ridicată a consumului de energie de la plata certificatelor verzi, în schimbul investiției în măsuri de eficiență energetică.

Strategia de dezvoltare industrială în România prevede investiții cu precădere în industrii cu valoare adăugată ridicată și consum specific redus de energie, ce pun în valoare capitalul uman. O astfel de oportunitate este dezvoltarea sectorului de producție a instalațiilor și echipamentelor.