Superstiţii şi credinţe false, "BĂbisme", concepţii care au doar aparent legatură cu credinţA, practici inventate şI "teologie băbească"

--- Este întemeiat obiceiul de a nu se săvârşi cununii în luna mai? Când se fac şi când nu se fac cununii?

Înainte de a răspunde la întrebarea adresată, socotesc necesar să fac unele precizări legate de cuvintele care sunt întrebuinţate pentru a defini legătura dintre bărbat şi femeie în cadrul vieţii de familie şi pentru a stabili care este sensul lor corect ca şi noţiunile pe care Ie exprimă. Precizările acestea sunt necesare pentru că, în limbajul obişnuit, cuvintele care exprimă aceste noţiuni sunt întrebuinţate greşit, producând confuzie.

Pentru a defini unirea bărbatului cu femeia în viaţa de familie, se întrebuinţează de regulă trei termeni: cununie, nuntă, căsătorie, fiecare având un sens aparte care însă, de multe ori, se întrebuinţează necorespunzător. Greşita lor întrebuinţare porneşte de la faptul că se confundă, de cele mai multe ori, aspectul religios al unirii bărbatului cu femeia cu cel civil. În practica din ţara noastră se obişnuieşte ca mai întâi să se facă sau să se încheie căsătoria civilă, adică actul juridic prin care cei doi parteneri îşi exprimă liberul consimţământ în faţa oficiului de stare civilă şi prin care ei devin soţ şi soţie. Căsătoria efectuată la oficiul de stare civilă este aceea care creează în faţa legilor efecte juridice legate de datoriile soţilor între ei şi faţă de copii, moştenire şi altele.

Spre deosebire de acest act civil care se şi numeşte căsătorie civilă, se obişnuieşte să se spună actului religios săvârşit în Biserică, căsătorie religioasă, ceea ce este incorect, fiindcă acolo avem de-a face cu o Sfântă Taină prin care se binecuvântează şi se sfinţeşte legătura bărbatului cu femeia. Ea nu se mai numeşte căsătorie, ci Taina Cununiei sau Taina Nunţii, prin care se creează asupra celor doi soţi efecte harice sau sfinţitoare. Termenul de nuntă, în limbajul obişnuit, are sensul sau se referă mai ales la petrecerea legată de momentul căsătoriei şi al cununiei, dacă avem în vedere că, în marea majoritate a cazurilor, căsătoria civilă se încheie legată de cea religioasă.

De aceea, dacă ne referim la întrebarea de faţă, ea are în vedere mai ales cununia sau slujba ori Taina Nunţii, săvârşită în biserică. În legătură cu această problemă trebuie să spunem că există o tradiţie, foarte respectată de altfel, că în luna mai nu este bine să se facă nunţi, cununii sau căsătorii, înţelegând prin aceasta şi căsătoria civilă, şi slujba religioasă, şi petrecerea legată de aceste evenimente. Practica este destul de răspândită şi respectată, invocându-se doar simplul motiv că asemenea căsătorii săvârşite în luna mai nu durează sau "nu ţin", adică se desfac sau se destramă. Pe ce se bazează această restricţie şi dacă este îndreptăţită?

Din punct de vedere teologic sau bisericesc, nu este nici un fel de referire la o asemenea practică. Nu întâlnim în canoanele bisericeşti nici un fel de aluzie măcar la aşa ceva. Conform poruncii a IX-a a Bisericii, există zile precise în care nu se fac nunţi în timpul unui an bisericesc. Aceste zile sunt legate de perioade importante din anul bisericesc, care se referă fie la zilele de post, fie la marile praznice împărăteşti. Aşa, de pildă, nu se fac nunţi în următoarele zile din timpul anului bisericesc:

1. În cele patru posturi de peste an, adică Postul Paştelui, care începe cu şapte săptămâni înainte de această sărbătoare, Postul Crăciunului (15 noiembrie - 24 decembrie), Postul Sfinţilor Apostoli, variabil de la an la an, adică de la Duminica tuturor sfinţilor până în ziua sărbătorii. S-a păstrat ca un fel de pogorământ special îngăduinţa de a se face nunţi în Postul Crăciunului, până Ia Sfântul Nicolae (6 decembrie), însă numai cu dezlegarea sau dispensa acordată de episcopul locului, în cazuri de excepţie şi fără petrecerea legată de căsătorie, şi într-un cadru mult mai sobru şi mai auster. De asemenea, este îngăduită uneori în cazuri de excepţie logodna în două din zilele postului Paştelui şi anume de ziua Bunei Vestiri (25 martie), dacă aceasta nu cade în Săptămâna Patimilor şi în Duminica Floriilor.

2. În toate zilele de miercuri şi vineri din timpul anului, fiind zile săptămânale de post.

3. În zilele de 14 septembrie, care este ziua Înălţării Sfintei Cruci, şi 29 august, care este sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuite totdeauna cu post, indiferent de ziua din săptămână în care cade.

4. În săptămâna brânzei, adică cu şapte zile înainte de postul Paştelui, numită şi săptămâna aibă, fiind socotită ca perioadă de pregătire pentru post.

5. În Săptămâna Luminată, adică între Paşti şi Duminica Tomii, în Duminica Rusaliilor, în ajunul şi în ziua tuturor praznicelor împărăteşti şi în perioada cuprinsă între Crăciun şi Bobotează (25 decembrie - 6 ianuarie).

De obicei, aceste zile sunt menţionate clar în calendarul bisericesc din fiecare an.

Biserica interzice săvârşirea cununiilor în perioadele şi zilele de post, pentru că bucuria, petrecerile şi ospeţele care au loc cu această ocazie nu se potrivesc cu atmosfera de pocăinţă, înfrânare şi sobrietate pe care ne-o cere postul. A face nunţi în aceste zile înseamnă a sfida, dacă nu chiar a batjocori rânduielile bisericeşti aşezate în vederea desăvârşirii noastre morale. De aceea se şi spune că nunţile oficiate în timpul posturilor nu durează, ca un fel de pedeapsă a lui Dumnezeu şi plată pentru nesocotirea rânduielilor sfinte. Chiar dacă dobândim dispensă sau dezlegare de la episcop să facem nuntă în asemenea perioade, este bine să nu le oficiem. Neglijarea şi sfidarea lui Dumnezeu şi a rânduielilor sfinte nu rămân niciodată fără răsplată.

De asemenea, Biserica a interzis săvârşirea cununiei în zilele de praznice împărăteşti, în ajunul lor sau în perioade legate de ele, pentru ca bucuria duhovnicească a respectivelor sărbători să nu fie umbrită sau micşorată de cea lumească a petrecerii legate de sărbătoarea căsătoriei.

Cât priveşte petrecerea legată de nuntă, trebuie să spunem că ea este îngăduită în limitele bunei-cuviinţe şi ale măsurii. Ea face parte din bucuria de familie şi din tradiţia curată românească. Acuzaţia adusă de sectanţi şi uneori şi de unii creştini ortodocşi mai rigorişti, că la petrecerea de nuntă se consumă vin, este neîntemeiată. Nunta este un prilej de bucurie şi de comuniune sufletească şi nicidecum de destrăbălare. Să nu uităm că însuşi Mântuitorul a luat parte la o asemenea bucurie sufletească, unde a fost chemat cu mama şi ucenicii Săi şi că a transformat apa în vin, pentru că acesta se terminase. EI nu a interzis nici atunci şi nici altă dată consumarea de vin, iar rânduielile noastre bisericeşti, canonice şi liturgice nu cuprind asemenea restricţie.

Iată, aşadar, care sunt măsurile pe care le impune Biserica în privinţa cununiei sau nunţii. Obiceiul de a nu se săvârşi nunţi în luna mai apare bizar şi de neînţeles. Nu există nici un temei teologic, canonic sau liturgic care să ne oprească de la săvârşirea nunţii în această perioadă. De aceea o putem săvârşi fără nici un fel de teamă de pedeapsă sau nerealizare. Să ne ferim să săvârşim nunta în perioadele stabilite de Biserică, pentru motivele serioase pe care le-am văzut şi nu într-o perioadă care s-a impus mai degrabă ca o superstiţie decât ca o tradiţie sănătoasă.