Suport de curs uz intern modul IV forme farmaceutice solide-pulberi si pilule

Pilule. Pilulae (F.R. X)

Generalităţi

A. Definiţie

Pilulele sunt preparate farmaceutice solide, de formă sferică cu o greutate de aproximativ 0,2-0,3 g obţinute prin modelare din una sau mai multe substanţe utilizând excipienţi potriviţi şi destinate administrării interne.

B. Istoric. Pilulele au fost utilizate încă din antichitate. Referiri legate de utilizarea acestei forme se găsesc în lucrările:

- „Pent Sao” din China antică 2.500 î. Hr.;

- Papirusul Ebers;

- operele lui Hipocrates;

- scrierile lui C. Galenus.

În ţara noastră primele referiri la aceste forme se găsesc în „Historia ieroglifică” a lui Dimitrie Cantemir.

Denumirea de „pilulă” dată acestei forme provine din limba latină de la cuvintele „pilula” sau „parva pila” (minge mică).

În trecut pilulele au reprezentat o formă foarte importantă. În ultimii ani locul acestei forme a fost luat de alte forme moderne cum sunt: drajeuri, comprimate, capsule etc.

C. Avantaje. Pilulele prezintă următoarele avantaje:

- posibilitatea administrării unui tratament individualizat;

- posibilitatea administrării de substanţe medicamentoase în doze unitare;

- mascarea mirosului şi gustului neplăcut a unor substanţe medicamentoase;

- posibilitatea dirijării absorbţiei prin utilizarea unor învelişuri corespunzătoare (gastro sau enterosolubile).

D. Dezavantaje:

- prepararea mai puţin igienică;

- nu au o prezentare estetică similară altor forme farmaceutice solide perorale.

E. Clasificare. Pilulele pot fi clasificate după mai multe criterii:

E₁. După masă, formă şi volum:

- pilule propriu-zise cu diametrul de 6-8 mm, greutate de 0,2-0,3 g şi formă sferică;

- micropilule cu diametrul de 2-3 mm, greutate de 0,05 g şi formă sferică;

- boluri cu greutatea de aproximativ 5 g pentru uz uman şi până la 50 g pentru uz veterinar, de formă sferică sau ovoidală.

E₂. După efectul terapeutic:

- pilule laxative;

- pilule tonice;

- pilule sedative, antidepresive etc.

E₃. După modul de preparare:

- pilule obţinute prin modelare;

- pilule obţinute prin picurare;

- pilule obţinute prin turnare;

Formularea pilulelor

Pentru obţinerea pilulelor se utilizează:

- substanţe active;

- auxiliari (excipienţi)

A. Substanţele active – pot fi diverse ca origine şi efect şi anume: substanţe anorganice, substanţe organice de sinteză, sau de origine vegetală (uleiuri, extracte, rezine etc.).

B. Excipienţii – sunt utilizaţi pentru obţinerea formei şi se aleg în funcţie de caracterele fizico-chimice ale substanţelor active şi de cantităţile în care acestea sunt prescrise.

Excipienţii trebuie să îndeplinească câteva condiţii şi anume:

- să fie inerţi chimic şi terapeutic;

- să aibă o bună conservabilitate;

- să corespundă exigenţelor pentru care au fost aleşi;

- să fie avantajoşi din punct de vedere economic.

Excipienţii utilizaţi se pot clasifica după următoarele criterii:

B₁. După starea fizică:

- excipienţi lichizi;

- excipienţi moi;

- excipienţi solizi.

B₂. După rolul îndeplinit:

a) Excipienţi aglutinaţi (adezivi, lianţi) – au rolul de a creşte coeziunea particulelor şi a contribui la obţinerea masei pilulare. În acest scop se pot utiliza diferite substanţe sau forme ca de exemplu:

a₁. sirop de glucoză;

a₂. sirop simplu;

a₃. mierea de albine;

a₄. mucilagul de metilceluloză, C.M.C. Na, Tragacanta;

a₅. unguent de glicerină (conform F.R. X);

a₆. polietilenglicoli;

a₇. unt de cacao;

a₈. excipient cu drojdie de bere care se prepară după următoarea formulă:
Drojdie de bere 100 g

Zahăr 45 g

Apă 50 g

Glicerină 30 g

Siropul preparat prin dizolvarea zahărului în apă se utilizează pentru triturarea drojdiei. După obţinerea unei mase omogene se adaugă glicerină după care se încălzeşte amestecul pe baia de apă, evaporând apa până la obţinerea unui excipient de consistenţă potrivită.

a₈. Sirop de Caramel. Acest sirop se prepară în următorul mod: se cântăresc 75 g zahăr într-o mensură, după care se încălzeşte zahărul pe sita de azbest sau la altă sursă calorică până când masa substanţei scade la 63 g. În continuare se adaugă apă până la 100 g şi se continuă încălzirea până la omogenizare.

b) Excipienţi dezagreganţi – sunt excipienţii care în prezenţa apei îşi măresc volumul contribuind astfel la dezagregarea pilulelor în tractul digestiv. În acest scop se pot utiliza: amidonul, glicerina etc.

c) Excipienţi diluanţi – sunt utilizaţi în prescripţii în care substanţele active sunt prescrise în cantităţi mici, cantitatea lor fiind insuficientă pentru a obţine pilule de 0,2-0,3 g.

d) Excipienţi adsorbanţi – sunt utilizaţi pentru prescripţiile în care sunt substanţe lichide sau moi şi contribuie la obţinerea unei mase plastice care se poate modela corespunzător. În acest scop se pot utiliza: pulberi vegetale, amidon, caolin etc.

e) Excipienţi consperganţi – sunt pulberi fine care sunt adăugate după rotunjirea pilulelor şi au scopul de a împiedica aderenţa pilulelor. Ca excipienţi consperganţi se utilizează: pulberea de licviriţie, pulberea de licopodiu, carbonat de calciu etc.

Prepararea pilulelor

Pilulele se pot prepara prin:

- modelare manuală;

- picurare;

- turnare în forme.

A. Prepararea pilulelor prin modelare manuală. Prepararea pilulelor prin această metodă are următoarele faze:

A₁. Obţinerea masei pilulare. Substanţele active fin pulverizate se triturează în mojar cu excipienţii luaţi în lucru până la obţinerea unei mase plastice omogene uşor de modelat. Când în formula de pilule sunt prescrise substanţe lichide (tincturi) sau fluide, acestea se evaporă pe baia de apă. Dacă în formula prescrisă sunt substanţe hidrofobe acestea se prelucrează prin emulsionare.

A₂. Obţinerea magdaleonului. Masa pilulară este transformată într-un cilindru subţire de lungimea cuţitului pilularului numită magdaleon. Magdaleonul se obţine pe cadrul pilularului confecţionat din lemn, iar pentru a împiedica aderenţa acestuia de pilular se utilizează consperganţi. Pentru substanţele colorate sau cu miros puternic rularea magdaleonului se face pe o coală de hârtie pergaminată. Magdaleonul se poate obţine şi utilizând presa pentru supozitoare, utilizând o matriţă cu diametru potrivit.

A₃. Divizarea magdaleonului în pilule. Magdaleonul obţinut se taie în pilule cu ajutorul pilularului. Pilularul este compus dintr-o placă dreptunghiulară din lemn cu anumite adâncituri: una pentru montarea cuţitului fix al pilularului şi alta pentru rotunjirea pilulelor. Cuţitul fix al pilularului este dreptunghiular şi se montează pe lăţimea pilularului având pe lăţimea cuţitului şanţuri semicilindrice paralele despărţite de o muchie ascuţită. Magdaleonul se fixează pe lungimea cuţitului. Tăierea magdaleonului se realizează cu un cuţit mobil asemeni celui fix acţionat manual printr-o mişcare caracteristică obţinându-se astfel pilulele propriu-zise. Pentru a obţine pilule corespunzătoare este indicat ca diametrul magdaleonului să fie cu 1/5 mai mic decât distanţa dintre muchiile şanţurilor semicilindrice a cuţitului.

Figura 6.22. Pilular
(după Popovici Adriana, Tehnologie farmaceutică, 2004)

A₄. Rotunjirea şi conspergarea pilulelor. În urma tăierii pilulelor este necesară rotunjirea care se realizează cu un disc din lemn. După rotunjirea pilulelor acestea se conspergă pentru a diminua aderenţa interpilulară pe timpul conservării.

B. Prepararea pilulelor prin picurare

La mijlocul secolului al XX-lea diferiţi specialişti ca Johanson, Miller şi alţii au pus la punct o nouă metodă de obţinere a pilulelor. Metoda constă în picurarea masei pilulare fluide într-un lichid răcit nemiscibil cu masa astfel încât să se realizeze solidificarea pilulelor obţinute. Pentru realizarea acestui deziderat este nevoie de excipienţi potriviţi şi de un lichid de răcire potrivit.

Ca excipienţi hidrosolubili se utilizează: polietilenglicoli, masă gelatinoasă etc.

Ca excipienţi liposolubili se pot utiliza: ulei de cacao sau alte grăsimi hidrogenate.

Lichidul de răcire poate fi: alcoolul, apa, uleiul.

Pentru obţinerea pilulelor în acest mod este nevoie de un aparat de picurare compus din trei părţi:

- un rezervor;

- o pâlnie de picurare;

- un vas colector.

Pentru obţinerea unor pilule corespunzătoare se impun următoarele condiţii:

- substanţa activă să fie solubilă sau miscibilă cu excipientul ales;

- natura fizico-chimică a excipientului să fie opusă lichidului răcitor;

- densitatea lichidului răcitor să fie inferioară masei pilulare;

- diametrul tubului de picurare să fie calibrat corespunzător;

- temperatura masei pilulare topite să fie doar cu câteva grade mai mult decât temperatura lichidului răcitor.

Figura 6.23. Dispozitivul lui Sandell pentru prepararea pilulelor prin picurare
(după Popovici Adriana, Tehnologie farmaceutică, 2004)

Pilulele prin picurare se prepară în următorul mod: substanţa medicamentoasă se dizolvă, se emulsionează sau se suspendă într-un lichid aflat într-un rezervor în care amestecul este termostatat la temperatura necesară astfel încât masa fluidă a amestecului să picure printr-un orificiu calibrat cu o anumită viteză în lichidul răcitor. După solidificare pilulele se separă de lichidul răcitor şi dacă este necesar se vor consperga.

C. Prepararea pilulelor prin turnare în tipare

Este o metodă rapidă, comodă care constă în turnarea amestecului lichid de substanţă activă şi excipienţi în tipare de formă sferică.

În funcţie de substanţa activă se pot utiliza excipienţi:

- hidrosolubili (polietilenglicoli 400-600 etc.);

- liposolubili (unt de cacao, grăsimi hidrogenate).

Tiparele utilizate pentru turnare au formă sferică iar volumul trebuie sa fie corespunzător pentru a obţine pilule de 0,2-0,3 g.

Cantitatea de excipient necesară se calculează cu următoarea formulă:

x = n· A – (f₁s₁ + f₂s₂+...+ f_ns_n)

x – cantitatea de excipient necesară;

f – factor de dislocuire;

s – cantitatea substanţei active;

n – numărul de pilule care se prepară;

A – greutatea unei pilule în grame.
D. Acoperirea pilulelor

Acoperirea pilulelor se poate realiza în două moduri:

- acoperirea cu pulberi inerte;

- acoperirea cu pelicule continue.

D₁. Acoperirea cu pulberi – numită şi conspergare, a fost prezentată la prepararea pilulelor prin modelare manuală.

În acest scop se pot utiliza următoarele pulberi:

• 
  licopodiu – pulbere vegetală fină;
  
• 
  pulberea de licviriţie sau de alteea sunt de asemenea pulberi vegetale fine şi adsorbante;
  
• 
  amidonul – utilizat pentru pilulele lipsite de umiditate, deoarece în prezenţa apei se transformă în cocă (o masă vâscoasă);
  
• 
  caolinul – utilizat pentru substanţe oxidante (permanganatul de potasiu, nitratul de argint);
  
• 
  grafitul – pentru pilulele cu săruri feroase pentru a proteja substanţa de oxidare.
  

D₂. Acoperirea cu pelicule continue. În acest scop se utilizează soluţii cu diferite substanţe care acoperă pilulele cu un strat fin protector dar care permite dezagregarea. În funcţie de compoziţia peliculei avem două tipuri de pelicule:

- gastrosolubile;

- enterosolubile.

a) Acoperirea cu pelicule gastrosolubile. În acest scop se utilizează următoarele modalităţi:

- Obducţiunea – este acoperirea pilulelor cu foiţe inerte chimic (argint, staniol). Metoda a fost utilizată încă de Avicena (aproximativ 1000 d.Hr.);

- Tolularea – constă în acoperirea pilulelor cu o soluţie eterică de balsam de tolu 20%. Pilulele se agită circular într-o patentulă sau capsulă de porţelan până la evaporarea eterului apoi dacă este nevoie se usucă în etuvă;

- Gelatinizarea – constă în acoperirea pilulelor cu o soluţie care conţine: gelatină (10%), zahăr, gumă arabică încălzindu-se până la obţinerea unor pelicule corespunzătoare.

- Acoperirea prin drajefiere – constă în acoperirea pilulelor cu un strat drajefiant format din zahăr. Pilulele umectate cu mucilag de gumă arabică se introduc într-un vas unde se găseşte pulberea de zahăr, lactoză, talc. Vasul se încălzeşte şi se roteşte energic.

b) Acoperirea cu pelicule enterosolubile

Aceste pelicule se aplică pilulelor care conţin substanţe iritante pentru mucoasa gastrică sau care se descompun în pH gastric.

În acest sens se utilizează următoarele modalităţi de acoperire:

- Acoperirea cu salol. În acest scop se utilizează o soluţie etero-alcoolică de salol 5% conţinând şi acid tanic 1,25%. Taninul are rolul de a diminua viteza de evaporare a eterului şi de a favoriza adeziunea salolului.

- Keratinizarea – constă în acoperirea pilulelor cu o peliculă de cheratină. În acest scop se pot utiliza soluţii de cheratină acidă 7% (în acid acetic) sau soluţie de cheratină bazică 5% (amoniac 50 g şi alcool 45 g).

Tipul de soluţie utilizat este în funcţie de compoziţia pilulei:

- soluţie alcalină pentru pilule cu săruri alcaline, pancreatina etc.;

- soluţie acidă pentru pilule cu săruri de argint sau alte substanţe cu caracter acid.

- acoperirea cu şerlac. Pilulele se acoperă cu o pulbere conspergantă (talc) apoi se introduce într-o capsulă care se agită circular cu o soluţie şerlac. La acoperirea a 100 g pilule se utilizează 1,5-3 g soluţie;

- acoperirea cu Zeină. Zeina este o proteină vegetală extrasă din porumb insolubilă în apă dar solubilă în mediu alcoolic. Pentru acoperire se utilizează o soluţie de 5% zeină cu 3% ulei de ricin;

- acoperirea cu acetoftalat de celuloză. În acest scop se utilizează o soluţie care conţine 3% acetoftalat de celuloză dizolvat într-un amestec de acetat de etil şi alcool 95⁰ în cantităţi egale.