Sven Hassel

Morgen sind wir tot²⁵.
— Ce naiba? bolboroseşte Wolf, clătinându se periculos şi descriind cercuri prin aer cu ţeava pistolului. Nu te am nimerit, Julius? Ia să mai încerc o dată. Dacă nu ţi reuşeşte ceva din prima...

— Foc! porunceşte Bătrânul, pe jumătate adormit.

Heide scoate un ţipăt ascuţit de groază şi se ascunde sub masă. Două împuşcături fluieră pe deasupra lui.

— Sunt rănit, sunt mort, sanitarii!

— Eşti un rahat, se hlizeşte Wolf, sprijinindu se de gorila lui rusească. Aşteaptă numai, Julius, te aranjăm noi! Dacă ni se permite să lichidăm comunişti, de ce n am face acelaşi lucru şi cu naziştii?

— Dovedeşte ne că eşti mecanic şef şi responsabil cu ordinea, îl încurajează Barcelona, într o beţie fericită.

— Drept înainte, în ţinta brună, foc! urlă Bătrânul, energic.

Wolf înşfacă un automat, îl îndreaptă spre masă şi sloboade o rafală. Cioburi, vin şi bere plouă peste noi.

— O să ţi zbor mădularul cu puşca, promite Wolf, schimbând încărcătorul. Eşti la fel de greu de lovit ca şi mâţa ticălosului ăstuia rus.

— Mor, latră Heide de sub masă, fluturând un steguleţ mic din dantelă albă.

Wolf se resemnează şi l salută pe paznicul său rus.

— Sergent Igor, suie te pe bicicletă, aleargă la Moscova şi raportează c am bătut un batalion de nazişti.

— Bicicleta mea e n pană, domnule! răspunde Igor, ajutându l pe Wolf să se aşeze într un fotoliu, unde acesta adoarme instantaneu. Abia mai apucă să i ordone lui Igor să repare pana.

Sanitarul îl pansează pe Heide. Vârful urechii stângi i a fost retezat de un glonţ.

La scurt timp după aceea, Wolf se trezeşte şi vrea să ne dea afară pe toţi. E pe cale să asmută dulăii pe noi, când, deodată, telefonul se porneşte să sune, furios şi nerăbdător. Gorila lui Wolf răspunde.

— Domnul Stabsfeldwebel şi mecanicul şef nu i aici, spune el sec. Pe urmă pare că se face mai mic, pocneşte din călcâie şi ia poziţia de drepţi. Chiar dacă vine din armata rusească, e prizonier de atâta vreme încât poate deosebi anumite nuanţe vocale şi e în stare să şi dea seama dacă sunt sau nu periculoase.

— Cine i rahatul ăla? urlă Wolf, din adâncurile fotoliului.

— Inspectorul de la Poliţia militară, Zufall, spune rusul, cu osândă şi prăpăd în glas. Tot ceea ce miroase a poliţie reprezintă un pericol mortar în închipuirea sa, mai ales atunci când sună între orele două şi patru din noapte. Orele morţii.

— Întreabă l pe caraliul ăla imbecil, ce şi închipuie de sună la ora asta! rage Wolf, făcând să răsune grinzile. Ticălosul poate suna mâine între zece şi unşpe.

— Gospodin, Inspector Zufall spune că i important, raportează rusul, salutând cu receptorul.

Wolf izbucneşte într un hohot de râs.

— Lămureşte o pe cotarla aia de doberman că ce i mai important pentru el nu i şi pentru mecanicul şef al Marii Germanii de aici!

Rusul turuie mesajul lui Wolf cu asemenea viteză, încât omul de la celălalt capăt al firului nu reuşeşte să l întrerupă, trânteşte receptorul în furcă şi dispare din magazie să se ascundă până când se vor lămuri lucrurile.

Ceva mai târziu, sună din nou telefonul.

— Lasă că răspund eu, face Porta, sigur pe el. Noi, soldaţii profesionişti, nu ne lăsăm scuipaţi în pălărie de muştele astea de rahat. (Smulge telefonul cu siguranţa de sine a unui Rockefeiler pe cale de a accepta o ofertă pentru sondă secată.) Ascultă, căposule! zbiară el în receptor. Sună mâine între zece şi unşpe, dacă ţii morţiş să vorbeşti cu noi. Suntem în mijloculunui botez, aşa că ţi poţi vârî problemele tale importante unde ştii, amice. Dacă vrei, poţi veni încoa' să te botezăm şi pe tine. Cu cine vorbeşti? Cu mine, tolomacule! Cu cine altcineva? Mă doare n cur cine eşti, aşa că dacă asta vrei să aflu, nu mai e nevoie să vii. Fac ceva pe tine şi pe curtea ta marţială. Ţi am mai spus. Vino, dacă vrei. Se vede treaba că nu ţii minte nici propriile ţi cuvinte. E pentru a treia oară când îmi spui că vii. Păi atunci, pentru numele lui Dumnezeu, scoate ţi degeţelul din nas şi hai! Dacă ştii să cânţi, cu atât mai bine. Am terminat! (Porta trânteşte receptorul hotărât. Nouă, celorlalţi, ne aruncă o privire superioară.) Nulităţilor ăstora de la poliţie trebuie să le vorbeşti cu hotărâre, explică el. Ai să vezi că imediat încep să ţi lingă mâna. Acum s a lămurit că noi şi Armata poruncim pe aici.

— I auzi, i auzi! mormăie Wolf, din fotoliu. (Are în poală un buchet imens de garoafe îmbibate cu bere.) Puterea e în mâinile noastre, şi când vom obţine victoria finală s a zis cu marţafoii ăştia. Nu sunt decât nişte lipitori inutile pe visteria statului.

— Alt cântec, ordonă Heide, care a adunat corul în cerc în jurul său.

Cu voci înecate în bere, se pun pe cântat: