Tabelul Definitii ale guvernantei corporative Guvernan

.

Tabelul Definitii ale guvernantei corporative Guvernanta corporative

“este sistemul prin care companiile sunt conduse si controlate”

Adrian Cadbury(1992)
“specifica distributia drepturilor si responsabilitatilor dintre diferitele categorii de persoane implicate în companie cum ar fi: consiliul de administratie, directorii, actionarii si alte categorii, si stabileste regulile si procedeele de luare a deciziilor privind activitatea unei

companii.” OECD (1999, 2004)
“este un set de reguli conform carora firmele sunt conduse si controlate, este rezultatul unor norme, traditii si modele comportamentale dezvoltate de fiecare sistem legislative” Preda Report, Italia (1999)
“este un ansamblu de practici ale consiliului de administratie si ale managementului executiv, exercitate cu scopul de a asigura directiile strategice de actiune, atingerea obiectivelor propuse gestiunea riscurilor si utilizarea responsabila a resurselor financiare”

International Federation of Accountants IFAC6
“este un subiect, un obiectiv, un regim care trebuie urmat Maw7 pentru binele actionarilor, angajatilor, clientilor, bancilor, practic pentru a sustine reputatia natiunii si a economiei…”

(1994)
“reprezinta un set de legi, norme, regulamente si coduri de conduita adoptate în mod voluntar, care permit unei firme sa atraga resursele umane si materiale necesare activitatii

sale si-i ofera totodata posibilitatea de a desfasura o activitate eficienta, care sa genereze plusvaloare pe termen lung pentru actionari, grupuri de interes si pentru societate

în ansamblu”

Banca Mondiala, (1998)

“se refera la modul în care furnizorii de fonduri ai unei companii se asigura ca-si vor primi beneficiile cuvenite de pe urma investitiei facute.”

Shleifer si Vishny9 (1997)
“se refera la promovarea corectitudinii, transparentei si

responsabilitatii la nivel de companie”

J.Wolfensohn10 (1999)
“este ramura economiei care studiaza modul în care companiile pot deveni mai eficiente prin folosirea unor structuri institutionale cum ar fi actele constitutive, organigramele si cadrul legislativ. Aceasta ramura se limiteaza în cele mai multe cazuri la studii privind modul în care detinatorii de actiuni pot sa asigure si sa motiveze directorii companiilor astfel încât sa primeasca beneficiile asteptate de pe urma investitiilor lor.”

Mathiesen, (2002)
CONCEPTUL DE GUVERNANTA CORPORATIVA

1.1. Guvernanta corporativa clasica

1.1.1. Context si definitii

Subiectul guvernarii corporative, prezinta pe plan international un interes enorm. O introducere a termenului “corporate governance” pe orice motor de cautare important de pe internet ne furnizeaza rapid un numar impresionant de referinte. Universitati celebre au departamente specializate în aceasta problema, exista un numar substantial de institute de guvernanta corporativa, forumuri, articole etc. Politicienii din întreaga lume reglementeaza, oamenii de afaceri examineaza solutiile iar media comenteaza necesitatea perfectionarii acesteia.

Guvernanta corporativa a captat atentia mediului de afaceri mai întâi în principalele economii de piata, pe de o parte ca o recunoastere a faptului ca marile institutii financiare au o influenta în crestere asupra societatilor pe care le finanteaza si, pe de alta parte, ca raspuns la esecuri financiare notorii, ca Enron, World Com în SUA, Blue Arrow si Polly Peck din Marea Britanie, Metallgesellschaft si Schneider Property Group din Germania, Credit Lyonnais din Franta si cel mai recent Parmallat din Italia.

S-a emis ideea ca daca aceste societati ar fi fost mai transparente si daca ar fi existat

modalitati mai eficiente de urmarire a raspunderii conducerilor, problemele aparute ar fi

fost, poate, mai putin severe.

Cu toate ca exista o multitudine de definitii, conceptul de guvernanta corporativa

este totusi slab definit deoarece, în mod potential, acopera o mare parte a unor activitati

economice distincte.

Unii autori definesc guvernanta corporativa drept un set de reguli conform carora corporatiile, în sensul de societati comerciale publice, stabilesc un echilibru între

interesele diferitilor stakeholderi. Aceasta definitie genereaza doua întrebari esentiale:

una care determina legitimitatea - care sunt interesele în baza carora firma îsi stabileste

obiectivele si politica si alta, de natura organizatorica- care este structura optima a

factorilor de decizie pentru ca interesele partilor sa fie satisfacute.

Numeroasele puncte de vedere referitoare la guvernanta corporativa se pot explica

si prin contextul cultural diferit, educatia si interesele reprezentantilor fiecarei orientari.

Cercetatorii guvernarii corporative provin din domenii diferite si de multe ori integrarea

multiplelor discipline este limitata sau incompleta. Disciplina care studiaza guvernarea

corporativa include elemente de microeconomie, economie organizationala, teorii

organizationale, drept, contabilitate, finante, management, psihologie, sociologie si

politica.

Ca urmare, diversi comentatori au definit diferit conceptul de guvernanta corporativa, accentuând interesul lor specific în domeniu. A rezultat ca diferiti oameni au venit cu diferite definitii care în esenta reflectau interesul lor special în acest domeniu. În parte, fiecare dintre stiintele de mai sus vede guvernanta corporativa din punctul ei de vedere. Exprimat plastic, ne-am putea imagina un grup de orbi care, dupa ce atinge partile unui elefant, încearca sa-l descrie dupa propriile perceptii.

Primele divergente apar deja de la traducerea termenului si aplicabilitatea conceptului. Daca alte tari31 au acceptat sintagma originala “corporate governance”, în limba româna exista opinii diferite în privinta traducerii acesteia. În primele lucrari aparute în România pe aceasta tema se vorbea despre “administrarea corporatiilor” iar acum despre “guvernanta/guvernarea corporativa”33 cu variantele “corporativa/ corporatista”, variante care desi neunitare au avantajul ca preiau oarecum terminologia deja consacrata pe plan mondial.

Dificultatile de traducere sunt de altfel explicabile. Sintagma contine pe de o parte, cuvântul de origine greaca "kybernetes" care înseamna cârmaci, conducator, latinizat sub forma "Gubernator" si preluat în limba engleza ca "Governor" cu termenul generic de "Governance" iar pe de alta parte, cuvântul latin "Corpus" pentru corp/corpuri respectiv “Corporare” - a lua forma unui corp (aici în sensul de grup) si de aici "Corporatio" – preluat în limba engleza ca si corporatie si “Corporate” pentru ceea ce are legatura cu aceasta34.

În limba engleza, în spatiul american35 si australian36, corporatia este definita ca o entitate de natura contractuala constituita în limita legii care este detinuta de un numar de

persoane fizice sau juridice si care poate exista complet separat de acestea. Aceasta

separare confera corporatiilor o putere sporita. Chiar daca forma cea mai des întâlnita este

cea a societatilor pe actiuni (joint stock companies) exista însa si corporatii ale administratiei locale (municipal corporation) sau asociatii cu scopuri caritabile, religioase, politice care poarta aceasi denumire generica de corporatie (ex. not-for-profit corporation, government-owned corporation). În Marea Britanie denumirea de “corporation” (corporatie) este înlocuita cu cea de “company” (companie).

În limba româna corporatia este definita ca o firma organizata sub forma

societatilor comerciale pe actiuni. De regula, este o mare firma care prin forta si pozitia ei

pe piata are un rol important în viata economica a unei tari si chiar pe piata mondiala, în

cazul marilor corporatii internationale.37 Corporatia se manifesta ca o entitate careia statul

îi confera autoritatea legala de a actiona ca o singura persoana, distincta de multitudinea

de actionari care detin drepturi de proprietate în cadrul ei.

Caracteristicile corporatiei sunt:

dreptul de a emite actiuni;

capacitatea de a transfera aceste drepturi de proprietate, ceea ce ii confera o

existenta de durata;

responsabilitatea limitata a actionarilor sai (fiecare dintre investitori nu este

raspunzator pentru datoriile sau obligatiile corporatiei).

Prin urmare, apare întrebarea daca guvernanta corporativa se aplica doar

corporatiilor, în acceptiunea româneasca a termenului- doar societatilor comerciale pe

actiuni cotate la Bursa, sau se aplica si altor tipuri de organizatii?

Realitatea demonstreaza ca nu doar lumea afacerilor se confrunta cu scandaluri de

proportii, acestea având poate un impact mediatic mai mare, ci si mediul academic sau

medical are de suferit datorita gestionarii si al controlului insuficient. Este cunoscut

scandalul generat în 1992 de William Aramony39 presedintele si directorul executiv al

United Way of America cea mai mare coalitie de asociatii caritabile americane. Aceasta

a trecut în ultimii ani prin mai multe scandaluri, cel mai recent în mai 2006 datorându-se

unor inadvertente în raportarile financiare declarate si cele auditate.40 Alt exemplu

celebru din lumea academica americana este cel al rectorului Adelphi University41,

profesorul Peter Diamandopoulos, demis în 1997 pentru ca a folosit discretional fondurile

universitatii prin acordarea lui si apropiatilor sai a unor salarii uriase, decontarea de

cheltuieli personale pe seama scaderii numarului de cursuri si a cresterii taxelor

studentilor.

În concluzie, desi atunci când este vorba despre guvernanta corporativa ni se prezinta mai multe fatete, tema este nici mai mult nici mai putin decât puterea si controlul în cadrul marilor organizatii. În principal avem de-a face o cu necesitatea obtinerii unui echilibru de forte, pe de o parte în interiorul companiei (între consiliul de administratie, comitetul director si cel de audit) si exteriorul acesteia (între piata de capital, companie si alte grupe de interes – stakeholders), pe de alta parte si între cele doua niveluri.42 Figura 1.1. prezinta câmpul de forte care definesc guvernanta corporativa.

1.1.3. Teorii care stau la baza guvernantei corporative

Teoriile care stau la baza guvernantei corporative

Teoria Definitie Reprezentanti

Teorii economice

Teoria agentului

(Agency theory)
Teoria costurilor deTranzactionare (Transation cost theory)

“Guvernarea corporativa reprezinta modalitatile prin care furnizorii de surse financiare a unei companii se asigura cavor primi beneficiile la care se asteapta facând aceasta investitie.” [Shleifer si Vishny ,1997, p. 737]49

“Pentru adeptii teoriei tranzactiei problema guvernarii corporative nu este doar protectia drepturilor de proprietate a actionarilor ci mai degraba realizarea efectiva si eficienta de catre firma a tranzactiilor în mediul politic si cultural în care ea se afla” [Wieland, 2005, p.81] Berle si Means (1932) Jensen si Meckling (1976)

Fama si Jensen (1983) Coase (1937) Williamson (1975)

Alchian si Demsetz (1972)

Teorii manageriale

Teoria administratorului (Stewardship theory)
“Un administrator protejeaza si maximizeaza averea actionarilor prin performantele firmei, pentru ca, actionând

astfel, functia de utilitate a administratorului este maximizata” [Davis, Schoorman and Donaldson, 1997, p.25]51

Teoria partilor interesate (Stakeholder theory)
“Guvernarea corporativa specifica distributia drepturilor si responsabilitatilor dintre diferitele categorii de personae mimplicate în companie cum ar fi: consiliul de administratie, directorii, actionarii si alte categorii, si stabileste regulile si procedeele de luare a deciziilor privind activitatea unei companii.” [OECD aprilie

1999 preluata din Cadbury Cod, 1992, p.15] Donaldson si Davis (1991) Davis, Schoormann si Davis (1997)

Freeman (1984) Donaldson si Preston (1995)

Teoria dependetei de resurse (Resource dependency theory)
“Sustinatorii teoriei dependentei de resurse subliniaza importanta mediului,în special cel social, care poate constrânge si modifica comportamentul organizatiei, la fel cum supravietuirea acesteia poate depinde de capacitatea de a-si asigura resursa umana si de a crea un climat propice dezvoltarii acestei resurse”.

[Johnson, Daily si Ellstrand, 1996, p.410]52 Pfeffer si Salancik (1978) Pearce si Zahra (1992)

În încercarea de a oferi un cadru teoretic pentru guvernanta corporativa, Oliver Hart considera ca aceasta tema reprezinta un subiect de discutie într-o organizatie atunci

când sunt îndeplinite doua conditii. În primul rând exista un conflict de interese care

implica membrii organizatiei - care pot fi proprietari, manageri dar si angajati sau clienti

si, a doua conditie, aceasta problema nu poate fi rezolvata în cadrul unui contract. În

legatura cu al doilea punct, Hart observa ca sunt nenumarate cauze care fac uneori imposibila acoperirea contractuala a tuturor situatiilor care se pot ivi. Dar care sunt aceste

conflicte care pot exista în cadrul companiilor? Multe dintre ele pot fi usor identificate.

Spre exemplu, pot sa apara conflicte între:

proprietari (actionari) si conducere (consiliul de administratie si/sau comitetul director) cu privire la gradul de efort si loialitatea asteptata/oferita.

Actionari între ei - spre exemplu între micii actionari si marii actionari sau actionarii institutionali

manageri (directori executivi) si membrii consiliului de administratie, în special între manageri si membrii non-executivi54 (din comisiile de nominalizare sau remunerare) privind nivelul de salarizare al managerilor. 55

angajati si comitetul director/consiliul de administratie/actionari cu privire la salarii si conditii de munca.

creditori si actionari în legatura cu situatii privind56: o acordare unor dividende prea mari;

o asumarea unui risc excesiv - companiile pot fi tentate sa investeasca în afaceri cu grad ridicat de risc. În cazul în care au succes, singurii beneficiari vor fi actionarii prin dividendele mari pe care le vor fi distribuite, creditorii primind rata si dobânda anterior stabilite. În cazul

unui esec însa, pierderile sunt suportate atât de actionari cât si de creditori; o substituirea activelor - prin posibilitatea înlocuirii unor active vandabile cu altele nevandabile; o dilutia revendicarilor – prin posibilitatea achitarii unor debite cu prioritate egala sau mai mare.

În 1996, Tricker afirma ca stewardship theory, stakeholder theory si agency theory reprezinta geneza guvernantei corporative. Tot În 1996, Hawley & Williams au facut o trecere în revista a literaturii referitoare la guvernanta corporativa aparuta în SUA, ca fundamentare documentara pentru Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (the Organization for Economic Cooperation and Development (OECD). Ei au identificat patru izvoare teoretice: agency theory, stewardship theory, stakeholder theory si political model - modelul politic.

Este bine cunoscut faptul ca sistemele de guvernare ale companiilor reflecta politica nationala a statului prin legi si regulamente care se refera la drepturile si obligatiile investitorilor, managerilor actionari, angajati etc. Faptul ca interferentele politice sunt daunatoare pentru performantele companiilor a fost demonstrat printr-un numar considerabil de studii privind guvernanta corporativa. Cu toate acestea, mentinerea

controlului asupra deciziilor firmei au fost argumentate de catre politicieni prin faptul ca

astfel se pot realiza obiective strategice, de interes national (ex. scaderea somajului,

dezvoltarea regionala, politici industriale etc.)58. Implicarea politica poate oferi însa

politicienilor si o rezolvare a intereselor proprii: politice si personale cum ar fi obtinerea

unui suport politic, capital electoral, întarirea puterii59. Este destul de dificil de identificat

felul în care ingerinta politica asupra deciziilor manageriale afecteaza direct performantele firmei, majoritatea evidentelor existente provin din studii care demonstreaza performantele slabe ale firmelor cu capital de stat, comparativ cu cele aflate în proprietate privata. Explicatia este ca structura guvernantei corporative în firmele de stat este mai puternic influentata de catre politic iar performantele slabe ale firmelor de stat conduce la ideea ca interferenta politica este un element care dauneaza prosperitatii companiei. Donaldson & Preston considera ca teoriile diferite sunt generate în scopuri diferite si de aici rezulta diverse criterii valabile care au si implicatii diferite.

Toate cele cinci teorii prezentate în continuare definesc guvernanta corporativa si explica mecanismele care joaca un rol în cadrul acesteia.

La nivelul firmei, teoria agentului (agency theory) se concentreaza asupra conflictului de interese ce apare între proprietar si manager în timp ce teoria administratorului (stewardship theory) sustine convergenta neconditionata a intereselor administratorului cu cele ale organizatiei. În completare la aceste doua teorii literatura de specialitate exploreaza si alte paradigme care pot explica fenomenul corporativ. Doua din acestea sunt: stakeholder theory - care studiaza dilema cu privire la rolul firmei în contextul social, ca parte constituenta a unui mediu extrem de complex si teoria dependentei de resurse (resource dependency theory) - care se concentreaza asupra conducerii, privita ca o resursa pretioasa, care stabileste echilibrul între firma si mediul înconjurator (furnizor de resurse). Potrivit acestei ultime teorii rolul directorului depaseste responsabilitatea traditionala de control evidentiata de teoria agentului.

Un alt punct de vedere sugereaza analizarea conducerii corporative folosind instrumente apartinând mai curând sociologiei. Acestea au la baza definirea si caracterizarea unui sistem de conducere din punctul de vedere al culturii, controlului puterii si informatiei.

Cu toate ca modelele ideologice subliniate sunt mai rar formulate si utilizate, ideea esentiala deriva din sistemul de gândire american, cu perceptia si asteptarile acestuia fata de rolul individului, întreprinderii si a statului precum si relatiile dintre acestia.

Teoria agentului (Agency Theory)

Conceptul de guvernanta corporativa a fost initial asociat si dezvoltat în jurul teoriei agentului, agency theory. Aceasta teorie presupune existenta unui conflict ce apare ca urmare a faptului ca proprietarul, detinatorul de actiuni (principal), nu este acelasi cu cel care conduce activitatea firmei (agent). Jensen si Meckling62 (1976) au dezvoltat principiile teoriei agentului în cadrul corporatiilor moderne pornind de la ideea formulata de Adam Smith, înca din 1776, care spunea ca atunci când cei care detin proprietatea si cei care o conduc nu sunt aceiasi, apare un potential conflict de interese între cele doua parti.

În 1983, utilizând un esantion cu tipuri diferite de organizatii (corporatii listate, asociatii profesionale, fonduri financiare si organizatii non profit), Fama si Jensen au testat ipoteza conform careia separarea substantiala între puterea de decizie a managementului si riscul rezidual63 conduc la necesitatea unui sistem în care functia de management si cea de control trebuie separate. Acestia au împartit procesul de decizie în doua componente: decizia de management (cu fazele de initiere si implementare) si decizia de control (cu fazele de ratificare si monitorizare). Shleifer si Vishny64 (1997) prezinta problema agentiei în contextul unui antrepenor, sau a unui manager care sporeste fondurile investitorilor, astfel, explica ei, detinatorii de capital au nevoie de capital uman specializat, de competentele managerului, pentru a le genera profituri în timp ce, managerul neavând capital suficient pentru a investi pe cont propriu, sau pentru a-si sustine afacerea, are nevoie de fondurile

proprietarilor de capital. Dar cum poate fi sigur finantatorul ca banii odata dati vor mai fi

recuperati de la manager? În acest context problema agentiei reflecta dificultatile finantatorilor în a se asigura ca managerii nu le expropriaza fondurile si/sau le risipesc

angajându-le în proiecte neatractive sau riscante.

Recunoasterea acestui fapt contribuie la cresterea interesului cu privire la identificarea acelor situatii (aranjamente institutionale si organizationale) care pot atenua oportunismul de agentie, astfel încât comportamentul uman în conducerea afacerilor sa devina cât mai predictibil. Acest demers constituie, problema modului în care

întreprinzatorii, proprietarii firmei, respectiv actionarii îsi prefigureaza comportamentului decidentilor în firma, adica problema predictibilitatii deciziilor manageriale a caror natura trebuie sa fie în concordanta cu exigentele si interesele proprietarilor.

Relatiile care se stabilesc între cei doi actori care stau la baza teoriei agentului. “Principal” – mandantul - este cel care plateste, prin urmare cel care angajeaza si controleaza managerul iar “agent”- mandatarul - este cel care ofera serviciile, repectiv, administreaza resursele companiei. Contractul de agentie (Agency Contract), provenit din dreptul anglo-saxon, stabileste o relatie între doua parti, fie în baza unei “autoritati aparente” - când

mandatarul, denumit agent, actioneaza în numele si pe socoteala mandantului, denumit

principal, fie în baza unei “autoritati depline” - mandatarul actioneaza în numele sau pe

socoteala mandantului. În termeni generali, se poate spune ca relatia de afaceri între

investitori si manager începe prin semnarea unui contract în care se mentioneaza ce va

face managerul cu fondurile financiare puse la dispozitie. Ideal ar fi ca acest contract sa

fie complet si exact, însa realitatea este ca o serie de situatii viitoare sunt dificil de descris

sau anticipat, astfel ca acesta nu este în totalitate operational. În aceste conditii, managerul si investitorii trebuie sa decida cine detine drepturile de control “reziduale”, adica drepturile de a lua decizii în acele situatii care nu au fost prevazute în contract. (Grossman si Hart [1986] 66; Hart si Moore [1990]67). Teoria proprietatii pune întrebarea cum anume trebuie alocate aceste drepturi de control “reziduale” într-o maniera eficienta?

Idealul, din perspectiva investitorilor este acela de a delega pe manager în gestiunea

eficienta a fondurilor, dar în conditii de detinere a dreptului de control “rezidual”.

Realitatea însa este aceea în care investitorii nu au o pregatire de specialitate sau

nu sunt informati complet astfel încât sa poata gestiona acele situatii neprevazute în

contract, astfel ca în final managerul va decide si în aceste situatii. În plus, contractele nu

trebuie sa fie astfel întocmite încât sa lase loc la prea multe interpretari. Dupa cum s-a

aratat, obiectivele celor doua parti sunt în cele mai multe cazuri divergente.

Obiectivele actionarilor (principals) sunt :

obtinerea unui profit ridicat care sa conduca la valoarea ridicata a actiunilor, si/sau

la dividende mari;

control sever al deciziei în afacerile firmei;

realizarea altor obiective individuale.

Obiectivele administratorilor (agents) sunt:

obtinerea unui profit ridicat în scopul reinvestirii;

extinderea afacerii;

salarii mari;

reînvestire în functie;

rezolvarea obiectivelor individuale cu ajutorul întreprinderii;

spor de putere; spatiu mare de decizie;

Agency theory îsi extrage tezele având ca punct de plecare urmatoarele ipoteze specifice comportamentului uman: individualismul, oportunismul, eforturile consecvente de maximizare a propriului beneficiu precum si un comportament decizional influentabil.

Serviciile manageriale