1. La art. II, menţionăm, că potrivit anexei la Legea nr. 93-XIV din 15 iulie 1998 cu privire la patenta de întreprinzător, patenta de întreprinzător se eliberează nu doar pentru comercializarea mărfurilor, dar şi pentru producerea mărfurilor, prestarea de servicii şi executare de lucrări.
Astfel, considerăm că, în textul propus pentru modificarea art. 3 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 93-XIV din 15 iulie 1998, urmează a se face referinţă nu doar la locuri pentru vînzare, ci şi la locuri pentru producerea de mărfuri, executarea de lucrări şi prestare de servicii.
Se acceptă. Modificările propuse la art. 3 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 93-XIV din 15 iulie 1998 se referă la „unităţi comerciale sau locuri pentru vînzare”, care includ orice spații și locuri în cadrul cărora are loc atît vînzarea de bunuri, cît și prestarea serviciilor / executarea lucrărilor. Producerea de mărfuri nu cade sub incidența Legii nr.231 și necesită alte forme de reglementare decît deținerea autorizației de funcționare.
2. La art. IV, referitor la prevederea lit. f) cu care se completează art. 29 al Legii nr. 105-XV din 13 martie 2003 privind protecția consumatorilor, din formula propusă rezultă că, chiar dacă a fost adoptată o hotărîre judecătorească de retragere a autorizației de funcționare, autorizația de funcționare nu se va considera retrasă. O asemenea prevedere este conceptual greșită, or din momentul în care hotărîrea judecătorească a rămas definitivă, autorizația de funcționare este nulă și adoptarea de către autoritățile administrației publice locale a unui nou act de retragere nu are sens. Redacția propusă poate genera și acte de corupție, deoarece autoritatea administrației publice locale ar putea să nu adopte un act de retragere a autorizației.
Se acceptă.
3. La art. V, în condiţia în care art. 37 al Legii nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative instituie abrogarea în calitate de procedeu tehnico-juridic de suprimare a prevederilor actului legislativ ce nu mai corespund echilibrului dintre cerinţele sociale şi reglementarea legală, se va dispune nu excluderea, ci abrogarea lit. c) a art. 181 alin. (1) din Legea nr. 352 din 24 noiembrie 2006 cu privire la oganizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în Republica Moldova.
Nu se acceptă. A se vedea legile de modificare și completare aprobate de Parlament (spre ex. Legea 180 din 25.07.2014) – în cazurile de acest de acest fel se folosește sintagma conform căreia o anumită literă sau alineat din cadrul actului legislativ „se exclude”, dar nu se aborgă.
4. La art. VI, prevederea propusă la art. 29 alin. (1) lit. k1 din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală ar putea fi interpretată în sensul că orice persoană care intenționează să producă produse agricole este obligată să obțină certificatul de producător, inclusiv persoana care produce produse agricole pentru consum propriu. Astfel, norma respectivă se va redacta sau se va specifica expres în nota informativă, că se are în vedere competența primarului de a elibera certificate doar persoanelor care au necesitatea de a demonstra calitatea de producător agricol individual.
Norma expusă la lit. k2) se va revizui, or aceasta este formulată prea larg și ar putea determina suprapunerea domeniilor de control cu alte organe de control, contrar dispoziției art. 4 alin. (4) din Legea nr. 131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.
Se acceptă. Prevederile au fost excluse.
5. La art. VIII, alin. 1, constatăm, că scopul completării propuse la art. 181 alin. (1) al Legii nr. 221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară este determinarea în mod concret a categoriilor de agenţi economici care sunt obligaţi să obţină autorizaţia sanitar-veterinară, şi nu delimitarea agenţilor economici cărora li se va elibera autorizaţia sanitar-veterinară de cei cărora nu li se va elibera această autorizaţie. Astfel, relevăm necesitatea de a stabili agenţii economici care, pentru desfăşurarea activităţii, sunt obligaţi să obţină autorizaţia sanitar-veterinară de funcţionare.
Totodată, relevăm că art. 181 reglementează aspecte de procedură, aferente eliberării autorizaţiei sanitar-veterinare de funcţionare. Obligaţia generală de autorizare sanitar-veterinară a desfăşurării activităţii de către agenţii economici este stabilită de art. 18 al Legii nr. 221-XVI din 19 octombrie 2007. Deci, întrucît amendamentul intervine cu concretizarea subiecţilor de drept cărora le revine obligaţia menţionată, recomandăm stipularea dispoziţiei de completare în cadrul art. 18 din Legea prenotată.
Se acceptă.
6. În conformitate cu art. 19 lit. a) din Legea nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, fraza se construieşte conform normelor gramaticale, astfel încît să exprime corect, concis şi fără echivoc ideea, să fie înţeleasă uşor de orice subiect interesat. Astfel, prevederea cu care se completează art. 81 din Codul contravenţional al Republicii Moldova (art. IX alin. 1) se va revizui, or aceasta este ambiguă, nefiind clar ce agenţi economci pot fi încadraţi în categoria întreprinderilor care desfăşoară activităţi de întreţinere corporală.
Nu se acceptă. Activitățile de întreținere corporală sînt stabilite conform CAEM-2.
7. Referitor la completarea art. 273 cu alin. (14), menţionăm, că nu este argumentat cuantumul amenzii, or în Nota informativă nu sunt expuse criteriile sau temeiurile care au determinat stabilirea unei amenzi de la 50 la 100 unităţi contravenţionale pentru persoana fizică şi de la 200 la 400 de unităţi contravenţionale aplicată persoanei juridice.
Cuantumul amenzilor a fost stabilit pornind de la prevederile actuale ale Codului Contravențional, care stabilește același cuantum al amenzilor pentru contravenții similare.
8. Cu privire la noua redacţie a art. 274 alin. (5) din Codul contravenţional, menţionăm că componenţa de contravenţie propusă urmează a fi revizuită, or din ipoteza acesteia nu rezultă cine este subiectul care se atrage la răspundere contravențională.
Luînd în consideraţie faptul că prevederile art. 16 şi art. 17 din Codul contravenţional nu instituie categoria juridică de „comerciant” în calitate de subiect de drept distinct, pasibil de răspundere contravenţională, în sancţiunea normei contravenţionale cuvîntul „comerciantul” urmează a fi exclus.
Se va ţine cont de faptul, că în proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului contravenţional, elaborat de Ministerul Justiţiei şi remis spre examinare Guvernului la 19 februarie 2014, se propune expunerea în redacţie nouă a sancţiunii art. 274 alin. (5) din Codul contravenţional (art. I alin. 148 din proiect): „se sancţionează cu amendă de la 70 la 100 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 200 la 300 unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.”.
Modificările la art.274 au fost excluse din proiectul legii.
9. În legătură cu completarea art. 400 alin. (1) şi alin. (4) din Codul contravenţional, propusă la art. IX alin. 5, notificăm, că în proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului contravenţional, elaborat de Ministerul Justiţiei şi remis spre examinare Guvernului, potrivit art. I alin. 215, competenţa de examinare a contravenţiilor prevăzute de art. 273 din Codul contravenţional este atribuită Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor, ceea ce este oportun şi rezonabil în condiţia în care normele contravenţionale din articolul precitat, aplicable persoanelor care încalcă regulile de comerţ, au ca finalitate protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor.
În opinia noastră constatarea contravențiilor din art.273 alin.(4), (9) și (14) trebuie să țină de competența organelor de interne și nu de Agenția pentru Protecția Consumatorilor. Desfășurarea activității de comerț în lipsa autorizației de funcționare (art.273 alin.(4)) este răspîndită în unele localități din țară, iar Agenția pentru Protecția Consumatorilor nu dispune de posibilităță (colaboratori, resurse, subdiviziuni teritoriale în suficiență) pentru a contracara această practică. În egală măsură, în practică, în cazul în care comerciantul desfășoară activități noaptea, în afara programului de activitate, este mai eficient și practic să fie solicitată intervenția organelor de interne decît a APC.
10. Privitor la completarea art. 402 alin. (1) din Codul contravenţional, considerăm inoportun de a stabili competenţa organelor de control financiar şi a organelor fiscale din subordinea Ministerului Finanţelor la examinarea contravenţiilor prevăzute de art. 274 alin. (5) şi (51) (art. IX alin. 3 şi 4), deoarece componenţele de contravenţie respective nu se referă la încălcarea unor obligaţii fiscale sau financiare ale comerciantului. Mai mult, componenţa de contravenţie prevăzută de art. 274 alin. (51) are drept scop protecţia consumatorului, prin sancţionarea neinformării sau informării necorespunzătoare a acestuia de către comerciant, fapt ce implică examinarea acestei componenţe de contravenţie de către Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor.
Modificările la art.402 au fost excluse din proiectul legii.
11. La art. XI, avînd în vedere faptul că se propune atît modificarea, cît şi completarea Legii nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerțul interior, dispoziţia articolului se va suplini, după sintagma „se modifică”, cu sintagma „şi se completează”.
Se acceptă.
12. Cu referire la dispoziţia de completare cu alin. (3) şi (4) a art. 2 din Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010, relevăm, că articolul precitat stabileşte domeniul de reglementare al legii, iar autorizarea desfăşurării activităţii de comerţ este reglementată la art. 14 din legea respectivă. Aşadar, pentru o integrare armonioasă a amendamentelor propuse, recomandăm enunţarea prevederilor referitoare la unităţile comerciale care sunt exceptate de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare (alin. (3) şi alin. (4)) la art. 14 din Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010.
Se acceptă
La art. 2 alin. (3) lit. c) din Legea prenotată, formula „uzul mijloacelor de transport” este una nereușită, întrucît determină o confuzie cu dreptul de uz, care, conform art. 424 din Codul civil, reprezintă dreptul real asupra bunului altuia, în virtutea căruia uzuarul poate folosi bunul şi culege fructele lui necesare pentru nevoile proprii şi ale familiei sale. Astfel, prevederea respectivă se va revizui, pentru a evita o interpretare și aplicare restrictivă a normei (vînzarea combustibilului doar persoanelor care dețin un drept de uz asupra mijlocului de transport al altei persoane).
Se acceptă.
13. La alin. (3), care completează art. 2 al Legii nr. 231 din 23 septembrie 2010, norma stipulată la lit. e) se va revizui, cu excluderea sintagmei „drepturi de proprietate intelectuală ce rezultă din activitatea inventivă”, fiindcă, urmare a unei invenţii (în sensul art. 6 al Legii nr. 50-XVI din 7 martie 2008 privind protecţia invenţiilor) rezultă următoarele drepturi:
a) dreptul de autor al invenţiei, care potrivit art. 17 alin. (2) din Legea nr. 50-XVI din 7 martie 2008 este un drept personal inalienabil, imprescriptibil şi protejat fără termen şi, prin urmare, nu este pasibil de vînzare.
b) dreptul la brevet, care conform art. 26 alin. (3) din Legea precitată, poate fi transmis prin cesiune sau prin licenţă, exclusivă sau neexclusivă, ori prin succesiune legală sau testamentară şi, consecvent, deducem că acesta nu poate constitui obiect al contractului de vînzare-cumpărare.
Prevederile în cauză au fost introduse la solicitarea Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală, care urmează să se expune în privința excluderii sau menținerii acestor prevederi.
14. La art. 3 al Legii nr. 231 din 23 septembrie 2010 (art. XI alin. 3), modificarea noţiunii de „comerciant” urmează a fi revăzută, deoarece, din redacţia propusă ar rezulta că persoanele care sunt exceptate de obţinerea autorizaţiei de funcţionare nu au calitatea de comerciant.
Modificările la noțiunea „comerciant” au fost excluse din proiectul legii.
La noţiunea „unitate de alimentaţie publică”, nu este rezonabil de a menţiona că activităţile şi serviciile acestei unităţi pot fi desfăşurate în afara unităţii de alimentaţie publică, or rezultă, că din momentul obţinerii autorizaţiei de funcţionare, comerciantul va puta presta aceste servicii în orice spaţiu accesibil în afara unităţii respective, indiferent de condiţiile de activitate. Pentru a evita o interpretare extensivă şi abuzivă a acestei noţiuni, recomandăm de a menţiona că activităţile şi serviciile unităţii de alimentaţie publică pot fi desfăşurate şi pe terenul aferent unităţii.
Se acceptă.
Definiţia atribuită termenului de „loc pentru vînzare” se va revizui, ținînd cont de obiecția formulată la pct. 1 din prezentul aviz. Totodată, menționăm, că este inutil de a face referinţă la mijloacele specificate la lit. b) şi lit. c), deoarece acestea se includ în categoria de „unităţi mobile”, potrivit definiţiei expuse în proiectul de lege.
Se acceptă. Modificările propuse la art. 3 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 93-XIV din 15 iulie 1998 se referă la „unităţi comerciale sau locuri pentru vînzare”, care includ orice spații și locuri în cadrul cărora are loc atît vînzarea de bunuri, cît și prestarea serviciilor / executarea lucrărilor. Producerea de mărfuri nu cade sub incidența Legii nr.231 și necesită alte forme de reglementare decît deținerea autorizației de funcționare.
Relevăm inoportunitatea definirii termenului de „documentaţie de urbanism şi amenajare a teritoriului”, deoarece în contextul Legii nr. 231 din 23 septembrie 2010, acestui termen nu i se atribuie un sens diferit de cel stabilit de Legea nr. 835-XIII din 17 mai 1996 rpvind principiile urbanismului și amenajării teritoriului.
Se acceptă.
De asemenea, se consideră inutilă definirea termenilor de „comerciant”, „acordul vecinilor”, „organ de control”, „furnizor”, or sensul atribuit acestora prin lege nu este diferit de sensul literal al acestor termeni.. În acest context, recomandăm de a revizui lista noțiunilor expuse la art. 3 din Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010, urmînd a fi definite doar noțiunile care pot fi interpretate diferit.
Se acceptă parțial cu excluderea noțiunii „furnizor” și a modificărilor operate la noțiunea „comerciant”. Referitor la celelalte noțiuni putem remarca următoarele:
Noțiunea „acordul vecinilor” prin proiectul legii diferă de sensul literal al acestei sintagme. Sintagma poate fi înțeleasă într-un sens extins, scopul definirii este de a stabili că acordul vecinilor este un consimţămînt acordat doar pentru desfăşurarea activităţii de comerţ.
Noțiunea „organ de control” necesită a fi menținută în redacția propusă pentru ca sintagma în cazuă să nu fie interpretată în sensul Legii nr.131. Noțiunea propusă la Legea nr.231 diferă de noțiunea similară din Legea nr.131, dat fiind că se referă doar la autoritățile responsabile de domeniul comerțului.
15. La art. 6 din Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 (art. XI alin. 5), dispoziţia de completare a acestui articol cu alineatele (5)-(8) se va revedea, or nu este expus alin. (8).
Se acceptă.
În textul alin. (5) lit. a), nu este clar dacă prin zone se înţeleg doar străzi sau inclusiv şi străzi. În acest sens, considerăm necesară utilizarea unei formule care să excludă orice echivoc şi să exprime explicit sensul normei respective.
Se acceptă.
Completarea art. 6 cu alin. (6) este inutilă, deoarece în măsura în care la alin. (5) sunt reglementate interdicțiile care pot fi impuse de autoritatea administrației publice locale, este evident că altele nu se admit. Totodată, o asemenea normă este periculoasă, deoarece determină concluzia că pot fi stabilite și alte condiții și restricții decît cele prevăzute de normele legale prohibitive, care nu sunt complementate cu o prevedere similară celei expuse la alin. (6).
Considerăm necesară menținerea prevederilor propuse la art.6 alin.(6) din considerentul că alin.(5) se referă doar la competența consiliului. În practică însă diferite reglementări sunt aprobate prin decizia primarului sau pretorului, sau de către consiliu cu depășirea interdicțiilor din alin.(5). Pentru a exclude o astfel de practică, prin alin.(6) se interzice ca APL, inclusiv primarii, să stabilească cerinţe şi interdicţii suplimentare privind desfăşurarea activităţilor de comerţ, cu excepţia celor stabilite de alin.(5).
16. Este inutilă completarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 (art. XI alin.9), întrucît acest amendament reiterează prevederile art. 10 alin. (3) din Legea precitată.
Se acceptă.
17. La art. 13, alin. (2), în redacţia propusă la art. XI alin. 12 din proiect, se va exclude deoarece este un nonsens de a stabili că un document nu acordă un drept pe care, chiar și în lipsa unei norme de drept exprese în acest sens, oricum nu-l acordă.
În opinia noastră excluderea prevederilor propuse la art.13 alin.(2) și (3) va crea deficiențe în activitatea comercianților și APL în cazul amplasării pe un imobil proprietate publică (care apraține APL). În prezent, pentru obținerea autorizației de funcționare, solicitantul trebuie să prezinte actul care îi confirmă dreptul de folosință a imobilului. Conform prevederilor propuse un astfel de documente este exclus din lista documentației necesare pentru eliberarea autorizației. Anticipăm, că în practică o astfel de situație ar putea fi interpretată de APL în sensul că autorizația de funcționare oferă și dreptul de folosință asupra imobilului. Norma propusă în alin.(2) are ca scop să excludă astfel de interpretări eronate. Iar în acest sens se stabilește că autorizația de funcționare nu este și un drept de proprietate/folosință a terenului propritate.
Alin. (3) se va exclude, deoarece, norma juridică de modificare nu trebuie să dea explicații, ci să instituie soluții juridice noi pentru anumite raporturi sociale.
Norma juridică stabilește cerințe, obligații sau dezvoltă alte prevederi și oferă explicații în măsura în care acestea sunt necesare pentru interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legislației.
În prezent, pentru obținerea autorizației de funcționare, solicitantul va prezenta APL întreg șirul de acte necesare pentru o anumită activitate comercială, inclusiv licențe. Conform proiectului legii, astfel de acte se exclud din lista documentației necesare pentru eliberarea autorizației de funcționare. Acest fapt ar putea fi interpretat de unele APL sau comercianți în sensulă că autorizația de funcționare înlocuiește orice alte acte permisive și că persoana care deține o autorizația de funcționare este în drept să inițieze activitatea de la data eliberării autorizației. Pentru a evita astfel de interpretări eronate, alin.(3) stabilește că autorizaţia de funcţionare nu se suprapune cu licenţele şi actele permisive prevăzute de lege, comerciantul fiind obligat să obţină actele în cauză pînă la iniţierea activităţii de comerţ.
La alin. (4), prima propoziție este inutilă, deoarece conceptual este greșit de a admite că aplicarea unei norme legale depinde de includerea în altă normă a obligației de a respecta norma legală. Problemele abuzurilor sau incapacității juriștilor nu pot fi rezolvate prin adoptarea legilor prin care să se menționeze că o lege este obligatorie. În acest caz, apare necesitatea ca și pentru această normă de drept (care confirmă obligativitatea altei norme) să se menționeze în lege că este obligatorie. În virtutea acestor raționamente, se va exclude și alin. (41) din art. 14 (art. XI alin. 13 din proiect).
Se acceptă. Au fost introduse modificările redacționale de rigoare. În același timp, atragem atenția că art.13 alin.(4) se referă la obligațiile comerciantului, iar art.214 se referă la obligațiile angajaților (colaboratorii) comerciantului.
În egală măsură, considerăm necesară menținerea art.14 alin.(41) pentru a evita abuzurile în activitatea APL. Atragem atenția că în actele legislative în vigoare se întîlnesc prevederi similare celor din art.14 alin.(41) (a se vedea art.17 alin.(2) din redacția actuală a Legii 231/2010, art.11 alin.(9) din Legea 68/2013, art.33 alin.(5) din Legea57/2006, art.3 alin.(2) și art.10 alin.(4) din Legea 163/2010 etc.)
Respectiv, această abordare este pe deplin permisă și utilizată de tehnica legislativă din R. Moldova.
18. La art. 14 alin. (23), este nejustificată stabilirea obligației de a prezenta copia actului juridic care confirmă dreptul de folosință a terenului pe care este amplasată unitatea comercială doar în cazul solicitării autorizației de funcționare pentru unitățile comerciale prevăzute la lit. a), b) și c), deoarece fiecare comerciant, imobilă, urmează să demonstreze dreptul său de folosință asupra terenului pe care aceasta este fixată sau, cel puțin, asupra unității comerciale respective.
Abordările actuale se bazează pe criteriul intervenției și supraveghere depline a autorităților publice. În acest proces de supraveghere, autoritățile verifică solicită și verifică numeroase documente și acte de la întreprinzători. Conform conceptului propus de proiectul legii, autoritățile urmează să intervină și să supravegheze doar acele aspecte care realmente sunt necesare, și care au o consecință clară în sensul protejării interesului statului, populației și întreprinzătorului. Din această perspectivă, prezentarea unui document confirmativ, conform cărui solicitantul dispune de drepturi de proprietate/folosință asupra unui anumi imobil nu este necesară și duce doar la birocratizarea procesului de eliberare a autorizației de funcționare și la posibile abuzuri din partea APL. Solicitantul unei autorizații de funcționare va fi responsabil de temeiurile legale ce țin de folosirea unui anumit imobil (anume din aceste considerente proiectul legii propune prevederile respective la art. 13 alin.(2)).
Solicitantul va declara pe propria răspundere locul/spațiul în care desfășoară activitatea de comerț, care va fi indicat în autorizația de funcționare. În cazul în care nu comunică adresa/locul corect, comerciantul nu va putea desfășura activitatea la adresa indicată în autorizație.
