Tastatura românească și scrierea în limba franceză
Pentru a folosi caracterele cu care ne-am obișnuit pe tastatura English, tasta Alt Gr ne vine din nou în ajutor. Astfel, dacă ș apare pe poziția semnului „punct și virgulă” (;), pentru a obține totuși caracterul „punct și virgulă” pe tastatura românească, nu avem altceva de făcut decât să combinăm Alt Gr plus tasta respectivă și vom obține acest semn. Alt exemplu: dacă pe aceeași tastă pe care putem obține acum Ș, vrem să realizăm vechiul semn, „două puncte” (:), atunci combinăm din nou, de data aceasta, Shift plus Alt Gr plus tasta respectivă. Semnul „două puncte” (:) va reveni la locul cunoscut. Pentru confirmare, comutați tastatura pe Romanian Standard și manipulați tastele din stânga tabelului de mai sus, antepunându-le Alt Gr sau Shift plus Alt Gr. Cu o mică ezitare în cazul caracterelor ț și Ț, pe care o puteți ușor evita, veți obține caracterele din dreapta tabelului de mai sus. Tastatura românească oferă însă și alte facilități. De exemplu, semnul „două puncte” (:) poate fi obținut și în alt fel, respectiv combinând Shift cu tasta corespunzătoare virgulei (Shift + ,). La fel, semnul „două puncte” (:), poate fi obținut combinând Shift cu tasta pentru semnul „punct” (.). Încă o facilitate ne oferă această tastatură pentru ghilimelele românești, cele de tip 99…99, prima pereche, cea de jos, obținând-o apăsând prima tastă care precede rândul cifrelor, iar cea de a doua pereche de ghilimele, cea din dreapta sus, combinând Shift cu aceeași tastă. Personal, pentru aceste ghilimele, eu folosesc un cod alfanumeric. Pentru că tocmai am amintit de aceste coduri alfanumerice, spuneam mai sus că pentru a scrie în interiorul aceluiași document, atât în română, cât și în franceză, cea mai simplă soluție este să folosim tastatura românească, iar pentru caracterele limbii franceze să folosim coduri alfanumerice. Aceste coduri sunt de mai multe feluri, dar cele la îndemâna oricărui utilizator sunt cele de tip ASCII (decimal). Mulți dintre noi le-am văzut instalânduse instantaneu într-o mică fereastră a casetei Symbol atunci când am încercat să inserăm manual un anumit caracter pe care nu am știut să-l generăm în alt mod. Să luăm exemplul caracterului œ. Deschidem caseta Symbol din fila contextuală Insert, grupul Symbols.
Căutăm și identificăm caracterul œ, dar și reprezentarea numerică a codului ASCII (decimal) corespunzător, care sunt încadrate în chenare roșii în imaginea de mai jos. Expresia cifrată 156 reprezintă codul numeric al caracterului œ, cod pe care trebuie să îl formăm pentru a obține caracterul în cauză… cu câteva mici observații, prima ținând de modul în care realizăm acest cod, a doua de faptul că acest cod este… incomplet, în sfârșit a treia că acest cod funcționează și nu prea în Word. Să învățăm mai întâi să formăm acest cod pe tastatura US. În acest scop, schimbăm limba tastaturii, putem folosi chiar US International. Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să activăm tasta Num Lock, prin simplă apăsare. Aprinderea ledului care îi corespunde confirmă activarea acesteia. În acest moment, putem forma codul de care avem nevoie. Apăsăm tasta Alt din stânga barei de spațiu, menținem această tastă apăsată și ne mutăm atenția spre panoul numeric din dreapta tastaturii, pentru că acestea sunt cifrele pe care le vom folosi pentru formarea codului și nu pe cele de deasupra tastelor cu litere. Putem forma codul, dar prima tastă pe care o apăsăm este 0, apoi 156, în mod continuu și fără a elibera tasta Alt. Abia când am terminat de format această suită (Alt + 0156), eliberăm tasta Alt, moment în care vom observa că litera pe care ne-o doream – œ – a apărut frumos pe foaia noastră de lucru. Dacă mă întrebați de ce trebuie să punem un zero (0) în fața suitei de cifre pe care ne-o indică fereastra Symbol, aflați că nu știu să vă răspund, dar așa trebuie făcut. Dacă treceți însă pe tastatura românească, s-ar putea ca acest œ să nu vă iasă și cred că la asta știu să vă răspund. Suita Alt + 0156 funcționează foarte bine și generează caracterul œ pe Internet, de exemplu pe o platformă ca cea pe care scriu eu sau în caseta Search a unui motor de căutare. În Word însă acest caracter poate fi generat în acest fel pe tastaturile English, US, US International, chiar și French, dar în Romanian Standard nu funcționează, cel puțin nu în Word 2010, varianta de care dispun eu, unde este nevoie de suita Alt +339, fără zero (0) antepus. S-ar putea ca în Word 2007 să funcționeze. Uneori, codul alfanumeric English este valabil și în Romanian Standard, alteori însă un cod English nu are corespondent în Word 2010 pe tastatura Romanian Standard (sau cel puțin eu nu l-am găsit!). Pentru a rezolva această situație, este vorba de litere importante (Ê, À, È), există un mic truc pe care l-am descris aici. Orientativ, am întocmit un tabel cu aceste reprezentări cifrate ale caracterelor din limba franceză, atât cele de pe tastatura English, valabile și pe Internet, cât și cele realizabile pe tastatura Romanian Standard în Word 2010. Adaug că există mai multe posibilități de combinare a tastei Alt cu suite cifrate pentru a obține același caracter, dar tabelul de mai jos nu le va înregistra pe toate, cei care vor să să se amuze pot începe să însăileze șiruri de trei sau patru cifre precedate de Alt și în mod sigur vor face descoperiri interesante. Spre sfârșitul tabelului am inserat și câteva coduri importante pentru câteva litere românești, câteva semne de punctuație și câteva caractere neimprimabile, în cazul în care vreți… să vă complicați munca. Mie mi se întâmplă. Coduri alfanumerice pentru caracterele limbii franceze (și nu numai!)
Yüklə 45,2 Kb. Dostları ilə paylaş: |