Tatiana Celac

   Să nu cred, să nu mă deprind, să nu-mi leg sufletul de nimeni. E un credo pe care mi l-am impus de atâția ani din simplu motiv că mi-e teamă de iubire. Eu, cea care demult şi-a învins temerile şi primeşte orice încercare a sorții, nu pot să-mi înfrâng  frica de dragoste. Ştiu cum e să iubești şi ştiu cât de dureros îți fărâmă sufletul această iubire, la fel cum un drog îți fărâmă trupul. Cum e să nu-ți ajungă aer să respiri, cum e să cauți chipul drag în mulțime, cum e să treacă viața pe lângă tine, iar tu să nu-ți mai dai seama de e zi sau noapte. Iubirea te face vulnerabilă, dependentă.
   Ăsta e motivul pentru care am renunțat la tine. Eşti diferit şi, spre deosebire de mulți alții, ai reuşit să trezeşti în sufletul meu acele sentimente pe care le credeam moarte. Am înțeles că nu vreau să mă joc cu tine şi am mai înțeles că, în acest caz, nu ştiu cum să acționez. Practic, acest stil al meu de a trăi, acum îmi joacă împotrivă.  Nu mă judeca pentru decizia mea de a pune punct, fără să încerc să dau măcar o şansă acestui început. E mai uşor să smulgi o plantă atunci când deabia se înfiripă, decât atunci când deja a crescut. E mai uşor să tratezi o boală la primele simptome, decât atunci când ajunge în fază progresivă. Eu voi trece peste, voi lupta cu dorința de a-ți auzi vocea caldă, cu lipsa mesajelor de bună dimineața şi noapte bună. Oricum sunt deprinsă cu luptele continue. Defapt, anume asta e ceea ce ştiu să fac cel mai bine: SĂ LUPT. Dar nu vreau să suferi tu.
    TU NU MERIȚI, TU EŞTI ALTFEL. 





Scumpul meu, înainte de a decide dacă vrei sau nu să formăm un cuplu, iată ce trebuie să ştii despre mine: eu te voi iubi la nebunie, voi avea grijă de tine. Dar, blestemat să fii, dacă vei gândi că sunt acea femeie care va sta alături tăcută, va face totul pentru tine, îți va strânge din urmă, îți va fi „mămică”. Nu sunt eu asta.
   Da, sunt acea femeie care doarme pe tot patul, uneori organizează scene şi poartă tocuri. Dacă comportamentul tău nu mă va aranja, îți voi spune pe şleau. Pentru că aşa sunt deprinsă: să mă apăr, chiar şi atunci când toată lumea e împotriva mea.
   Niciodată nu voi fi femeia care stă alături tăcută, care mereu se aşează pe bancheta din spate şi îi permite bărbatului să țină volanul, permite mâinii lui să o conducă acolo unde îi trebuie doar lui, vocii lui – să-i spună ce să facă, cum să fie. Eu nu voi fi aşa. Eu voi şti când să tac şi să te ascult şi când să-mi spun punctul de vedere. Voi fi mereu eu însumi, personalitate, care nu depinde de tine.
   Dacă cauți femeia trofeu, care îți va zâmbi mereu, făcând-o pe prostuța, să ştii că nu sunt eu asta. Eu te iubesc şi te voi iubi, dar nu-ți voi înghiți rahatul, nu-ți voi permite să mă tragi în jos. Voi fi sinceră cu tine. Voi fi în stare să mă apăr, dar, în acelaşi timp, voi lăsa să mă aperi.
   Am caracterul dur, uneori greu de suportat, cu mine nu e uşor. Dar anume aceasta mă va ține lângă tine atunci când vei trece prin greu. Voi şti să lupt împreună cu tine. Voi fi femeia cu mâini care vindecă, femeia care te va iubi cu toată gingăşia, însă care va ține piept celor care vor încerca să o supună. Voi fi partenerul tău, jumătatea ta. Voi fi femeia pe care o iubeşti, şi împreună vom învinge, unul lângă altul, umăr la umăr.
   Nu te încredințez că îți va fi uşor, dar fii sigur că se merită…

„Trebuie să fii aşa, trebuie să faci asta şi nu altceva, trebuie să te schimbi, trebuie să accepți cum sunt…” Ultima vreme aud de la tine doar cuvântul „TREBUIE”. Dar, dragul meu, cine te face să crezi că ai dreptul să-mi dictezi cum TREBUIE să trăiesc eu? De unde ai luat tu, că eu sunt obligată să-ți joc după muzică? Cine te-a împuternicit să-mi întocmeşti lista de obligații şi drepturi? De unde ai scos că eu îți sunt datoare cu ceva?
Sunt anumite persoane, cărora le datorez multe, dar tu nu faci parte din categoria dată. Aceştea sunt părinții mei, cărora le voi rămâine veşnic datoare pentru viața, care mi-au dat-o, mama, care a stat zi şi noapte la căpătâiul meu, tata, care a muncit o viață pentru ca eu să nu duc lipsă de nimic, sunt acei oameni care m-au ajutat şi m-au susținut când mi-a fost greu, lor le rămân datoare cu respect. Ție nu-ți datorez nimic pentru că, la rândul tău, tu nu îmi oferi absolut nimic. Toate obligațiile mele sunt scrise în Codul Civil, iar ceea ce nu trebuie să fac – în Codul Penal. În rest, depinde doar de mine cum aleg să trăiesc.
Poți să strigi în gura mare că sunt o ticăloasă afurisită, o egoistă. Îți voi da dreptate. Orice femeie are nevoie să fie măcar un pic egoistă. Iubirea de sine trebuie pusă pe primul loc. Dacă nu ne-am iubi şi respecta pe noi înşine, nimeni nu o va face. Da, sunt mai mult decât un pic egoistă, sunt femeia care îşi iubeşte propria persoană şi nu simt necesitatea să-mi cer scuze pentru asta. Fac ceea ce cred că-mi trebuie mie şi am dreptul suprem să fiu aşa. Sunt liberă de standarde şi procedez cum consider eu că e mai bine, cum îmi place mie, nu cum îmi impune cineva.  Nu reacționez la insulte. Am fost numită de atâtea ori şi târfă, şi scorpie cu sânge rece, şi robot, şi ticăloasă, dar nu-mi pasă. Viața mea nu are nevoie de aprobare. Vorbele, intrigile, bârfele demult nu se mai încadrează in graficul meu. Sunt LIBERĂ. Şi, da, pentru libertatea asta am plătit un preț destul de mare. Ar fi păcat să nu profit de ea la maximum.
Înainte de a-mi impune regulile tale, asigură-te că ele coincid cu dorințele mele. Iar dacă, scumpule, îți doreşti atât de mult să-ți joc după muzică, schimbă repertoriul. Vezi tu, că eu sunt pe tocuri şi melodiile tale nu-mi sunt pe plac.

   Sânt cea pe care o vei ține minte o viață. Da, vreau să-ți las o urmă adâncă în suflet. Ne jucăm unul cu altul şi nu pentru că vreau eu, ci pentru că ție îți place să joci. Azi sânt gingaşă, mâine sânt crudă. Azi – înger, mâine – demon, azi – apărător, mâine – inchizitor. Azi îți dau voie să câştigi ca mâine să simți gustul amar al înfrângerii. Îți permit să-mi cunoşti extremele, fără să te las să-mi vezi sufletul. Ți-ai dorit jocul ăsta de la bun început şi singur mi-ai arătat cum trebuie să joc, dar nu te-ai gândit niciodată că tu vei fi cel, care va simți pe pielea lui arsurile. Da, îți destăinui, nu am vrut sa joc, mi-am dorit sa fiu eu femeie şi tu bărbat, mi-am dorit să te las să mă aperi, să fiu eu cea slabă si tu cel puternic, dar…

Da, am un caracter dur şi o voință nebună, dar asta nu înseamnă ca pot trece chiar peste toate fără să rămân neatinsă. Sub aparențe, care seamănă mai mult cu o armură indistructibilă, se ascunde o femeie. Da, iubite, o simplă femeie. Şi acum spune-mi, nu ți se face ruşine, tu bărbat adevărat, puternic, cum te crezi, să lupți la egal cu o simplă femeie?
Am învățat să nu mă las învinsă şi toată viața mea e aidoma unei lupte, dar în suflet rămân acele răni, cicatrici invizibile. Şi mai rămâne acolo durerea provocată de supărări, dezamăgiri, pierderi. M-am deprins să trăiesc între răceală şi căldură, între iubire şi ură, între bine şi rău. Nu am nevoie să mi se accepte, să mi se dezaprobe sau să-mi fie puse note faptelor mele. Bărbaților le este frică de mine, pentru că pot să le citesc mintea şi sufletul şi pot cu uşurință să le ghicesc orice mişcare. Nu, dragul meu, tu nu eşti excepție. Şi tu, ca oricare altul, te-ai lăsat dus în eroare de ambalajul frumos, sclipitor, dar, când ai dat, sub el, de o minte calculată şi creier, ai început să te panichezi.

Mai privesc în ochi bărbații, încă mai aştept ca sentimentele să mă învăluie, să mă sufoce, să simt acea lipsă de aer, atât de plăcută uneori. Poate că undeva, acolo, în adâncul sufletului, încă mai cred că toate astea pot avea loc, dar… de regulă totul nu e decât miraj.

Şi acum, scumpul meu, să nu-mi spui că nu-ți place jocul. Nu are cum să nu-ți placă, de vreme ce adori atât de mult să te joci. Altfel, de ce ai face asta altor suflete? Sunt sigură că ştii zicala „Ce ție nu-ți place, altora nu face.”
Dar ține minte un lucru, iubire….
CÂND ÎȚI PLACE SĂ JOCI, FĂ BINE SĂ ACCEPȚI ŞI ROLUL DE JUCĂRIE…

Te-am lăsat să pleci pentru că nu am obiceiul să țin bărbații lângă mine cu forța. Oricum ai fi plecat, mai devreme sau mai târziu, ori aş fi plecat eu, deoarece relația asta a noastră era, din start, sortită la pieire.
Unul din doi, mereu părăseşte pe celălalt. Întrebarea e: cine o va face primul. Te-am lăsat să crezi că tu eşti primul, o iluzie a victoriei, de care aveai atâta nevoie pentru a-ți întări încrederea în sine.
Ştii, bărbații pleacă şi nu poți să-i ții. Dacă va dori, oricum va pleca. Poți să cazi în genunchi, să plângi, să te fărâmi în agonie… el se va apleca, te va mângâia pe cap, zicându-ți că totul va fi bine, iar mai apoi va fugi. El nu va înțelege cât de mult mai poate fi simțită căldura mâinilor lui pe corpul tău, gustul săruturilor pe buze… Cel mai greu e să păstrezi amintirea momentelor fericite pentru că au trecut şi ştii că nu le mai poți întoarce. El a plecat, dar eu am rămas şi viața mea continuă.
M-am deprins cu faptul că bărbații pleacă. Dacă el a plecat, înseamnă că aşa trebuie. Daca a decis să plece, nu se merită să-l conving să rămână. Dacă îl voi opri acum, data următoare nu voi mai reuşi să-l țin. Mai bine să plece din prima, decât să rămânem împreună, conştientă de faptul că în orice moment mă va părăsi.
Nu fac parte din categoria femeilor care se stăruie să-şi țină bărbații alături cu forța. Sunt gata să lupt pentru cei apropiați, pentru propria viață, dar nu voi lupta pentru bărbați. În relația de cuplu apreciez confortul, stabilitatea şi liniştea sufletească, aici nu este loc de luptă. Nu are sens să ții alături pe cineva, care nu are nici cea mai mică dorință să te facă fericită.
În viața mea rămân doar acei oameni care fac tot posibilul să existe în ea. Tu nu ai facut nimic. Eşti liber să pleci….

Uneori alegem tăcerea. Şi nu pentru că nu avem ce spune, ci pentru că ne-am dori să spunem prea multe pentru a fi înțeleşi. 
O perioadă de linişte, fără muzică, filme, televizor sau radiou. Doar tu, camera pustie şi o carte a cărei pagini le răsfoieşti iar şi iar de parcă ai vrea să găseşti acele cuvinte, acele fraze care ți-ar da puteri să te ridici şi să mergi din nou. Ai ales tăcerea, pentru că nu vrei să arăți celor din jur că eşti frântă, că defapt te-ai dovedit a fi slabă, că ai încercat să crezi, din simplu motiv că nimănui nu-i pasă. 
Uneori am spune atât de multe… Dar… Tăcere…

Se spune că femeile Săgetător sunt puternice, încăpățânate, ambițioase, feminine. Păi bine, cu încăpățânarea, ambiția şi feminitatea nu am nici o problemă, dar…

   „Dragă, Putere,

Vreau să-ți aduc la cunoştință că jocul ăsta „Dea v-ați ascunselea” mi-a cam ajuns la gât. M-am săturat să îți tot caut ascunzătoarea şi recunosc- eşti mai expertă ca mine în a te ascunde.

Te rog frumos să-ți treacă supărarea pe mine şi să te faci văzută. Înțeleg şi deja am realizat că fără tine nu fac nimic. Recunosc că am greşit atunci când am ascultat inima idioată şi nu glasul rațiunii, cu care sunteți prietene la cataramă. Da, fără tine m-am ars, am căzut, dar am nevoie de tine să mă ridic, să îmi fii alături.

Fii atât de bună şi apari în vizor. Nu zic, pot încă să continui să te caut singură până te gasesc, că, dragă Doamne, încăpățânarea şi ambiția nu m-au lăsat. Dar în aşa caz, îndată ce aş da de tine, te-aş începe a folosi pentru a face cuiva rău. Doar ştii foarte bine că dacă mă supăr eu, Săgetător fiind, aş putea cu uşurință să mă transform într-o vrăjitoare rea ( oricum nu ai fost lângă mine să mă ajuți să opun rezistență atunci când mi se tăiau aripile cu bisturiu tocit), iar tu, scumpa mea putere, eşti bună şi nu meriți.

Uite, ca să ne împăcăm, ți-am luat şi câteva perechi de Stilettos. Ştiu că îți plac, ştiu că te potriveşti cu ele. Aşa că ieşi, naibii, de acolo de unde stai ascunsă şi bosumflată, apucă-mă de mână, susține-mă şi învață-mă să merg din nou dreaptă, mândră şi cu capul sus pe tocurile astea înnalte.

Cu drag,

Eu…

P.S.: „Promit să nu te mai las…” 

www.jurnaluluneifemeiputernice.com